Nu pot să am pretenţia ca toată lumea să fi citit acest roman clasic... Dar, nici nu pot să nu observ similitudinile între titlul acestuia şi Dosarul 1984/290/2016, aflat pe rol la Judecătoria Reşiţa pentru Răspundere civilă delictuală, neandeplinirea conditiilor prev. de art. 998-999 C.civ.!
Conform art.998 Cod civil, orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a facut să-l repare, iar potrivit art.998 Cod civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi cel cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
În Noul Cod Civil actualizat 2016 - Legea 287/2009, la Art. 1357 - Condiţiile răspunderii: (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvîrşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală (directă sau indirectă), cele patru condiţii - existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie întrunite cumulativ (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2325/1996, în C.P.J. 1993-1997, p. 152). Şi persoana juridică este îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul adus imaginii sale, fiind însă necesar a face dovada întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale (C.A. Timişoara, s. civ., dec. civ. nr. 348/2011, portal.just.ro). Din cuprinsul art. 1357 rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) săvîrşirea unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ (material sau moral) suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvîrşite de o altă persoană (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 145). Ceea ce nu s-a dovedit în speţă a fost existenţa prejudiciului şi în ce constă acesta.
Fapta ilicită poate fi considerată ca fiind un act de conduită prin săvîrşirea căruia se încalcă regulile generale de comportament în cadrul societăţii, stabilite prin lege. Fapta ilicită implică trei elemente: unul material, altul de natură psihologică şi un al treilea de ordin social. Sub aspect material, fapta ilicită se relevă prin săvîrşirea ei cînd nu trebuie comisă, sau prin omisiunea de a fi săvîrşită atunci cînd există obligaţia de a acţiona. Din punct de vedere psihologic, fapta ilicită se relevă prin conduita aleasă: de a acţiona, cînd este interzis, şi, dimpotrivă, de a nu acţiona, în ipoteza în care trebuie întreprins ceva. în fine, sub aspect social, fapta ilicită se prezintă ca fiind reprobabilă şi societatea în care trăieşte autorul cere sancţionarea acestuia (G. Duroc, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureş, 2000, p. 65-66).
Stabilirea şi cuantumul despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei sau demnităţii unei persoane, presupun o apreciere subiectivă din partea judecătorului care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective, rezultînd din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Prejudiciul moral presupune atingerea unei valori morale. Pentru a evalua gravitatea atingerii este deci pertinentă aprecierea importanţei valorii lezate. Valoarea presupune un subiect valorizator. Importanţa individuală a unei anumite valori morale se determină în raport cu concepţiile subiectului valorizator; aceste concepţii sunt decisiv influenţate de educaţie, de poziţia socială, de mediul social în care evoluează. Cum reclamanta deţine o poziţie profesională deosebită, prejudiciului cauzat onoarei şi demnităţii sale, dublat şi de prejudiciul de imagine ce i-a fost pricinuit în mediul social în care îşi desfăşoară activitatea, ar necuantificabil?
În speţă, reclamanta din Dosarul 1984 consideră că prin publicarea în data de 19.04.2016 a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa sa, i-a fost încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.
Reclamanta analizează afirmaţiile "autorului" şi nu ale pîrîtului care, în calitate de redactor-şef al publicaţiei on-line şi-a însuşit afirmaţiile din articolul publicat iniţial de ZiuaNews, articol re-publicat de pîrît. De asemenea, reclamanta, inducînd în eroare instanţa, pretinde că în paragraful final pîrîtul susţine că aceasta "ar face obiectul unui dosar penal", fapt total neadevărat! Ba mai mult, reclamanta consideră că stilul "ironic şi batjocoritor au prezentat-o în conştiinţa publică într-o lumină negativă, ca fiind o persoană nedemnă din punct de vedere moral şi profesional pentru funcţia pe care o deţine, aspect care în mod evident a adus atingere imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta. Mai mult decît atît, cu scopul de a se crea o lipsă de respect în cadrul conştiinţei publice şi a angajaţilor instituţiei pe care o conduce reclamanta, s-a încercat inducerea ideii că prin funcţia pe care o deţine îşi satisface orgoliul din din bani publici" şi "face obiectul unui dosar penal". "Astfel, analiza de ansamblu a articolului trebuie realizată prin raportarea la funcţia publică de manager"... "pe care reclamanta"... "o deţine". Astfel, atingerea adusă onoarei sale prin afirmaţii neadevărate afectează probitatea, buna-credinţă, corectitudinea morală şi spiritul de echitate şi dreptate de care dă dovadă în planul profesional şi al relaţiilor interumane, conducînd la o dezaprobare morală din partea opiniei publice, a ascultătorilor"... "cît şi a angajaţilor şi a persoanelor care se adresează instituţiei pe care o conduce. Pîrîtul"... "a urmărit distrugerea reputaţiei reclamantei"... "şi conturarea în opinia publică a unei imagini negative a sa şi a instituţiei publice pe care aceasta o conduce".
