O LECŢIE DE VIAŢĂ: REMAKE CUM SĂ FURI UN MILION

Se împlinesc 50 de ani de la, lansarea, la13 iulie 1966, a peliculei How to Steal a Million, avînd în rolurile principale pe Peter O'Toole, Audrey Hepburn şi Hugh Griffith. Intriga poliţistă este îmbinată cu o poveste de dragoste ca-n vremurile de aur ale cinematografiei americane. Filmul merită văzut şi revăzut atît pentru inteligenţa intrigii, cît şi pentru farmecul irezistibil al celor doi mari actori. Subiectul este foarte interesant, documentat şi bine realizat. Astăzi, remake-ul pus în scena estivală la Teatrul de Vară nu mai este la fel de romantic şi inteligent. Chiar banal, aş zice, subiectul fiind, în linii mari, acelaşi: furtul!

Pe 20 aprilie auzeam la un cunoscut post de radio, pe la ora 17,45, o remarcă corectă şi extraordinar de actuală: "jurnaliştii din ziua de azi s-au îndepărtat de carte". Adevărat, din păcate! Învăţăturile, tiparele, modelele provin din alte surse. Iată, de pildă, îmi amintesc o şedinţă de redacţie în care se dădea "ucenicilor" o lecţie de viaţă: într-un bordel din celebrul cartier amsterdamnez, era scris pe perete exemplul unei lucrătoare în branşă care, a muncit cît a muncit pentru peşte, dar, apoi, s-a eliberat şi a muncit pentru ea, părăsind acea lume decadentă şi reuşind în viaţă, nu-mi amintesc acum... manager, poate, sau... nu contează! Ochii povestitoarei erau umezi şi emoţionaţi, glasul tremurînd, dar ferm. Puterea exemplului! Povestea imbold care ar fi trebuit să motiveze în activitatea redacţională cîteva perechi de ochi şi urechi!

Cîteva luni mai tîrziu, alte perechi de ochi scrutau analitic pagini întregi, nu de carte ci de documente, ce au fost arse în preajma unui control de la ITM! Saci! Mă rog, a pierit romantismul!

În aceeaşi notă, lipsită de umor, spectacolul ce ar trebui montat din această vară pe scena Teatrului de Vară păstrează doar titlul celebrei pelicule americane, How to Steal a Million, acţiunea fiind una mult mai românească, personajele, aşişderea, iar suma mai de pe Bîrzava, undeva la 50.000 de euro! Pe scurt, scenariul e cam aşa: Împrumutătorul, un important producător de costiţă afumată, îşi vrea banii înapoi, trecuţi prin lenjeria de pat din diverse locaţii. Scadenţa a venit, iar personajul feminin trebuie să facă ceva. Cum nu are la dispoziţie o statuie pretinsă a fi sculptată de Benvenuto Cellini (1500-1571), nici măcar de o imitaţie reuşită realizată de bunicul lui Bonnet, ea însăşi o imitaţie proastă a liderului iubit şi necontestat, inventează ceva: o mutare cu cîntec şi lăutari, într-o altă locaţie menită să stoarcă bani de investiţii de unde, nu-i aşa, 40.000 de euro s-ar putea pierde uşor, printre degetele cu manichiură făcută la Caransebeş, parcă...

Experienţă în domeniu, există cît cuprinde, numai episodul din 2011 - cînd a cerut o şpagă de 3000 de euro pentru a aranja o licitaţie ne-aranjată, în final, dar pentru care şi-a pierdut dreptul de semnătură şi nu a mai dat banii înapoi - recomandînd-o ca un adevărat inginer financiar!

Acuma, dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu aş merge la un astfel de spectacol! Şi nici nu aş garanta că scenarista şi protagonista rolului principal, nu, nu e Sergiu Nicolaescu!, va mai rămîne doi ani să vadă succesul la public. Preferam varianta clasică cu Audrey Hepburn, în care Nicole Bonnet, provenită dintr-o familie de falsificatori de artă, doreşte să recupereze dintr-un muzeu din Paris o statuie. 

