Nu este o greşeală, este o politică!

 

 

Pentru prima dată, armata israeliană a recunoscut luni "o posibilitate puternică" de a fi ucis-o, dar nu în mod deliberat, pe jurnalista canalului panarab Al-Jazeera Shireen Abu Akleh, o recunoaştere incompletă denunţată de familia şi susţinătorii acesteia, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Vedetă a canalului Al-Jazeera, jurnalista americano-palestiniană a fost împuşcat mortal la 11 mai în timp ce acoperea o operaţiune militară israeliană în tabăra palestiniană Jenin, un bastion al facţiunilor armate palestiniene din nordul Cisiordaniei ocupate, unde o unitate specială încerca să aresteze "suspecţii", ceea ce a dus la ciocniri armate.

După moartea lui Shireen Abu Akleh, echipată cu o vestă antiglonţ pe care era scris "presă" şi cu o cască de protecţie, Autoritatea Palestiniană şi angajatorul ei Al-Jazeera au acuzat imediat armata israeliană că a ucis-o.

Israelul a respins în mod constant această acuzaţie, în pofida unor anchete jurnalistice şi a unui raport al ONU care a concluzionat că a fost un tir israelian, excluzînd, totuşi, că a fost deliberat.

Luni, armata israeliană a publicat "concluziile finale" ale anchetei sale şi a recunoscut că unul dintre soldaţii săi a tras într-adevăr în direcţia jurnalistei, înşelîndu-se asupra identităţii ei: "Există o mare posibilitate ca doamna Abu Akleh să fi fost lovită accidental de un tir al armatei israeliene care viza suspecţi identificaţi ca fiind indivizi palestinieni înarmaţi".

Armata a spus că a studiat succesiunea evenimentelor "cronologic", a analizat locurile, înregistrările video şi audio de la faţa locului, a efectuat o "simulare a scenei" şi că "experţi israelieni" au efectuat o analiză balistică a glonţului, la 2 iulie, în prezenţa unor reprezentanţi ai "Comitetului SUA de coordonare a securităţii pentru Israel şi Autorităţii Palestiniene".

Din cauza "stării proaste a glonţului", identificarea originii acestuia a fost "dificilă", a subliniat armata în raportul său, spunînd că nu are certitudinea "neechivocă" a originii tirului fatal jurnalistei.

La fel ca armata israeliană, Statele Unite au ajuns la concluzia că Shireen Abu Akleh fost "cel mai probabil" victima unui tir de pe o poziţie israeliană, fără a avea motive să creadă că moartea ei a fost intenţionată.

"Soldatul nu căuta să ţintească un jurnalist Al-Jazeera sau un jurnalist în general. (...) Soldatul şi-a identificat greşit ţinta şi îi pare rău pentru asta", a declarat luni un înalt responsabil militar israelian în timpul unei briefing cu presa. "Nu ar fi trebuit să se întîmple, nu a făcut-o în mod deliberat", a adăugat el.

Acest responsabil a indicat că soldatul, postat la aproximativ 200 de metri în spatele jurnalistei, nu-i văzuse inscripţia "presă" pe partea din faţă a vestei sale antiglonţ. El a spus că jurnalista a fost împuşcată în ceafă.

La rîndul său, biroul procurorului militar israelian a anunţat luni că "nu există nici o suspiciune de act criminal care să justifice deschiderea unei anchete penale de către poliţia militară", deşi există o "probabilitate mare" ca Shireen Abu Akleh să fi fost ucisă de soldaţi israelieni.

"Faptele şi anchetele dovedesc că Israelul este vinovat, că Israelul a ucis-o pe Shireen şi că Israelul este cel care trebuie să poarte responsabilitatea crimei sale", a reacţionat Nabil Abu Rudeineh, purtătorul de cuvînt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas care a avut a organizat funeralii naţionale la Ramallah în onoarea jurnalistei.

Canalul Al-Jazeera a denunţat concluziile anchetei, spunînd că "această mărturisire din vîrful buzelor nu este altceva decît o încercare a forţelor de ocupaţie israeliene de a scăpa de responsabilitatea lor penală".

"Al-Jazeera condamnă reticenţa forţelor de ocupaţie israeliene de a-şi recunoaşte în mod explicit crimele şi încercările lor de a eluda urmărirea penală a autorilor", a adăugat canalul într-un comunicat.

Familia Abu Akleh, care s-a întîlnit cu secretarul de stat american, Antony Blinken, la Washington în iulie, a acuzat luni într-un comunicat autorităţile israeliene că "evită să îşi asume responsabilitatea pentru uciderea" jurnalistei. "Rămînem profund răniţi, frustraţi şi dezamăgiţi", a subliniat familia, cerînd Statelor Unite să efectueze o anchetă "credibilă".

"Recunoaşterea vinovăţiei de către forţele armate israeliene vine prea tîrziu şi este incompletă", a acuzat Sherif Mansour, responsabil pentru Orientul Mijlociu al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, la New York.

"Salutăm ancheta Israelului asupra acestui incident tragic şi subliniem din nou importanţa determinării responsabilităţilor în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.

ONG-ul israelian anti-colonizare B'Tselem a calificat concluziile armatei israeliene o "mărturisire falsă". "Nu este o investigaţie, este o muşamalizare. Nu este o greşeală, este o politică", a deplîns ONG-ul, citat de AFP.

PRESA, RĂZBOIUL HIBRID ŞI OROAREA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ

 

Pînă la mijlocul anilor 80, cine deținea mijloacele de coerciție și forța militară deținea puterea. Schimbarea de paradigmă a guvernării în multe state ale lumii și revoluția în domeniul tehnologiei informației au făcut ca mijloacele clasice să fie insuficiente pentru a controla populațiile. Cine deține/controlează mintea și insuflă credințe publicului acela deține puterea, mai ales în lumea captivilor virtual. Așadar, cine formează opinia publică este adevăratul stăpîn al oamenilor și a tot ce ei dețin. Vă amintiţi? În perioada de 20 de ani de război cu terorismul islamic se vorbea de cucerirea minţilor şi sufletelor! Divizii întregi erau angrenate în acest război care, se pare că a eşuat.

Continuăm să ne aflăm în plin război hibrid, în care informația constituie arma principală, mai importantă chiar decît infanteria! Dar, am mai scris despre asta! Ce este nou? Ei bine, multitudinea de fronturi interne şi externe şi avalanşa de actori statali şi (mai ales!) non-statali care utilizează resursele calificate ale luptătorilor informaţiei. De cele mai multe ori în detrimentul propriei populaţii!

Ca să putem vorbi de manipulare, adică de acel mecanism prin care este influențată opinia publică cu ajutorul mass-media și a rețelelor sociale spre obținerea adeziunii sau a unei decizii favorabile actorilor implicați în manipulare, trebuie mai întîi să vorbim despre adevăr. Ideea că adevărul este relativ și subiectiv, este periculos pentru că, dacă nu există adevăr obiectiv, atunci nu există realitate obiectivă, iar fără realitate obiectivă, oricine deține puterea ajunge să dicteze realitatea. În final se ajunge la autoritarism. Cam ca în cazul absentului preşedinte Iohannis: “guwernerul meu”, pandemia mea, morţii mei… Un preşedinte nu prea mobilat intelectual, dar profund manipulator. Un fel de “Şcoala vieţii” pe care am mai întîlnit-o şi în cazul unor manageri de top din instituţiile publice! Faptul că a fost preşedinte timp de două mandate nu este o onoare politică este o Oroare!

Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea este definită ca "o acţiune de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gîndească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsînd impresia libertăţii de gîndire şi de decizie" (Zamfir, C., Vlasceanu,L.,1998).

Liderii guwernamentali au schimbat în mod repetat regulile jocului tocmai pentru ca preşedintele manipulator să-şi piardă urma în multe dintre deciziile dezastruaoase cu efect direct asupra poporului bujbecit, ferm convins că prin propria voinţă şi credinţă Sibiul a dat lumii un semi-zeu şi nu în urma “manevrelor dolozive” ale “unor instituţii”, vorba lui Mircea Geoană, am tras din pălărie umorile lui Frankeshtein! Pentru ca Familia Adams să poată să-şi bată joc de ţară nestingherită, s-a folosit inclusiv propaganda neagră! Conform definiţiei aceasta este descurajarea psihologică a adversarilor din interior. Vă amintiţi de rumorile la adresa premierului Dăncilă? Principalul adversar al lui Dăncilă în cursa electorală împotriva “calului de lemn” a fost PeeeSeeeDeeee!!!

Contrafacerea ştirilor nu este astăzi, în era fake news, la prima întîlnire cu gîndirea politică. Am putea spune ca a existat dintotdeauna, iar aceste strategii de luptă, să le spun hibride, sînt practicate din cele mai vechi timpuri. În Arta Războiului, Sun Țî spune că toată arta războiului se bazează pe înșelătorie și constă în abilitatea de a-ți învinge adversarul fără luptă. Pentru asta este nevoie de: • Discreditarea a tot ce merge bine în țară; • Implicarea conducătorilor în acțiuni ilegale • Subminarea autorității acestora • Răspîndirea discordiei între cetățeni • Întărtarea tinerilor împotriva bătrânilor • Ridiculizarea tradițiilor. Odată cu dezvoltarea noilor tehnici de informare și comunicare mijloacele de dezinformare s-au multiplicat și perfecționat, aceste “directive” artistice au căpătat alte dimensiuni, hiperbolice, dar, cel puţin în cazul României, s-a lucrat cu “materialul clientului”, pentru că are balta peşte!

Din momentul declanşării pandemiei de SARS-COV-2, mass-media, în România, a devenit cel mai important instrument de manipulare, iar fondurile guvernamentale cel mai important combustibil pentru maşina de propagandă şi manipulare guvernamentală, îmbrăcate în haina luptei împotriva fake-news-ului ce se identifică, de multe ori, cu informaţia corectă şi independentă. De ce atîta zgomot pentru fake news? Poate pentru că epoca propagandei părea să fi apus odată cu căderea comunismului. Uneori propaganda, dezinformarea, manipularea îmbracă haina onorabilă a unei opinii, iar dreptul la opinie e sacru în democrație. Informaţi-vă doar din surse oficiale!

