2010, anul războaielor şi revoltelor? Scapă România?

Anul viitor pare sortit să „găzduiească” o sumedenie de războaie şi conflicte de nişă, sau de revolte sociale provocate de ruperea echilibrului social de către criza economică internaţională. BI Group, companie din industria păcii specializată în analize de risc şi mediu ostil, utilizînd informaţii deschise şi interviuri telefonice şi directe, preconizează reizbucnirea violenţelor majore, anul viitor, în Orientul Mijlociu, în Liban şi Teritoriile Palestiniene, dar şi în Iraq. Surprinzător, aceste conflicte par să salveze România de la o înlocuire violentă a clasei politice, cu sprijin al unor structuri militare!

Organizaţia sud-libaneză Hezbollah prevede pentru anul 2010 un nou război cu Israelul, care se va extinde pînă la Sidon, capitala Libanului de sud, relatează joi cotidianul libanez al-Ray, preluat de Agenţia Tuaregmedia, citînd surse din interiorul Hezbollah. Potrivit acestora, ofensiva israeliană în Liban va avea un marcat caracter terestru. Din analiza rezultatelor războiului cu Hezbollah din iulie-august 2006 comandanţii israelieni au ajuns la concluzia că numai ofensiva aeriană nu este suficientă pentru a garanta victoria. Cotidianul libanez citează o declaraţie a ministrului israelian al apărării, Ehud Barak, potrivit căruia ar urma să angajeze în lupta împotriva Hezbollah cinci brigăzi ale forţelor terestre, al căror obiectiv ar fi distrugerea infrastructurii Hezbollah din sudul Libanului şi eliminarea prezenţei în regiune a organizaţiei militante şiite. În prealabil, Hezbollah şi-a exprimat convingerea că un război cu Israelul nu va avea loc în cursul primului mandat al preşedintelui SUA Barack Obama şi a subliniat că toate atacurile israeliene împotriva Libanului au fost lansate la instigarea sau cu acordul diverselor administraţii americane.

După retragerea armatei americane din oraşele iraqiene situaţia tinde să se înrăutăţească pe zi ce trece. Misiunile militarilor americani sînt înlocuite de cele efectuate de noua armată şi poliţie iraqiană, insuficient pregătită şi antrenată, fără cunoştinţe de luptă urbană. Doar luptătorii kurzi peshmerga au beneficiat de instructori israelieni specializaţi în gherilă urbană! Paza şi protecţia obiectivelor, demnitarilor şi oamenilor de afaceri este preluată de firmele de protecţie şi pază din Iraq. În acest moment, aceste companii sînt încadrate cu personal din Africa, Asia şi America de Sud, slab remunerat, comparativ cu luptătorii albi sau sud-africani din perioada războiului din Iraq. Aceste trupe nu dispun de numărul de efective suficient pentru „perierea” marilor oraşe şi eliminarea celulelor combatante, care se vor înarma în continuare şi atingînd nivelul critic, la începutul anului viitor, vor declanşa lupta pentru recucerirea teritorială. Aceste grupări sînt sprijinite, o parte, de grupările wahabite din Arabia-Saudită, dar şi de elemente şiite hezbollah, infiltrate peste frontiera cu Siria. De asemenea, diminuarea debitului de apă de pe Eufrat şi Tigru, creşte migraţia pescarilor şi agricultorilor săraci spre oraşe. Aceste persoane vulnerabile sînt uşor de racolat de către gherilele urbane. În acelaşi timp, cei rămaşi în zonele rurale sărăcite de secetă, sînt dispuşi, mult mai uşor, ca în schimbul unor sume mici de bani, care să asigure subzistenţa familiilor în zonele de-a lungul fluviilor şi canalelor de irigaţii, să sprijine gherilele cu plasarea de IED şi check-point-uri în vederea controlării şi taxării rutelor comerciale. Toate aceste elemente pot favoriza declanşarea, în 2010 a unui război intern. Pe de altă parte, profitînd de exacerbarea violenţelor, locuitorii din zona kurdă, de nord, pot pune bazele independenţei statului Kurd.

Potrivit informaţiilor, aproximativ 700 de militari români care au activat în teatrele de operatiuni din Iraq, Afganistan şi Bosnia aleg să lucreze în Iraq, ca agenţi de securitate, în schimbul unor salarii de 3.500 de dolari (circa 7.900 lei), au declarat surse apropiate Companiei, de la Baghdad. Motivaţia acestor angajări, atît în Iraq, dar şi în Nordul Africii, unde activează un grup de aproximativ 20 de foşti militari şi jandarmi!, o reprezintă cîştigurile financiare bune, dezacordul faţă de Legea MAC-ului, cîştigurile salariale mici din România, lipsa speranţei şi dezamăgirea faţă de clasa politică românească, considerată principala vinovată de situaţia dezastruoasă în care se află ţara! „Noi avem acum o criză economică ce se suprapune peste o criză morală şi de lideri care durează de 20 de ani în România. Crede-mă, că ştiu ce înseamnă o criză de lideri”! „Noi nu avem conducători, avem nişte papiţoi. Este ca aici, în Iraq! Şi occidentalii ăştia care conduc acum România au nevoie de nişte slugi în ţară”! „Singura soluţie, nu ştiu dacă acum mai e viabilă că şi în MapN au venit oameni de paie, este ca armata să preia conducerea ţării şi să pună ordine în sistem. Trebuie schimbaţi oameni, dar şi sistemul”! Sînt cîteva afirmaţii ale unor foşti ofiţeri români ce activează acum, în Iraq, în cadrul a două companii de securitate, intervievaţi telefonic. Potrivit acestora, zilnic PSCAI primeşte cereri de angajare din partea unor români. Cea mai uşoară cale prin care se poate ajunge în Iraq pentru a presta astfel de servicii este fie apelarea la o agenţie de plasare a forţei de muncă, cu legături solide în statul din Golf, fie aplicarea directă la companii din cadrul PSCAI. „Mai mult de jumătate dintre cei care vor să lucreze ca agent de pază în Iraq sînt foşti jandarmi sau sergenţi cu experienţă care au făcut parte din trupele românesti din Iraq şi Afganistan, dar şi ofiţeri şi militari angajaţi prin contract, care după opt ani au fost trimişi acasă din sistem fără compensaţii sau alte sporuri. Ei au calificări în domeniul securităţii, sînt fie foşti cercetaşi, fie lunetişti sau pistolari", a precizat un fost ofiţer român. O mare parte a celor care lucrează în Iraq coordonează acţiunile gărzilor locale de securitate. Aceştia păzesc diferite instituţii din Bagdad, precum Ministerul de Interne sau Ministerul Transporturilor. Cei mai experimentaţi ajung sa fie angajaţi de americani pentru paza demnitarilor iar beneficiile materiale cresc corespunzător. Ca să fie selectaţi pentru un astfel de post, doritorii trebuie să aibă, obligatoriu, minimum patru ani de experienţă în domeniu şi vîrste cuprinse între 25 şi 50 de ani. Contractul se semnează pe o durată de un an şi poate fi reziliat abia după cel puţin şase luni. Pe lîngă salariile de cel puţin 3.500 de dolari, foştilor militari români li se mai oferă cazare şi masă, precum şi alte sporuri, prime şi beneficii. Totuşi, potrivit unui fost mercenar moldovean în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, românii nu sînt preferaţi ca gardă de corp pentru că nu sînt suficient de „duri, de violenţi”.

Potrivit discuţiilor purtate de reprezentantul Companiei de analiză, cu reprezentanţi ai românilor angajaţi în companiile de pază şi protecţie din Iraq, în 2010 mulţi foşti militari români nemulţumiţi de situaţia din România vor fi ocupaţi cu acţiunile de menţinere a păcii şi stabilităţii în ţări din Orientul Mijlociu, unde cîştigă, încă, foarte bine. Aceştia deţin mijloacele financiare şi logistice, antrenamentul şi determinarea de a acţiona ca masă critică, în contextul unor tulburări sociale, cu tendinţe violente, în România anului 2010. Situaţia socială şi de securitate din România s-a înrăutăţit în România, din ianuarie 2009, odată cu declanşarea crizei economice mondiale, dar şi cu lipsa măsurilor anti-criză a Guvernului Emil Boc. Şomajul, concedierile în masă şi desfiinţarea a peste 200.000 de firme amplifică starea de nervozitate şi derută de la nivelul societăţii româneşti. În ultimele şase luni se observă o deplasare de populaţie relativ tînără, 35-45 de ani, de la oraş spre satele şi comunele apropiate, mulţi dintre aceştia apelînd la agricultura de subzistenţă. Declinul economic, însoţit de existenţa unor discrepanţe majore între categorii sociale sau între regiuni reprezintă un alt motiv al eşecului şi tensiunilor sociale. Corupţia endemică şi masivă, în beneficiul elitelor conducătoare, rezistenţa conducătorilor la transparenţă şi la controlul public, legătura elitelor politice cu crima organizată. Conform Barometrului Global al Corupţiei, ediţia 2009, realizat de Transparency International şi dat publicităţii, partidele politice şi Parlamentul sînt văzute de cetăţeni pe primele poziţii în topul instituţiilor corupte. Locul al treilea este ocupat, de justiţie. Potrivit unui sondaj INSOMAR realizat în lunile martie şi aprilie, 70% din cetăţeni consideră că preşedintele şi guvernul poartă responsabilitatea pentru greutăţile cu care se confruntă ţara şi mai puţin de
25% dau vina pe factorii externi. Companiile multinaţionale blochează legi şi regulamente ale agenţiilor statului, în favoarea consumatorilor români. Este de notorietate scandalul provocat de protocolul de bune practici cu supermarketurile. Aceste informaţii, esenţiale, scapă, de obicei atenţiei publicului. Mai importante sînt informaţiile referitoare la calitatea hranei şi excesul de substanţe toxice în alimentaţia zilnică (aditivi alimentari, E-uri, fluor, iod etc), colapsul din sistemul naţional de sănătate şi educaţie, care favorizează apariţia unei generaţii expusă îmbolnăvirilor şi slab pregătită intelectual, cu puţine şanse de reuşită pe piaţa comună europeană. Aceste „atacuri la siguranţa naţională” sînt identificate de către societate cu corupţia. Cu cît corupţia se extinde, cu atît participarea oamenilor la viaţa publică se restrînge. Bineînţeles, şi vocea organizaţiilor civice şi a sindicatelor se face mai slab auzită. Prezenţa la vot a scăzut dramatic. Sub 25 la sută, la europarlamentarele din iulie. Nemulţumiţi de corupţia elitelor politice şi de ineficienţa statului (tradusă prin starea proastă a infrastucturii, situaţia catastrofală din educaţie şi sănătate şi, mai nou, incapacitatea statului de a achita salariile şi pensiile în ciuda îndatorării excesive a ţării faţă de organismele internaţionale, fără a se lua în calcul modelul sud-american din anii 70!)), românii se arată mai curînd dispuşi să repete experienţa din timpul comunismului, a rezistenţei individuale şi a interacţiunii cu structurile oficiale redusă la minimum.
În clasamentul statelor eşuate, publicat de Forbes Romania, sîntem pe locul 129 din 177 de state luate în calcul, cu precizarea că pe ultimele locuri se află statele cele mai stabile (Norvegia este pe locul 177, Somalia - pe prima poziţie). Putem spune că ne aflăm în treimea bună. Autorii studiului plasează însă România în grupul ţărilor aflate „la limită“, şi nu în cel al statelor „stabile“, acolo unde se găsesc aproape toţi membrii Uniunii Europene.
Luînd în considerare situaţia din ultimele lunii şi creşterea unei oarecare tensiuni la nivelul unor grupuri din societate, BI Group consideră că România este un stat eşuat, care şi-a abandonat propriii cetăţeni, lăsîndu-i pradă subdezvoltării, molimelor, revoltelor civile, ori grupărilor de crimă organizată. La rîndul lor, cetăţenii au abandonat statul, cel puţin deocamdată. Creşterea tensiunilor din societate, în 2010 şi nemulţumirea crescîndă din rîndul ministerelor de forţă din România, armată şi interne, pot declanşa proteste de masă şi revolte civile la începutul anului viitor.