A NEW BEGINNING

Politica e o afacere de maţe şi de cur! Adică, tre să ai maţe tari ca să rezişti în business-ul ăsta şi curul aşişderea ca să nu-ţi pese de şuturile pe care le primeşti! Sau, să te doară-n cur de ele! Depinde de ce parte a... şutului eşti! Părerea mea! Am mai spus-o şi o repet: mare parte din liderii care astăzi îl faultează astăzi pe Sorin Frunzăverde îi datorează, de fapt, cariera de parveniţi. Şi fostul preşedinte marinar şi răul cel mai mic al României, ex-premierul primar de Cluj, într-o oarecare măsură şi actualul preşedinte marionetă, ca să nu mai vorbesc de leaota de năuneimuri din judeţ. Exilat în Caraş-Severin, judeţul căzut de pe harta României, asta după ce a fost "utilizat" cu succes ca ministru de serviciu, demonstrînd că Apărarea, de exemplu, e bine să i-o laşi, Frunzăverde, declarat peste noapte dizident şi aproape indezirabil în propriul partid, nu avea decît să ducă o luptă de hărţuire a adversarului. Din păcate, Frunzăverde nu este nici născut şi nici pregătit să aplice Legile războiului. Altfel, ar fi ştiut că un adversar, devenit duşman, trebuie strivit, neutralizat fără milă, altfel se întoarce şi te face praf! Lucru care s-a şi întîmplat! Deşi, nu a jucat altfel, pe scena politică românească, decît ceilalţi! Pe cale de consecinţă, ar trebui ca TOŢI liderii politici din ultimii 25 de ani să construiască împreună un mare Canal. Siret-Bărăgan, de exemplu!

Frunzăverde este primul PDL-ist care a vorbit deschis despre criza politică: România traversează o criză politică, ''indiferent cît încearcă unii să o cosmetizeze într-o formă sau alta'', şi, de multe ori, justifică faptul că această criză nu ar exista, prin obţinerea unui ''vot chinuit'' în Parlament.

Adulat de unii, hulit şi urît de alţii, Sorin Frunzăverde NU E NEVINOVAT! Marea, uriaşa, principala lui vină este că s-a înconjurat de oameni cu coloana vertebrală paradită, dacă nu făcută praf! Vînzători de neam şi şmecheraşi de ţară. Toate faptele bune au pălit în faţa valului de arestări. Prea multă poezie! Prea multă încredere în oameni care i-au înşelat încrederea! "Crezi că eu nu ştiu?, mi-a spus într-o zi, în urmă cu vreo 15 ani. "Dar, ce vrei, să rămîn singur"? Teama de a nu rămîne singur în politică l-a făcut astăzi să rămînă singur pe băncile Tribunalului. Nu pentru el, ci pentru o construcţie politică liberală. Astăzi, să iei apărarea lui Sorin Frunzăverde este contra naturii. Este echivalent cu a lua apărarea lui Marian Munteanu, lui Corneliu Zelea Codreanu sau Falangsterului!

O altă vină a lui Sorin Frunzăverde este aceea că nu a avut un plan măreţ pentru acest judeţ. A încercat să conserve un sistem, politic avantajos, în detrimentul unei viziuni radicale. Nu a avut o echipă care să analizeze, să prognozeze şi să propună ceva spectaculos: recuperarea Orşovei, de exemplu, de la judeţul artificial Mehedinţi şi transformarea acesteia în Paradis. Herculanele! Clisura! Un sistem mult prea ticăloşit, în care a căzut prizonier, l-au făcut să piardă hăţurile politicii actuale şi să-şi creeze breşe de securitate prin care adversarii săi l-au lovit. Poate, cu propriile arme!

Acum, "epoca" Frunzăverde s-a încheiat, cum titra un confrate. După războiul total, se aşterne pacea. O pace romană, sper, generatoare de construcţii! Sînt extrem de curios CINE  vor fi aceia, cu maţe tari şi curul tăbăcit, sau nu, care vor scoate Caraş-Severinul din acest con de umbră... Un nou început!

Pana mea, Pampers!

Cineva "s-a spart", cum se spune în analiza de gang! Şi s-a spart atît de bine, că UN AN le-a trebuit jurnaliştilor germani să analizeze documentele. În timpul acesta, redactorul-şef le-a cumpărat computere noi, nu i-a întrebat ce fac, ce dau azi, mîine, o ştire, măcar ceva..., orice, nu le-a reproşat că nu muncesc, că nu vor decît beneficii şi recompense, nu le-a spus că vremea trasului mîţei de coadă a trecut, că cine nu e în stare să producă zilnic, să plece, că sînt un milion de doritori care să le ia locul! Nimic din toate acestea! Şi, totuşi, să nu credeţi că munca de un an a jurnaliştilor germani a însemnat o ploaie aurită asupra acţionarilor grupului de presă! Cred că repercursiunile financiare se vor vedea în curînd! Şi, totuşi, acest grup de jurnalişti au muncit pentru a scoate la lumină o realitate nefirească, paralelă.

Şefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă ancheta jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, documente denumite acum generic Panama Papers, anunțau duminică publicațiile Le Monde și Le Soir. Potrivit Le Soir, este cea mai mare scurgere de informații financiare înregistrată pînă în prezent, în timp ce Le Monde vorbește despre cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanțelor offshore.

Ancheta, coordonată de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), este semnificativă nu doar prin numărul documentelor — potrivit Le Monde ar fi circa 11,5 milioane—, ci și prin faptul că nume grele ar putea fi vizate de aceste dezvăluiri, Le Soir estimînd că șocul este planetar. În centrul acestei pînze de păianjen se află societatea de avocatură Mossack Fonseca, specializată în consultanță pentru crearea companiilor offshore, societăți ecran ce disimulează identitatea reală a proprietarilor lor. Societatea Mossack Fonseca este înregistrată în Panama, țară considerată ca fiind unul dintre centrele financiare cele mai opace ale planetei și o placă turnantă pentru spălarea de bani, mai ales a fondurilor provenite din fraude și activități criminale.

Documentele din arhiva acestei societăți panameze relevă că, începînd din anul 1977 și pînă în 2015, ea a creat sau administrat peste 214.000 de entități offshore în 21 de paradisuri fiscale pentru clienți proveniți din peste 200 de țări și teritorii.

În România, de decriptarea acestor documente se ocupă RISE PROJECT. Un grup de jurnalişti pe care nu-i veţi vedea pe sticlă la ore de maximă audienţă şi nici la emisiuni nocturne cu telespectatoare menopauzate. RISE este acel proiect ce oscilează între media şi intelligence şi reprezintă întruchiparea expresiei "media - armă de război"! Potrivit site-ului organizaţiei, RISE Project este o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști. "Investigăm crima organizată și corupția care afectează România și țările din regiune. RISE Project dezvăluie conexiuni ascunse dintre organizații criminale, politicieni și afaceriști – folosind tehnici avansate de investigație și tehnologii de analiza informațiilor. Obținem documente din zone offshore și analizăm volume mari de informatie. Apoi, creăm baze de date și punem cap la cap puzzle-ul pe care ei vor să-l ascundă. RISE Project nu este doar o platformă de publicare a investigațiilor ci și un program de vizualizare interactivă a intereselor nevăzute din Romania. Este o expunere grafică de persoane, afaceri, litigii și legături – care crește continuu, scoțînd la lumină rețele subterane". Membrii RISE Project au cîștigat premii internaționale pentru jurnalism de investigație între care: The Daniel Pearl Award for Outstanding International Reporting, Investigative Reporters and Editors Awards sau The Global Shining Light Award.

Şi, cam atît! Nu îi veţi vedea în clasamentele celor mai bine plătiţi jurnalişti din România. Şi nici pe listele personalităţilor decorate de preşedintele ţării. Şi cu toate acestea, munca lor este echivalentă cu deratizarea. Deratizarea în stil mare! Pentru că, restul colegilor de breaslă, se ocupă de furtişagurile, găinăriile şi meschinăria specific fanariotă, proliferată pe Dîmboviţa şi nu numai!

Vorba unui manelist întrebat ce poate cumpăra din veniturile nefiscalizate de la un majorat: pana mea, Pampers!