În continuare, reclamanta se străduieşte să probeze "reaua credinţă" a pîrîtului pe care, în ură cu cîţiva ani, l-a dat afară din instituţie pe considerente subiective, lăsînd familia acestuia fără nici un venit. Sigur, pîrîtul nu prezenta profilul unui slujbaş supus, iar platforma on-line pe care a construit-o, şi pe care a fost publicat articolul incriminat preluat din ZiuaNews, a apărut ca urmare a necesităţii unei surse de venit pentru sine şi familia sa!
Ca ziarist, pîrîtul a acţionat în numele libertăţii de exprimare cîştigată în România cu jertfe omeneşti în 1989. Libertatea de exprimare este un drept recunoscut şi garantat prin articolul 30 alin. 1 din Constituţia României conform căruia „libertatea de exprimare a gîndurilor, a creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sînt inviolabile”. În egală măsură, art. 10 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, garantează libera exprimare: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.”
Datoria presei este aceea de a transmite informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public, iar articolul incriminat se referă exclusiv la interesul public: posibile ilegalităţi privind gestionarea banului public provenit din taxe şi impozite. Faptul că aceste posibile ilegalităţi pot fi comise de persoane publice, angajate în instituţii publice, plătite din bani publici, reprezintă un subiect de interes public major pe care o presă responsabilă şi formatorii de opinie nu le pot trece cu vederea, altfel devenind complici la presupusa faptă!
Speţa 1984, dicolo de dimensiunea orwelliană, prezintă interes cu privire la unele aspecte ale răspunderii civile pentru defăimarea prin presă:
- limitele interne şi limitele externe ale dreptului la liberă exprimare;
- proba prejudiciului moral şi a legăturii sale de cauzalitate cu fapta ilicită;
- stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Articolul, publicat de pîrît şi preluat din media naţională, operează cu informaţii verificabile ( Hotărârea nr. 129/29.03.2016 a Consiliului local Reşiţa, estimarea cheltuielilor de re-construcţie şi întreţinere) rezultate chiar din documentele depuse la dosar de către reclamantă: valoarea chiriei în actualul sediu este de aproximativ 6000 de lei/lună, valoarea re-construcţiei viitorului sediu, de peste 300.000 de euro! Un calcul sumar spune că valoarea acestei investiţii reprezintă chiria pe 20 de ani, fără a se lua în calcul cheltuielile de exploatare, taxe şi impozite aferente clădirii şi terenului ce vor trebui achitate integral etc. Aceşti bani au fost aprobaţi şi se vor plăti ODATĂ şi nu în 20 de ani, fără să se ţină cont de oportunitatea imediată a aunui astfel de demers. În cazul unei companii private, oportunitatea este generată de moment, dar atunci cînd operezi cu bani publici, justificările trebuie să ţină seama de alte aspecte. Să zicem că autorul, ZiuaNews, a greşit la calcule... Actionînd în cadrul legal al libertatii cuvîntului, ziaristul nu este ţinut sa probeze adevarul afirmaţiilor publicate, în ceea ce priveşte opiniile, care au prin natura lor, un caracter subiectiv (citat exemplificativ cazul CEDO Lingens & Austria din 08.07.1986), retinîndu-se în plus, la speţă, că asumarea statutului de persoană publică implică şi asumarea riscului expunerii unor aprecieri critice din partea presei, în chestiuni de interes public, al satisfacerii dreptului fundamental al cetăţeanului la informare. În acest caz, instanţa are obligaţia să pună în balanţă dreptul reclamantei la respectarea onoarei şi reputaţiei şi interesul public faţă de libertatea de exprimare, interes în care jurnaliştii joacă un rol esenţial de gardian public.
