PUBLIC, NU DE STAT!

Mare scandal că PSD-ul a scos taxa radio-tv! Se vorbeşte acum de aservirea politică, de independenţa editorială sfărîmată brutal de la tribuna celui mai înalt for al Democraţiei. Scandalul şi victimizarea sînt bune. Ele aduc voturi şi audienţă. Însă, nici acum cînd românii le finanțează, canalele publice nu sînt complet rupte de politic: partidul aflat la putere poate impune președintele-director general, diverși oameni influenți de prin lumea politică reușesc să-și bage în grile protejați, amante, neamuri. La fiecare schimbare de regim, apar idei noi, unele bune, altele mai puțin! Cele mai multe ţintesc subfinanţarea editorială! Toate acestea se întîmplă în cazul unor canale publice. Incercați să vă imaginați cam cum ar fi atunci cînd banii ar veni direct de la buget… Nimeni nu ar mai putea mișca în front! Ajungem în continuare la o întrebare fundamentală: „abonamentul radio-tv este dovada contractuală că acţionarii Televiziunii şi ai Radioului publice sînt cetăţenii, garanţii valorilor care ne reprezintă ca naţiune.Este mare nevoie de posturi publice solidare cu problemele ascultătorilor săi şi nu paralel cu lumea în care trăieşte! Emisiuni care să cauterizeze rănile unei societăţi bolnave de lepră şi care-şi pierde, pe zi ce trece, bucăţi din trupul măcinat de disperare şi neîncredere în autorităţi. Un vîrf de lance al jurnalismului!

Sînt invidios pe canalele publice din Franţa şi Germania cu anchete devastatoare la adresa clasei politice, a sistemului economic, a abuzurilor funcţionarilor. Nu mai vorbesc de BBC, exemplul exemplelor în toate discursurile publice!

Piața audiovizuală din România are în prezent mari probleme. Multe stații comerciale s-au tabloidizat excesiv pentru a putea face audiență și pentru a supraviețui. În aceste moment s-ar fi simțit nevoia unei media publice puternice, o media care să poată investi în proiecte serioase ale Știrilor, anchetelor, documentarelor, reportajelor, mă rog, tot conţinutul editorial care ar fi în slujba publicului plătitor de taxe şi impozite, a nevoilor lui imediate. O media publică nu ar trebui să fie constrînsă în nici un fel să fie avocatul cetăţeanului obişnuit care să se exprime direct, oricînd are nevoie. 
Un exemplu de bune practici:

În ianuarie 2011, la 42 de ani de la introducerea pe ORTF (vechiul post radio-tv francez de stat), publicitatea a dispărut de pe posturile France Television. Publicitatea a fost eliminată, de fapt, de la 5 ianuarie 2009!  Anunţînd, fără o consultare prealabilă, aceasta reformă, fostul preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy a justificat-o prin nevoia de calitate a unui serviciu public, care nu poate să funcţioneze după criterii "pur mercantile". Cele 450 de milioane de euro destinate compensării pierderilor din vînzarea publicităţii pe 2009, au fost garantate de guvern, fiind prevăzute în Legea finanţelor. Au fost instituite, în contra-partidă, doua taxe noi - una aplicată furnizorilor de internet şi una pentru posturile private, în funcţie de cifra de afaceri obţinută din vînzarea de spatiu publicitar. Pentru anul 2009, anul de referinţă, France Television prevedea un deficit bugetar de 135 de milioane de euro, după ce în 2008 a înregistrat un deficit de 116 milioane de euro!

Principalul canal generalist a France Televisions, France 2, a fost acuzat în trecut că îşi asumă prea multe libertăţi în concurenţa sa comercială cu marele canal privat TF1.

Reforma propusă de Sarkozy s-a lovit însă de o puternică opoziţie din partea forţelor politice de stînga şi a jurnaliştilor care au văzut în această masură o tentativă de politizare a mass-media! Salariaţii posturilor de televiziune şi radio de stat din Franţa au intrat în grevă pentru 24 de ore.

Ideea lui Nicolas Sarkozy de Nagy Bocsa a căzut! Dar, în 2010, Sarkozy a încercat să-l impună în fruntea France Television (care deţine posturile France 2, France 3, Farnce 24, Mezzo, Arte şi TV5 Monde) pe Alexandre Bompard, lipsit de experienţă în domeniul public, patronul postului de radio Europe 1, extrem de favorabil preşedintelui Sarkozy. Postul este deţinut de miliardarul francez Arnaud Lagardere, care se considera un "frate" al preşedintelui. În România, Grupul Lagardère a intrat în anul 1996, prin achiziţionarea Radio Total Timişoara, redenumit ulterior Radio 21 Timişoara. În anul 1998, grupul a relansat reţeaua de Radio 21, iar în 1999, a obţinut licenţa pentru prima reţea naţională de radio comercial, Europa FM, care a început să emită din anul 2000...

În Franţa anului 2014, veniturile posturilor publice de televiziune erau de  3.054 milioane euro, din care – 2.253 milioane euro taxă (131 de euro/an)  şi 248 milioane euro subvenţie. Postul public de televiziune francez îşi propunea să ajungă, în 2013, pentru următorii doi ani, pînă în 2015, la un număr de 9,750 de angajaţi. La sfîrşitul anului 2013, compania avea 10.490 de angajaţi, dintre care 8,500 erau permanenţi. Obiectivul restructurărilor de personal era recîştigarea echilibrului financiar în 2015. Costurile cu personalul reprezentau "peste o treime din cheltuielile de funcționare“. Sindicatele din France Télévisions au criticat dur planul de reorganizare, numindu-l un  “plan social al unei companii ameninţate cu falimentul“.

Anchetele devastatoare ale postului public francez au scos la iveală încrengătura de interese între clasa politică franceză şi mediul de afacri privat, în detrimentul cetăţeanului francez plătitor al sumei de 131 de euro taxa radio-tv!

Un alt exemplu: Emisiunea OBIECTIV ROMÂNIA, difuzată de Radio România Actualităţi, de la ora 16, s-a dovetit a fi, de cele mai multe ori, cea mai complexă şi „puternică” emisiune din grila postului public de radio. Documentarele, anchetele, reportajele difuzate au lovit subiecte pe care, personal, le consider esenţiale pentru ascultătorii români. După succesul „caravanelor”, insuficient exploatate!, OBIECTIV ROMÂNIA a găzduit o serie de reportaje sub genericul REPORTER SPECIAL. Din punctul meu de vedere, subiectiv, evident, proiectul s-a dovedit un succes. Nu sînt de acord cu boul care a scris, la un moment dat, că RRA difuzează doar emisiuni vechi, de pe vremea comunismului, care să ne arate doar frumuseţile patriei! Cum libertatea cuvîntului este regină, înghit şi opinia „inteligentului” care dovedeşte că ne-a ascultat cel puţin o dată! Un cîştig pentru el!

Nu sînt de acord cu formatul de emisiuni în care o nacealnikă agramată dă din mîini şi se face că ascultă problemele unei comunităţi după care le "alină durerile" cu formatul comercial.

Sînt, însă, total aproape de ideea de jurnalism cetăţenesc agresiv! S-a terminat cu perdeluţele şi funduliţele de limbaj! Vremurile de criză pe care le trăim cu toţii implică soluţii de criză şi un jurnalism de criză, militant şi nu ipocrit! E vremea să luăm atitudine, chiar dacă ar fi să revenim la stilul „procuror” pe care l-am practicat (cu succes!) înainte de 1990, dar care a schimbat ceva, omul de rînd a văzut un rezultat palpabil!

Noi, Radio România avem nevoie doar de O DECIZIE RESPONSABILĂ ŞI ÎN TON CU VREMURILE PE CARE LE TRĂIM!

Dictionarul ne spune ca radioul şi televiziunea publice sînt instituţii media a căror finanţare este susţinută parţial, sau în totalitate, de plătitorii de impozite. Aceşti bani ajung la aceste instituţii prin intermediul administraţiei. Toate instituţiile audiovizuale publice din lume sînt concepute drept instituţii non-profit. Aceasta este una din condiţiile fundamentale care îi asigură libertatea faţă de “sacul cu bani” şi, respectiv, de grupurile de interese politice, în special.  În Statele Unite există Independent TV Service, finanţată de către Congresul American, în Anglia există Channel 4 – o televiziune publică manageriată privat, finanţată doar din publicitate. În SUA nu există taxa radio-tv. PBS, postul public american se finanţează parţial din fonduri publice şi din donaţiile voluntare ale cetăţenilor sau ale marilor fundaţii. Chiar dacă PBS-ul nu este cel mai urmărit canal de televiziune american, în ultimii 10-15 ani a ajuns să fie considerat cel mai credibil! Dacă privim însă la întregul spectru al presei românesti, nu arareori în spatele agendei mediatice se afla mai degraba interese politice şi economice decît cele ale publicului plătitor de taxă radio-tv. Şi, pentru că veni vorba: publicul plăteşte pentru un (1) canal, de obicei TVR1 sau RRA care au obligaţia de a difuza informaţie, educaţie, cultură, etc, pentru restul, iclusiv teritoriale, existînd soluţii diverse. 

În condiţiile în care media private îşi stabilesc politica editorială în funcţie de interesele patronilor, Media Publică, la rîndul ei, precum radioul public, este indispensabilă într-un stat democratic, întrucît este un serviciu public de interes general. În ţările cu tradiţie democratică, radioul şi televiziunea de stat sînt cu totul independente din punct de vedere politic, tocmai pentru că sînt plătite, în parte sau total, de către public. Din punctul meu de vedere, cea mai bună televiziune din lume e BBC, televiziunea publică din Marea Britanie. Să suprimi televiziunea publică înseamnă să tai un braţ democraţiei. Să o gestionezi mai bine, e altceva. Actuala situaţie presupune faptul că TVR nu îşi poate indeplini rolul de serviciu public de media în ţară şi, după cum ştim cu toţii, un serviciu public media joaca un rol important in discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei. Editorii se bucură de suficientă independenţă numai atîta timp cît protejează interesele managerilor lor, unii obscuri şi instalaţi în funcţii pe alte criterii decît cele profesionale, şi ale partenerilor acestora. Mai multă audienţă nu înseamnă tabloidizare! Lipsa resurselor financiare pentru jurnalismul de investigaţie însă, reduce sever independenţa posturilor publice. Publicistic vorbind. Administrativ, concursurile pentru ocuparea posturilor cheie sînt, uneori amînate cît de mult posibil, pentru că o persoană cu o poziţie interimară este mai uşor de controlat. Cu toate acestea, simpla înlocuire a conducerii, fără adoptarea unei noi legi privind serviciile publice de radio şi televiziune, nu va aduce îmbunătăţiri majore.

Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Se părea că a reuşit... Ca în toate comunităţile primitive şi nouă însă, ne place să ne împărţim între „noi” şi „ei”. Ziarişti buni şi ziarişti răi. Manageri buni şi manageri răi. Fideli şi trădători. Lingăi şi intransigenţi. Instituţii pentru care legea e bună şi instituţii pentru care legea e rea. Dreptul la informare nu poate exista în absenţa unor opinii contradictorii. Piaţa informaţiei de interes public de la noi este în criză şi asistăm la o degradare a informaţiilor din spaţiul televizat, anumite posturi care ar fi trebuit să transmită informaţii transformîndu-se în posturi de propagandă. În aceste condiţii, alternativa este televiziunea publică! Din păcate,Televiziunea publică nu a intrat pe frecvenţa unui public care a început să-şi producă singur conţinutul media de care are nevoie. Din dorinţa de a face audienţă şi de a concura cu posturile private, în detrimentul serviciului public, din decizie managerială s-a pus toată publicistica produsă de media publică – mă refer la documentar, reportaj, investigaţii, emisiuni informative – pe plan secundar. Asta e o problemă pentru că publicul te votează pentru content şi nu pentru cum ştii tu să pupi dosul superiorilor pentru obţinerea de buget.

Programele generaliste din prime-time, cu preponderenţă programe de ştiri, mustesc de ceea ce industria a început sa numeasca “non-evenimente”, adica întîmplari care nu au nici o relevanţă pentru un public mai larg, cum ar fi accidente de maşină sau cazuri de violenţă domestică. Orientate spre profit, televiziunile comerciale susţin că, deoarece acest gen de programe se bucură de audienţă mare înseamnă că este cerut de public. Cu toate acestea, serviciul public de radio şi televiziune, a carui misiune este şi de a educa şi informa, nu se deosebeşte de restul peisajului mediatic, nici în ediţiile on-air, dar mai cu seamă în cele on-line. Principalele funcţii ale mediilor publice sînt informarea, educarea şi divertismentul. Dat fiind statutul special şi acoperirea completă a teritoriului, acestora le revine un rol mai important şi responsabilităţi mai mari în societate în comparaţie cu staţiile comericale.

Presa e în mare parte coruptă şi corupţii cumpără ziarişti. Tactica din aceste zile, în iureşul creat de TVR şi Antene, pare să fie ”zăpăciţi-i la maxim”! Nu e normal ca practicarea presei de şantaj să fie considerată libertate de exprimare. Dacă libertatea unuia dintre noi este restrînsă şi atacată, atunci libertăţile tuturor sînt în pericol. Dar, libertatea de exprimare nu poate fi tratată ca un drept limitat la „o anumită parte a presei”. Într-un moment în care pe piaţa media conţinutul editorial este în declin, Televiziunea Publică are o şansă uriaşă să-şi recîştige publicul. Acolo unde se furnizează conţinut de calitate, oamenii vin singuri. Nu e nevoie să fii isteric, să te dai cu bicicleta sau să te lauzi singur ca în anul morţii.

În lumea de azi, profesia de jurnalist a devenit foarte riscantă. Şi nu mă refer doar la corespondenţii de război, ci la orice voce care îndrăzneşte să spună adevărul sau să apeleze la clauza de conştiinţă. Eu cred că este foarte important să avem o Televiziune Publică independentă, puternică, şi în afara oricărui joc politic şi a imixtiunii politice. Avem profesionişti în televiziune capabili să se ocupe ei înşişi de televiziune, nu trebuie să le spună un manager ce au de făcut. Falimentarea Televiziunii Publice şi aducerea ei în blocaj economic a fost dorită. Şi menţinerea ei în această situaţie a fost tot dorită.

Înlocuirea actualilor membri ai CA cu specialişti şi oameni din societatea civilă, despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general, înfiinţarea unui Consiliu de supraveghere a misiunii publice a televiziunii format din 13 membri din care doar patru din domeniul politicului, durata mandatului preşedintelui, de şase ani, directorul general ales prin licitaţie – pe baza unui proiect managerial,  sînt doar cîteva propuneri de reformare a postului public. Preşedintele să se ocupe de strategia instituţiei, iar directorul general de managementul în sine, fiind angajat pe bază de contract de management cu cerinţe de performanţă. Potrivit Legii 41, Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit direct de catre Parlament, pentru un mandat de patru ani. Chiar dacă demonstrează că preşedintele este incompetent, sau corupt, Consiliul nu deţine nici o pîrghie legală pentru controlul preşedintelui. Legea lasă întregul control asupra televiziunii sau radioului public în mîna preşedintelui Consilului de Administraţie, care este în acelasi timp şi directorul general al instituţiei.

Lupta împotriva corupţiei cauzează deja perturbări substanţiale. În pofida Statutului Jurnalistului din cele două instituţii publice şi a contractelor colective de muncă care garantează drepturile angajaţilor, profesionişti respectaţi au fost eliminaţi pentru ca au refuzat să cedeze presiunilor de tot felul la care au fost supuşi în interior. Atmosfera s-a deteriorat grav. Acest mediu degradat, caracterizat de suspiciune, tensiuni şi teamă este una dintre “realizările” actualei conduceri.

Pentru că sîntem în mijlocul unei imense bătălii politice trebuie să existe surse media care să monitorizeze şi „partea bună” a României. Din păcate, avem criză financiară, datorii istorice, presiuni politice şi un apetit crescut al politicienilor pentru controlul editorial. Într-o piaţă media politizată şi sufocată de tot mai multe derapaje, media publice are şansa şi obligaţia să recîştige publicul prin echidistanţă şi neutralitate faţă de politic. Pentru asta, însă, este nevoie de schimbarea legii de organizare şi funcţionare şi de o finanţare corespunzătoare. Pîrghii care ar putea garanta asigurarea independenţei politice şi a autonomiei editoriale. Implementarea unui sistem media adecvat, cu un radiodifuzor public independent, care să se ghideze după valorile privind independenţa editorială, să furnizeze programe excelente, reflectînd diversitatea culturală şi contribuind la buna funcţionare a democraţiei, şi care să aibă angajaţi competenţi în pozitii cheie, este indispensabilă.

Sigur, mă vor înjura destui pe motiv că "denigrez" locul în care muncesc. Am scris aceste rînduri tocmai pentru că îmi iubesc locul de muncă, care mi-a dat șansa să transmit din cele mai fierbinţi locuri de pe planetă, sau din cele mai interesante locuri din ţară.

Cred că a sosit momentul să punem în balanţă bunele şi relele serviciului public audiovizual românesc. Cu bune şi cu rele. Cu frustrări şi excese. Şi să le discutăm deschis, fără patimi şi condamnări în tribunalele oamenilor muncii, pentru a găsi o soluţie bună pentru Poporul român. Nu pentru un partid, un preşedinte sau un grup de interese.

DOSARUL 1984

O mie nouă sute optzeci şi patru, scris şi 1984, este un roman politic creat de George Orwell în 1948 şi tipărit în 1949. Acţiunea romanului are loc într-un viitor distopic şi prezintă o parte din viaţa intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist al Oceaniei. Principala figură a romanului, Big Brother, a devenit o figură metaforică a regimului poliţienesc, precum şi a reducerii libertăţilor!

Nu pot să am pretenţia ca toată lumea să fi citit acest roman clasic... Dar, nici nu pot să nu observ similitudinile între titlul acestuia şi Dosarul 1984/290/2016, aflat pe rol la Judecătoria Reşiţa pentru Răspundere civilă delictuală, neandeplinirea conditiilor prev. de art. 998-999 C.civ.!

Conform art.998 Cod civil, orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a facut să-l repare, iar potrivit art.998 Cod civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi cel cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

În Noul Cod Civil actualizat 2016 - Legea 287/2009, la Art. 1357 - Condiţiile răspunderii: (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvîrşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală (directă sau indirectă), cele patru condiţii - existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie întrunite cumulativ (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2325/1996, în C.P.J. 1993-1997, p. 152). Şi persoana juridică este îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul adus imaginii sale, fiind însă necesar a face dovada întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale (C.A. Timişoara, s. civ., dec. civ. nr. 348/2011, portal.just.ro). Din cuprinsul art. 1357 rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) săvîrşirea unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ (material sau moral) suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvîrşite de o altă persoană (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 145). Ceea ce nu s-a dovedit în speţă a fost existenţa prejudiciului şi în ce constă acesta.

Fapta ilicită poate fi considerată ca fiind un act de conduită prin săvîrşirea căruia se încalcă regulile generale de comportament în cadrul societăţii, stabilite prin lege. Fapta ilicită implică trei elemente: unul material, altul de natură psihologică şi un al treilea de ordin social. Sub aspect material, fapta ilicită se relevă prin săvîrşirea ei cînd nu trebuie comisă, sau prin omisiunea de a fi săvîrşită atunci cînd există obligaţia de a acţiona. Din punct de vedere psihologic, fapta ilicită se relevă prin conduita aleasă: de a acţiona, cînd este interzis, şi, dimpotrivă, de a nu acţiona, în ipoteza în care trebuie întreprins ceva. în fine, sub aspect social, fapta ilicită se prezintă ca fiind reprobabilă şi societatea în care trăieşte autorul cere sancţionarea acestuia (G. Duroc, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureş, 2000, p. 65-66).

Stabilirea şi cuantumul despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei sau demnităţii unei persoane, presupun o apreciere subiectivă din partea judecătorului care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective, rezultînd din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Prejudiciul moral presupune atingerea unei valori morale. Pentru a evalua gravitatea atingerii este deci pertinentă aprecierea importanţei valorii lezate. Valoarea presupune un subiect valorizator. Importanţa individuală a unei anumite valori morale se determină în raport cu concepţiile subiectului valorizator; aceste concepţii sunt decisiv influenţate de educaţie, de poziţia socială, de mediul social în care evoluează. Cum reclamanta deţine o poziţie profesională deosebită, prejudiciului cauzat onoarei şi demnităţii sale, dublat şi de prejudiciul de imagine ce i-a fost pricinuit în mediul social în care îşi desfăşoară activitatea, ar necuantificabil?

În speţă, reclamanta din Dosarul 1984 consideră că prin publicarea în data de 19.04.2016 a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa sa, i-a fost încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.

Reclamanta analizează afirmaţiile "autorului" şi nu ale pîrîtului care, în calitate de redactor-şef al publicaţiei on-line şi-a însuşit afirmaţiile din articolul publicat iniţial de ZiuaNews, articol  re-publicat de pîrît. De asemenea, reclamanta, inducînd în eroare instanţa, pretinde că în paragraful final pîrîtul susţine că aceasta "ar face obiectul unui dosar penal", fapt total neadevărat! Ba mai mult, reclamanta consideră că stilul "ironic şi batjocoritor au prezentat-o în conştiinţa publică într-o lumină negativă, ca fiind o persoană nedemnă din punct de vedere moral şi profesional pentru funcţia pe care o deţine, aspect care în mod evident a adus atingere imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta. Mai mult decît atît, cu scopul de a se crea o lipsă de respect în cadrul conştiinţei publice şi a angajaţilor instituţiei pe care o conduce reclamanta, s-a încercat inducerea ideii că prin funcţia pe care o deţine îşi satisface orgoliul din din bani publici" şi "face obiectul unui dosar penal". "Astfel, analiza de ansamblu a articolului trebuie realizată prin raportarea la funcţia publică de manager"... "pe care reclamanta"... "o deţine". Astfel, atingerea adusă onoarei sale prin afirmaţii neadevărate afectează probitatea, buna-credinţă, corectitudinea morală şi spiritul de echitate şi dreptate de care dă dovadă în planul profesional şi al relaţiilor interumane, conducînd la o dezaprobare morală din partea opiniei publice, a ascultătorilor"... "cît şi a angajaţilor şi a persoanelor care se adresează instituţiei pe care o conduce. Pîrîtul"... "a urmărit distrugerea reputaţiei reclamantei"... "şi conturarea în opinia publică a unei imagini negative a sa şi a instituţiei publice pe care aceasta o conduce".

În continuare, reclamanta se străduieşte să probeze "reaua credinţă" a pîrîtului pe care, în ură cu cîţiva ani, l-a dat afară din instituţie pe considerente subiective, lăsînd familia acestuia fără nici un venit. Sigur, pîrîtul nu prezenta profilul unui slujbaş supus, iar platforma on-line pe care a construit-o, şi pe care a fost publicat articolul incriminat preluat din ZiuaNews, a apărut ca urmare a necesităţii unei surse de venit pentru sine şi familia sa!

Ca ziarist, pîrîtul a acţionat în numele libertăţii de exprimare cîştigată în România cu jertfe omeneşti în 1989. Libertatea de exprimare este un drept recunoscut şi garantat prin articolul 30 alin. 1 din Constituţia României conform căruia „libertatea de exprimare a gîndurilor, a creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sînt inviolabile”. În egală măsură, art. 10 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, garantează libera exprimare: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.”

Datoria presei este aceea de a transmite informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public, iar articolul incriminat se referă exclusiv la interesul public: posibile ilegalităţi privind gestionarea banului public provenit din taxe şi impozite. Faptul că aceste posibile ilegalităţi pot fi comise de persoane publice, angajate în instituţii publice, plătite din bani publici, reprezintă un subiect de interes public major pe care o presă responsabilă şi formatorii de opinie nu le pot trece cu vederea, altfel devenind complici la presupusa faptă!

Speţa 1984, dicolo de dimensiunea orwelliană, prezintă interes cu privire la unele aspecte ale răspunderii civile pentru defăimarea prin presă:
- limitele interne şi limitele externe ale dreptului la liberă exprimare;
- proba prejudiciului moral şi a legăturii sale de cauzalitate cu fapta ilicită;
- stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

Articolul, publicat de pîrît şi preluat din media naţională, operează cu informaţii verificabile ( Hotărârea nr. 129/29.03.2016 a Consiliului local Reşiţa, estimarea cheltuielilor de re-construcţie şi întreţinere) rezultate chiar din documentele depuse la dosar de către reclamantă: valoarea chiriei în actualul sediu este de aproximativ 6000 de lei/lună, valoarea re-construcţiei viitorului sediu, de peste 300.000 de euro! Un calcul sumar spune că valoarea acestei investiţii reprezintă chiria pe 20 de ani, fără a se lua în calcul cheltuielile de exploatare, taxe şi impozite aferente clădirii şi terenului ce vor trebui achitate integral etc. Aceşti bani au fost aprobaţi şi se vor plăti ODATĂ şi nu în 20 de ani, fără să se ţină cont de oportunitatea imediată a aunui astfel de demers. În cazul unei companii private, oportunitatea este generată de moment, dar atunci cînd operezi cu bani publici, justificările trebuie să ţină seama de alte aspecte. Să zicem că autorul, ZiuaNews, a greşit la calcule... Actionînd în cadrul legal al libertatii cuvîntului, ziaristul nu este ţinut sa probeze adevarul afirmaţiilor publicate, în ceea ce priveşte opiniile, care au prin natura lor, un caracter subiectiv (citat exemplificativ cazul CEDO Lingens & Austria din 08.07.1986), retinîndu-se în plus, la speţă, că asumarea statutului de persoană publică implică şi asumarea riscului expunerii unor aprecieri critice din partea presei, în chestiuni de interes public, al satisfacerii dreptului fundamental al cetăţeanului la informare. În acest caz, instanţa are obligaţia să pună în balanţă dreptul reclamantei la respectarea onoarei şi reputaţiei şi interesul public faţă de libertatea de exprimare, interes în care jurnaliştii joacă un rol esenţial de gardian public.

În final, pîrîtul inserează o informaţie "pe surse" care nu poate fi verificată de ziarist fără a încălca o proprietate privată şi a intra în culpă faţă de Lege, fiind o invitaţie către organele abilitate să cerceteze fapta expusă. Presa are menirea de a publica informaţiile şi ideile care ofensează,şochează sau deranjează. judecăţile operate de ziarist reprezentînd propriile convingeri ale jurnalistului, fără a avea scopul impunerii opiniei publice a opiniilor proprii, în sensul ca acestea ar exprima faptele însele, lăsînd opiniei publice libertatea de a-şi formula propria convingere. Pentru elucidarea cazului este esenţială stabilirea relaţiei ce ar fi existat între reclamantă şi subiectul principal al acelei informaţii "pe surse", un posibil "capăt" fiind http://blog.activewatch.ro/freeex/un-director-al-radioului-public-garanteaza-pentru-un-primar-infractor/

Se observă ca articolul incriminat tratează un subiect de interes public, de interes general şi deosebit de actual pentru societatea românească şi anume, pretinsa coruptie în rîndul responsabililor publici. Prin divulgarea faptelor capabile să intereseze publicul şi prin exprimarea unor opinii referitoare la acestea, pîrîtul a exercitat rolul de "cîine de paza" ce îi revine presei într-o societate democratică, contribuind astfel la transparenţa activităţilor companiilor publice. Reclamanta este o persoană publică, fiind managerul unei astfel de societăţi, motiv pentru care poate fi expusă unei limite mai largi de "critică acceptabilă" la adresa activităţii sale. Libertatea jurnalistica include, în lumina jurisprudentei CEDO posibilul recurs la o doză de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (GC), nr. 21279/02 şi 36448/02, pct. 56, CEDO 2007 XI, cauza Timciuc împotriva României, cauza Şipoş împotriva României].

În cauza Petrina împotriva României, CEDO reamintea că ,,libertatea de exprimare constituie una din bazele esenţiale ale unei societăţi democratice şi că această libertate este valabilă nu numai pentru " informaţiile " sau " ideile " strînse cu bunavoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea ce scandalizează, şochează sau neliniştesc. Astfel, impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu există " societate democratică ". Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică iar o acţiune de publicare a unui articol în ziar constituie o faptă licită, permisă de lege şi protejată. Chiar dacă lectura articolului lasă să se înţeleagă posibilitatea participării reclamantei la o afacere, în concret nu se aduc acuzaţii directe, nu se susţine comiterea vreunei infracţiuni ori a unei alte fapte ilicite de către reclamantă, ci doar se invită organele judiciare abilitate să cerceteze cazul în vederea elucidării unor aspecte rămase necunoscute ziaristului.

Pentru a „restrînge” exerciţiul libertăţii de exprimare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să fie prev.de o lege internă publică iar legea să fie previzibilă; b) să fie luată pentru a proteja una din valorile arătate de art.10 parag.2 din C.E.D.O.; c) să fie necesară întro societate democratică,astfel că judecătorul trebuie să argumenteze existenţa unei astfel de nevoi imperioase de neînlăturat atunci cînd condamnă un ziarist sau restrînge în orice mod libertatea de exprimare şi libertatea presei. În susţinerea acestei ultime condiţii se pot invoca cauzele Sunday Times vs.UK6, Observer şi Guardian vs.UK7,Thorgeirson vs. Islanda, Lingens vs.Austria,Schwabe vs.Austria,Dalban vs.România.

Cum aceste condiţii NU EXISTĂ, consider că articolul incriminat reprezintă un demers jurnalistic legitim, care nu poate fi calificat drept un delict civil cauzator de prejudicii, cu atît mai mult cu cît în cauză reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul de imagine suferit (aceasta ocupînd în continuare funcţia de manager şi nici legătura de cauzalitate dintre fapta incriminată şi anularea proiectului de mutare a sediului instituţiei.

Posibil ca reclamanta, modelată intelecual şi spiritual de multiplele lecturi filosofice, dar şi de 1984, să considere că libertatea de expresie ca atare nu mai există. Toate gîndurile angajaţilor şi, după cum se demonstrează, ale jurnaliştilor, pîrîţi sau nu, sînt minuţios supravegheate, iar imense afişe, care tronează în instituţie, indică tuturor că „Big Brother stă cu ochii pe tine”! Romanul lui George Orwell, editat în 1949, receptat de foarte mulţi – încă de pe atunci – ca un semnal de alarmă, rămîne şi acum departe de a fi doar o distopie învechită. Există voci care afirmă că, odată cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.

CRONICA UNUI PROCES ANUNŢAT

În atenţia Parlamentului României, Preşedinţie, CNN, SRR, BBC, SRI, DNA, CNA, APIA, BNR, PCR, CIA, DIA, Tong Cuc 2 Tinh bao quan doi

Stimate Doamne, Stimaţi Domni,

Aş fi trimis aceste rînduri către Dumneavoastră, dacă aş fi fost convins că vă interesează! Cum ştiu sigur că vă doare la o bătaie de obuzier în faţa... nu o voi face! Ba, mai mult: sînt convins că acoperiţi astfel de fapte, "în interesul public". Indiferent de... indiferenţa manifestată, evenimentele se derulează. Aşa se face că, în provincie, marţi, 18 octombrie 2016, va avea loc prima înfăţişare în procesul dintre Taban Sergiu, "în calitate de pîrît" şi "Sgaverdea Laura, în calitate de reclamant, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL REGIONAL RADIO REŞIŢA în calitate de reclamant". Obiectul dosarului: acţiune în răspundere delictuală!

Ca jurnalist, nu pot să nu remarc că acest proces se derulează între un alt jurnalist, proprietar al unei platforme locale de informaţii, Reper24.ro, şi administratorul unui studiou regional al celei mai prestigioase instituţii din presa românească din ultimul secol. Ba, chiar cu întregul studiou, ca instituţie de sine stătătoare! Asta reprezintă o performanţă, în sine!

Sigur, ca jurnalist, angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune şi ca simplu cetăţean, subiectul în sine mă interesează direct pentru că surse din interiorul istituţiei m-au informat duminică, ieri, că am fost ameninţat direct de administratorul studioului local. Mă sună la telefon CINEVA şi-mi spune că Doamna Administrator va da "la pace" cu Domnul Taban dacă acesta din urmă va recunoaşte în faţa instanţei că toate articolele apărute pe platforma Reper24.ro împotriva L.S. au fost scrise de mine, că eu am pus la cale o campanie de denigrare publică a L.S. şi, în consecinţă, mă fac vinovat, fapt ce mi-ar atrage cercetarea disciplinară şi alte consecinţe derivate din aceasta! Sigur, în aceste condiţii, mă simt obligat să fac cîteva precizări publice, fără pseudonim, cu subiect şi predicat, propoziţii simple, ca să le poată înţelege şi fosta şefă de birou de la Agenţia Domeniilor Statului!

Domnul Taban Sergiu, proprietar al platformei on-line Reper24.ro, este o persoană integră din punct de vedere fizic. Nu e şchiop, are toate degetele la mîini şi picioare, nu a suferit leziuni corporale şi echimoze în ultimele luni, nu poartă proteză, ochi de sticlă sau mînă de cauciuc. În consecinţă, nu se poate spune că asupra sa au fost folosite "motive de convingere" deosebite pentru a publica pe platforma personală un text, sau altul! Presupunînd că aş fi autorul acestor texte, nu l-am putut forţa pe Domnul Sergiu Taban să publice - şi să ilustreze! - un text împotriva voinţei şi convingerilor personale! Ştiu, de la aceiaşi prieteni pe care îi mai am în Radio Reşiţa, că speriat de perspectiva de a ajunge la proces, Domnul Taban şi-a pus cenuşă în cap în faţa redacţiei reunite a postului de radio şi a plasat vina în direcţia convenabilă L.S. De data aceasta, sub jurămînt, Domnul Taban va trebui să repete acele alegaţii fiind pasibil de mărturie mincinoasă (Tăriceanu ştie mai bine!). 

Pe de altă parte, Acţiunea civilă declanşată împotriva Domnului Taban, care "a încălcat dreptul reclamantei ... la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine" se referă STRICT la un text apărut în data de 19 aprilie 2016 pe Reper24.ro, text preluat integral, cu specificaţie!, din ZiuaNews.ro. Ca platformă on-line de interes local preluarea este justificată: textul publicat de site-ul central se referă la o persoană publică din aria de competenţă a Reper24, iar republicarea acestuia nu face decît să atragă atenţia cititorilor care nu accesează şi ZiuaNews de acţinile şi faptele unor persoane ce-şi desfăşoară activitatea pe plan local, în zona Caraş-Severinului. E ca şi cum ai prelua o ştire de pe ... ParlamentNews referitoare la o vizită de lucru a deputatului Ioan Benga la Cugir! Sigur, L.S. nu se judecă cu ZiuaNews, o marcă mult prea tare pentru interesele locale ale reclamantei, ci cu Domnul Taban Sergiu, căruia îi cere daune morale de 15.000 de euro!

Sigur, orice om simte nevoia, măcar o dată în viaţă, să experimenteze senzaţiile dintr-o sală de tribunal! Însă, paragraful următor din Acţiunea civilă, te lasă uşor încurcat: se cere instanţei să constate că pîrîtul "a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune - Studioul Regional Radio Reşiţa, prin publicarea" unui articol "la adresa managerului"L.S., drept pentru care Studioul cere 20.000 de euro "reprezentînd prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei".

Nu pot să nu remarc două aspecte: "statul sînt eu", adică eu, managerul de top sînt instituţia publică (conform Legii!) şi mă revolt pe persoană fizică, născută la data de 5 iunie 1971, lezată moral de vreo 15.000 de euro, şi pe persoană juridică, născută la data de 8 august 1996, de vreo 20.000! Pe de altă parte, INSTITUŢIA constituită Parte Civilă în acest proces este, conform dosarului depus la instanţă, o entitate abstractă: să fie vorba de ultimul etaj al Camerei de Comerţ? De un Comitet al Oamenilor Muncii? De un Sindicat? De Salariaţii solidari cu managerul de top? De o decizie a Comitetului Director al Studioului Regional? Greu de spus! E ca şi cum extratereştrii ar da în judecată pămîntenii că au permis omului de neanderthal să evolueze şi să ocupe demnităţi publice! Sigur, o astfel de entitate eterică nu poartă răspundere juridică. Dar, Comitetul Director, în cazul în care a existat o şedinţă şi s-a luat o astfel de hotărîre? În al treilea rînd, Domnul Taban nu scrie nicăieri că "RRR e curvă", sau mai rău "RRR a organizat concurs intern de promovare pe post în care s-a cerut, total ilegal!, cunoaşterea limbii franceze nivel cimitir Père-Lachaise 2, pe stînga"! Nimic din toate astea! Dar, se constituie parte civilă!

La dosarul cauzei sînt ataşate mai multe copii xerox ale articolelor apărute în Reper24 pentru a proba reaua credinţă a Domnului Taban! Sigur, în decursul timpului, L.S. nu a cerut drept la replică niciodată, conform legii! Nici măcar atunci cînd, în 11 noiembrie 2015, Domnul Taban scria: "Despre Laura Sgaverdea am aflat că a luat cu un dezolant 5 şi ceva bacalaureatul (pe atunci încă se putea), după studiile făcute la seral şi o facultate executată pe sărite. De altfel, în discuţiile purtate în redacţie şi relatate ulterior pe surse, Sgaverdea recunoştea că fostul preşedinte al Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, profesorul universitar Marian Mihăilă, ar fi insistat de mai multe ori pe lângă ea să facă un master în management. Până la urmă „diva“ a cedat insistenţelor. Aceeaşi Laura Sgaverdea recunoştea cu nonşalanţă în faţa subalternilor din redacţionalul radioului că n-a fost prezentă la UEM Reşiţa la niciun curs predat pentru obţinerea masterului, dar că la disertaţie ar fi primit într-o primă fază nota 8, acordată din partea aceluiaşi Mihăilă pentru prestaţia orală. „Eu vreau 9!”, i-a transmis scurt Sgaverdea, dovadă a faptului că tehnica negocierii era familiară între ea şi „marele orator“. Zis şi… 9 s-a făcut".

Sigur, nu a ataşat nici replicile date pe postul public!!!, sau pe site-ul oficial al instituţiei, precum cea din martie 2016 în care scrie despre "mîncătorii de rahat"!!! Pe site-ul oficial al radioului public! Salvaţi Cultura! Evident, textul cu pricina a fost retras, există însă copii şi, vorba unui lider de sindicat, în internet lasă urme! Evident, CNA-ul nu s-a sesizat la un astfel de abuz! Că Domnul Taban îşi permite să folosească felurite licenţe literare pe site-ul personal (al lui, proprietate, cu banii de pampers ai copilului, sau cu o donaţie din venitul pe o oră al extraordinarului său naş!) este o problemă personală şi de audienţă al acestuia. Dar, că Doamna L.S. îşi permite să folosească site-ul instituţiei publice în care este angajată pentru a-şi regla conturile personale, e deja o problemă care ţine de Comitetul Director local, de Consiliul de Administraţie, de superiorii Domniei Sale care dacă nu au sancţionat astfel de derapaje se presupune că le acceptă!

Sigur, la dosarul cauzei nu sînt depuse şi alte copii privind "moralitatea" lezată a administratorului studioului. Precum documentul cu antet aflat în Dosarul 3445/115/2015, adică o recomandare de "bună purtare" din partea L.S. în favoarea fostului primar al Reşiţei, Mihai Stepanescu condamnat PENTRU CORUPŢIE, faptă sesiztă de ceva vreme de jurnalistul Cristian Franţ. Evident că o astfel de hîrtie a fost menită să demonstreze judecătorilor "buna credinţă" a inculpatului, iar în virtutea relaţiilor excelente la nivel personal între cei doi, a posibilelor favoruri etc, s-a eliberat cu antet! Aici, avem o problemă: SRR a adoptat Strategia Naţională Anticorupţie, iar un manager al său sprijină, în numele instituţiei, un personaj condamnat pentru corupţie, recomandarea încălcînd această strategie adoptată. Se reiau întrebările anterioare: recomandarea aflată la dosarul menţionat, a fost eliberată şi semnată de L.S., cu acordul Comitetului Director al RRR? Cu acordul Consiliului de Administraţie? Cu acordul şefului direct al fostei juriste de la ADS? Dacă DA, atunci TOATE aceste entităţi sînt solidare, în pix, cu condamnatul Mihai Stepanescu! Dacă NU, cred că s-ar impune o cercetare mai amănunţită, poate chiar din partea Comisiilor de Control ale Parlamentului!

P.S. Atrag atenţia persoanelor tentate să pună semnul egalităţii între remarcile făcute la adresa administratorului RRR şi instituţia publică respectabilă şi de o aleasă ţinută profesională SRR, să nu o facă! Ludovicii au murit demult! Statul NU sînt eu: L.S, M.M., Z.Z, C.R, etc! Se întîmplă şi erori. Nu poţi împuşca un om pentru că e bolnav de gripă!