NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

vineri, 26 august 2016

Radio România, la Festivalul Internațional al Filmului Militar din Polonia

Un documentar video al Radio România a fost selectat de juriul Festivalului Internațional al Filmului Istoric și Militar din Polonia pentru participarea în competiția desfășurată la Varșovia, ce va desemna la mijlocul lunii septembrie cele mai bune producții care au subiecte militare.

Festivalul se află la cea de-a șaptea ediție, iar Radio România a fost selectat pentru a doua oară în concurs, alături de case de producție și televiziuni din întreaga lume. Anul trecut, cei doi corespondenţi de război, Mario Balint şi Ilie Pintea, au înscris în concurs filmul România în Afghanistan.

Documentarul ”Bătălia de la Nassiriyah” a fost produs de Radio România Actualități în anul 2013, atunci când s-au împlinit zece ani de la prima luptă în care a fost angajată Armata Română după cel de-al doilea război mondial.

Realizat atât în varianta radiofonică, dar și în format video, documentarul spune în premieră și în exclusivitate povestea acestei lupte, relatată chiar de către cei care au luat parte la ea.

Documentarul, care îl are ca producător pe Nicu Popescu, a fost realizat de Ilie Pintea și Mario Balint, după o idee de Radu Dobrițoiu, corespondent de război al Radio România, care a relatat despre această bătălie chiar de la fața locului, din Irak, unde însoțea trupele române.

Imaginea și montajul sunt semnate de Ilie Pintea, iar documentarul a fost realizat într-o manieră în care interlocutorii spun povestea acestei lupte fără nici un element de fundal al realizatorilor.

Pentru prezentarea în festival, traducerea în limba engleză a fost asigurată de Alexandru Zugravu.

Pentru realizarea acestui film, jurnaliștii s-au întâlnit cu militarii care au participat direct la această confruntare, din cadrul Batalionului ''Scorpionii Roșii'' de la Craiova, dar și cu cel care i-a comandat pe câmpul de luptă, generalul Nicolae Ciucă – actualul șef al Statului Major General – și cu fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Pașcu.

După difuzarea pe site-ul Radio România, documentarul a fost preluat și citat de către agenții de presă și publicații naționale, de către site-urile de specialitate din domeniul militar, dar și de către televiziuni naționale, care au preluat fragmente din producția Radio România Actualități.

”Bătălia de la Nassiriyah” nu este prima producție video a postului național de radio, iar acest documentar a fost urmat de o serie de reportaje multimedia realizate în exclusivitate în ultimii trei ani în Afganistan de către corespondenții noștri, disponibile pe site-ul Radio România Actualități.

vineri, 19 august 2016

ROMÂNIA: între un atac de guerilla şi o lovitură nucleară, cîteva atentate în două săptămîni

Despre faptul că mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de infanterişti ai acestei arme, scriu de ceva vreme. De altfel, presa a constituit o armă redutabilă în mîini dibace, încă din secolul 19! Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii.

România este în mijlocul unui astfel de război şi sîntem, ca de obicei, în pielea goală! Nepregătiţi! "Armata română, admirabil de dezorganizată", rostea Generalul Berthelot, celebrele cuvinte. Peste decenii, generalul devine stradă, iar instituţia dominantă nu rosteşte nimic! Semn că dezorganizarea vine din noi!

Ieri, peste România s-a abătut atacul nuclear, anticipat de unii încă din aprilie. Site-ul EURACTIV, "apropiat", "sprijinit", "ajutat", "tolerat", "combinat" de instituţiile europene de la Bruxelles, publică informaţia bombă: americanii transferă armele nucleare de la baza turcă din Incirlik, la Deveselu. România devine, astfel "putere nucleară"! Informaţia vine la mai puţin de două săptămîni după ce televiziunea britanică Sky News arăta telespectatorilor că ţara noastră este paradisul traficanţilor de arme, ideale pentru guerillă! Şi, între timp, ca să nu ne plictisim, cîteva atentate au loc asupra BNR şi altor instituţii fundamentale ale statului. Scopul este unul singur: cultivarea neîncrederii în instituţiile statului, dezamăgire, non-combat etc. Voi reveni!

CONTEXTUL: Informaţia despre mutarea armelor nucleare de la Baza Incirlik la Deveselu, apare în contextul răcirii relaţiilor între Ankara şi Washington, după puciul eşuat din iulie, şi apropierea Turciei de Rusia. Relațiile dintre Washington și Ankara s-au deteriorat după puciul eșuat din luna iulie, ajungînd la cel mai scăzut nivel de când Turcia a aderat la NATO în 1952. Ankara susține că guvernul american îl sprijină pe Fethullah Gülen, clericul exilat în SUA, acuzat că a orchestrat tentativa de puci. Turcia cere extrădarea lui Gülen, fiind de așteptat ca subiectul să ocupe locul central în discuțiile ce vor avea loc cu ocazia vizitei vicepreședintelui american Joe Biden în Turcia pe 24 august. Aceste manevre au ca rezultat nu doar schimbarea fundamentală a contextului geo-politic la Marea Neagră şi Orientul Mijlociu, dar şi modificarea radicală a arhitecturii de securitate din zonă. Erdogan cere extrădarea lui Gulen, acuzat de organizarea tentativei de lovitură de stat şi negociază o prietenie "trainică" cu Putin. Turcia are semnate mai multe acorduri comerciale cu Rusia, între care şi unul nuclear-civil! În contextul noii alianţe strategice nu este greu de crezut că baza de la Incirlik, aflată la doar 100 de km de frontiera cu Syria, este "discutată" cu partenerii ruşi, chiar şi ca AMENINŢARE la adresa SUA!

Acordurile şi alianţele Turciei cu Israelul şi Iranul fac din ţara premierului Yldyrim, Fulgerul, un pivot important în comerţul şi securitatea euro-asiatică!

Criticile responsabililor europeni la adresa politicii lui Erdogan au fost stinse uşor cu ameninţarea "eliberării" milioanelor de refugiaţi dornici de a ajunge în Europa, un continent tot mai slăbit din cauza infantilismului şi incoerenţei, a corupţiei şi lăcomiei liderilor săi.

România a rămas singura entitate din Sudul Continentului, aliat fidel al Statelor Unite şi implicat în executarea hotărîrilor NATO. România NU are relaţii politice şi economice BUNE cu Federaţia Rusă, în ciuda cvasi-monopolurilor industriale pe care ruşii le au la nord de Dunăre în industria aluminiului, în petrol şi în energie! Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ukraina şi Republica Moldova sînt aproape dependente de Moscova, deşi Bulgaria şi Ungaria clamează apartenenţa la NATO şi UE.

MILITAR: Ultimul summit NATO de la Varşovia, care a fost aproape ignorat de opinia publică românească, dar şi de mass-media!, a hotărît cum va arăta noua arhitectură de securitate a Europei în contextul tensiunilor generate de politica rusă. Pilonul de bază al Flancului sudic este Turcia, a doua armată ca mărime în NATO - după US Army! -, şi Baza aeriană de la Incirlik, unde se află echipament nuclear şi 1500 de militari NATO. În timpul puciului eşuat din iulie, baza a rămas fără energie electrică făcînd împosibilă operarea avioanelor de luptă!, şi a fost încercuită de 7000 de poliţişti şi jandarmi turci care l-au arestat pe şeful bazei pentru implicare în tentativa de lovitură de stat! În urmă cu două săptămîni, Baza a fost din nou vizată de forţele turceşti!

Turcia cu Baza Incirlik reprezintă pilonul "0" al apărării NATO pe flancul sudic. În funcţie de acesta se desenează arhitectura de securitate din Grecia, România şi Polonia. Prăbuşirea acestui pilon înseamnă redesenarea fundamentală a întregii construcţii de securitate a NATO în Suda, dar şi la Marea Neagră, ca răspuns la potenţialele ameninţări ale Rusiei la adresa securităţii partenerilor Estici!

Decizia de amuta arme nucleare în Europa ar deregla grav echilibrul de forţe NATO-Rusia de pe Bătrînul Continent.