În final, pîrîtul inserează o informaţie "pe surse" care nu poate fi verificată de ziarist fără a încălca o proprietate privată şi a intra în culpă faţă de Lege, fiind o invitaţie către organele abilitate să cerceteze fapta expusă. Presa are menirea de a publica informaţiile şi ideile care ofensează,şochează sau deranjează. judecăţile operate de ziarist reprezentînd propriile convingeri ale jurnalistului, fără a avea scopul impunerii opiniei publice a opiniilor proprii, în sensul ca acestea ar exprima faptele însele, lăsînd opiniei publice libertatea de a-şi formula propria convingere. Pentru elucidarea cazului este esenţială stabilirea relaţiei ce ar fi existat între reclamantă şi subiectul principal al acelei informaţii "pe surse", un posibil "capăt" fiind http://blog.activewatch.ro/freeex/un-director-al-radioului-public-garanteaza-pentru-un-primar-infractor/
Se observă ca articolul incriminat tratează un subiect de interes public, de interes general şi deosebit de actual pentru societatea românească şi anume, pretinsa coruptie în rîndul responsabililor publici. Prin divulgarea faptelor capabile să intereseze publicul şi prin exprimarea unor opinii referitoare la acestea, pîrîtul a exercitat rolul de "cîine de paza" ce îi revine presei într-o societate democratică, contribuind astfel la transparenţa activităţilor companiilor publice. Reclamanta este o persoană publică, fiind managerul unei astfel de societăţi, motiv pentru care poate fi expusă unei limite mai largi de "critică acceptabilă" la adresa activităţii sale. Libertatea jurnalistica include, în lumina jurisprudentei CEDO posibilul recurs la o doză de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (GC), nr. 21279/02 şi 36448/02, pct. 56, CEDO 2007 XI, cauza Timciuc împotriva României, cauza Şipoş împotriva României].
În cauza Petrina împotriva României, CEDO reamintea că ,,libertatea de exprimare constituie una din bazele esenţiale ale unei societăţi democratice şi că această libertate este valabilă nu numai pentru " informaţiile " sau " ideile " strînse cu bunavoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea ce scandalizează, şochează sau neliniştesc. Astfel, impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu există " societate democratică ". Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică iar o acţiune de publicare a unui articol în ziar constituie o faptă licită, permisă de lege şi protejată. Chiar dacă lectura articolului lasă să se înţeleagă posibilitatea participării reclamantei la o afacere, în concret nu se aduc acuzaţii directe, nu se susţine comiterea vreunei infracţiuni ori a unei alte fapte ilicite de către reclamantă, ci doar se invită organele judiciare abilitate să cerceteze cazul în vederea elucidării unor aspecte rămase necunoscute ziaristului.
Pentru a „restrînge” exerciţiul libertăţii de exprimare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să fie prev.de o lege internă publică iar legea să fie previzibilă; b) să fie luată pentru a proteja una din valorile arătate de art.10 parag.2 din C.E.D.O.; c) să fie necesară întro societate democratică,astfel că judecătorul trebuie să argumenteze existenţa unei astfel de nevoi imperioase de neînlăturat atunci cînd condamnă un ziarist sau restrînge în orice mod libertatea de exprimare şi libertatea presei. În susţinerea acestei ultime condiţii se pot invoca cauzele Sunday Times vs.UK6, Observer şi Guardian vs.UK7,Thorgeirson vs. Islanda, Lingens vs.Austria,Schwabe vs.Austria,Dalban vs.România.
Cum aceste condiţii NU EXISTĂ, consider că articolul incriminat reprezintă un demers jurnalistic legitim, care nu poate fi calificat drept un delict civil cauzator de prejudicii, cu atît mai mult cu cît în cauză reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul de imagine suferit (aceasta ocupînd în continuare funcţia de manager şi nici legătura de cauzalitate dintre fapta incriminată şi anularea proiectului de mutare a sediului instituţiei.
Posibil ca reclamanta, modelată intelecual şi spiritual de multiplele lecturi filosofice, dar şi de 1984, să considere că libertatea de expresie ca atare nu mai există. Toate gîndurile angajaţilor şi, după cum se demonstrează, ale jurnaliştilor, pîrîţi sau nu, sînt minuţios supravegheate, iar imense afişe, care tronează în instituţie, indică tuturor că „Big Brother stă cu ochii pe tine”! Romanul lui George Orwell, editat în 1949, receptat de foarte mulţi – încă de pe atunci – ca un semnal de alarmă, rămîne şi acum departe de a fi doar o distopie învechită. Există voci care afirmă că, odată cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu