ReformaTV

Dictionarul ne spune ca radioul şi televiziunea publice sînt instituţii media a căror finanţare este susţinută parţial, sau în totalitate, de plătitorii de impozite. Aceşti bani ajung la aceste instituţii prin intermediul administraţiei. Toate instituţiile audiovizuale publice din lume sînt concepute drept instituţii non-profit. Aceasta este una din condiţiile fundamentale care îi asigură libertatea faţă de “sacul cu bani” şi, respectiv, de grupurile de interese politice, în special.  În Statele Unite există Independent TV Service, finanţată de către Congresul American, în Anglia există Channel 4 – o televiziune publică manageriată privat, finanţată doar din publicitate. În SUA nu există taxa radio-tv. PBS, postul public american se finanţează parţial din fonduri publice şi din donaţiile voluntare ale cetăţenilor sau ale marilor fundaţii. Chiar dacă PBS-ul nu este cel mai urmărit canal de televiziune american, în ultimii 10-15 ani a ajuns să fie considerat cel mai credibil! Dacă privim însă la întregul spectru al presei românesti, nu arareori în spatele agendei mediatice se afla mai degraba interese politice şi economice decît cele ale publicului plătitor de taxă radio-tv. Şi, pentru că veni vorba: publicul plăteşte pentru un (1) canal, de obicei TVR1 sau RRA care au obligaţia de a difuza informaţie, educaţie, cultură, etc, pentru restul, iclusiv teritoriale, existînd soluţii diverse. 

Primul canal al Radioului public (SRR) este singurul care acoperă complet întregul teritoriu al României şi este de importanţă strategică, dată fiind transmisia prin relee şi în mai multe lungimi de undă.

În condiţiile în care televiziunile private îşi stabilesc politica editorială în funcţie de interesele patronilor, Televiziunea Publică, la rîndul ei, precum radioul public, este indispensabilă într-un stat democratic, întrucît este un serviciu public de interes general. În ţările cu tradiţie democratică, radioul şi televiziunea de stat sînt cu totul independente din punct de vedere politic, tocmai pentru că sînt plătite, în parte sau total, de către public. Din punctul meu de vedere, cea mai bună televiziune din lume e BBC, televiziunea publică din Marea Britanie. Să suprimi televiziunea publică înseamnă să tai un braţ democraţiei. Să o gestionezi mai bine, e altceva. Actuala situaţie presupune faptul că TVR nu îşi poate indeplini rolul de serviciu public de media în ţară şi, după cum ştim cu toţii, un serviciu public media joaca un rol important in discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei. Editorii se bucură de suficientă independenţă numai atîta timp cît protejează interesele managerilor lor, unii obscuri şi instalaţi în funcţii pe alte criterii decît cele profesionale, şi ale partenerilor acestora. Mai multă audienţă nu înseamnă tabloidizare! Lipsa resurselor financiare pentru jurnalismul de investigaţie însă, reduce sever independenţa posturilor publice. Publicistic vorbind. Administrativ, concursurile pentru ocuparea posturilor cheie sînt, uneori amînate cît de mult posibil, pentru că o persoană cu o poziţie interimară este mai uşor de controlat. Cu toate acestea, simpla înlocuire a conducerii, fără adoptarea unei noi legi privind serviciile publice de radio şi televiziune, nu va aduce îmbunătăţiri majore.

Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Se părea că a reuşit... Ca în toate comunităţile primitive şi nouă însă, ne place să ne împărţim între „noi” şi „ei”. Ziarişti buni şi ziarişti răi. Manageri buni şi manageri răi. Fideli şi trădători. Lingăi şi intransigenţi. Instituţii pentru care legea e bună şi instituţii pentru care legea e rea. Dreptul la informare nu poate exista în absenţa unor opinii contradictorii. Piaţa informaţiei de interes public de la noi este în criză şi asistăm la o degradare a informaţiilor din spaţiul televizat, anumite posturi care ar fi trebuit să transmită informaţii transformîndu-se în posturi de propagandă. În aceste condiţii, alternativa este televiziunea publică! Din păcate,Televiziunea publică nu a intrat pe frecvenţa unui public care a început să-şi producă singur conţinutul media de care are nevoie. Din dorinţa de a face audienţă şi de a concura cu posturile private, în detrimentul serviciului public, din decizie managerială s-a pus toată publicistica produsă de media publică – mă refer la documentar, reportaj, investigaţii, emisiuni informative – pe plan secundar. Asta e o problemă pentru că publicul te votează pentru content şi nu pentru cum ştii tu să pupi dosul superiorilor pentru obţinerea de buget.

Programele generaliste din prime-time, cu preponderenţă programe de ştiri, mustesc de ceea ce industria a început sa numeasca “non-evenimente”, adica întîmplari care nu au nici o relevanţă pentru un public mai larg, cum ar fi accidente de maşină sau cazuri de violenţă domestică. Orientate spre profit, televiziunile comerciale susţin că, deoarece acest gen de programe se bucură de audienţă mare înseamnă că este cerut de public. Cu toate acestea, serviciul public de radio şi televiziune, a carui misiune este şi de a educa şi informa, nu se deosebeşte de restul peisajului mediatic, nici în ediţiile on-air, dar mai cu seamă în cele on-line. Principalele funcţii ale mediilor publice sînt informarea, educarea şi divertismentul. Dat fiind statutul special şi acoperirea completă a teritoriului, acestora le revine un rol mai important şi responsabilităţi mai mari în societate în comparaţie cu staţiile comericale.

Presa e în mare parte coruptă şi corupţii cumpără ziarişti. Tactica din aceste zile, în iureşul creat de TVR şi Antene, pare să fie ”zăpăciţi-i la maxim”! Nu e normal ca practicarea presei de şantaj să fie considerată libertate de exprimare. Dacă libertatea unuia dintre noi este restrînsă şi atacată, atunci libertăţile tuturor sînt în pericol. Dar, libertatea de exprimare nu poate fi tratată ca un drept limitat la „o anumită parte a presei”. Într-un moment în care pe piaţa media conţinutul editorial este în declin, Televiziunea Publică are o şansă uriaşă să-şi recîştige publicul. Acolo unde se furnizează conţinut de calitate, oamenii vin singuri. Nu e nevoie să fii isteric, să te dai cu bicicleta sau să te lauzi singur ca în anul morţii.

În lumea de azi, profesia de jurnalist a devenit foarte riscantă. Şi nu mă refer doar la corespondenţii de război, ci la orice voce care îndrăzneşte să spună adevărul sau să apeleze la clauza de conştiinţă. Eu cred că este foarte important să avem o Televiziune Publică independentă, puternică, şi în afara oricărui joc politic şi a imixtiunii politice. Avem profesionişti în televiziune capabili să se ocupe ei înşişi de televiziune, nu trebuie să le spună un manager ce au de făcut. Falimentarea Televiziunii Publice şi aducerea ei în blocaj economic a fost dorită. Şi menţinerea ei în această situaţie a fost tot dorită.

Înlocuirea actualilor membri ai CA cu specialişti şi oameni din societatea civilă, despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general, înfiinţarea unui Consiliu de supraveghere a misiunii publice a televiziunii format din 13 membri din care doar patru din domeniul politicului, durata mandatului preşedintelui, de şase ani, directorul general ales prin licitaţie – pe baza unui proiect managerial,  sînt doar cîteva propuneri de reformare a postului public. Preşedintele să se ocupe de strategia instituţiei, iar directorul general de managementul în sine, fiind angajat pe bază de contract de management cu cerinţe de performanţă. Potrivit Legii 41, Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit direct de catre Parlament, pentru un mandat de patru ani. Chiar dacă demonstrează că preşedintele este incompetent, sau corupt, Consiliul nu deţine nici o pîrghie legală pentru controlul preşedintelui. Legea lasă întregul control asupra televiziunii sau radioului public în mîna preşedintelui Consilului de Administraţie, care este în acelasi timp şi directorul general al instituţiei.

Lupta împotriva corupţiei cauzează deja perturbări substanţiale. În pofida Statutului Jurnalistului din cele două instituţii publice şi a contractelor colective de muncă care garantează drepturile angajaţilor, profesionişti respectaţi au fost eliminaţi pentru ca au refuzat să cedeze presiunilor de tot felul la care au fost supuşi în interior. Atmosfera s-a deteriorat grav. Acest mediu degradat, caracterizat de suspiciune, tensiuni şi teamă este una dintre “realizările” actualei conduceri. 

Pentru că sîntem în mijlocul unei imense bătălii politice trebuie să existe surse media care să monitorizeze şi „partea bună” a României. Din păcate, avem criză financiară, datorii istorice, presiuni politice şi un apetit crescut al politicienilor pentru controlul editorial – cu toate acestea se confruntă Televiziunea Publică. Într-o piaţă media politizată şi sufocată de tot mai multe derapaje, TVR are şansa şi obligaţia să recîştige publicul prin echidistanţă şi neutralitate faţă de politic. Pentru asta, însă, este nevoie de schimbarea legii de organizare şi funcţionare şi de o finanţare corespunzătoare. Pîrghii care ar putea garanta asigurarea independenţei politice şi a autonomiei editoriale. Implementarea unui sistem media adecvat, cu un radiodifuzor public independent, care să se ghideze după valorile privind independenţa editorială, să furnizeze programe excelente, reflectînd diversitatea culturală şi contribuind la buna funcţionare a democraţiei, şi care să aibă angajaţi competenţi în pozitii cheie, este indispensabilă.

În aceste vremuri atît de tulburi, cînd copiii creştini sînt arşi de vii şi adolescenţii decapitaţi pentru că ascultă muzică pop, cînd noii barbari şi-au propus să nimicească Europa cruciaţilor, cred că trebuie să deschidem larg ochii şi să privim realitatea dincolo de ecranele media private care ne dictează cu atîta şiretenie agenda zilei. În condiţiile în care televiziunea publică nu mai are nimic de pierdut, are bani puţini, are resurse relativ puţine şi datorii foarte mari, societatea civilă ar trebui să revendice unul dintre canalele falimentare ale instituţiei şi să aducă conţinut propriu, să creeze o piaţă a producţiilor independente, astfel încît televiziunea publică să fie readusă în serviciul public.

CARAŞ-SEVERINUL - probleme mari de mediu

Se împlinesc doi ani de cînd Comisia Europeană a lansat procedura de infringement la adresa României pentru nerespectarea normelor de protecţie a mediului în zona mai multor depozite de reziduuri şi deşeuri, inclusiv a celor situate pe malul Dunării, la Moldova Nouă, în imediata vecinătate a Serbiei. „Avizul motivat” al Executivului comunitar obligă autorităţile de la Bucureşti să transmită către Bruxelles, în termen de două luni, o propunere privind stoparea poluării generate de cele două iazuri de decantare aparţinînd exploatării de cupru şi zinc Moldomin, de pe urma cărora au de suferit circa 20.000 de locuitori de pe malurile românesc şi sîrbesc al Dunării. Exploatarea de la Moldova Nouă a fost folosită de către statul român vreme de patru decenii, pînă în 2006. În cazul în care nu se va oferi o soluţie dinspre partea română, ca urmare a declanşării procedurii de infringement, este posibilă sancţionarea României cu blocarea parţială a accesului la fondurile structurale destinate protecţiei mediului şi instituirea unor sancţiuni financiare din partea Curţii Europene de Justiţie. Nu poate fi exclusă nici o plîngere suplimentară din partea autorităţilor sîrbe, mai exact, a administraţiei locale din Veliko Gradişte, oraşul de pe malul drept al Dunării cel mai expus poluării purtate peste fluviu de puternicul vînt local, Coşava.

Miercuri, 10 februarie, dr. în mediu, ing. Cornel Sturza Popovici, preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare NERA, vorbeşte despre aceste lucruri la emisiunea DINCOLO DE APARENŢE, a colegului Daniel Botgros, la BANAT TV, de la ora 20, 15.

Adevărul.ro publică marţi un articol extrem de interesant bazat pe un documant oficial adoptat de Guvernul României. În baza acestuia aflăm că în România există 210 situri contaminate, în care poluarea este dovedită cu ample analize de mediu. Alte 1.183 sînt potenţial contaminate, adică există informaţii privind poluarea, însă fără analizele omologate. Acestea din urmă sînt definite în Strategia Naţională privind Siturile Contaminate şi Potenţial Contaminate adoptată în august 2015 de Guvernul României drept situri despre care există informaţii că acolo au fost desfăşurate în trecut activităţi poluante, însă nu au fost efectuate testele necesare (bilanţ de mediu nivel II sau raport de evaluare a riscului) pentru a se dovedi contaminarea.

Podiumul poluării în România, potrivit documentului, este ocupat de Hunedoara, cu 41 de situri contaminate, Caraş Severin - cu 33 de situri - şi Cluj, cu 19 situri contaminate.

Era firesc să iau legătura cu Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin. Cu doamna Mirela Ianoşi, responsabila - extrem de amabilă şi binevoitoare - de relaţii publice a Agenţiei, am avut trei discuţii telefonice. În ultima, mi-a solicitat să cer oficial informaţii, printr-un e-mail. "Îl înregistrez oficial, prin secretariat şi vom cere acceptul Agenţiei Naţionale... sînt probleme mai delicate...", mi-a spus doamna Ianoşi, oarecum jenată de situaţie.

Potrivit documentelor oficiale publicate, fără acceptul nu ştiu cui, în judeţul Caraş-Severin, Garda Naţională de Mediu a identificat 33 de situri contaminate, în suprafaţă totală de 1.725,3 ha. Puternic dezvoltată în timpul comunismului, cu centre siderurgice complexe şi industrie constructoare de maşini în anii '60, numai în Reşiţa s-au închis sau înstrăinat, în ultimii 26 de ani, nu mai puţin de 14 întreprinderi. Dintre cele mai importante amintim întreprinderile miniere Anina, Bocşa, Moldova Nouă, Combinatul Siderurgic Reşita, Întreprinderea "Oţelul Roşu", Întreprinderea Mecanică Topleţ, cele două întreprinderi de construcţii de maşini din Reşiţa şi Caransebeş, Întreprinderea de construcţii metalice Bocşa, Înteprinderea de accesorii Valiug - Reşiţa, Combinatul de prelucrare a lemnului Caransebeş, Întreprinderea de exploatare forestieră şi transport Caransebeş şi Întreprinderea de Confecţii Reşita. Unele dintre aceste situri industriale au rămas de izbelişte şi sînt un puternic factor poluator.

Mineritul şi metalurgia sunt activităţi care se desfăşoară în România de mai mult de 2.000 de ani. România a extras cărbune, cupru, aur, argint, uraniu, sare şi altele asemenea. Aproximativ 60 de minerale diferite au fost extrase din trecut până în prezent din resursele subsolului României. Procesarea şi depozitarea deşeurilor s-au făcut în multe dintre cazuri fără măsuri preventive, ca urmare a lipsei cadrului legislativ, efectul fiind afectarea calităţii factorilor de mediu. Impactul principal asupra mediului din industria minieră provine de la iazurile de decantare şi de la haldele de steril, precum şi de la instalaţiile de prelucrare.

În Caraş Severin există 629 ha de iazuri de decantare, aflate în conservare unde se păşunează în condiţii de poluare a solurilor cu metale grele.  În ceea ce priveşte poluarea cu deşeuri şi reziduuri organice de la industria alimentară, uşoară şi alte industrii, cele mai mari suprafeţe se găsesc în judeţele Caraş Severin (150 ha) şi Galaţi (101 ha).

În Banatul de Munte mai există şi halde care nu sînt recunoscute oficial, precum cele de la Mehadia, Eftimie Murgu, Armeniş, Delineşti, Bucova, Obreja, Tincova, Bozovici, Ciclova Română, Oraviţa, Dognecea, Ruşchiţa, Sasca, Moldova Nouă, Natra, Dobrei, Gârlişte, Reşiţa, Clocotici, Forotic, Sicheviţa, Ocna de Fier şi Teregova. Nu trebuie uitată, în Caraş-Severin, nici Ciudanoviţa, care este unul dintre cele mai nocive locuri din Banat din cauza existenţei haldei radioactive. Radioactivitatea în zonă depăşeşte, în unele puncte, de 450 de ori fondul natural şi de 45 de ori nivelul de alarmare.

Preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare NERA, dr. în mediu, ing. Cornel Sturza-Popovici spune că situaţia este deosebit de gravă, iar oficialii nu doresc să recunoască acest lucru. "În ordinea problemelor, cea mai mare rămîne cea de la Moldova Nouă, de la iazurile de decantare ale fostei întreprinderi miniere, pentru care, de fapt, s-a instituit infringementul Comisiei Europene. Această zonă contaminată se află chiar ÎN INTERIORUL unui sit Natura 2000, Parcul Natural Porţile de Fier. Îl urmează haldele de uraniu de la Ciudanoviţa, acolo unde detectorul sare de limita de pericol, noi avem măsurători, determinări. Este vorba de neprotejare de halde, halde active. Despre cele de la Ciudanoviţa, toată lumea spune că NU EXISTĂ! Ea se află la limita unui alt sit Natura 2000 - Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului. Problema cu haldele de la Ciudanoviţa este că pe ele pasc nestingherite, vaci şi capre, laptele şi brînza se vinde în piaţă la Oraviţa, la Reşiţa. Este vorba de o pătrundere a poluării în lanţul alimentar! A treia, în ordinea problemelor, a poluării cu praf de steril, metale grele, o reprezintă halda de la Sasca, la marginea sitului Natura 2000 Cheile Nerei-Beuşniţa".

Iazul de decantare a deşeurilor miniere de la Boşneag-Tăuşani are o suprafaţa acoperită cu steril de cîteva ori mai mare decît a oraşului Moldova Nouă. Analizele de laborator au demonstrat că în praful decantat la marginea exploatării se află zinc, plumb, molibden, cadmiu, cobalt, fier, siliciu şi cupru. Un coctail toxic echivalînd cu o condamnare la boli incurabile. În plus, avertizează preşedintele GEC Nera, Cornel Sturza-Popovici, sterilul minier este transportat către albia fluviului, ceea ce poate genera o modificare a regimului hidrografic, cu efecte atît asupra ecosistemului local cît şi asupra navigaţiei şi aşa reduse pe Dunăre.

Dincolo de siturile contaminate şi potenţial contaminate, luate în evidenţă de Guvernul României şi pentru care ar fi necesare cam 6 milioane de euro, pentru ecologizarea fiecăruia dintre ele, bani pe care nu îi va vedea nimeni, niciodată, o altă problemă apare ca un factor de distrugere a mediului: construcţia de micro-hidrocentrale. Cele de la Prigor, pe rîul Nera, se află la mai puţin de 12 km de situl Natura 2000 Bozovici-Moceriş, deşi în Strategia Energetică a României, în capitolul rezervat Ministerului Mediului, la pag. 14, se spune clar că astfel de micro-hidrocentrale nu pot fi amplasate la mai puţin de 20 km de arii protejate. Preşedintele GEC Nera, Cornel Sturza-Popovici, explică: "Sînt puternice presiuni politice din zona PNL pentru obţinerea avizului de mediu. De altfel, consultarea publică pentru aviz s-a organizat, în 16 februarie, la Primăria Prigor, departe de ochii presei şi ai cetăţenilor informaţi". Studiile pot fi consultate pe pagina web  http://www.anpm.ro/web/apm-caras-severin/documente-procedura-eim-si-ea/. Din aceste studii, la partea de context a situatiei, lipseşte o expunere privind experienta nefastă a construirii de MHC-uri pe rîurile de munte din România, cu multe cazuri care au provocat adevărate dezastre ecologice datorită slabei implicări a autorităţilor de mediu într-o analiză corectă şi imparţială a situaţiei în momentul emiterii acordului de mediu şi ulterior în urmărirea lucrărilor de realizare a MHC-urilor. În cele 2 studii nu se spune că MHC-urile de la Prigor se gasesc la o distanta de sub 15  km, în amonte de rezervaţia naturală - sit Natura 2000 „Râul Nera între Bozovici şi Moceris”. Amplasamentul propus este în contradictie cu Avizul de Mediu 10938/2012 (pag 14 pct III.2) al Ministerului Mediului şi Pădurilor dat pe Strategia de Dezvoltarea Enegetică a României în care se spune că asemenea lucrări nu se pot face atunci cînd în aval există o arie naturală protejată la o distanţă mai mică de 20 km.

Pe de altă parte, conform inginerului Mircea Goloşie, autorul studiului „Poluarea radioactivă a căilor rutiere din zona Banatului”, după abandonarea lucrărilor miniere de extracţie, sute de halde decantoare, depozite de minereu, instalaţii de flotare au rămas şi ele abandonate, fără să se mai ocupe cineva de ecologizarea lor corectă, sau măcar de marcarea şi avertizarea populaţiei. Zecile de halde care au rămas abandonate, în special în zonele montane, fiind fără stăpîn, au devenit o sursă inepuizabilă de materie primă pentru construcţia şoselelor, a clădirilor civile şi industriale.  Astfel, printre drumurile construite peste halde de steril sau chiar cu materiale din haldele miniere existente în zonă este nominalizat Drumul Naţional 58 Caransebeş – Reşiţa care traversează oraşul Anina, chiar prin centrul localităţii. Porţiuni cu concentraţii crescute de radioactivitate, din cauza exploatărilor miniere din zonă au fost identificate şi de-a lungul Drumului Judeţean 573 Oraviţa – Ciudanoviţa, care traversează peste 20 de halde miniere. Suprafaţa contaminată în zona prin care trece DJ 573 este de aproximativ 20 de hectare.

Vorbind despre  Reşiţa, Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului a  identificat  "zone  cu  grad  ridicat  de  poluare, care afectează direct locuitorii, bunurile şi sănătatea acestora, respectiv poluare industrială şi  poluarea rezultată prin intervenţia umană în zonele naturale protejate", precum groapa de gunoi sau haldele de zgură.

Deşi Strategia Naţională adoptată în august de Guvern invocă aceste statistici ca fiind rezultatul unui Inventar Naţional realizat în 2007-2008 şi actualizat în 2013, nimeni nu vrea să-şi asume responsabilitatea pentru acest inventar. Ministerul Mediului susţine că responsabilitatea pentru acesta revine Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), instituţia din subordinea sa care ar fi trebuit să-l elaboreze. La rîndul său, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului susţine că a predat inventarul în 2014 Ministerului Mediului.

LA MULŢI ANI, MAESTRE, ŞI MULŢUMESC!

„Când eram copil scriam cărţi întregi, e adevărat, numai în visele de seară sau de dimineaţă, când îmi prelungeam şederea în pat născocind sub pleoape aventuri în istorie sau în ţinuturi exotice... Acum stau în faţa hârtiei albe şi nu reuşesc să scriu. Nici măcar un rând. Un cuvânt."

Gheorghe Jurma împlineşte astăzi, 71 de ani! Urări de bine, evident, mulţumiri pentru devenirea întru slove, putere de muncă etc. Am căutat pe google o fotografie cu maestrul să pot ilustra acest text. Din 247 de targeturi, „gîju” apare doar într-o poză mică. Mică de tot! Numele lui este ilustrat cu o istorie a literaturii române. E important!

Pentru piţifelnici şi fătuci, cîteva rînduri: scriitorul şi criticul literar Gheorghe Jurma s-a născut la 5 februarie 1945 în satul Bobda, judeţul Timiş. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara (1969). A fost redactorul ziarului „Flamura" (1970 - 1989) din Reşiţa, redactor-şef al ziarului „Timpul" ( 1990 - 1993 ), apoi director al Editurii „Timpul" din Reşiţa şi redactor-şef al revistei „Semenicul". Scrie proză din vremea studenţiei (debut în anul 1968). A publicat în volumul colectiv „Gustul livezii" (1985) secţiunea proprie „Panta Rhei", din care sînt reluate şi cele mai multe din textele volumului „Întuneric de ora şapte". Colaborări, cu critică şi istorie literară, la publicaţiile: „Flamura", „Caraş-Severinul", „Studii de limbă, literatură şi folclor" ş.a.

În decursul anilor a fost mereu alături de mine şi de escapadele mele pseudo-literare, de la momentul 1987 cînd m-a abordat în curtea Liceului Industrial 3, din Reşiţa, sugerîndu-mi să scriu un text despre ultima zi de liceu (apoi, a fost "nemulţumit" spunîndu-mi: "Asta pot să scriu eu, gazetarul, nu tu elevul care mîine termini liceul"!). Mulţumesc, maestre! Asta, să se ştie!Mda, mda... hai băieţii, hai băieţii... greu la deal... Mult succes corului din Marga!

LA MULŢI ANI!