TEHNIC: Baza de la Incirlik adăposteşte, încă din perioada Războiului Rece, 50 de rachete nucleare tactice, B61, pentru aviaţie, cu o rază scurtă de acţiune de doar 500 km.  Potrivit practicii ce datează din vremea Războiului Rece, scurgeri de informații referitoare la prezența de arme nucleare americane pe sol european nu au fost confirmate niciodată în mod oficial. Cu toate acestea, este de notorietate publică faptul că Belgia, Olanda, Germania și Italia găzduiesc arme nucleare ale SUA.

Pentru depozitarea acestui tip de rachetă este nevoie de silozuri speciale pe care România, ca ţară care a semnat Tratatul de neproliferare nucleară, NU le are! Nici în perioada Războiului Rece ţara noastră NU a găzduit arme nucleare pe teritoriul său. În aceste condiţii, mutarea a 20 de focoase nucleare din Turcia în Europa s-ar putea face sau pe amplasamentul unor vechi silozuri sovietice, în Polonia sau fosta Cehoslovacie, sau prin construirea anterioară a altora noi, ceea ce nu e cazul în România! Operarea acestui tip de rachetă tactică se face cu avioane de luptă care au nevoie de piste de decolare şi aterizare, piste inexistente la Deveselu. Cum inexistentă este şi infrastructura logistică pentru personalul numeros care ar opera o astfel de bază nucleară. Pe de altă parte, deşi Deveselu este singura unitate militară unde Statele Unite au jurisdicţie totală, nu trebuie uitat că ea a fost un subiect de controversă între Washington şi Kremlin prin decizia de a amplasa acolo scutul antirachetă. Rusia a susţinut în repetate rînduri, încă din aprilie!, că Statele Unite ar putea amplasa în baza din judeţul Olt orice fel de armament, lucru negat vehement de americani.

PSY-OPS: Informaţia a fost negată vehement de oficialii de la Bucureşti, în timp ce Pentagonul a transmis un comunicat prin care nici nu confirmă şi nici nu infirmă alegaţia EURACTIV, fapt ce a dat apă la morile pro-ruse. Ştirea, "din două surse independente" de la Bruxelles este o intoxicare clasică şi face parte din arsenalul războiului psihologic şi de informaţii. Întîmplător, sau nu, autorul ştirii, bulgarul Gotev, este şi autorul ştirii cum că Dacian Cioloş VA FI noul prim-ministru al României, fapt confirmat în 14 zile!

Principalul vector purtător de informaţie agresoare al Rusiei în spaţiul european, SPUTNIK, a început să rostogolească ştirea EURACTIV, într-un timp extrem de scurt, ceea ce mă face să mă gîndesc că erau pregătiţi pentru apariţia acesteia în spaţiul public! "SUA mută bombele nucleare din Turcia în coasta Republicii Moldova", "Baza militară de la Deveselu, noi controverse", " Ce s-ar întîmpla dacă ar avea loc o explozie nucleară la Deveselu", "Expert militar rus: NATO planifică să atace Rusia de la Deveselu (AUDIO)", sau "SUA testează opinia publică în cazul mutării armelor nucleare în România" sînt doar cîteva titluri care şi-au făcut loc, ieri, pe portal.

 "Informația cu privire la transferarea armelor nucleare din Turcia în România ar putea reprezenta un test al opiniei publice înaintea luării unei astfel de decizii, care va fi una costisitoare pentru Washington, a declarat joi pentru agenția RIA Novosti fostul director al direcției pentru relații internaționale și acorduri al Ministerului Apărării din Federaţiei Ruse, general-locotenentul Evghenii Bujinski", scrie Sputnik, în timp ce fostul consilier pe probleme de securitate de la Cotroceni, Iulian Fota, afirma aseară, că discuţia privind o posibilă repoziţionare nucleară a fost lansată în spaţiul public în urmă cu două săptămîni, dar nimeni nu a băgat-o în seamă! "Poate fi un test de fidelitate faţă de aliaţii noştri strategici", a spus Fota, la un post de televiziune! În cazul în care informația despre transferul bombelor nucleare se va adeveri, acest pas va demonstra nivelul de degradare la care au ajuns relațiile bilaterale dintre SUA și Turcia.

CONCLUZIE: Ştirea cu privire la demararea procesului de mutare a bombelor nucleare din Turcia în România a apărut pe portalul belgian EuroActiv, care face referire la două surse independente. Aceasta vine la 11 zile de la reportajul Sky News care încerca să demonstreze că România este raiul traficanţilor de arme din Ukraina spre Uniunea Europeană, armele de asalt fiind apreciate în guerilla urbană. Aceste două informaţii strategice se suprapun peste mai multe informaţii tactice, atacuri la instituţiile statului. Efectele sînt devastatoare!

În cazul Sky News, ţintele sînt atît populaţia Marii Britanii, care a votat Brexit-ul - demonstrînd acesteia justeţea votului care a îndepărtat Regatul de o Europă periculoasă şi instabilă, dar şi populaţia României, pusă, din nou la colţ, autorităţile ineficiente şi corupte care nu sînt capabile să gestioneze frontierele (EADS???) şi traficul de arme. Atacul "nuclear" al bulgarului EurActiv vine să confirme "temerile" Rusiei că va fi atacată de la Deveselu, transformarea României în ţintă legitimă şi inducerea unei stări de nelinişte şi neîncredere a populaţiei în viitor şi în acţiunile liderilor politici, dar şi în partenerii strategici, SUA. Creşte gradul de simpatie pentru acţiunile Rusiei în Estul continentului şi vizionînd reacţiile panicarde ale conducătorilor ukrainieni, prinşi într-o eternă, se pare, sarabandă "Petrică şi lupul"!

În ultimii 26 de ani, NICI O SINGURĂ PUBLICAŢIE DE POLITICĂ EXTERNĂ nu a mai avut succes pe piaţa de presă din România, publicul fiind "îndrumat" spre can-canul intern, atît la radio cît şi la televiziune! Asta înseamnă o lipsă a culturii internaţionale dar şi de securitate, cu o MARE VULNERABILITATE informaţională şi informativă la nivelul populaţiei! Deşi România este UN STAT ASEDIAT, NU avem o reacţie coerentă de contracarare a războiului PSY-OPS, deşi specialişti de valoare avem!

joi, 11 august 2016

Stuart Ramsay şi sabotorii ukrainieni din Crimeea

O "bombă" de presă dată de postul britanic de televiziune Sky News a pus în mişcare sîngele jurnaliştilor şi autorităţilor din România. Chiar dacă DIICOT a arătat că presupusa tranzacție cu armament la care a participat reporterul Sky News Stuart Ramsay este o înscenare a ziariștilor britanici, postul de televiziune Sky News susține că reportajul despre traficul de arme în România este corect. Ramasay insistă că "după luni de negocieri cu o bandă românească. Sky News a fost îndrumată spre o regiune îndepărtată a țării, pentru a se întîlni cu membri ai bandei gata să ne arate ce pot oferi". "Nu e niciun subterfugiu aici. Știau că sîntem o organizație de media care dorește să ilustreze ușurința relativă cu care se pot procura arme și au crezut că le vom cumpăra", mai scrie corespondentul televiziunii. O purtătoare de cuvînt a Sky News, citată de The Guardian, afirmă că "Stuart Ramsay este unul din jurnaliștii noștri cei mai experimentați și tenaci, cu un istoric îndelungat de producere a unor relatări importante din lumea întreagă. El a prezentat un raport solid despre afacerile cu arme din România, iar Sky News susține fără rezerve reportajul".

Ramsay este cel mai longeviv corespondent extern al Sky News. El a realizat anchete despre cartelurile de droguri din Mexic, a relatat despre maidanul de la Kiev şi despre catastrofa avionului MH17, prăbuşit în estul Ukrainei. În 2013, a stat mai mult timp în Syria, unde a realizat interviuri cu jihadişti britanici.

Bomba de presă, care pune într-o lumină proastă România, din nou în Marea Britanie!, este doar o chiflă uscată, fără mici şi muştar, servită pe o terasă, la mese de fier, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu! Pentru telespectatorul britanic, însă, traficanţii români aduc arme din Ukraina şi le vînd în Occident "lupilor singuratici" pregătiţi să comită atentate. Nu este prima chiflă de acest gen servită drept "adevăr absolut", garantat de statura profesională a autorului! E foarte adevărat că Sky News este în Marea Britanie un fel de România TV, adică o televiziune aproape tabloidizată, britanicii fiind mari consumatori de tabloide!

Practica oferirii banilor în schimbul declaraţiilor bombă nu e nouă. Încă din perioada războiului din Algeria, sau, mai nou, din Liban, au fost identificate personaje care trăiau din declaraţii date reporterilor de la marile televiziuni, chiar în grădinile hotelurilor luxoase unde aceştia stăteau, sau chiar pe aeroport. O investigaţie veche de 20 de ani a realizat chiar o listă cu fotografii ale acestor "martori oculari" la diverse tragedii care au mişcat opinia publică din Vest şi au susţinut diverse acţiuni politice ulterioare. În condiţiile de astăzi, cînd "jurnalismul cetăţenesc" şi reţelele de socializare fac o concurenţă acerbă media clasice, practica nedeontologică la care a recurs Sky News poate fi introdusă în categoria: "Mai aproape dinţii decît părinţii"!

Am cîteva observaţii, pe caz: 2000 de euro plătiţi în România, pentru o dramatizare într-un documentar - aşa cum a afirmat fixerul român! - e un preţ bun pentru actorii de ocazie şi o sumă modestă pentru Sky şi Ramsay. Propun agenţiei de publicitate să introducă în reclamele pentru Leroy Merlin şi această "schiţă jurnalistică" şi pe Ramsay care spune la final: "m-a costat puţin, foarte puţin"!

Autorităţile române, respectiv DIICOT-ul şi, cu siguranţă SRI!, au lucrat impecabil, demontînd, pentru prima dată oficial ceea ce eu numesc o intoxicare de presă. Deloc dezinteresată! Potrivit unui comunicat al IGPF, din 2013 pînă în prima jumătate a anului 2016, la punctele de trecere a frontierei cu România poliţiştii au găsit şi confiscat 400 de arme. Dintre acestea, 258 au fost depistate doar în anul 2013. Ulterior, în anul 2014 au fost confiscate 62 de arme iar în 2015 au depistat 45. În primele şase luni ale anului în curs, la punctele de trecere a fronterei au fost confiscate 25 de arme. Pe primul loc, în ceea ce priveşte tipul de armă, sînt pistoalele şi puştile cu aer comprimat, în peste 81% din cazuri, urmate de pistoalele cu gaze şi armele de vînătoare. Din punct de vedere al cetăţeniei, din datele statistice din ultimii ani rezultă ca în cele mai multe cazuri, deţinătorii au fost cetăţeni români, restul provenind din Italia, R. Moldova, Spania, Cehia, Bulgaria, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria, Grecia, Elveţia, Rusia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Slovacia, Paraguay, China, Turcia şi Germania. Deci...

Ambasadorul României la Londra, celebrul Dan Mihalache, a fost penibil! Ca de obicei!

Sigur, discuţia despre traficanţii români de arme care tranzitează nestingheriţi frontiera Shengen cu Ukraina, pe care funcţionează Sistemul integrat de securizare a frontierei realizat de EADS Deutschland şi Fujitsu Siemens Computers (650 milioane dolari!) prin subcontractori care au primit avizul serviciilor secrete SRI şi DGIPI, ar fi rămas la stadiul de chiflă jurnalistică dacă un comunicat al FSB nu mi-ar fi atras atenţia.  FSB acuză o serie de presupuse raiduri ale serviciilor secrete ukrainene în Crimeea! Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, la Moscova, că acțiunile Kievului au fost "prostești" și "criminale" și a afirmat că Moscova va lua măsuri de securitate importante pentru a garanta siguranța în Crimeea și a subliniat că SUA și Europa trebuie să ia măsuri concrete pentru a schimba comportamentul Ukrainei.

Ukraina este, aşadar, un spaţiu cu o situaţie volatilă, un potenţial pericol nu doar pentru Rusia ci şi pentru Occident, iar România este parte în această poveste. Reportajul Sky News "demonstrează" acest lucru!

Nu spun că Ramsay a realizat chifla de televiziune la propunerea lui Putin, dar potrivit unor oficiali europeni, mai multi experţi în comunicare şi relaţii publice au început lucrul în luna martie, la Bruxelles pentru o prezentare a măsurilor de contracarare a dezinformării deliberate coordonată de Kremlin în privinţa rolului şi intenţiilor Rusiei în Ukraina şi în Europa. Se ştie că Moscova a lansat o ofensivă propagandistică nemaiîntîlnită din perioada Războiului Rece îndreptată împotriva Occidentului. Țintele prioritare sînt fostul spațiu sovietic și fosta Europă Comunistă, iar România nu este scutită. Atacul propagandistic este parte a noului război asimetric declanșat de Rusia împotriva Vestului, iar Londra este o placă turnantă a acestor operaţiuni mediatice. Războiul mediatic include difuzarea de informații false, cultivarea asiduă a unei varietăți de teorii ale conspirației, kompromatul ( termen rusesc care desemnează șantajul și distrugerea publică a adversarilor prin materiale compromițătoare!), dar și acțiuni „acoperite” cum ar fi crearea de false partide de opoziție, false ONG-uri independente ori false publicații independente, care sub aparenta onorabilitate să servească interesele stăpînilor politici.

Cumpărarea de jurnalişti care să servească unei cauze face şi ea parte din arsenal şi dacă mă gîndesc că Ramsay a tot fost în Ukraina... Acest jurnalism sub acoperire este văzut de ruși ca absolut necesar în țări în care neîncrederea față de Rusia este mare, țări precum statele baltice, Polonia sau România.

Războiul propagandistic lansat de Rusia nu este o "chiflă de presă", este parte a unui război cît se poate de real, chiar dacă hibrid, împotriva Occidentului, iar România se află în prima linie. Uniunea Europeană, deși conștientă de influența propagandei ruse, ezită să creeze propria instituție media care să contracareze ofensiva Kremlinului. De curînd, Sputnik a deschis la Chişinău un "punct de lucru" şi va emite şi în eter în limba română! Ce face România pentru a contracara aeastă ofensivă mediatică? Ca de obicei, nimic!

miercuri, 3 august 2016

ALEGERILE AMERICANE: ÎNTRE HOLERĂ ŞI GONOREE

Întreaga lume își îndreaptă atenția către SUA, țară care urmează să își aleagă un nou președinte. Patruzeci și trei de bărbați au fost președinții Americii, acoperind 57 de mandate. Mai mulți dintre ei au avut două mandate prezidențiale, iar Franklin Delano Roosevelt a fost ales de patru ori, în anii 1932, 1936, 1940 și 1944. Cînd ei sînt prezentați în ordinea mandatelor, Barack Obama este numit cel de al 44-lea președinte, deși este de fapt al patruzeci și treilea bărbat care a ocupat această funcție. Aceasta fiindcă Grover Cleveland a fost ales de două ori, dar nu succesiv: el a fost cel de al 22-lea și cel de al 24-lea președinte.

Cine va fi înlocuitorul lui Barack Obama? Cine îi va lua locul la Casa Albă? SÎnt întrebări la care nu doar americanii așteaptă un răspuns, ci întregul mapomond. Din păcate, evoluţiile din ultimele zile ale Campaniei americane par să capete nuanţe de ţigănie dâmboviţeană: acuze reciproce, implicarea preşedintelui Obama în susţinerea candidatei democrate, îndemnul direct la vot în favoarea fostei prime-doamne şi unicul mesaj transmis: nu-l votaţi pe Trump! Această stridenţă neobişnuită, însoţită de dezbinarea politică a societății americane, de mesajele recitate, forme goale, fără conținut, de un public fără prea mari pretenții și exigențe intelectuale sau politice, mă fac să scriu cîteva rînduri.

Hillary Clinton și Donald Trump sÎnt cei doi candidați care vor lupta pentru fotoliul de la Casa Albă. Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a spus că a alege între unul din cei doi e ca și cum ai alege între holeră și gonoree. Şi, probabil, are dreptate! Criza reprezentării și a ledership-ului afectează adînc și sever politica americană, la fel ca și politica europeană şi românească. 

Singurul aspect inedit este prima nominalizare a unei femei la alegerile prezidențiale, din partea unuia din cele două mari partide.

Cursa electorală a fost una cu multe surprize. În cazul partidului republican, la 1 februarie, erau înscriși 12 candidați pentru învestitură, însă doar Donald Trump a rămas în cursă. Acesta a fost desemnat candidatul oficial al republicanilor, după o campanie în care a stîrnit o mulțime de controverse, dar și în care a reușit să-și divizeze propriul partid.

În tabăra democrată, lupta dintre doi candidați a fost mai aprigă  – Hillary Clinton și Bernie Sanders. Desigur, candidatura lui Hillary a fost una prezivibilă și, așa cum era de așteptat, fostul secretar de stat a strîns delegațile necesare pentru a primi învestitura partidului democrat. Fosta prima doamnă nu se află, însă, la prima candidatură în tabăra democrată, ea fiind învinsă de Barack Obama, în 2008.

La ora la care scriu, Hillary Clinton a cîștigat teren în fața lui Donald Trump, în urma Convenției Democrate. Hillary Clinton a urcat cu patru puncte procentuale, ajungînd la un avans de 7% în fața republicanului, în cursa pentru Casa Albă, arată un sondaj dat publicității luni de CBS News. Candidata democrată este creditată cu 46% din intenţiile de vot, în timp ce rivalul său republican se bucură de susţinerea a 39% dintre alegători, transmite Reuters.

Cu toate acestea, una dintre cele mai mari probleme pentru Clinton – opinia negativă a americanilor despre ea – persistă, dar a scăzut într-o anumită măsură în intensitate după Convenţia Democrată.

Donald Trump, candidatul republican, este unul ditnre cei mai controversaţi pretendenţi ai Biroului Oval din istoria SUA, scrie Time.

Donald John Trump s-a născut pe 14 iunie 1946 în Queens, New York şi este al patrulea copil al lui Frederick şi Mary MacLeod Trump. Tatăl lui a fost la început constructor şi agent imobiliar.

Magnatul american are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari şi este cunoscut ca fiind o persoană extravagantă, fapt demonstrat şi în actuala campanie prezidenţială în care a emis păreri aproape de natură extremistă în cîteva dintre subiectele cheie din dezbaterile pentru alegerile prezidenţiale din SUA, precum imigraţie, fiscalitate, finanţarea campaniei. Preşedinte şi CEO al companiei The Trump Organization, o companie imobiliară americană, Trump este, de asemenea, fondatorul Trump Entertainment Resorts, companie ce operează numeroase cazinouri şi hoteluri din întreaga lume. Este gazdă şi coproducător al emisiunii TV de mare succes, Ucenicul ("The apprentice"), lansată în februarie 2004 de NBC.

Hillary Diane Rodham Clinton, născută în 26 octombrie 1947, Chicago, Illinois, a fost din 2009-2013 Secretar de Stat în administaţia Barack Obama, a fost senator de New York în Senatul Statelor Unite ale Americii din partea Partidului Democrat din 2001 pînă în 2009. Hillary Clinton este căsătorită cu Bill Clinton, cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (între anii 1993 şi 2001). Este de profesie avocat. S-a implicat direct în luarea deciziilor politice în timpul mandatului soţului său, fiind "alintată" de unii ziarişti americani drept "scorpia de la etajul trei al Casei Albe".

Mandatul ei ca secretar de stat a fost pătat de mai multe controverse, inclusiv scandalul Benghazi. Atunci, Clinton a fost acuzată de republicani că nu a împiedicat atacul terorist asupra ambasadei americane din Lybia, în care şi-au pierdut viaţa ambasadorul Chris Stevens şi alţi trei cetăţeni americani. Pe 11 septembrie 2012, militanţii islamişti au atacat complexul diplomatic american din Benghazi, trecînd prin porţile de la intrare şi incendiind clădirea. În timp ce forţele de securitate americane au fost trimise să evacueze complexul şi să se deplaseze într-o locaţie CIA din apropiere, Stevens şi Sean Smith, un ofiţer responsabil de administrarea informaţiilor din cadrul U.S. Foreign Service, au dispărut, decedînd din cauza inhalării de fum. Stevens a fost primul ambasador american ucis în timpul serviciului începînd cu 1979. Acuzaţiile formulate sînt variate, inclusiv învinuirea Casei Albe pentru că a ordonat forţelor de securitate să se retragă cînd atacurile erau în desfăşurare. De asemenea, republicanii susţin că preşedintele american a interpretat în mod greşit atacurile şi a evitat să le numească atacuri “teroriste” – acest aspect devenind esenţial în timpul campaniei prezidenţiale din 2012, cînd Obama a susţinut în timpul dezbaterii că le-a numit, într-adevăr, atacuri teroriste. Republicanii au acuzat de asemenea Departamentul de Stat, condus la acea vreme de Hillary Clinton, că a eşuat să furnizeze înaintea atacurilor măsuri de securitate şi echipamente corespunzătoare.

Clinton se confruntă şi cu o alta problemă, care, practic, a incendiat discursul politic în ultima săptămînă, intrucat a folosit in timpul mandatului ei de secretar de stat, în perioada 2009-2013, un server privat de mail şi nu unul oferit de către Departamentul de Stat. Hillary Clinton a trimis şi primit 62.320 de e-mail-uri in cei patru ani ca secretar de stat, din 2009 pînă în 2013, de pe o adresa de e-mail privată, şi nu de pe una guvernamentală. La solicitarea Departamentului de Stat, ea a restituit pentru arhivare 30.490 de e-mail-uri pe care le considera ca fiind profesionale.

Julian Assange a făcut publice aproape 20.000 de e-mailuri schimbate între membrii comitetului național democrat, din care rezultă că aceștia au favorizat-o în tot timpul campaniei preliminare pe Hillary şi l-au nedreptățit flagrant pe Bernie Sanders, principalul său contracandidat, şi au folosit termeni ironici, jignitori și vădit ostili. Mai mult, ei au luat în rîs faptul că Sanders este evreu, au încercat să folosească agresiv concepția lui religioasă și chiar l-au poreclit candidatul evreu. Toate astea în situația în care comitetul democrat trebuia să fie imparțial și să dea șanse egale tuturor candidaților.

Hillary Clinton a acuzat ca serviciile de securitate ruse că sînt responsabile de atacul cibernetic asupra Comitetului National Democratic (DNC), care a dus la publicarea e-mailurilor controversate şi l-a acuzat pe Donald Trump de susţinerea preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters. Scopul manevrei, potrivit echipei Clinton, ar fi să favorizeze campania lui Donald Trump, mai critic față de NATO decît rivala sa democrată.

De asemenea, dintr-o investigaţie mai veche a unor jurnalişti francezi reiese că fosta Primă-Doamnă nu este străină nici de uciderea in masa, prin gazare, a 5000 de kurzi din satul iraqian Halabja, în anul 1988, ea fiind director al Lafarge-America, compania care a livrat substanţa primară a gazului folosit de Ali Chimicul!

Campania lui Donald Trump vede Statele Unite de azi într-o situație critică, subliniază marile probleme create de lipsa refacerii economice, de strategia globalizării, de frînele pe care le aplică reglementările guvernamentale excesive și de creșterea fără precedent a datoriei naționale. Politica externă este catastrofală și este responsabilă direct de instabilitatea lumii și de creșterea puterii Iranului. Discursul republicanilor este bagatelizat de presa democrată care atacă electoratul republican: persoane cu educație scăzută. Albi de regulă, clasa de mijloc sărăcită cu educație mai puțină care exprimă resentimente pentru anii în care a fost marginalizată.

Democrații au ales discursul "contra" pentru a convnge alegătorii că nu e nevoie de o refacere a măreției americane, fiindcă ea este deja mare!

Mai buni decît toți la un loc însă, analiștii și comentatorii politici americani, profesioniștii de la televiziuni și publicații. Dacă privim în CV-urile acestor jurnaliști „pe politic” de la marile televiziuni sau publicații de peste Atlantic, descoperim ușor o pregătire universitară robustă cu diplome prestigioase și credibile și realizări profesionale de vîrf, şi nu dătători cu părerea, precum mulţi românaşi angajaţi politic într-o tabără sau alta!