În epoca liberalismului victorios se credea că manipularea brutală va fi înlocuită de mult mai sofisticatul marketing politic. Lucru care s-a petrecut, o perioadă, dar fără rezultate notabile în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic din cauza IQ-ului minuscul, a înfumurării şi a lipsei de limite care caracterizează politicianul român. La el nu ţine cu fineţuri! Marketingul politic la politicianul român este ca şi cum ai frige sarmalele în Chanel sau ai pulveriza apă de gură pe o băşină! Aşadar, propaganda a revenit, şi odată cu internetul şi războiul hibrid a reuşit să influenţeze jocul politic intern şi extern.

Ca să fiu serios două propoziţii, voi spune că într-un război de tip hibrid, rolul mass-media, al rețelelor sociale, este să influențeze conștiința, dorințele, sentimentele cetățenilor, în interesul statului agresor, în cazul nostru propriul aparat de partid şi de stat! Fără acces la mass-media și la rețelele sociale din statele-victime, războiul hibrid nu ar fi posibil sau ar lua alte forme.

Motoarele de căutare pe internet, de tipul Google sau Facebook, pot avea un impact semnificativ asupra alegerilor consumatorilor. Cetăţenii, reduşi la rolul de consumatori, au impresia că primesc informaţii neutre atunci cînd preiau automat rezultatele căutărilor ierarhizate prin intermediul unor algoritmi sofisticaţi, dar nu este tocmai aşa. Ierarhiile rezultate în urma căutărilor sînt adaptate profilului fiecărui individ. Deşi veridicitatea acestei cercetări este contestată, zilele trecute chiar Mark Elliot Zuckerberg, fondatorul Facebook, a vorbit despre cum algoritmii au ascuns informaţia referitoare la ancheta FBI în cazul servietei lui Biden JR, situaţie semnalată anterior de fostul preşedinte Donald Trump! O recunoaştere directă a manipulării utilizatorului de paltformă de socializare. 

Aşadar, efectul de manipulare al motoarelor de căutare nu este negat. Ba mai mult, ele sînt utilizate pentru amplificarea, “rostogolirea” mesajelor difuzate de mass-media şi transformarea acestora în like-uri ca dovadă supremă a audienţei la public. În această goană după like-uri cu orice preţ, în care au intrat şi instituţiile publice de media din România, filtrele jurnalistice, de comunicare în spațiul public aproape că au dispărut, deoarece mass-media a intrat în goana actualității și aleargă spre nicăieri. Informațiile care erau prelucrate, selectate de jurnaliști și de experții în comunicare astăzi sînt din ce în ce mai puțin verificate, iar unele imagini, inserturi video sau declarații sînt luate drept adevăruri. Nimeni nu mai are timp să reflecteze, să verifice, pentru că pierde startul în goana de a produce emoții publicului și de a contabiliza vizualizări. Jurnaliștii au ajuns un fel de contabili ai numărului de accesări ale știrilor publicate. Informațiile de pe internet sau de pe rețelele sociale „se bazează mai puțin pe calitatea informațiilor și mai mult pe cristalizarea unor opinii difuzate. Exact ceea ce-şi doresc manipulatorii, războinicii hibrizi, politicienii de carton şi trădătorii de ţară!

Sînt nenumărate exemplele de propagandă în România! Cele care-l au ca personaj principal pe Vladimir Putin sînt cele mai la modă şi de actualitate. Putin este folosit ca agent electoral de către toate figurile politice mari şi mici de la Bucureşti! Putin are darul de a atenua şocul şi revolta scumpirilor nejustificate şi a uciderii planificate a unei populaţii fără discernămînt. Tot geniocid se numeşte! “România ca ţintă a unui atac rus” este favorita tuturor, ca fiind cea mai facilă şi ieftină “armă” folosită de cei care vor “minţile” cele de pe urmă ale românilor. „România se află în pericol total”! Rusia a început testarea: „Arma Apocalipsei” ar putea lovi țara noastră Sursele de la Kremlin au dezvăluit... Nici o propoziţie nu are un impact mai mare decît cea care începe cu “sursele de la Kremlin au dezvăluit...”! Poate doar cea care conţine “un oficial american a avertizat...”.

Rostul acestui tip de informației este acela de a diaboliza adversarul, în speță Rusia, deși autoritățile de la Moscova evită să facă declarații la adresa României, iar consecința acestui tip de propagandă este și acela de adoptarea unor măsuri care să fie susținute de opinia publică, cum ar fi investițiile românești în tehnică militară – fie cerute de parteneri, fie dorite de guvernanţi. „România se află pe primul loc în NATO într-un top al alocărilor bugetare pentru înzestrare, se arată în raportului anaul al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Un element de mîndrie naţională şi de ascundere a ororilor politicii româneşti interne.