NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 27 octombrie 2016

PUBLIC, NU DE STAT!

Mare scandal că PSD-ul a scos taxa radio-tv! Se vorbeşte acum de aservirea politică, de independenţa editorială sfărîmată brutal de la tribuna celui mai înalt for al Democraţiei. Scandalul şi victimizarea sînt bune. Ele aduc voturi şi audienţă. Însă, nici acum cînd românii le finanțează, canalele publice nu sînt complet rupte de politic: partidul aflat la putere poate impune președintele-director general, diverși oameni influenți de prin lumea politică reușesc să-și bage în grile protejați, amante, neamuri. La fiecare schimbare de regim, apar idei noi, unele bune, altele mai puțin! Cele mai multe ţintesc subfinanţarea editorială! Toate acestea se întîmplă în cazul unor canale publice. Incercați să vă imaginați cam cum ar fi atunci cînd banii ar veni direct de la buget… Nimeni nu ar mai putea mișca în front! Ajungem în continuare la o întrebare fundamentală: „abonamentul radio-tv este dovada contractuală că acţionarii Televiziunii şi ai Radioului publice sînt cetăţenii, garanţii valorilor care ne reprezintă ca naţiune.Este mare nevoie de posturi publice solidare cu problemele ascultătorilor săi şi nu paralel cu lumea în care trăieşte! Emisiuni care să cauterizeze rănile unei societăţi bolnave de lepră şi care-şi pierde, pe zi ce trece, bucăţi din trupul măcinat de disperare şi neîncredere în autorităţi. Un vîrf de lance al jurnalismului!

Sînt invidios pe canalele publice din Franţa şi Germania cu anchete devastatoare la adresa clasei politice, a sistemului economic, a abuzurilor funcţionarilor. Nu mai vorbesc de BBC, exemplul exemplelor în toate discursurile publice!

Piața audiovizuală din România are în prezent mari probleme. Multe stații comerciale s-au tabloidizat excesiv pentru a putea face audiență și pentru a supraviețui. În aceste moment s-ar fi simțit nevoia unei media publice puternice, o media care să poată investi în proiecte serioase ale Știrilor, anchetelor, documentarelor, reportajelor, mă rog, tot conţinutul editorial care ar fi în slujba publicului plătitor de taxe şi impozite, a nevoilor lui imediate. O media publică nu ar trebui să fie constrînsă în nici un fel să fie avocatul cetăţeanului obişnuit care să se exprime direct, oricînd are nevoie. 
Un exemplu de bune practici:

În ianuarie 2011, la 42 de ani de la introducerea pe ORTF (vechiul post radio-tv francez de stat), publicitatea a dispărut de pe posturile France Television. Publicitatea a fost eliminată, de fapt, de la 5 ianuarie 2009!  Anunţînd, fără o consultare prealabilă, aceasta reformă, fostul preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy a justificat-o prin nevoia de calitate a unui serviciu public, care nu poate să funcţioneze după criterii "pur mercantile". Cele 450 de milioane de euro destinate compensării pierderilor din vînzarea publicităţii pe 2009, au fost garantate de guvern, fiind prevăzute în Legea finanţelor. Au fost instituite, în contra-partidă, doua taxe noi - una aplicată furnizorilor de internet şi una pentru posturile private, în funcţie de cifra de afaceri obţinută din vînzarea de spatiu publicitar. Pentru anul 2009, anul de referinţă, France Television prevedea un deficit bugetar de 135 de milioane de euro, după ce în 2008 a înregistrat un deficit de 116 milioane de euro!

Principalul canal generalist a France Televisions, France 2, a fost acuzat în trecut că îşi asumă prea multe libertăţi în concurenţa sa comercială cu marele canal privat TF1.

Reforma propusă de Sarkozy s-a lovit însă de o puternică opoziţie din partea forţelor politice de stînga şi a jurnaliştilor care au văzut în această masură o tentativă de politizare a mass-media! Salariaţii posturilor de televiziune şi radio de stat din Franţa au intrat în grevă pentru 24 de ore.