Bagdadul acuză Ankara că lasă Iraqul fără apă

Bagdad, 12 aug (BI Group) - Bagdadul a acuzat ieri Turcia că nu-şi respectă promisiunile, în cursul unei vizite a şefului diplomaţiei turce Ahmet Davutoglu, care afirmase că ţara sa a crescut debitul Eufratului pentru a permite aprovizionarea cu apă a Irakului, informează AFP. „Agricultorii noştri suferă din cauza lipsei de apă la fel ca şi agricultorii iraqieni. Avem nevoie de o politică comună a apei care serveşte cele două ţări. Am promis să furnizăm un debit de 500 m.c/s Siriei şi Iraqului şi am făcut-o”, a declarat ministrul turc într-o conferinţă de presă la Bagdad, susţinută împreună cu omologul său iraqian. Ministrul iraqian al resurselor hidraulice, Abdel Latif Jamal Rashid, a dezminţit însă - într-un comunicat - aserţiunile despre penuria de apă în Turcia. „Informaţiile aflate în posesia noastră arată că pluviometria şi grosimea stratului de zăpadă în acest an au fost mai bune decît anul trecut în partea turcă a Văii Eufratului şi că lacurile de acumulare sînt pline”, a afirmat el, făcîndu-l, indirect, mincinos pe omologul său! „Promisiunile responsabililor turci de a furniza mai multă apă Irakului nu au fost niciodată respectate. Debitul actual corespunde jumătăţii cantităţii minime de apă care trebuie să sosească în mod normal în ţara nostră”, a adăugat ministrul iraqian. „Debitul Eufratului în regiunea Hassiba (la frontiera siriană) este de 250 m.c./s şi aceste cantităţi nu sunt suficiente pentru agricultură şi pentru alte necesităţi” , a subliniat ministrul.

La sfîrşitul lunii iunie, Turcia - de unde izvorăşte Eufratul - şi-a deschis vanele barajelor de pe fluviu şi a crescut debitul pentru a-l aduce la 570 m.c./s. Ankara a promis Iraqului un debit de 715 m.c./s pînă în iulie, dar vanele au fost închise din nou în cele din urmă. Potrivit ministerului iraqian, Iraqul are nevoie de un debit de cel puţin 500 m.c./s pentru a acoperi 50 % din nevoile sale de apă pentru irigaţii! Ministrul Davutoglu a propus să furnizeze Iraqului echipamentele necesare pentru o mai bună utilizare a apei şi să reactiveze comitetul tripartit între Siria, Turcia şi Iraq, care se reunise în anii 2007 şi 2008.

Eufratul seacă, Iraqul suferă. Debitul Eufratului este considerabil mai mic faţă de alţi ani, din cauza politicilor privind apa ale Turciei şi Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar şi din cauza folosirii necorespunzatoare a resurselor de către Iraq. Scăderea debitului acestuia a dus la năruirea a numeroase ferme aflate de-a lungul lui, a sărăcit pescari şi a dus la abandonarea oraşelor de pe malurile sale, fermierii mutîndu-se la oraş pentru a căuta de lucru. Seceta a cuprins tot Iraqul! În zona nordică, de obicei scăldată de precipitaţii bogate, culturile de grîu şi orz sînt cu 95% mai reduse decît de obicei iar palmierii şi livezile de citrice din est au fost deja distruse de arşiţă. Nivelul precipitatiilor a fost scăzut pe parcursul ultimilor doi ani, lăsînd rezervoarele goale, iar oficiali americani au prezis ca producţia de grîu şi orz va fi cu puţin peste jumătate faţă de cea de acum doi ani, în contextul în care Iraqul era odată cel mai mare exportator de cereale din lume, scrie Campbell Robertson într-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews. În Turcia de mai mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest proiect îşi propune să transforme radical condiţiile în aceasta regiune, prin crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din Europa şi unul dintre cele mai importante din lume. GAP acoperă 13 proiecte incluzînd 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar şi de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rurală şi urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi turism.
SITUATIA DEZVOLTARII ENERGIEI HIDRO SI IRIGATIILOR IN REGIUNEA GAP (2000)
Finalizat In curs Planificat
Capacitate (MW) 4,490 898 1,947
Productia de energie (GWh/yr) 16,704 3,286 7,119
Suprafata irigata (ha) 212,197 159,147 1,428,656
Numar baraje 12 2 8
Numar hidrocentrale 6 2 10
Statistici conform: romturkonline.com
Iniţial, finalizarea proiectului era programată pentru anul 2005 dar lipsa de fonduri la care s-au adăugat o serie de probleme apărute pe parcurs au întîrziat finalizarea, termenul fiind prelungit pînă în anul 2010. Proiectul a provocat mai multe neînţelegeri cu cele două state vecine ale Turciei, Siria şi Iraq. Printre aceste neînţelegeri cea mai accentuată este reducerea fluxului de apă, rîurile Tigru şi Eufrat fiind importante surse de apă pentru cele două state. În ianuarie 1990 lucrările demarate de turci au redus cu 75% fluxul de apă pentru cele două state. Astfel, Iraqul şi Siria au semnat un protocol cu Turcia care să le garanteze un minim de debit de 654 de metri cubi pe secundă. Totuşi pînă în momentul de faţă guvernele celor două state şi-au exprimat rezeva cu privire la proiectul GAP. Banca Mondială a refuzat să acorde fonduri pentru acest proiect pînă ce Turcia îşi va soluţiona neînţelegerile cu Siria şi Iraq. Cu toate acestea proiectul s-a bucurat de sprijin financiar din partea marilor corporaţii turceşti. La final va fi posibila irigarea unei suprafeţe de 1.7 milioane hectare şi generarea unei energii hidroelectrice 27 miliarde kwh/an cu o capacitate instalată de peste 7460MW. Terenul total care trebuie irigat corespunde la 20% din totalul terenului irigabil din punct de vedere economic al ţării în timp ce producţia anuală de energie constituie 22% din potentialul hidro-energetic al Turciei. Potrivit previziunilor, la terminarea proiectelor de irigaţii, creşterea producţiei va fi de 90% la grîu, 43% la orz, 600% la bumbac, 700% la tomate, 250% la linte şi 167% la vegetale.În prezent proiectul este finalizat în proporţie de 70%, urmînd ca în 2010 să fie gata.
Asemănarea cu Amurdaria, fluviul dispărut din Asia Centrală din cauza construirii sistemului de irigaţii pentru bumbac este izbitoare. Aceeaşi imagine dezolantă în aval de lucrările hidro, aceleaşi sate părăsite, oraşe suprapopulate, gemînd de cerşetori şi oameni fără speranţă. Sacrificarea a milioane de oameni în favoarea unei mîini de profitori de pe urma vînzării de energie electrică etc! Nu întîmplător, oamenii din zonă se gîndesc la destinul lor ca făcînd parte din Apocalipsă. Şi, poate, nu întîmplător previziunile se înmulţesc, cum s-au înmulţit de fiecare dată la vremuri de restrişte. Un stareţ ortodox din Grecia ne avertizează, de data aceasta: Părintele Paisie Aghioritul-Mărturii ale închinătorilor, Nicolae Zurnazoglu:
Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă.

NEGOCIERI ŞI ZVONURI LA CHIŞINĂU

Formarea, la sfîrşitul săptămînii trecute, la Chişinău, a coaliţiei „Alianţa pentru Integrare Europeană”, prin alierea celor patru partide de opoziţie, este pe larg comentată ieri, nu numai în presa de la Bucureşti, dar şi în cea de la Kiev. Într-un articol intitulat „Republica Moldova nu va merge în România”, ziarul Segodnia apreciază că noua alianţă de guvernămînt de la Chişinău va trebui să-şi orienteze eforturile pentru scoaterea republicii din ghearele gravei crize economice, lăsînd pentru mai tîrziu o eventuală unire cu România. După declaraţiile făcute, Partidul Comuniştilor este dispus la o colaborare cu foştii săi rivali, cu condiţia ca viitorul preşedinte al republicii să fie independent. Deocamdată, preşedintele PLDM, Vlad Filat a declarat că discuţiile cu actualul partid de guvernămînt vor avea loc după prima şedinţă a Parlamentului ce va avea loc pînă la sfîrşitul acestei luni şi nici nu se pune problema ca viitorul şef al statului să nu fie membru al Alianţei. Pînă atunci, au loc negocieri cu uşile închise pentru repartizarea funcţiilor în stat. Bursa zvonurilor îl creditează pe preşedintele PDM, Marian Lupu, cu funcţia de preşedinte al republicii, pe Vlad Filat, preşedinte al Parlamentului, pe preşedintele PL, Mihai Ghimpu ca procuror general, dar şi constructor al viitorului guvern. Deocamdată, nici unul dintre cei 4 protagonişti nu par dispuşi să preia portofoliul de prim-ministru, extrem de volatil şi cu potenţial exploziv. Fostul premier Tarlev s-a arătat dispus să preia frîiele unui Guvern de sacrificiu însă, liderii Alianţei au infirmt că s-ar fi discutat oficial cu fostul director economic al Fabricii Bucuria!

Noua coaliţie formată din Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PD) şi Alianţa Moldova Noastră (ANM) dispune de 53 de mandate din cele 101 cît numără forul legislativ moldovean, suficient pentru a alege preşedintele parlamentului şi premierul, dar nu şi pentru votarea noului preşedinte al ţării. Pentru aceasta ar avea nevoie de încă opt voturi. În cazul eşuării alegerii unui nou preşedinte, Republica Moldova ar putea intra în zona unei instabilităţi politice permanentizate, la fel ca Ucraina în ultimii cinci ani, însă, după cum scrie ziarul ukrainean Segodnia, comuniştii moldoveni sînt gata să ofere cele opt voturi pentru alegerea preşedintelui pentru a evita poveştile de la Kiev.

Net-ul e mai genial decît Boc!

VAL DE CONCEDIERI IN AL-QAEDA

(analiză www.goarna.go.ro)

Kabul, 23 ian 2002 – Vocea Shari'ei – Ca urmare a reacţiei globale la atacurile teroriste din ultimele luni, reţeaua teroristă internaţională Al-Qaeda a anunţat vineri că va concedia peste 5000 de luptători islamici.
Corporaţia Al-Qaeda, lider global al pieţei războiului sfânt, şi-a explicat decizia într-o declaraţie difuzată de postul radio "Vocea Shari'ei" din Afghanistan, prin reducerea cu 20% în plan global a producţiei de fatwah (condamnări la moarte luate de lideri religioşi musulmani cu privire la duşmanii Islamului) şi creşterea costurilor metodelor de eludare a noilor măsuri de securitate a aeroporturilor şi de siguranţă a imigraţiei în Occident.
"Aceasta este, fără îndoială, cea mai grea decizie pe care a trebuit să o iau în cei peste douăzeci de ani de activitate a mea ca terorist", a declarat liderul şi coordonatorul Al-Qaeda, Osama bin Laden, într-o scrisoare către angajaţii săi.
"Unii din aceşti oameni sunt prietenii mei, alături de care am luptat cu infidelii încă de pe vremea când trăiam în peşteri în Afghanistan în timpul ocupaţiei sovietice. Deşi locuim în continuare în peşterile din Afghanistan, cred că momentul critic a trecut şi în curând vom vedea o întoarcere a situaţiei, cu condiţia să ne păstrăm un bilanţ financiar pozitiv şi motivaţia intactă", a adăugat bin Laden.
"Am declarat starea de urgenţă în Al-Qaeda", a mai spus acesta. "Această declaraţie, deşi e greu de făcut, este recunoaşterea oficială a faptului că însăşi existenţa reţelei noastre depinde de o restructurare dramatică a operaţiunilor noastre, a Jihadului şi, nu în cele din urmă, a personalului nostru." Concedierile, a menţionat bin Laden, vor afecta atât mujahedini (luptători islamici), cât şi ullemas (clerici musulmani) din Afghanistan, Pakistan şi Irak.
O parte a mujahedinilor disponibilizaţi vor fi notificaţi imediat, restul urmând a fi anunţaţi de decizia conducerii reţelei pe măsură ce finalizează atacurile deja planificate sau în curs de desfăşurare, a comunicat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Wakil Ahmed.
Reducerile de personal în sectoarele de piloţi sinucigaşi, atentatori cu maşini-capcană, predicatori islamici şi alte categorii de luptători Al-Qaeda vor fi efectuate cu păstrarea acelora cu vechime superioară în muncă, a precizat Ahmed, în conformitate cu un plan pus la punct de bin Laden şi lideri sindicali ai F.I.J.I. (Frăţia Internaţională a Jihadului Islamic).
Conform comunicatului Al-Qaeda, mujahedinii şi alţi membri ai reţelei care vor fi disponibilizaţi nu vor primi nici un fel de compensaţii, dar pot fi sancţionaţi prin tăierea unor membre dacă protestează faţă de măsura concedierii.
De asemenea, O.E.P. (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei) a anunţat că îşi va reduce în întreaga lume, până la finele lui 2002, numărul de angajaţi cu 200 până la 300 de agenţi sub acoperire, din sectoarele de atentatori cu bombe în autobuze şi restaurante.
Afghanistan, care găzduieşte Al-Qaeda şi gruparea talibană subsidiară acesteia, este în prezent cea mai întinsă ţară din lume cu cultură şi justiţie pre-medievale. Potrivit ultimului raport trimestrial goarna.go.ro asupra aceste ţări, diverse sucursale Al-Qaeda şi ale grupării talibane, inclusiv madrasse (şcoli în care, de mai multe decenii, copii normali sunt transformaţi în luptători islamici) aveau în Afghanistan peste 30.000 de angajaţi, în consecinţă reducerile de personal anunţate de conducere reprezentând peste 16% din totalul acestora. Decizia Al-Qaeda este cea mai recentă într-un val de decizii similare luate de organizaţiile teroriste islamice, aducând totalul concedierilor în acest domeniu la aproape 10.000 în ultima lună.
În plus, având în vedere masivele deplasări de trupe S.U.A., implicând trei grupuri de portavioane în Mediterana şi Oceanul Indian, la consiliul Shari'a de urgenţă, ţinut săptămâna precedentă într-o peşteră neprecizată din munţii Asiei Centrale, ullemas afgani îngrijoraţi au raportat liderului spiritual, mollah Mohammed Omar, că cifra ar putea depăşi 20.000 în săptămânile următoare, prin dezertări, fără perspectiva unor soluţii pentru ocuparea posturilor vacante.
O.C.I. (Organizaţia Conferinţei Islamice) şi bin Laden studiază în aceste zile posibilitatea acordării către reţelele teroriste a unor ajutoare de urgenţă în valoare de câteva miliarde de dolari, distribuibili printr-o vastă filieră de emiri saudiţi corupţi, proxenetism internaţional şi traficanţi de droguri.
În fine, un mujahedin intervievat despre disponibilizările de personal a declarat, sub protecţia anonimatului, că "liderii noştri au arătat din nou că au un IQ cât un naan (plăcintă afgană tradiţională). De ce să concediezi 5000 de luptători islamici acum, când, oricum, cât de curând americanii şi englezii vor elimina un număr dublu?" Clătinând din cap, mujahedinul a mai adăugat: "Loialitatea a dispărut. Cei mai mulţi lideri recurg la concedieri imediat cum constată că unii terorişti nu le mai sunt necesari o săptămână-două. Asta e "loialitatea" lor. Asta e faţa Jihadului modern: pe termen scurt, ieftin, zgârcit - într-un cuvânt, falimentar. Orice mujahedin care luptă într-un asemenea Jihad e un idiot, ca şi mine."

INTERZIS MINORILOR (18)

Mi-e silă! Mi-e silă că trebuie să scriu astfel de texte. Der, m-am săturat! Cum cineva riscă să aibă o altă părere, întreaga şleahtă de deontologi (v-aţi prins!, aici e vorba de deontologi şi nu de comentatori, cum în relaţia cu FMI e vorba de experţi şi nu de economişti!) prind să bălească elucubraţii la adresa tuturor. Turbaţi şi cu spume la gură s-au aruncat zilele trecute asupra lui Cristian Tudor Popescu şi Ion Cristoiu pentru simplul fapt că cei doi monştrii sacri ai jurnalismului post-decembrist au avut curajul şi onestitatea de a scrie ÎN FAVOAREA Elenei Udrea, cea pe care am aşteptato cîteva ore la Reşiţa, rătăcită fiind în peisajul grandios al României. O iert, am iertat-o pe Doamna Ministru pentru că altfel, poate, nu ar fi ajuns în Munţii Orăştiei la cetăţile Dacice!

Nu pot să iert, însă, orgasmele ratate ale unor lideri de opinie, care, imaginîndu-şi deseori că o posedă pe planturoasa ministră, se trezesc nesatisfăcuţi şi cu coaiele umflate! Precum diverşi lideri politici despre care se spune că ar fi tînjit la dedesupturile de mătase ale Elenei! Micuţul şi talentatul Ludovic, privat de atingerea dantelată a formelor eleniace, a şi băgat-o în comisie, alături de o doamnă, sportivă de felul ei, din Dej, despre care se spune că ştie zicala cu „ce-şi face omul cu mîna lui se numeşte... goblen!”. Ambele acuze, puternic ancorate în mass-media au conotaţii sexuale puternice de care nu putem face abstracţie! Numai homosexual să fii şi să nu te încălzească prezenţa Ministrului Turismului, cu cal sau fără!

Dacă ar fi să aleg un guvern, ei bine, Elena (din Troia!) ar figura între aleşii neamului. Fie şi numai pentru puterea de a suporta toate mizeriile ce i se fac de cîteva luni încoace! Privită şi analizată, Elena Udrea este o fiinţă pasională, clasică, planturoasă, perversă , voyoristă şi fetişistă! Nu o pot vedea, însă în ipostaze sado-maso şi violente, scene ce i se aplică de către deontologi, la greu! Cred că nu o satisface!

MarioTv prezintă:

MarioTV prezintă: Afacerea cu "securitate" este cea mai profitabilă din Iraq, chiar şi la această oră. Deşi sumele au scăzut considerabil, salariile au rămas la nivelul a 6000 de euro pe lună.

Ţhinvali!

În noaptea de 7 spre 8 august, în urmă cu un an, cînd cerul georgian lua foc sub efectul rachetelor şi focurilor de armă, nimeni nu-şi putea imagina amploarea crizei care urma să se nască în jurul teritoriului minuscul al Osetiei de Sud. Dintr-un litigiu regional, similar celui Transnistrean, care mocnea de ani de zile, conflictul s-a transformat într-un război cu implicaţii geopolitice importante, imediat ce trupele ruse au invadat o parte a Georgiei, ripostînd tentativei georgiene de a prelua controlul asupra Osetiei de Sud separatiste. Trupele ruse nu şi-au oprit înaintarea decît la 30 de kilometri de capitala Georgiei. Aseară, televiziunile ruse au prezentat filme documentare sau artistice punctînd momentul Ţhinvali!

Armata rusă a strivit fără nici o problemă forţele georgiene, într-un blitzkrieg de doar cinci zile, lăsînd stupefiată comunitatea internaţională şi provocînd uimire printre georgieni. Bănuiesc că foarte mulţi dintre ei l-au putut vedea pe preşedintele lor, cu pasul piticului, ferindu-se de tirurile unei armate hotărîte, care nu ştie de glume. Evident, populaţia Osetiei de Sud i-a primit pe ruşi ca pe nişte salvatori! Moscova a recunoscut rapid independenţa celor două teritorii georgiene disputate, deşi doar Nicaragua i-a urmat exemplul. Şi modelul Kosovo are preferinţe! De altfel, teoreticienii „noii configuraţii mondiale” spun astăzi ceea ce ruşii spuneau încă de la începutul secolului trecut: popoarele, fie ele cît de mici, au dreptul la autodeterminare!

Deşi a trecut un an, Moscova şi Tbilisi continuă să se acuze reciproc de a fi la originea ostilităţilor, iar "provocările" din regiune se înmulţesc. UE ar urma să publice pînă la sfîrşitul lunii septembrie un raport despre cauzele conflictului. Prompt cum îl ştim, „Domnul UE” va bălmăji pe mai multe voci că şi unii şi ceilalţi au dreptate. Asta ca să nu-l supere pe Unchiul SAM, băgat pînă la cot în Georgia, dar nici pe Fratele mai mare care stă cu degeţelele pe robinetul de gaz! Deci, o voce comună în politica externă a UE. Numai dacă, raportul nu va fi citit de preşedintele Băsescu, hotărît să facă deranj mare şi gratis la poarta Ţarului Medvedev!

Războiul, chiar dacă a fost scurt, a permis Rusiei să se repoziţioneze ca principală putere într-o regiune în care Statele Unite încearcă să îşi sporească influenţa. Iar condamnările severe, în special ale Washingtonului, de la începutul războiului, au fost deja uitate. Astfel, cooperarea Rusia-NATO, suspendată după război, a fost reluată în iunie. Iar preşedintele american Barack Obama nu ascunde că vrea să "relanseze" relaţiile ruso-americane. Georgia a pierdut o cincime din teritoriu şi şansele de a adera la NATO, aşa cum dorea preşedintele său prooccidental Mihail Saakaşvili Georgia are încă de suferit de pe urma aventurismului militar al preşedintelui său. Ghiorghi Huţişvili, directorul Centrului internaţional pentru conflicte şi negocieri de la Tbilisi este de părere că războiul a avut consecinţe catastrofale pentru Georgia. „Perspectiva refacerii integrităţii sale teritoriale a fost amînată pe termen nedefinit, poate pentru niciodată. Iar aderarea Georgiei la NATO şi UE a devenit mai puţin realizabilă. NATO nu poate accepta o ţară cu baze militare străine pe teritoriul său”! Extinderea Alianţei la Ucraina şi alte ţări (se vorbea de „compensaţia Republica Moldova”!) riscă, de asemenea, să fie îngheţată pentru moment, consideră experţii. Pe de altă parte, „Incidentele violente şi lipsa unui regim de securitate funcţional (în interiorul şi în jurul zonelor litigioase) creează o atmosferă periculoasă, în care ar putea reizbucni confruntări de amploare", avertizează International Crisis Group, grup de reflecţie de la Bruxelles

Osetia de Sud şi Abhazia, aflate de peste 15 ani în centrul unei dispute ruso-georgiene, sunt două regiuni separatiste pro-ruse ale Georgiei, locuite de minorităţi naţionale şi susţinute de Moscova. După recunoaşterea Kosovo de către Occident, cele două republici autoproclamate au cerut Rusiei să le recunoască oficial. Răspunsul Kremlinului a fost, însă, suplimentarea trupelor de menţinere a păcii în cele două regiuni. Osetia de Sud s-a autoproclamat "republică sovietică" la sfîrşitul anului 1990. În 1992, în urma unui referendum, populaţia s-a pronunţă pentru independenţă şi pentru unirea cu Osetia de Nord, care face parte din Rusia. Regiunea are o suprafaţă de 3.900 km pătraţi şi o populaţie de 70.000 de oameni, majoritatea ruşi. Abhazia, era încă din 1930 republică autonomă în cadrul Georgiei sovietice. Are o suprafaţă de 8.600 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 200.000 de oameni. În 1992, Abhazia şi-a proclamat unilateral independenţa, fapt ce a declanşat războiul cu Georgia. Conflictul a durat mai bine de un an şi s-a încheiat cu mii de morţi şi exodul a 250.000 de georgieni. Abhazia şi Georgia au semnat un armistiţiu, în mai 1994. Similitudinile cu enclava Kaliningrad, sau cu Transnistria nu se opresc aici. Modelul Kosovo, scos din Cutia Pandorei occidentale poate acţiona ca o centrifugă. În vizor se mai află Voivodina, Banatul şi Transilvania. Un Ţhinvali se găseşte oriunde!

Xe – Blackwater linşată de concurenţă!