Ideea lui Nicolas Sarkozy de Nagy Bocsa a căzut! Dar, în 2010, Sarkozy a încercat să-l impună în fruntea France Television (care deţine posturile France 2, France 3, Farnce 24, Mezzo, Arte şi TV5 Monde) pe Alexandre Bompard, lipsit de experienţă în domeniul public, patronul postului de radio Europe 1, extrem de favorabil preşedintelui Sarkozy. Postul este deţinut de miliardarul francez Arnaud Lagardere, care se considera un "frate" al preşedintelui. În România, Grupul Lagardère a intrat în anul 1996, prin achiziţionarea Radio Total Timişoara, redenumit ulterior Radio 21 Timişoara. În anul 1998, grupul a relansat reţeaua de Radio 21, iar în 1999, a obţinut licenţa pentru prima reţea naţională de radio comercial, Europa FM, care a început să emită din anul 2000...

În Franţa anului 2014, veniturile posturilor publice de televiziune erau de  3.054 milioane euro, din care – 2.253 milioane euro taxă (131 de euro/an)  şi 248 milioane euro subvenţie. Postul public de televiziune francez îşi propunea să ajungă, în 2013, pentru următorii doi ani, pînă în 2015, la un număr de 9,750 de angajaţi. La sfîrşitul anului 2013, compania avea 10.490 de angajaţi, dintre care 8,500 erau permanenţi. Obiectivul restructurărilor de personal era recîştigarea echilibrului financiar în 2015. Costurile cu personalul reprezentau "peste o treime din cheltuielile de funcționare“. Sindicatele din France Télévisions au criticat dur planul de reorganizare, numindu-l un  “plan social al unei companii ameninţate cu falimentul“.

Anchetele devastatoare ale postului public francez au scos la iveală încrengătura de interese între clasa politică franceză şi mediul de afacri privat, în detrimentul cetăţeanului francez plătitor al sumei de 131 de euro taxa radio-tv!

Un alt exemplu: Emisiunea OBIECTIV ROMÂNIA, difuzată de Radio România Actualităţi, de la ora 16, s-a dovetit a fi, de cele mai multe ori, cea mai complexă şi „puternică” emisiune din grila postului public de radio. Documentarele, anchetele, reportajele difuzate au lovit subiecte pe care, personal, le consider esenţiale pentru ascultătorii români. După succesul „caravanelor”, insuficient exploatate!, OBIECTIV ROMÂNIA a găzduit o serie de reportaje sub genericul REPORTER SPECIAL. Din punctul meu de vedere, subiectiv, evident, proiectul s-a dovedit un succes. Nu sînt de acord cu boul care a scris, la un moment dat, că RRA difuzează doar emisiuni vechi, de pe vremea comunismului, care să ne arate doar frumuseţile patriei! Cum libertatea cuvîntului este regină, înghit şi opinia „inteligentului” care dovedeşte că ne-a ascultat cel puţin o dată! Un cîştig pentru el!

Nu sînt de acord cu formatul de emisiuni în care o nacealnikă agramată dă din mîini şi se face că ascultă problemele unei comunităţi după care le "alină durerile" cu formatul comercial.

Sînt, însă, total aproape de ideea de jurnalism cetăţenesc agresiv! S-a terminat cu perdeluţele şi funduliţele de limbaj! Vremurile de criză pe care le trăim cu toţii implică soluţii de criză şi un jurnalism de criză, militant şi nu ipocrit! E vremea să luăm atitudine, chiar dacă ar fi să revenim la stilul „procuror” pe care l-am practicat (cu succes!) înainte de 1990, dar care a schimbat ceva, omul de rînd a văzut un rezultat palpabil!

Noi, Radio România avem nevoie doar de O DECIZIE RESPONSABILĂ ŞI ÎN TON CU VREMURILE PE CARE LE TRĂIM!

Dictionarul ne spune ca radioul şi televiziunea publice sînt instituţii media a căror finanţare este susţinută parţial, sau în totalitate, de plătitorii de impozite. Aceşti bani ajung la aceste instituţii prin intermediul administraţiei. Toate instituţiile audiovizuale publice din lume sînt concepute drept instituţii non-profit. Aceasta este una din condiţiile fundamentale care îi asigură libertatea faţă de “sacul cu bani” şi, respectiv, de grupurile de interese politice, în special.  În Statele Unite există Independent TV Service, finanţată de către Congresul American, în Anglia există Channel 4 – o televiziune publică manageriată privat, finanţată doar din publicitate. În SUA nu există taxa radio-tv. PBS, postul public american se finanţează parţial din fonduri publice şi din donaţiile voluntare ale cetăţenilor sau ale marilor fundaţii. Chiar dacă PBS-ul nu este cel mai urmărit canal de televiziune american, în ultimii 10-15 ani a ajuns să fie considerat cel mai credibil! Dacă privim însă la întregul spectru al presei românesti, nu arareori în spatele agendei mediatice se afla mai degraba interese politice şi economice decît cele ale publicului plătitor de taxă radio-tv. Şi, pentru că veni vorba: publicul plăteşte pentru un (1) canal, de obicei TVR1 sau RRA care au obligaţia de a difuza informaţie, educaţie, cultură, etc, pentru restul, iclusiv teritoriale, existînd soluţii diverse. 

În condiţiile în care media private îşi stabilesc politica editorială în funcţie de interesele patronilor, Media Publică, la rîndul ei, precum radioul public, este indispensabilă într-un stat democratic, întrucît este un serviciu public de interes general. În ţările cu tradiţie democratică, radioul şi televiziunea de stat sînt cu totul independente din punct de vedere politic, tocmai pentru că sînt plătite, în parte sau total, de către public. Din punctul meu de vedere, cea mai bună televiziune din lume e BBC, televiziunea publică din Marea Britanie. Să suprimi televiziunea publică înseamnă să tai un braţ democraţiei. Să o gestionezi mai bine, e altceva. Actuala situaţie presupune faptul că TVR nu îşi poate indeplini rolul de serviciu public de media în ţară şi, după cum ştim cu toţii, un serviciu public media joaca un rol important in discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei. Editorii se bucură de suficientă independenţă numai atîta timp cît protejează interesele managerilor lor, unii obscuri şi instalaţi în funcţii pe alte criterii decît cele profesionale, şi ale partenerilor acestora. Mai multă audienţă nu înseamnă tabloidizare! Lipsa resurselor financiare pentru jurnalismul de investigaţie însă, reduce sever independenţa posturilor publice. Publicistic vorbind. Administrativ, concursurile pentru ocuparea posturilor cheie sînt, uneori amînate cît de mult posibil, pentru că o persoană cu o poziţie interimară este mai uşor de controlat. Cu toate acestea, simpla înlocuire a conducerii, fără adoptarea unei noi legi privind serviciile publice de radio şi televiziune, nu va aduce îmbunătăţiri majore.

Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Se părea că a reuşit... Ca în toate comunităţile primitive şi nouă însă, ne place să ne împărţim între „noi” şi „ei”. Ziarişti buni şi ziarişti răi. Manageri buni şi manageri răi. Fideli şi trădători. Lingăi şi intransigenţi. Instituţii pentru care legea e bună şi instituţii pentru care legea e rea. Dreptul la informare nu poate exista în absenţa unor opinii contradictorii. Piaţa informaţiei de interes public de la noi este în criză şi asistăm la o degradare a informaţiilor din spaţiul televizat, anumite posturi care ar fi trebuit să transmită informaţii transformîndu-se în posturi de propagandă. În aceste condiţii, alternativa este televiziunea publică! Din păcate,Televiziunea publică nu a intrat pe frecvenţa unui public care a început să-şi producă singur conţinutul media de care are nevoie. Din dorinţa de a face audienţă şi de a concura cu posturile private, în detrimentul serviciului public, din decizie managerială s-a pus toată publicistica produsă de media publică – mă refer la documentar, reportaj, investigaţii, emisiuni informative – pe plan secundar. Asta e o problemă pentru că publicul te votează pentru content şi nu pentru cum ştii tu să pupi dosul superiorilor pentru obţinerea de buget.

Programele generaliste din prime-time, cu preponderenţă programe de ştiri, mustesc de ceea ce industria a început sa numeasca “non-evenimente”, adica întîmplari care nu au nici o relevanţă pentru un public mai larg, cum ar fi accidente de maşină sau cazuri de violenţă domestică. Orientate spre profit, televiziunile comerciale susţin că, deoarece acest gen de programe se bucură de audienţă mare înseamnă că este cerut de public. Cu toate acestea, serviciul public de radio şi televiziune, a carui misiune este şi de a educa şi informa, nu se deosebeşte de restul peisajului mediatic, nici în ediţiile on-air, dar mai cu seamă în cele on-line. Principalele funcţii ale mediilor publice sînt informarea, educarea şi divertismentul. Dat fiind statutul special şi acoperirea completă a teritoriului, acestora le revine un rol mai important şi responsabilităţi mai mari în societate în comparaţie cu staţiile comericale.