În România există o vorbă: am înlocuit faliţii lor cu faliţii noştri! E valabilă şi în Imperiul american care, de curînd, a schimbat garnitura! Mii de multinaţionale şi firme abţibild au aşteptat salivînd opt ani să se înfrupte din „stîrvul” denumit pompost „Stat”, adică o entitate golită de substanţă, din care a mai rămas doar simbolurile puterii, clădirile adică. În rest, totul este diriguit din birourile luxoase ale multi-naţionalelor, acum democrate! Şi, ca pe Dîmboviţa, sau la Chişinău, preluările de portofolii se fac mai mult sau mai puţin zgomotos. În cazul Blackwater, preluarea se face cu spectacol pentru că, compania lui Prince era un spectacol în sine! Majoritatea covîrşitoare a companiilor de securitate din Iraq pot relata incidente similare! Linşajul mediatic trebuie observat prin prisma celui care ia locul companiei pe piaţa securităţii. La fel cum în Bucureşti, BGS-ul a fost linşat mediatic, „băieţii buni” din cea mai temută companie din Iraq au aflat că presa te ridică, presa te îngroapă! Dacă este comandă de la „seniorii războiului”! Iată, însă, ce scriu ziarele despre Blackwater: Firma americana de securitate Blackwater este acuzata de doi dintre fostii sai angajati (n.red. - fosti membri ai US Marine numiti, pentru protectie "John Doe No. 1" si "John Doe No. 2") ca a ucis oameni nevinovati in Irak, scrie CNN.com. Acuzatiile se refera in principal la fosta conducere a firmei, printre care si fondatorul Erik Prince. Din declaratiile lor reise ca "militarii" Blackwater au fost trimisi in Irak sa ucida in mod deliberat oameni nevinovati, afirmand despre seful firmei ca se considera un crestin misionar, care doreste eliminarea musulmanilor. Potrivit Agerpres, doi fosti angajati ai concernului de securitate Blackwater Worldwide au declarat ca fondatorul firmei, Erik Prince, a ordonat personal omoruri si a trecut sub tacere in mod repetat abuzurile comise in Irak de angajatii pe care ii lasau nervii. Aici se adauga faptul ca Prince si-a folosit avionul privat pentru a transporta ilegal arme si munitie in Irak. Guvernul irakian a cerut retragerea firmei americane din Irak, dupa ce un convoi Blackwater a impuscat la Bagdad, la 16 septembrie 2007, 17 irakieni nevinovati. Sub guvernul Bush, circa o mie de angajati bine inarmati ai firmei s-au ocupat de protectia personala a diplomatilor americani, firma incasand din 2003 un total de un miliard de dolari.
Blackwater a mai fost acuzata si de alte infractiuni. Mai precis, crime, distrugere de dovezi audio si video, trafic cu substante interzise, evaziune fiscala, prostitutie cu minori si trafic ilicit de arme.
La ora actuală, în Iraq acţionează cîteva sute de companii de securitate care au angajaţi peste 100.000 de luptători. Dintre aceştia, cîteva sute sînt români, foşti militari sau poliţişti, foarte bine pregătiţi, care au părăsit sistemul românesc din cauza aberaţiilor legislative şi incoerenţa politicilor din domeniu! Succes băieţi şi nu mai puneţi la suflet tot ce scriu ziarele! Au şi ziariştii ăia patroni...

CINE SEAMĂNĂ VÎNT, CULEGE FURTUNĂ!

Ieri, ONU făcea constatările pe care le-am făcut demult în legătură cu Afganistanul: nuca tare milenară. Pentru că pe afgani poţi să-i supui fizic, dar mental, niciodată! Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a exprimat preocuparea vineri în legătură cu dificultăţile mari cu care se confruntă personalul umanitar care lucrează în Afganistan, temîndu-se că situaţia din domeniul securităţii se va înrăutăţi şi mai mult odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din 20 august, relatează AFP. „Cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent comunitatea din domeniul umanitar este de a nu putea accede într-o mare parte din ţară'', a explicat coordonatorul ONU în Afganistan, Robert Watkins, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva. Potrivit declaraţiilor lui Watkins, aproximativ 58 % din teritoriul afgan este considerat ca fiind de un nivel de risc ''de la mediu la extrem'' pentru personalul umanitar, comparativ cu doar 10 % în urmă cu doar un an. ''Acesta creşte constant din 2004. Sîntem în prezent într-un moment de vîrf şi sperăm că această situaţie nu va dura'', a insistat Watkins.

Violenţele din Afganistan au atins în ultimele săptămâni cote nemaiîntîlnite din 2001, cu două săptămîni înainte de alegerile prezidenţiale, ce au loc pentru a doua oară în istoria ţării. Un raport al ONU dat publicităţii vineri indica 1.000 de civili ucişi în primele şase luni ale anului, respectiv cu un sfert mai mult decît în aceeaşi perioadă a anului 2008. Watkins estimează că violenţele vor continua înainte şi, s-ar putea, şi după alegeri, după cum vor fi interpretate rezultatele scrutinului. Din cauza deteriorării situaţiei din domeniul securităţii, agenţiile umanitare ale ONU au fost nevoite să se adreseze organizaţiilor neguvernamentale pentru a-şi livra ajutorul alimentar către cele 7,2 milioane de persoane. Şi chiar aceste organizaţii neguvernamentale întîmpină ''dificultăţi'' şi trebuie ''să facă apel la organizaţiile afgane locale''. Consecinţa este că ONU ''are un control mai mic'' asupra modului în care este oferit acest ajutor, a recunoscut Watkins, estimînd că aceasta pune ONU într-o situaţie ''foarte jenantă'', dînd dreptate criticilor Organizaţiei mondiale! ONU este un organism ce trebuie reformat. Misiunile pe care le întreprinde ar putea fi executate mai rapid şi cu 40-60% mai ieftin de companiile din industria păcii!

Pe de altă parte, angajamentul Marii Britanii în Afganistan ar putea continua încă 30-40 de ani, a estimat viitorul comandant şef al armatei britanice, generalul David Richards, într-un interviu publicat astăzi în Times şi citat de AFP. „Rolul armatei britanice va evolua, dar procesul complet ar putea lua între 30 şi 40 de ani', a declarat generalul Richards, care îşi va prelua atribuţiile la sfîrşitul lunii august. În timp ce trupele britanice au fost angajate în Afganistan pe termen mediu, NATO nu are absolut nicio şansă să se retragă complet şi Marea Britanie îşi va juca rolul său în această ţară, a adăugat el, fără a completa că în cazul unei retrageri, Alianţa s-ar face de rîs! 9.100 de militari britanici sînt dislocaţi în prezent în cadrul Forţei internaţionale a NATO în Afganistan ISAF. În total, 195 de britanici au fost ucişi din 2001 în această ţară. România are în Afganistan peste 1000 de militari!

ATENTAT ÎN IRAQ

ATENTAT ÎN IRAQ
30 de persoane au murit în oraşul Mosul din nordul ţării, cÎnd o maşină-capcană a explodat lÎngă o moschee şiită. La Bagdad, şase pelerini şiiţi au fost ucişi în explozia unor bombe amplasate la marginea drumului. Pe de altă parte, consilierul-şef în probleme de antiterorism al preşedintelui Barack Obama, John Brennan, a trasat noua politică a Statelor Unite de combatere a terorismului. Într-un discurs ţinut la Washington, John Brennan a declarat că Statele Unite se angajează să iniţieze un nou parteneriat cu musulmanii din toată lumea, bazat pe respect reciproc. John Brennan a precizat că SUA va continua planul de a pune capăt războiului din Irak şi de a înfrânge Al-Qaeda şi pe aliaţii acesteia în Afganistan şi Pakistan.
Vezi: http://c4comunicaremediariscuri.blogspot.com/

WEEK-END DE FOC LA CHIŞINĂU

Se anunţă un week-end de foc pentru cele 4 partide ne-comuniste de la Chisinau care continuă să discute în vederea demarării negocierilor. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, ne anunţa la ultima conferinţă de presă că luni, 10 august, va fi făcut anunţul cel mare, iar liderul PL, Mihai Ghimpu, ne-a asigurat acum 2 zile că discuţiile sînt finalizate în proporţie de 99,9%. Că discuţiile merg cu frîna de mînă trasă, pare din ce în ce mai evident. Se pare că preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, nu a reuşit să-i găsească pe cei 8 deputaţi comunişti care să voteze alături de Coaliţie la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova! Pe de altă parte, Vlad Filat aducea în discuţie cuvîntul „şantaj”, fără să explice la ce şi la cine se referea. Să fie vorba de preluarea postului de prim-ministru, cu riscul de a fi scos din Parlament în cazul răsturnării guvernului? Analistul Oleg Cristal aminteşte astăzi, pe blogul său, că pe 3 februarie, în prima campanie electorală din acest an, PLDM a lansat programul de guvernare şi echipa viitorului guvern liberal-democrat. Un program complex, bine scris şi o echipă cu profesionişti. În calitate de prim-ministru PLDM îl propune pe liderul formaţiunii, Vlad Filat. Acum preşedintele PLDM spune că "are dreptul să aleagă şi alege funcţia de preşedinte al Parlamentului".
Cert este că aseară, departe de ochii presei, cei 4 lideri s-au întîlnit cu reprezentantul UE la Chişinău, Kalman Mizsei, şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi FMI pentru a se asigura, probabil, de sprijinul acestor organisme financiare internaţionale în sprijinirea viitorului guvern.
De departe, însă, bomba vine de la Mark Tkaciuk, considerat eminenţa cenuşie în Partidul Comuniştilor. Domnia sa spune că, în şedinta fractiunii deputatilor Partidului Comunistilor, au discutat despre “susţinerea candidaturii coaliţiei de dreapta la funcţia de preşedinte al ţării.” Potrivit lui, o decizie finală va fi luată în cel mult două săptămîni, la şedinta Comitetului Central al PCRM. Pînă atunci, preşedintele Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk pleacă în vacanţă, la mare, lăsîndu-i la fiert, la foc mic, pe liderii celor 4 partide necomuniste de la Chişinău.

RRA: Interviu cu ec. Valeriu Prohniţchi, directorul Centrului de Analiză Economică EXPERT GRUP

RADOR (6 august) - Reporter: Mario Balint - În primul rând, v-aş ruga să facem o oglindă a economiei Republicii Moldova în acest moment...
Valeriu Prohniţchi: Dacă o să privim în această oglindă, ce vedem? Vedem o economie care suferă foarte mult din cauza crizei financiare internaţionale. Moldova a suferit probabil mai mult decât alte ţări, din cauză că, fiind o economie mică, a fost foarte mult dependentă de economia regională, de fluxurile de investiţii străine în direcţia..., fluxurile de bani trimişi de imigranţii de peste hotare, de exporturi şi de importuri şi colapsarea pieţelor externe s-a reflectat dramatic în indicatorii macroeconomici ai ţării, deşi, dacă privim şi pe de altă parte, la moment Moldova nu a suferit la fel de mult cum au suferit, să zicem, ţările baltice, unde descreşterea economică se compune din două cifre. Aici, în primul trimestru, PIB-ul a scăzut cu aproape 7% şi, dacă o să judecăm după unii indicatori statistici, care sunt disponibili la moment pentru lunile aprilie, mai, iunie, aş îndrăzni să emit ipoteza că probabil economia a atins fundul acestei gropi economice în care a nimerit odată cu declanşarea crizei. Probabil că, chiar dacă va mai urma o scădere, nu va fi deja una dramatică, dar cel mai probabil economia totuşi s-a stabilizat şi probabil că, într-un an de zile, va reveni pe o traiectorie ascendentă.
Reporter: Am văzut ieri o informaţie - Gazprom-ul a redus preţul la gaz. Asta este bine pentru economia moldovenească?
Valeriu Prohniţchi: Evident este bine. În plus, trebuia oricum să se reducă, din mai multe considerente, dar cel mai important este faptul că formula după care se calculează preţul la gaz încorporează în sine preţul la petrol, este decalat cu un trimestru sau două şi, din cauza ieftinirii petrolului, evident că ar fi nefiresc să nu avem şi o scădere a preţului la gaz. Dar s-ar putea ca peste două trimestre din nou să avem o creştere, din cauză că acum observăm din nou o scumpire a petrolului.
Reporter: Care este vârful economiei moldoveneşti sau ce anume trage economia moldovenească spre creştere economică?
Valeriu Prohniţchi: Dacă la începutul anilor 2000 puteam vorbi de un rol dominant al agriculturii şi al industriei alimentare, astăzi în Moldova nu mai avem o asemenea situaţie, economia nu mai este una agrară. Evident că această modificare, această modernizare structurală s-a produs nu atât prin creşterea sectorului serviciilor, cât mai ales prin colapsul puternic al industriei alimentare, prin faptul că agricultura, practic, nu a crescut în ultimii opt ani de zile şi a rămas de fapt acolo unde am luat-o, ca să zicem aşa, din vremea sovietică. Sectorul serviciilor, în mod cert, este acum cel care determină creşterea economică în Republica Moldova, sectorul serviciilor în ansamblu generează cam 60, chiar 65% din PIB şi angajează cam jumătate deja din populaţia ţării, care evident a rămas în Republica Moldova. Spun încă o dată că această modernizare s-a produs nu atât prin realocarea factorilor de producţie, inclusiv a muncii din agricultură, industrie, în servicii, ci prin plecarea, prin emigrarea oamenilor din ţară. Azi avem o situaţie ciudată. Spre exemplu, în agricultură, unde avem 300.000 de oameni angajaţi, acest sector practic generează aceeaşi valoare adăugată ca şi sectorul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, unde avem doar 25.000 de oameni angajaţi. În principiu, în Moldova se observă cam aceleaşi tendinţe specifice pentru toate ţările din Europa de Est şi Centrală, de modernizare structurală, doar că aici costurile umane ale acestei modernizări sunt mult mai mari.
Reporter: Tot un lucru care-ţi sare în ochi de cum pui piciorul în Republica Moldova - dacă intri într-o alimentară, sectorul produselor alimentare de bază sunt produse în Republica Moldova, ceea ce este un lucru foarte bun, la preţuri acceptabile şi cantitatea de jeep-uri pe cap de locuitor în Chişinău este mult mai mare decât tot ce am văzut eu în orice altă ţară. Cum explicaţi acest lucru?
Valeriu Prohniţchi: Exte explicaţia clasică pe care o aduce teoria economică şi putem să observăm acest lucru şi în datele statistice - creşterea economică în Moldova, în ultimii opt ani de zile, a fost una foarte inegalitară, în termeni sociali, în termeni geografici. Am avut o creştere puternică a economiei urbane, mai ales în Chişinău, Bălţi, Ungheni, Cahul, poate încă câteva oraşe mai importante, şi practic am avut o stagnare în mediul rural şi în câteva oraşe mici, în majoritatea oraşelor mici din Moldova. De fapt, am avut o stagnare economică în ultimii ani de zile. Deci, nu toată populaţia a fost antrenată în această creştere economică./cs/ Evident că nu toată populaţia a beneficiat de pe urma acestei creşteri. Există un grup relativ mic de oameni care s-au îmbogăţit foarte mult şi care se plimbă prin jeep-urile pe care le observaţi, dar marea majoritate a oamenilor sunt totuşi într-o situaţie economică destul de proastă.
Reporter: Ce înseamnă situaţie economică? Cât câştigă un om de rând şi dacă acest venit îi poate asigura traiul zilnic?
Valeriu Prohniţchi: Salariul mediu, după cum este raportat de Biroul Naţional de Statistică, ar fi cam în jur de 210-220 de dolari, ceea ce este foarte puţin, ţinând cont de nivelul preţurilor în Republica Moldova, care am impresia că converge puternic spre nivelul preţurilor europene. Salariile sunt foarte mici. Oamenii se descurcă în două sau trei feluri. Practic, fiecare a treia familie din Moldova are pe cineva care lucrează peste hotare, sunt aceşti bani care vin de peste hotare permanent şi ajută şi economia să crească şi oamenii să supravieţuiască. Foarte mulţi oameni lucrează în mai multe locuri, mai ales în mediul urban, unde există această posibilitate de a avea mai multe joburi. În plus, există foarte mulţi oameni şi foarte multe companii care îşi plătesc oamenii la negru, deci salariile raportate sunt probabil niţel mai mici decât cele real primite, mai ales în mediul urban, iar în sate să nu uităm că cam 60% din agricultură este o agricultură de subzistenţă, nu este orientată spre piaţă, deci oamenii lucrează pentru a-şi asigura familiile cu minimumul necesar pentru supravieţuirea biologică, ca să spunem aşa.
Reporter: Spuneaţi la începutul acestei discuţii că îndrăzniţi să spuneţi că în acest moment aţi atins fundul prăpastiei în ceea ce priveşte criza economică. Ce trebuie să faceţi în continuare ca să puteţi să ieşiţi la suprafaţă?
Valeriu Prohniţchi: Nu cred că guvernul Republicii Moldova are suficiente resurse ca să alimenteze în mod artificial această creştere cu injecţii financiare sau cu subvenţii sau cu oricare alt gen de asemenea instrumente de politică economică. Ceea ce poate şi trebuie să facă noul guvern, şi sperăm că va face, este să înlăture acei factori structurali şi instituţionali care împiedică o creştere economică sănătoasă, şi mă refer la nivelul înalt de corupţie, care este mai ales o frână pentru dezvoltarea IMM-urilor din Republica Moldova. Mă refer la cadrul regulatoriu al afacerilor, care este unul foarte complex, şi acest cadru trebuie în continuare liberalizat, simplificat la maximum. De asemenea, trebuie înlăturate toate barierele interne care împiedică exporturile din Moldova, pentru că, OK, sunt tot felul de bariere comerciale şi necomerciale din partea partenerilor externi, din partea Rusiei, Ucrainei, UE are o politică vamală protecţionistă mai ales în cazul exporturilor agricole, dar, totuşi, din punctul meu de vedere, problemele principale ale exporturilor moldoveneşti sunt în interiorul ţării. Există o mulţime de constrângeri administrative care împiedică exportatorii să exporte liber. De asemenea, trebuie îmbunătăţită în mod esenţial infrastructura. Am în vedere în primul rând drumurile, pentru că drumurile în Moldova, ca să le spun pe nume, sunt într-un hal fără de hal, iar drumurile locale sunt pur şi simplu impracticabile, mai ales în condiţii de iarnă. Multe localităţi din Moldova, pe vreme de ploaie sau ninsori puternice, sunt efectiv izolate de restul ţării.
Reporter: Credeţi că posibila viitoare coaliţie necomunistă ar avea capacitatea să realizeze aceste reforme şi să scoată ţara din criză?
Valeriu Prohniţchi: Eu cred că ar trebui să-i credităm cu bune intenţii. Ştiu că în majoritatea partidelor sunt oameni bine pregătiţi, profesionişti. Mă tem doar de un lucru, ca această coaliţie să nu fie prea instabilă în termeni politici, mă tem ca să nu apară iarăşi problemele clasice de împărţire a portofoliilor şi, în urma acest probleme, în locul profesioniştilor, în ministere să ajungă să fie plasaţi oameni pur şi simplu politic comozi. Evident că, dacă se va ajunge la un asemenea scenariu, nu vom avea acea însănătoşire fundamentală a economiei moldoveneşti pe care ne-o dorim.
Reporter: Cât de rapidă este necesitatea intervenţiei în economia Republicii Moldova?
Valeriu Prohniţchi: Imediată. Este necesar să se înceapă imediat liberalizarea fundamentală a economiei, simplificarea mediului, cadrului de afaceri, reducerea la minimum a numărului de zile care sunt necesare pentru a obţine un permis de construcţie; simplificarea la maximum a procedurii pentru obţinerea unei autorizaţii de piaţă. În general, poate fi înlăturată această autorizaţie de piaţă. Sunt o mulţime de alte chestiuni care trebuie urgent şi pot fi urgent implementate, pentru că nu costă mulţi bani să modifici o lege şi să reduci de două ori numărul de zile necesar pentru a obţine un permis sau o autorizaţie.
Reporter: Dacă Partidul Comuniştilor va rămâne la putere, credeţi, va lua acelaşi gen de măsuri pentru ieşirea din criză?
Valeriu Prohniţchi: La nivel retoric, ei au implementat aceste măsuri pe parcursul ultimilor opt ani de zile, dar, accentuez încă o dată, la nivel retoric, pentru că au beneficiat, de fapt, cei care după cum a spus un politician, şi a spus-o foarte bine, au beneficiat în primul rând cei aflaţi în Curtea Domnească. Comuniştii, dacă vor reveni la putere, nu cred că vor putea să producă ceva calitativ nou. Ei s-au epuizat ca capacitate de guvernare.

"Ediţie specială" - Încheierea şi finalul participării trupelor româneşti în cadrul coaliţiei din Irak (I) Miercuri, 29 Iulie 2009

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI 28 iulie, ora 13:30) - Emisiunea: "Dezbaterea Jurnalului de prânz" - Realizator: Silvia Ilieş
Ediţie specială, invitaţi speciali, toţii corespondenţii RADIO ROMÂNIA în Irak: Radu Dobriţoiu, Cătălin Gomboş, Septimiu Roman, Mario Balint şi Cristina Dumitrescu. Cătălin Gomboş şi Mario Balint sunt acum corespondenţii noştri la Chişinău, Radu Dobriţoiu şi Septimiu Roman sunt aici în studio, iar Cristina Dumitrescu este în legătură telefonică cu noi. Bună ziua tuturor! Bine aţi venit în dezbaterea de prânz de astăzi! L-aş ruga pe Radu Dobriţoiu să prezinte motivul pentru care am considerat că această dezbatere poate fi abordată ca o ediţie specială. Ce se întâmplă, de fapt, în aceste zile?
Radu Dobriţoiu: În aceste zile se marchează încheierea şi finalul participării trupelor româneşti în cadrul coaliţiei din Irak. Sunt mai multe momente importante, dar în primul rând din perspectiva Societăţii Române de Radiodifuziune este experienţa, o experienţă unică în istoria presei româneşti. RADIO ROMÂNIA a fost singura instituţie de presă care a avut permanent un corespondent alături de trupele româneşti aflate într-o misiune externă, şi anume în Irak. Practic, întreaga campanie din 2003, când au ajuns primii militari români în coaliţia din Irak şi până joi, când s-a întors în ţară drapelul de luptă al ultimului contingent românesc, RADIO ROMÂNIA a fost alături de militarii români de la început şi până la sfârşit. Asta demonstrează în primul rând o maturitate câştigată în fiecare an, prin fiecare an de experienţă, prin corespondenţii noştri, profesionalism şi seriozitate, pentru că o instituţie este greu acceptată în linia întâi, pentru că există foarte multe riscuri, iar atât MApN, Armata Română, dar şi aliaţii noştri americani, ne-au acceptat în linia întâi, bineînţeles făcând anumite compromisuri în ceea ce priveşte informaţia, ce poate fi difuzat şi ce nu poate fi difuzat, dar, repet, este o experienţă
unică în istoria presei româneşti.
Realizator: Sigur, ai trecut în revistă, aşa din punct de vedere instituţional, noi în dezbaterea de prânz, de această dată vreau să vorbesc cu voi, invitaţii noştri speciali de astăzi şi să ne reamintim, de fapt, ce a însemnat Irak, ce a însemnat a fi corespondent în Irak şi ce înseamnă acum întoarcerea trupelor româneşti de acolo şi, cum ai spus şi tu, a drapelului. Mario Balint eşti la Chişinău. Bună ziua! Cum este acolo? Îmi spui în încheiere, răspunde la întrebare.
Mario Balint: Sunt la Chişinău, da. Aici este linişte şi pace. Deşi presa scrie că avem parte de o supraveghere strictă, ei bine, nu este chiar aşa. Aveţi încredere în ceea ce difuzează RADIO ROMÂNIA şi mai puţin în ce scriu alţii. Şi acum să răspund la întrebare, pentru că am răspuns cu această ultimă parte, pentru că aşa s-a întâmplat şi în Irak, noi am plecat în Irak chiar din februarie 2003, atunci când regimul lui Saddam Hussein era în floare, aş putea spune, pentru a demonta unele informaţii false care se vehiculau pe această temă. RADIO ROMÂNIA a reuşit să păstreze un echilibru şi să devină pe parcursul zilelor şi lunilor care au urmat o sursă de informaţie credibilă atât pentru ţară, cât şi pentru ascultătorii din afara ţării şi pentru partenerii noştri de coaliţie.
Realizator: Mario, deci să ne reamintim. Războiul propriu-zis dacă a început în martie 2006.
Mario Balint: În 2003.
Realizator: În 2003, 23 martie.
Radu Dobriţoiu: Şi atunci RADIO ROMÂNIA a avut aşa-numita operaţiune "Curcubeul", în care noi am acoperit cu informaţii tot ce înseamnă pregătirea campaniei şi începutul campaniei militare din Irak.
Realizator: Iată Mario a fost în februarie 2003.
Mario Balint: Da, la Bagdad.
Realizator: Cum era atunci?
Radu Dobriţoiu: Eu eram la /.../ în Turcia, în sudul Turciei, la graniţa cu Irakul, trebuia să intru cu trupele americane.
Mario Balint: Cătălin în Kuwait, Septimiu era la Amman.
Radu Dobriţoiu: Da.
Mario Balint: Împreună încercam să acoperim aceste pregătiri de război.
Radu Dobriţoiu: Şi îmi aduc aminte că tot noi am dat primele informaţii despre ziua în care va începe bombardarea Bagdadului.
Realizator: Au fost reale?
Radu Dobriţoiu: Au fost reale şi s-au confirmat din surse construite de noi, cel puţin eu, în Turcia, Septimiu la Amman.
Mario Balint: Toate informaţiile pe care le-am furnizat RADIO ROMÂNIA prin corespondenţii săi au fost reale şi cei 7 ani petrecuţi acolo au dovedit că suntem o sursă de informaţii credibilă.
Septimiu Roman: Am putea spune că am fost acolo chiar înainte de a fi trupele române.
Mario Balint: Da, sigur.
Realizator: Deci, Septimiu Roman a fost mai înainte. Mario, mă întorc la tine. Cum era în februarie 2003 în Irak? Cum era să fii corespondent RADIO ROMÂNIA într-o ţară despre care aflăm acum că se ştia că va intra în război şi tu să transmiţi din timpul regimului lui Saddam Hussein?
Mario Balint: A fost o experienţă deosebită, am fost alături de un singur coleg de-al meu de la Televiziuea Română, deci împreună am fost în acea perioadă în Bagdad şi eram singurii români ataşaţi de presă în capitala Irakului, alături de marile trusturi care aşteptau izbucnirea războiului, mă refer la CNN, mă refer la BBC, trusturi care au învârtit şi învârteau mari sume de bani, puneau în joc mari sume de bani, multă experienţă, multă logistică, pentru a oferi tot ce se întâmpla atunci în capitala Irakului. Mi-aduc aminte că a fost perioada în care Hans Blix, şeful echipei ONU de observaţie, a rostit fraza celebră: "Tot ce ne transmit, toate acuzele pe care le aduc aliaţii americani nu sunt decât nişte dezinformări". Aceasta a fost fraza pentru care Hans Blix a şi părăsit Irakul şi nu s-a mai aflat la cârma echipei de observatori. După acest moment, s-a şi declanşat războiul.
Realizator: Cătălin Gomboş şi tu ai fost la Bagdad. În ce perioadă?
Cătălin Gomboş: Am fost practic de la sfârşitul lunii octombrie 2003 până la mijlocul lui 2004, cu o perioadă de o lună cât am fost în ţară, practic, ultima perioadă în care s-a putut lucra cât de cât normal în Bagdad. După ce am plecat eu, majoritatea celorlalţi jurnalişti care mai rămăseseră acolo au plecat de asemenea, rămânând să lucreze fie angajaţi irakieni locali ai agenţiilor media, fie, când era vorba de străini, oameni care beneficiau de o protecţie foarte puternică, servicii de securitate şi care nici nu prea ieşeau, de altfel, prin oraş, pentru că începuseră încă din primăvara lui 2004 răpirile şi atacurile directe asupra jurnaliştilor şi era prea riscant.
Realizator: Da, deci noi vorbim în acest moment de două momente: Bagdad înainte de război, iată tu, tot la Bagdad, după ce a început războiul şi au fost probleme deosebite la nivelul presei. Radu Dobriţoiu, Septimiu Roman, când aţi ajuns voi la Bagdad cu trupele româneşti? Sau tu Septimiu şi tu Radu când ai fost?
Radu Dobriţoiu: Eu am ajuns la Bagdad când a fost necesar să mă acreditez pentru a intra în Irak, însă, noi am acoperit, Septimiu din Amman şi eu din Turcia, războiul din Irak. Ce vreau însă să subliniez din nou, pentru că ne distanţăm de un eveniment foarte important, pentru că mâine toate batalioanele româneşti care au participat la misiunea din Irak, toate efectivele, inclusiv forţele aeriene, vor defila pentru prima dată de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, trupele româneşti vor trece pe sub Arcul de Triumf la finalul unei misiuni externe şi RADIO ROMÂNIA a fost în această misiune externă, alături de trupele româneşti, pe întreaga perioadă de campanie.
Realizator: Cristina Dumitrescu, tu când ai fost în Irak?
Cristina Dumitrescu: Am fost în Irak de două ori, am fost în 2007, din mai până în august, şi anul acesta, în 2009, din februarie până în mai. Anul ăsta eu am ajuns şi la Bagdad şi acolo am avut, zic eu, şansa să îl intervievez pe comandantul forţelor multinaţionale din Irak, generalul american cu 4 stele, Raymond Odierno, l-am însoţit, practic./ Cristina Dumitrescu: Generalul Odierno are un obicei foarte interesant, de fiecare dată când îi este solicitat un interviu, ia reporterul care îi solicită acel interviu cu el, pe teren, şi face o inspecţie a trupelor sau a unui obiectiv pe care îl are planificat într-o zi anume şi cu ocazia asta stă de vorbă cu jurnalistul respectiv şi îşi vede şi trupele din subordine, arătându-i cu acelaşi prilej şi jurnalistului cum acţionează trupele americane dislocate în Irak. De aceeaşi experienţă am beneficiat şi eu anul acesta, atunci când am fost în Irak. A rezultat un interviu foarte interesant, zic eu, generalul Odierno făcea atunci, la începutul lunii aprilie, foarte importante consideraţii despre starea de securitate din Irak, despre ceea ce este posibil să se întâmple după ce începe procesul redimensionării prezenţei militare americane în Irak, şi consideraţii foarte importante despre prezenţa militarilor români în Irak.
Realizator: Vom reveni asupra acestor lucruri. Eu sunt simplul vostru ascultător în acest moment şi, pentru că mai sunt mulţi ca mine, mai şi uităm, actualitatea şi viaţa este atât de trepidantă în jurul nostru, încât nu ştim să punem tot puzzle-ul acesta în ordine. Aşadar, Radio România a fost, şi prin corespondenţii săi, în Irak înainte să înceapă războiul, apoi imediat cu trupele româneşti care au mers acolo, când a fost acea dată, când au ajuns primele trupe româneşti acolo?
Radu Dobriţoiu: Primele trupe în iunie 2003. De fapt, primele trupe care au ajuns acolo au fost staţionate în Kuwait, au luat parte la operaţiunile de atunci. Dar primele trupe din linia I au ajuns în zona oraşului An-Nassiriya, în cadrul unei brigăzi italiene, în iunie 2003. Este vorba în primul rând de Poliţia militară şi apoi de Batalionul de Infanterie. Ca o întâmplare fericită, cel care a coordonat intrarea trupelor româneşti în Irak atunci este la ora actuală şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul Ghica Radu Dan.
Realizator: Aşadar, în toată această perioadă, cu toţii aţi fost însă corespondenţi din diferite locuri din apropierea Irakului şi tot acest spaţiu de la începerea războiului, înainte de începerea războiului şi primele trupe au putut fi acoperite prin corespondenţele voastre. Corect?
Radu Dobriţoiu: Sigur că da. Şi alături de trupele româneşti a fost în permanenţă cel puţin un corespondent; au fost şi cazuri în care eu eram, de exemplu, cu trupele româneşti şi Cătălin Gomboş era la Bagdad şi transmitea de acolo. Eu acopeream trupele româneşti, care la un moment dat au fost împărţite în mai multe regiuni din Irak, şi pot să aduc aminte, erau trupe româneşti începând cu Basra, după aceea An-Nassiriya, provincia Di Qar, deci undeva în sudul Irakului...
Realizator: A venit prin sud şi nu prin nord.
Radu Dobriţoiu: Sigur că da. Şi după aceea am avut trupe la Babil, la Hillah, care s-au mutat după aceea la Divanya şi la Al Quds; am avut şi la Bagdad, unde am fost şi noi acolo, deci peste tot. Eu am fost în toate aceste locuri, bineînţeles mergând la misiuni împreună, sunt convoaie terestre sau aeriene, împreună cu trupele americane, cu trupele româneşti, am fost peste tot. În total, am stat peste trei ani şi jumătate în Irak, alături de trupe străine, alături de trupe.
Realizator: Septimiu, suntem o generaţie, să spunem aşa, uşor mai înţeleaptă faţă de colegii noştri şi ne bucurăm de energia lor.
Septimiu Roman: N-aş spune.
Realizator: Să facem o sinteză. Aşadar, în toată această perioadă, din 2003 până, iată, în 2009, când mâine sărbătorim şi vom vedea un eveniment cu totul şi cu totul special, îi vom da atenţia cuvenită mâine, aţi fost acolo. Câte corespondenţe? Mai ales că tu ai fost..., când ai fost? În ce perioadă?
Septimiu Roman: Eu am fost în 2008, din aprilie până în august, am avut vreo 120 şi ceva. Presupun că fiecare dintre noi am avut minimum două-trei pe zi.
Radu Dobriţoiu: A fost o perioadă foarte importantă şi mă refer aici în primul rând la legătura dintre radio şi armată, 2003-2004, când Radio România reprezenta singurul mijloc de informare, singurul canal de informare atât pentru familiile militarilor, noi dădeam atunci aproape zilnic materiale cu voci de militari din Irak şi de foarte multe ori militarii nu aveau acces la telefonie prin satelit şi erau sunaţi la telefonul nostru când erau probleme urgente acasă, deci a existat...
Mario Balint: Legătura cu ţara şi legătura socială se făcea efectiv prin intermediul corespondentului Radio România, care era nu numai jurnalist, dar era şi o punte de comunicare între familii şi militarii aflaţi...
Radu Dobriţoiu: Dacă omul avea un necaz acasă, familia suna pe numărul nostru de telefon. Era sigură soţia sau părinţii, ştiau sigur că va răspunde cineva şi până la urmă vor ajunge să vorbească cu copilul lor, care era militar în Irak.
Septimiu Roman: Şi mai este un aspect, în afară de materialele pe care le dădeam pentru postul naţional, dădeam şi pentru postul regional, din locul de unde veneau...
Radu Dobriţoiu: Am lucrat foarte foarte bine cu Radio Craiova, cu Radio Timişoara, din aşa-zisele oraşe de garnizoană ale batalioanelor respective, cu Radio Constanţa, cu Radio Iaşi, deci peste tot am avut această intrare şi acest interes şi din partea audienţei locale, pentru că vroiau să ştie ce fac miliatrii de la noi din garnizoană, de la noi din Timişoara sau de la noi din Craiova. Foarte des am dat materiale acolo, care bineînţeles nu au fost transmise şi pe Radio România Actualităţi, separat de Radio România Actualităţi şi de principalele canale ale SRR şi de Agenţia RADOR, am transmis materiale şi pentru aceste studiouri teritoriale, cu care am avut o colaborare excelentă.
Cătălin Gomboş: Şi ar mai fi un aspect. Aş vrea să îl menţionez. Acum este posibil acest lucru, până acum erau încă băieţii noştri acolo, prietenia pe care o aveam noi cei care eram acolo din cadrul Radioului cu ei mergea chiar şi până la o anume colaborare. La ce mă refer acum? Au făcut-o toţi colegii mei, ei ştiu despre ce este vorba, am făcut-o şi eu, în cazul că era un atac cu rachete asupra bazei, aveam cam toţi înţelegeri cu cei de acolo, dacă au căzut departe sau dacă au fost două-trei, deci un număr micuţ, decât să încercăm noi să intrăm cu un breaking news cu ceva care nu s-a întâmplat, dar ar fi panicat familiile, preferam să trecem incidentul sub tăcere.
Cristina Dumitrescu: Preferam să trecem acest incident cu vederea, iertaţi-mă, întrucât nu era nici o ştire, nu? Suntem cu toţii jurnalişti şi ştim ce...
Radu Dobriţoiu: Bine, nu dădeam decât dacă erau patru rachete cel puţin şi care cădeau în perimetrul de securitate al bazei, pentru că, aşa cum spunea foarte bine Cătălin, îngrijoram fără nici un rost familiile de acasă, dar cei care au prins acolo şi atacuri cu 16 rachete în bază ştiu ce înseamnă un atac.
Realizator: Eu, în continuare spun, sunt un ascultător, şi mă bucur că vă împărtăşiţi din memoriile voastre şi totuşi, aş vrea să ştiu, apropo de aceste atacuri, aţi însoţit trupele, aţi mers mai departe, la un moment dat aţi stat. Cum veneau aceste atacuri? De unde veneau? Cum vă comportaţi, cum dădeaţi ştirile? Luaţi-mă împreună cu voi în memoria acestor lucruri, ca să îmi fie foarte clar despre experienţele pe care le-aţi avut.
Radu Dobriţoiu: Se acţionează diferit, în funcţie de atac şi în funcţie de cât de gravă este informaţia pentru cei din ţară. De exemplu, Dumnezeu să îl ierte, când a murit Ioan Grosaru, eu fusesem cu trei zile înainte pe acelaşi traseu şi prin aceleaşi locuri; aşa a fost neşansa lui, să moară în luptă. Ideea este că informaţia nu se dă imediat, până nu se anunţă familia, până nu trec anumite proceduri şi, bineînţeles, noi trebuie să facem un compromis între ce se poate spune din linia I astfel încât să nu îi punem în pericol pe militarii noştri şi implicit pe noi, pentru că suntem umăr la umăr cu ei, şi a da totuşi o informaţie care să existe acasă, să se ştie despre. Deseori, de exemplu, aşa cum spunea foarte bine Cătălin Gomboş, cum spunea şi Mario mai devreme, ne refeream la atacuri în bază, fără să dăm date foarte clare, pentru că "duşmanul" sau insurgenţii îşi pot regla tirul asupra bazei din informaţiile noastre. Şi din acest motiv spuneam că au căzut rachetele în perimetrul de securitate al bazei. Asta însemna din centrul bazei şi până la 15 km de bază.
Cristina Dumitrescu: Haideţi să spunem că mai există un set de reguli pe care noi la plecare,
într-un teatru de operaţii, acceptăm să le urmăm.
Realizator: Bănuiesc că toţi ziariştii...
Radu Dobriţoiu: Sunt aşa-numitele "ground rules", pe care le semnăm odată cu Ministerul Apărării şi odată cu bineînţeles unde ne acredităm la partea americană. Suntem scanaţi acolo, inclusiv ni se ia amprenta, retina, poze din profil ş.a.m.d.
Realizator: Adică sunteţi...
Radu Dobriţoiu: Dar peste aceste "ground rules", reguli de bază, care trebuie acceptate, trebuie să ţinem cont şi de bunul nostru simţ, pentru că de multe ori...
Cristina Dumitrescu: Este vorba de responsabilitate.
Radu Dobriţoiu: Este un amalgam, deci este un compromis, de-aia am spus că totuşi este un compromis până la urmă.
Cătălin Gomboş: Exact faţă de ce a spus Radu acum aş vreau să fac o completare. Tentaţia de a da o informaţie şi faptul de a te gândi totuşi la cei de acasă, a fost un caz când a murit Bogdan Hâncu de la Poliţia militară. Noi am fost informaţi, eram câţiva jurnalişti în bază, imediat după eveniment. Ni s-a spus ce s-a întâmplat, cine a murit şi am fost rugaţi să nu dăm această informaţie până când vor apuca militarii din ţară să îi contacteze familia şi să îi anunţe.
Realizator: Ceea ce este foarte corect şi este în toate normele...
Cătălin Gomboş: Cineva a aflat în ţară numele lui, astfel încât părinţii au aflat de la presă sau direct de la televizor, ceea ce, vă daţi seama, este un şoc foarte mare.
Radu Dobriţoiu: Puneţi-vă în postura părinţilor, este un lucru îngrozitor.
Septimiu Roman: Doamne fereşte!
Realizator: Este o chestiune de responsabilitate şi de etică, până la urmă, nu?
Cătălin Gomboş: Absolut.
Realizator: Dar, apropo, îmi spuneţi aici nişte lucruri interesante, care din punct de vedere al unui jurnalist de actualitate şi care trăieşte războiul ştirilor zilnice, iată trece pe un război concret.
Aşadar aveţi nişte restricţii care vi se impun sau meseria noastră le impune.
Cătălin Gomboş: Există mai multe restricţii. Există acestea impuse prin acordurile, prin
"ground rules"-urile pe care le semnăm cu Ministerul Apărării şi cu partea americană.
Realizator: Ca fiind corespondent de...
Cătălin Gomboş: Într-o paranteză fie spus, ele au izvorât tocmai dintr-o conlucrare între armată şi jurnalişti.
Radu Dobriţoiu: Informaţii difuzabile şi nedifuzabile.
Radu Dobriţoiu: Colaborare. Sigur că da, pentru că eu şi cu Mario, pentru că am fost de la început şi am stat foarte mult alături de trupe, am avut o contribuţie chiar la întocmirea acestor documente, pe care Ministerul Apărării le foloseşte în prezent. Noi le-am spus ce ar fi bine să prindă în plus, ce nu este bine să prindă acolo şi lucrurile care lipesesc cu desăvâşire din documentele lor. Şi bineînţeles au fost puse în practică treptat şi acceptate. Şi-au dat seama că este important atât pentru corespondent, cât şi pentru Ministerul Apărării şi armată.
Septimiu Roman: Eu cred că mai e şi o treabă de bun simţ şi de echilibru.
Radu Dobriţoiu: Sigur.
Septimiu Roman: Şi oricum, faţă de ce spuneai, "Luaţi-mă şi pe mine", sunt locuri unde te-aş lua şi locuri unde nu te-aş lua, oricum, când era alarmă, primul loc unde te-aş fi luat, în adăpost.
Radu Dobriţoiu: În buncăr, da. Şi era cel mai bine să prinzi numărătoarea exploziilor în buncăr.
Realizator: Da. Nu, nu vreau să mă duc în buncăr, dar vreau să staţi voi acolo. Şi să vă mai pun nişte întrebări. Cristina, Mario, Cătălin, vă implic şi pe voi. Aşadar, cu toţii când vă duceţi pe teatre de operaţiuni respectaţi nişte reguli speciale, tocmai pentru că sunteţi însoţitori ai unor operaţiuni speciale şi vă puteţi face şi meseria. Este corect ce spun?
Mario Balint: Este adevărat, însă aş vrea să spun despre aceste reguli că nu sunt unele absurde şi, în ultimă instanţă, ne sunt şi nouă folositoare. Şi voi da doar câteva exemple. Dacă eu spun că o rachetă a căzut la 5 metri de cortul meu, a doua zi s-ar putea să cadă pe cortul meu.
Radu Dobriţoiu: Pentru că ei reglează tirul.
Realizator: Adică sunteţi ascultaţi.
Radu Dobriţoiu: Cu siguranţă suntem ascultaţi şi ne bucurăm că ascultătorii noştri nu sunt numai din România sau nu sunt...
Cristina Dumitrescu: Silvia, dă-mi voie să dau un exemplu. Uite, nu poţi să dai o informaţie cu privire la, să spunem, un zbor al unei aeronave care va avea loc mâine, de la ora x la ora x, între localitatea a şi localitatea b. De ce? De ce nu poţi să faci asta? Sau nu poţi să spui: astăzi, la ora 11:00, spre exemplu, este în curs de desfăşurare deplasarea unui convoi al trupelor nu ştiu cărei ţări prezente în teatrul de operaţii cutare, pe un anume traseu. De ce? Sunt operaţiuni corecte, dar nu trebuie să le spui, pe cine interesează? Pot să dai informaţia aceasta după ce operaţiunea se va fi încheiat.
Radu Dobriţoiu: De aceea mă distrează întotdeauna expresia: secretarul cutare a făcut o vizită surpriză, la Bagdad.
Septimiu Roman: Lumea ştia de acolo cu mult timp înainte. Dar pentru că avem şi un caz concret, la a doua vizită a preşedintelui Traian Băsescu în Irak, după ce a plecat de la Bagdad, cineva a spart embargoul dintre jurnaliştii care îl însoţeau şi a anunţat această vizită în Irak chiar în momentul aterizării aeronavei româneşti în sud, pe aeroportul Talil. Aeroportul a fost ţinta unui atac şi atunci preşedintele Traian Băsescu a primit onorul de la o gardă românească, cu vestele şi căştile de luptă. Nu se poate - şi dacă nu cumva acel atac a fost calculat în funcţie de plecarea, dată de un jurnalist din Bagadad, spre Talil.
Realizator: Aşadar pe un teatru de operaţiuni nu orice este "breaking news".
Septimiu Roman: Informaţiile sunt foarte sensibile şi spunea foarte bine
Radu Dobriţoiu: Şi foarte preţioase.
Septimiu Roman: Şi preţioase, şi pentru noi, şi pentru ascultători, dar şi pentru insurgenţi, şi pentru duşmanul care ne ascultă, cum scria pe nişte telefoane din armată. Şşi spunea foarte bine Cătălin că există aceste reguli. Sunt şi reguli izvorâte din experienţa proprie, pentru că noi începem să învăţăm şi să ne adaptăm, chiar şi stilul de viaţă, într-o tabără militară, la pericolele care ne pândesc la tot pasul.
Realizator: Vreau să vă mai întreb, suntem pe ultimele 5 minute, şi pe fiecare dintre voi trebuie să vă întreb aşa ceva. Aţi simţit că v-aţi făcut meseria, într-un mod cu totul şi cu totul special, ca reprezentanţi pe un teatru de operaţiuni. Ţine de conştiinţa voastră, veţi face şi în continuare la fel. Până la urmă, niciunul dintre voi nu v-aţi expus foarte mult public. Aţi fi dorit mai mult de atât sau chiar nu v-aţi dorit? Fiecare pe rând. Mario.
Mario Balint: Cred că nu este importantă expunerea publică, important este să ramâi în viaţă,
să îţi faci meseria cu responsabilitate şi cu pasiune şi timp de doi ani şi nouă luni am simţit că munca mea este cu adevărat utilă pentru ascultători şi nu numai pentru ascultători. Pentru că războiul de-adevăratelea înseamnă responsabilitate, iar presa în sec. XXI este parte a acestui conflict. Noi nu mai suntem în afara conflictului, nu mai putem fi spectatori, pur şi simplu, ci suntem parte a acestui conflict, deci trebuie să jucăm după nişte reguli pe care le stabilim împreună, repet, dacă vrem să rămânem în viaţă. Şi spunea cineva, este o vorbă în teatrele de operaţii, un jurnalist mort nu face doi bani, încearcă să găseşti tu o ştire şi să nu fii tu ştirea.
Realizator: Da, Cătălin Gomboş, o amintire cu care rămâi veci.
Cătălin Gomboş: Despre o amintire vreau să vă spun, dar, în contextul a ceea ce a zis Mario, cred că este vorba de a alege între a fii tu povestea şi a spune o poveste. Şi acum vine amintirea mea. Când eram în Bagdad, am avut un mic accident, din care m-am ales cu nişte zgârieturi, şi a venit o colegă din ţară, de presă, care mi-a spus, atunci când m-a văzut: băi, dacă eram în locul tău, mă duceam direct la Bucureşti pe o targă şi ziceam să mă aştepte toată presa acolo. Iar eu i-am răspuns că eu vreau să stau aici şi prefer să nu se ştie la Bucureşti, ca să nu mă cheme cumva cineva acasă.
Radu Dobriţoiu: Pentru o debrifare.
Cătălin Gomboş: Exact.
Realizator: Cristina. Aveţi simţul umorului, de fapt.
Cristina Dumitrescu: Ce înseamnă expunere şi cui foloseşte această expunere?
Realizator: Nu ştiu, eu v-am întrebat.
Cătălin Gomboş: Ţie nu, în nici un caz.
Cristina Dumitrescu: Eu îţi răspund cu o întrebare.
Radu Dobriţoiu: Sigur, dacă voiam să fim răpiţi, cu siguranţă am fi fost răpiţi de mai multe ori şi am fi devenit...
Cătălin Gomboş: Şi puteam aranja acest lucru, după atâţia ani de stat acolo.
Radu Dobriţoiu: Sigru că da, putem să aranjăm mai bine decât am aranjat altădată.
Realizator: Da, bine, este foarte interesant să aveţi simţul umorului de felul acesta şi amintirile să fie transformate, înţeleg, în glume destul de bune, din moment ce cu toţii ne amuzăm în acest moment. Şi totuşi...
Radu Dobriţoiu: Da, să îl parafrazăm pe George Bernard Shaw, care spunea că înţelepţii învaţă din greşelile altora, cei care nu sunt înţelepţi nu învaţă nici măcar din propriile greşeli.
Realizator: Da. Septimiu.
Septimiu Roman: Vorbeai de simţul umorului. Cred că este un ingredient absolut necesar, în situaţii speciale, pentru că, până la urmă, suntem oameni şi trebuie să găsim şi un asemenea debuşeu. Pentru mine este o experienţă unică, şi ca om, şi ca ziarist, ceea ce m-a impresionat cel mai mult - eu am stat cel mai puţin acolo - este felul în care se vorbea despre militarii noştri. Felul în care vorbeau aliaţii noştri, felul în care vorbeau irakienii, localnicii, numai cuvinte de laudă. Şi mă întrebam la ora aceea dacă acest potenţial extraordinar uman nu merită cumva exploatat şi în alt fel.
Cristina Dumitrescu: Da, din păcate mult prea puţine firme româneşti - îmi daţi mie voie să spun - au profitat de capitalul de încredere.
Septimiu Roman: Da, este gustul amar pe care ni-l lasă partea economică.
Cristina Dumitrescu: România a dislocat în Irak, timp de şase ani de zile, câteva mii de oameni, 6-7-8 mii de oameni acolo, a investit în dislocarea lor acolo aproximativ 80 milioane de euro, dacă nu mă înşel, sper să nu fi greşit ordinul de mărime, şi cu ce se alege România?
Septimiu Roman: Sunt alte state care au ştiut să speculeze.
Realizator: Da, vom vedea mâine...
Cătălin Gomboş: Este adevărat. Asta este singura experienţă amară, singurul lucru pe care nu l-am învăţat de la partenerii americani...
Septimiu Roman: Nu am ştiut să profităm.
Cătălin Gomboş: ... cu care am avut o relaţie absolut specială şi de la care am învăţat foarte multe lucruri în aceşti ani.
Realizator: Vă mulţumesc foarte mult pentru această ediţie specială, cu oameni speciali, care sunteţi voi, Cătălin Gomboş, Mario Balint, Cristina Dumitrescu, Radu Dobriţoiu şi Septimiu Roman.

SECURITATEA ÎNTRE EMOŢIE ŞI VIGILENŢĂ

Securitatea este un concept relativ. Mai ales în ultimii ani! Nimeni nu este absolut sigur! Oricine este expus, în diferite intensităţi, e adevărat. De aceea cred că promovarea culturii de securitate în România, nu la nivel academic, ci al publicului larg este absolut necesar! Este, de altfel, şi un angajament al României la intrarea în NATO!
Insecuritatea cotidiană, criza economică şi emoţia provocată de ştiri despre dezastre spulberă două mituri: mitul păcii datorate dreptului internaţional şi mitul suprastatului şi organismelor internaţionale! Deşi chiar Nicolae Titulescu trăgea speranţa că Liga Naţiunilor va pune capăt fărădelegilor planetare, s-a dovedit că ONU NU este o autoritate suprastatală, sau un guvern mondial. Se dovedeşte a fi un simplu ONG, o asociaţie, conform Chartei, formată din popoare (!) pentru a crea „condiţiile necesare stabilirii justiţiei şi respectării obligaţiilor ce derivă din tratate şi din alte documente de drept internaţional”. Asta la modul declarativ! Şi tot declarativ, idealul omenirii este „pacea eternă”!
Ideea că mai multă civilizaţie înseamnă mai multă pace este dificil de susţinut. Cum nici democraţia nu merge mînă în mînă cu economia de piaţă. De cele mai multe ori, aceasta din urmă este adusă pe tancuri de promotorii Şcolii de la Chicago! Din 1945 pînă în 2000 lumea acunoscut doar 26 de zile de pace! Între 1945 şi 2005 s-au înregistrat 132 de războaie din care doar 7 s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor şi 38 cu moderarea unei terţe părţi. Înainte de 1945, aproximativ 20% din victimele de război erau civili. În 1970, 70% erau civili. În 2000, 85-90% erau civili, pentru ca după anul 2000 victimele să fie aproape în exclusivitate civile!
Sigur, astfel de statistici aduc mereu în discuţie eficienţa dreptului internaţional umanitar. Emoţia este cea care marchează puternic acţiunile umanitare. În conformitate cu definiţia dată de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, prin expresia „drept internaţional umanitar aplicabil în conflicte armate” se înţeleg „regulile internaţionale de sorginte convenţională sau cutumiară destinate expres reglementării problemelor umanitare derivate nemijlocit din conflictele armate, internaţionale sau noninternaţionale şi care restrîng, din raţiuni umanitare, dreptul părţilor aflate în conflict, de a folosi, la alegere, metode şi mijloace de război sau care protejează persoanele sau bunurile afectate sau care ar putea fi afectate de conflict”. Ca să revins scurt în istorie, e bine de ştiut că dreptul umanitar modern s-a născut la propunerea lui Henry Dunant, participant în iunie 1859, în nordul Italiei, la bătălia de la Solferino. În 1862 publică „O amintire de la Solferino”. Pe 19 octombrie 1862, gen. Henri Dufour îi scrie lui Dunant: „Numai exemple atît de elocvente, precum cele pe care le prezentaţi, pot da dimensiune preţului, măsurat în chinuri şi lacrimi, pentru gloria obţinută pe cîmpul de luptă”. De altfel, acest pasaj din scrisoarea generalului a devenit justificarea propunerilor intervenţiilor umanitariste de către politicieni! Mostră de ipocrizie a discursului ONU! Pentru că, Francois Mitterand spunea, în 1981, în celebrul său „Discurs din Mexic”: „În materie de drept internaţional, nonasistenţa popoarelor aflate în pericol nu constituie încă un delict”!, adică se recunoaşte că dreptul umanitar şi asistenţa umanitară sînt utilizate discreţionar, preferenţial şi politic! Abia pe 8 decembrie 1988, Adunarea Generală a ONU adoptă: 1) „reafirmă importanţa asistenţei umanitare pentru victimele catastrofelor naturale şi ale stărilor excepţionale de acest gen” şi 3) „subliniază contribuţia importantă pe care o au, în domeniul acordării asistenţei umanitare, organizaţiile interguvernamentale şi ONG-urile care acţionează în scop strict umanitar”. Nu la fel de fermă este ONU atunci cînd vine vorba de deschiderea culoarelor de urgenţă, în cazul cărora foloseşte exprimarea ambiguă „ia cunoştinţă cu satisfacţie”. Se dovedeşte că Aplicarea solidă a dreptului internaţional umanitar nu poate fi garantată suficient prin sprijinul acordat de Consiliul de Securitate şi de Cap. 7 al Chartei ONU. Consiliul de Securitate are putere discreţionară de a cataloga anumite situaţii ce comportă un grad de periculozitate suficient de ridicat pentru a determina activarea mijloacelor coercitive prevăzute în Cap.7. Membrii Permanenţi ai CS sînt şi cei care au din ce în ce mai mari interese în alte zone ale globului. De aceea, aproape de fiecare dată, asistenţa umanitară este cea mai frecventă motivaţie pentru justificarea unei intervenţii militare autorizate! Cum orice dominaţie naşte violenţă, ca o formă de apărare, în ultimul timp, asistenţa umanitară şi presa sînt parte în conflict! Cu fiecare criză, situaţie de urgenţă sau conflict armat care se declanşează oriunde în lume, tributul plătit de corespondenţii de presă creşte îngrijorător. Într-un raport al organizaţiei Reporteri fără Frontiere se arată că între 1992 şi 2002, 531 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei, dintre care mai mult de jumătate în zonele de război. 73% au fost omorîţi în timpul unei misiuni periculoase, fiind luaţi deliberat în vizorul armelor. Cele mai multe victime, 61%, au fost înregistrate în rîndul ziariştilor din presa scrisă. Ziariştii locali reprezintă 87% dintre cei ucişi. Conform INTERNATIONAL NEWS SAFETY INSTITUTE, pînă în 5 august 2009, ora 8,00, fuseseră ucişi 46 de jurnalişti în acest an! În toate regiunile lumii, asistenţa umanitară şi jurnalismul sînt puse la grea încercare prin deteriorarea securităţii la nivel global, trăind în umbra terorismului şi a războiului.
Singura ieşire din acest cerc vicios este „pacea pozitivă” adică, renunţarea la modul capitalist de producţie şi dezmembrarea imperiilor, ceea ce este o utopie SF! Cum acest lucru este imposibil, autoapărarea individuală şi a comunităţilor ar trebui să se numere printre priorităţile viitorului imediat! Destructurarea societăţii industriale şi demistificarea statului şi a naţiunii, proliferarea capitalismului dezastrelor, expun societăţile unor riscuri sociale şi tehnice fără precedent. Identificate, riscurile şi crizele asociate sînt: politice (războaie civile, conflicte etnice şi religioase), economice (crize economice, şomaj, sărăcie), riscuri de mediu (accidente industriale, poluare), societale (agresarea identităţii, afectarea ordinii publice, corupţie, trafic de bunuri şi persoane, terorism). Ameninţările tradiţionale, specifice societăţii industriale (de tip militar) sînt înlocuite, nu definitiv însă!, de riscurile societăţii post-industriale, în primul rînd terorismul şi poluarea!
Parafrazîndu-l pe dr. Carl Segan, pot spune că ameninţările la adresa securităţii noastre sînt mai aproape decît mîinile şi picioarele. Nu vă bazaţi pe credinţa greşită a românului că nu mi se poate întîmpla mie. Trăim într-o societate destructurată, fără busolă, cu rigla de valori spartă în bucăţi, cu instituţii de forţă umilite şi hăituite, cu ameninţarea prăbuşirii economice, exploziei preţurilor şi şomajului, presiuni corporatiste multinaţionale pentru profit înzecit şi o clasă politică de bîlci ieftin! O sud-americanizare a României este oricînd posibilă! Fii vigilent! Pregăteşte-te din timp!

RISC SĂ O IAU ÎN FREZĂ!

Freza pe care o port, de ceva vreme, are experienţa încasărilor! Oricum, nu e o fericire. Totuşi, risc şi fac şi eu o propunere de actualitate: Sorin Frunzăverde, preşedinte! Din acest moment, se vor găsi destui care să-mi arunce zoaie în cap şi să încerce să-mi pună piedică, doar, doar voi cădea în troaca cu lături a politicii portocalii româneşti. Habar nu au ei ce înseamnă să-ţi întîlneşti concitadinul în imensitatea şi ostilitatea pustiului Iraqian! Prin această propunere nu mă dezic de simpatia mea faţă de ideologia de stînga. O stîngă modernă, născută în cuptoarele siderurgiei reşiţene, încătuşată, răstignită şi ucisă de vremuri şi a cărei întoarcere o aştept tot aici, la Reşiţa, rămasă muncitoare, deşi fraza mea e mai localizată pe o uliţă desfundată a „oraşului cu poeţi”.
Să revin la subiectul principal: Sorin Frunzăverde, lider autoritar şi de necontestat al democraţilor din Banatul de Caraş şi Severin. Trei ar fi argumentele pentru care lansez această propunere. În primul rînd, STATURA! Mult mai aproape de Kohl decît de Sarkozy! O viziune europeană extinsă, amplă, modernă, cu conexiuni externe atît de stînga cît şi în dreapta continentului. Părintele popularismului democrat românesc, tras pe linie moartă de impostori politici gureşi, demagogi şi lipsiţi de consecvenţă. A ocupat de două ori funcţia de ministru al apărării, un scaun în care nu poţi să te aşezi în România fără a obţine binecuvîntările Estului pravoslavnic şi Vestului pentagonal şi alb la casă. A fost muşcat de fund de căţeluşi de apartament, ba că e mason în grad 33, ba că a pus Patriarhul, ba că are legături cu băieţii deştepţi din energie sau servicii militare. Nimic concret, nimic care să-i păteze reputaţia de fost ministru şi europarlamentar, cap de listă, cu adevărată vocaţie europeană! A fost un ministru iubit şi admirat de subalterni, regretat acum, deschis, de militari.
În al doilea rînd, Sorin Frunzăverde este personajul din PD cel mai faultat de Traian Băsescu, deşi în calitate de preşedinte al organizaţiei Caraş-Severin, cea mai puternică la acel moment, a optat ultimul în favoarea actualului preşedinte, în detrimentul lui Petre Roman. El a înclinat atunci balanţa în favoarea lui Traian Băsescu, iar acesta, precum un scorpion, a avut grijă să-l suprime imediat ce a avut ocazia. Îmi amintesc doar de cedarea Ministerului Apărării în favoarea liberalilor, numai să nu ajungă Sorin Frunzăverde în fruntea acestui minister. Să mai spun că toate contactele creştin-democrate ale actualului preşedinte vin de la Frunzăverde!
În al treilea rînd, aruncarea în lupta prezidenţială, la nivel teoretic (şi poate parodic!) a zglobiului premier Emil Boc poate fi echivalentul aruncării în luptă a facţiunii Traian Băsescu împotriva nucleului dur al PD din care face parte şi Sorin Frunzăverde. Adică excact diferenţa între Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul Primăriei Ezeriş, contra Ministerului Situaţiilor de Urgenţă. Calcule politice numai de ei ştiute au anulat confruntarea dintre cei doi la preşedinţia partidului, cînd Emil Boc era, pînă în urmă cu două seri, mare social-democrat, iar urmaşul lui Iovan-Iorgovan purta cu sine măciuca creştin-democrată. Numai acele negocieri de culise l-au poleit în portocaliu pe Emil Boc, iar pe Sorin Frunzăverde l-au trimis în Parlamentul European şi apoi pe fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, adică acasă, în Banatul de Munte.
Poate atunci, miza era finanţarea de la buget a dezvoltării infrastructurii unui judeţ ce se numără printre cele mai sărace din ţară. Acum, însă, miza poate fi reabilitarea ţării în faţa Uniunii Europene, sau rămînerea în mahalaua puturoasă şi golănească a Bătrînului Continent. Trei variante: o viziune proprie, europeană, modernă, pe termen lung, conservarea poziţiei de tolerat în UE, sau o imagine de tonomat ancorată nu naţiunilor ci trans-naţionalelor! Eu aş alege Sorin Frunzăverde! Cu riscul să o iau în freză de la moralişti şi deontologi de duminică.