Presa e în mare parte coruptă şi corupţii cumpără ziarişti. Tactica din aceste zile, în iureşul creat de TVR şi Antene, pare să fie ”zăpăciţi-i la maxim”! Nu e normal ca practicarea presei de şantaj să fie considerată libertate de exprimare. Dacă libertatea unuia dintre noi este restrînsă şi atacată, atunci libertăţile tuturor sînt în pericol. Dar, libertatea de exprimare nu poate fi tratată ca un drept limitat la „o anumită parte a presei”. Într-un moment în care pe piaţa media conţinutul editorial este în declin, Televiziunea Publică are o şansă uriaşă să-şi recîştige publicul. Acolo unde se furnizează conţinut de calitate, oamenii vin singuri. Nu e nevoie să fii isteric, să te dai cu bicicleta sau să te lauzi singur ca în anul morţii.

În lumea de azi, profesia de jurnalist a devenit foarte riscantă. Şi nu mă refer doar la corespondenţii de război, ci la orice voce care îndrăzneşte să spună adevărul sau să apeleze la clauza de conştiinţă. Eu cred că este foarte important să avem o Televiziune Publică independentă, puternică, şi în afara oricărui joc politic şi a imixtiunii politice. Avem profesionişti în televiziune capabili să se ocupe ei înşişi de televiziune, nu trebuie să le spună un manager ce au de făcut. Falimentarea Televiziunii Publice şi aducerea ei în blocaj economic a fost dorită. Şi menţinerea ei în această situaţie a fost tot dorită.

Înlocuirea actualilor membri ai CA cu specialişti şi oameni din societatea civilă, despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general, înfiinţarea unui Consiliu de supraveghere a misiunii publice a televiziunii format din 13 membri din care doar patru din domeniul politicului, durata mandatului preşedintelui, de şase ani, directorul general ales prin licitaţie – pe baza unui proiect managerial,  sînt doar cîteva propuneri de reformare a postului public. Preşedintele să se ocupe de strategia instituţiei, iar directorul general de managementul în sine, fiind angajat pe bază de contract de management cu cerinţe de performanţă. Potrivit Legii 41, Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit direct de catre Parlament, pentru un mandat de patru ani. Chiar dacă demonstrează că preşedintele este incompetent, sau corupt, Consiliul nu deţine nici o pîrghie legală pentru controlul preşedintelui. Legea lasă întregul control asupra televiziunii sau radioului public în mîna preşedintelui Consilului de Administraţie, care este în acelasi timp şi directorul general al instituţiei.

Lupta împotriva corupţiei cauzează deja perturbări substanţiale. În pofida Statutului Jurnalistului din cele două instituţii publice şi a contractelor colective de muncă care garantează drepturile angajaţilor, profesionişti respectaţi au fost eliminaţi pentru ca au refuzat să cedeze presiunilor de tot felul la care au fost supuşi în interior. Atmosfera s-a deteriorat grav. Acest mediu degradat, caracterizat de suspiciune, tensiuni şi teamă este una dintre “realizările” actualei conduceri.

Pentru că sîntem în mijlocul unei imense bătălii politice trebuie să existe surse media care să monitorizeze şi „partea bună” a României. Din păcate, avem criză financiară, datorii istorice, presiuni politice şi un apetit crescut al politicienilor pentru controlul editorial. Într-o piaţă media politizată şi sufocată de tot mai multe derapaje, media publice are şansa şi obligaţia să recîştige publicul prin echidistanţă şi neutralitate faţă de politic. Pentru asta, însă, este nevoie de schimbarea legii de organizare şi funcţionare şi de o finanţare corespunzătoare. Pîrghii care ar putea garanta asigurarea independenţei politice şi a autonomiei editoriale. Implementarea unui sistem media adecvat, cu un radiodifuzor public independent, care să se ghideze după valorile privind independenţa editorială, să furnizeze programe excelente, reflectînd diversitatea culturală şi contribuind la buna funcţionare a democraţiei, şi care să aibă angajaţi competenţi în pozitii cheie, este indispensabilă.

Sigur, mă vor înjura destui pe motiv că "denigrez" locul în care muncesc. Am scris aceste rînduri tocmai pentru că îmi iubesc locul de muncă, care mi-a dat șansa să transmit din cele mai fierbinţi locuri de pe planetă, sau din cele mai interesante locuri din ţară.

Cred că a sosit momentul să punem în balanţă bunele şi relele serviciului public audiovizual românesc. Cu bune şi cu rele. Cu frustrări şi excese. Şi să le discutăm deschis, fără patimi şi condamnări în tribunalele oamenilor muncii, pentru a găsi o soluţie bună pentru Poporul român. Nu pentru un partid, un preşedinte sau un grup de interese.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu