RECUNOAŞTERE OFICIALĂ: AM SCIMBAT FILOZOFIA ECONOMICĂ

Nu, aţi greşit! Personajul din imagine cu păsărica fîlfîindă la o Gală Swarowski nu este nici Elena Udrea şi nici EBA. Ambele încîntate de cristalele scumpe! E Angela Martini, pe care nu aveţi de unde să o cunoaşteţi fiindcă nu a atras nici cele mai multe fonduri europene şi nici nu a avut succesuri politice. În aceste condiţii, e de la sine înţeles că e cam în fundul gol... Problema intervine, însă, în cazul celor două silfide mioritice care, prin acţiunile la care au luat parte ne-au cam lăsat pe toţi ca la Gala Swarowski!

De 3 ani scriu pe acest blog că nenorocirea abătută peste amărăşteanul carpato-danubiano-pontic are legătură cu schimbarea unei întregi filozofii economice: trecerea de la "visul" Keynes (al economiei sociale de piaţă) la "coşmarul" Milton Friedman. Adepţii capitalismului total au umplut de sînge, la propriu, America Latină, Argentina, Cile, Bolivia, au experimentat teoria în Rusia lui Elţîn şi chiar în America lui Bush. Acum, după 8 ani de la vîrful din Statele Unite, "binefacerile" statului minimal se abat şi asupra României. Scenariul este identic, numai că Geniul de la Răchiţele nu a înţeles nimic din el! Degeaba ne dădeam toţi cu fundul de pămînt să ne explice ce are de gînd să facă cu ţara, pentru că şi Boc primea "strategia" pe bucăţi, gîndită, evident, Dincolo. "Pachetul de reformă economică" trecut prin asumare, la fel ca în Chile, reforma învăţămîntului, identică cu cea din Argentina, aplicată după Katrina şi în New Orleans, sînt doar două exemple. Ieri, adepţii lui Milton Friedman au recunoscut, în sfîrşit, oficial, ce au de gînd să facă cu România: Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă", elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat. Noutatea documentului, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra şi extinde sfera proprietăIii. Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca avînd un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, aşa cum spunea serpenticul domn Valeriu Stoica! Îmi amintesc de o propoziţie rostită de un congress-man american neo-liberal care spunea în şedinţă de plen: "Noi nu vrem să omorîm statul, ci doar să-l facem atît de mic, încît să-l putem lua de gît şi să-l înecăm în cadă!"

Esenţa acestei REVOLUŢII este: privatizarea totală, pe banii statului, deci a contribuabilului şi o polarizare socială de 70-80% săraci - 20-30% extrem de bogaţi! Acest transfer are deja loc de mai mulţi ani, mai cu voioşie portocalie în ultimii 3 ani, cînd investiţiile etc au scăzut şi au crescut cheltuielile aberante. Să edeţi ce va urma...

Iniţial, mi-am dorit ca însemnările de astăzi să poarte titlul:"ROMÂNIA LUI 28%", cu trimitere directă la gradul de colectare a taxelor şi impozitelor în România, restul procentului, de pînă la 100% însemnînd EVAZIUNE FISCALĂ sau FURT, DELAPIDARE etc. Din taxele şi impozitele colectate se formează bugetul de stat, partea de venituri, care într-o ţară normală la cap ar trebui să fie egală, cel puţin, dacă nu un strop mai mare, decît partea de cheltuieli, astfel încît DEFICITUL BUGETAR să nu te pocnească în cap! Dacă aceste taxe şi impozite sînt colectate, înseamnă că INSTITUŢIILE STATULUI ŞI-AU FĂCUT TREABA, deci, merită salariul! Dacă nu, în mod normal, în alte domenii de activitate, salariul este redus în funcţie de norma îndeplinită. 28% ai realizat, 28% din salariul cuvenit primeşti! Fără prime, sporuri, bonusuri etc! EU CRED că haosul din economia românească a fost lăsat intenţionat să se dezvolte aşa, timp de 20 de ani, rezultatul fiind, astăzi, că 48% din salariul unui român se duce pe achiziţia de alimente, conform statisticilor, ceea ce ne plasează în rîndul ţărilor SUBDEZVOLTATE, după 20 de ani de democraţie, de parcă secvenţa o ia mereu şi mereu de la capăt! Într-o lume ce pare a fi a INSECURITĂŢII DOBÎNDITE, securitatea este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor, nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mîine. Securitatea individului ar trebui asigurată de către Stat, care, din păcate, este tot mai vulnerabil la schimbările societale, economice, militare şi de interacţiune cu actori non-statali. Actorii statali şi non-statali joacă un rol semnificativ în realizarea securităţii economice, atît la nivel naţional, cît şi regional şi global (General de brigadă dr. PIGUI Traian , SECURITATEA ECONOMICĂ ŞI SECURITATEA UMANĂ GLOBALĂ, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE, Nr. 10 (XXII), August 2004). În acest moment, statele tradiţionale, Westfalice (!), se dovedesc incapabile de reacţie rapidă. Există o serie de surse ale insecurităţii. Printre acestea, potrivit studiului lui Julliette Voinov-Kohler, se află: securitatea economică (şomaj); securitatea utilizării (accesul la muncă, sărăcie, munca copiilor); securitatea alimentară (accesul inegal la hrană); protecţia sănătăţii (existenţa unor boli grave, accesul diferit şi diferenţiat la asistenţă medicală); securitatea mediului (poluarea apei, solului, aerului, tăierea pădurilor, catastrofe naturale); securitatea personală (violenţa fizică, violenţa domestică, abuzul asupra copiilor, probleme specifice sexului, demnitate umană, droguri etc.); securitatea culturală (atingerea adusă sistemului de valori, discriminare, opresiune); securitate politică (conflicte interstatale, libertatea de expresie, tortură, represiune, violarea drepturilor omului). Securitatea înseamnă că beneficiile obţinute, sînt protejate în faţa dezechilibrelor sociale, economice, politice. Securitatea umană se asigură mai uşor prin măsuri de prevenire decît prin intervenţii ulterioare, dar tocmai această prevenire - care necesită resurse investite! - nu se realizează în majoritatea statelor, lovite în ultimii ani de crize multiple. Din aceste considerente, vechile democraţii europene au dezvoltat un mecanism numit Noul Management Public (NMP), despre care am mai scris, care implică şi companiile private în asigurarea Securităţii şi contribuie la reforma sectorului de securitate.

Noul Management Public este un concept european care favorizează participarea firmelor private în livrarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, domenii considerate pînă nu demult ca monopol al statului. Scopul promovării acestui concept este acela de a mări eficienţa serviciilor publice, inclusiv al guvernului, mai ales în ţări în care conceptul de "guvernare eficientă" figurează în Strategia Naţională de Securitate.

Întrebarea care se pune este următoarea: de ce Băsescu (Boc oricum nu înţelege nimic!) nu se consultă şi cu alţi economişti în ceea ce priveşte măsurile de austeritate-şoc pentru români? După ce am ales răspunsurile posibile, UNUL SINGUR mi se pare valabil: pentru că, ACUM, ÎN ROMÂNIA, ARE LOC O CONFRUNTARE ÎNTRE MODELE ECONOMICE: Şcoala lui Milton Friedman contra şcoala lui Keynes! NICI O MĂSURĂ DE TIP KEYNESIAN NU VA PANSA O RANĂ PROVOCATĂ DE NEOLIBERALISMUL SĂLBATIC PROMOVAT DE FRIEDMAN! Poate părea de neînţeles, dar o să mă explic. Ca simplu cetăţean! Din păcate, modelul Şcolii de la Chicago a fost aplicat în America Latină, în Polonia, în Rusia, în China, dar nu a ajuns pe pămînt românesc! Odată ajuns, însă, s-a contaminat rapid cu modelul găinarului balcanic, obişnuit cu şperţul ordinar şi ciubucul matinal! Aşa se face că acum, din punctul meu de vedere, pe teritoriul României acţionează 3 (trei) "grupuri" neoliberale, dintre care două haite! Prima haită, lacomă şi flămîndă, se află încolăcită în jurul PDL şi parazitează PDL-ul! Ca o tenie uriaşă cu mişcări de şarpe! Ea s-a racordat la robinetele de resurse şi, evident, nu vrea să se lase dusă de acolo. Pentru că este UN VIERME nu are urechi şi nici ochi. Deci, nu aude şi nu vede, pe principiul sicilian: cine nu aude, nu vede şi tace trăieşte 1000 de ani în pace! Buuun... Această grupare neoliberală portocalie, este hărţuită zilnic de o alta, la fel de scîrbavnică şi balcanică, cu mare influenţă pe la unele televiziuni de ştiri care NU SE OCUPĂ DE PROBLEME FUNDAMENTALE ci doar de zgură, alimentînd discuţii de suprafaţă şi lansînd piste false de discuţie, tăind, în mod ordinar, orice tentativă de a vorbi serios despre criză! La pîndă stă o a treia grupare neoliberală, de "capitalişti creativi", aş îndrăzni să o numesc, cei care se ocupă de afacerile serioase şi mari, cei care au soluţii şi ştiu cum evoluează criza în regiune, nu în ţară, reprezentaţi de Dinu Patriciu! EI AU SOLUŢII DE IEŞIRE DIN CRIZĂ, pentru că, aşa cum spuneam, doar un doctor Friedmanian poate trata o boală a sistemului Friedman. Reducerea taxelor şi impozitelor, repornirea economiei, concedierea a 600.000 de bugetari care să fie stimulaţi să intre în zona de afaceri, externalizarea serviciilor chiar pînă la paza frontierei de stat şi, de ce nu, a colectării taxelor şi impozitelor, sînt doar cîteva din măsurile propuse de Dinu Patriciu care, cred sincer, că ar fi, la această oră, singurul prim-ministru capabil să ne aducă la mal, în condiţiile în care comandantul vaporului este încă prea euforizat de aburii succesului electoral de anul trecut!

Să spun cîte ceva şi despre modelul economic propus de Milton Friedman şi să vedeţi că am dreptate atunci cînd afirm că acum, în România, bătălia este între două concepte economice. Aşadar, modelul economic propus de Friedman poate fi impus, parţial, într-un sistem democratic. Sînt totuşi necesare nişte CONDIŢII AUTORITARE pentru a permite implementarea adevăratei sale viziuni. Pentru ca terapia de şoc să poată fi aplicată fără restricţii - aşa cum s-a întîmplat în Chile, în anii '70, în China, la sfîrşitul anilor '80, în Rusia, către mijlocul anilor '90, şi în Statele Unite, după 11 septembrie 2001 - ESTE ÎNTOTDEAUNA NECESARĂ PREZENŢA ADIŢIONALĂ A UNUI ANUMIT GEN DE TRAUMĂ COLECTIVĂ MAJORĂ, CARE FIE SUSPENDĂ TEMPORAR PRACTICILE UNUI STAT DEMOCRATIC, FIE LE BLOCHEAZĂ DEFINITIV! Trauma României este CRIZA (să fie ea amplificată, sau indusă intenţionat?)! Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Milton Friedman a pus bazele tacticilor capitalismului contemporan: "numai o criză - reală sau percepută ca atare - poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere." TOATE RĂNILE TREBUIE PROVOCATE SIMULTAN!, spune Milton FRiedman.

Revenind la România, personal aşteptam explicaţii la o întrebare simplă: de ce nu este posibil, acum, să ai o economie bazată pe legile pieţei, care să nu necesite manifestări brutale de tip Ciomu. O piaţă liberă în domeniul bunurilor de consum poate coexista cu un sistem gratuit de sănătate publică şi cu un sistem de educaţie bazat pe şcoli de stat, şi în care un segment important al economiei - aşa cum poate fi producţia de energie - să rămînă în proprietatea statului. Este totodată posibil să existe reglementări care să oblige corporaţiile să le plătească angajaţilor salarii decente, după cum este posibil ca guvernul, oricare o mai fi el, să taxeze şi să redistribuie avuţia naţională într-un fel care să reducă inegalităţile extreme ce se manifestă deja de mulţi ani. După Marea Depresie (din 1929-1933), Keynes a propus tocmai o astfel de combinaţie care să reglementeze interacţiunea componentelor unei economii - o revoluţie a politicilor publice responsabilă şi a unor transformări similare acesteia în lumea corporatistă.

Sigur, personal sînt adeptul politicilor economice promovate de Milton Friedman, dar a politicilor sociale de stînga. Prin prisma celor din urmă, în condiţiile unui stat inert, inadaptat la sistemul neoliberal economic, orice acţiune în forţă a clasei politice, chiar dacă intenţia acesteia este REFORMA STATULUI, OMUL GRAS, reprezintă, conform DOCTRINEI SECURITĂŢII NAŢIONALE, din 2006, UN ATAC LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ! Interesele naţionale sînt considerate acele provocări care îngrijorează cetăţenii unei naţiuni: interesele vitale - de securitate fizică, interesele fundamentale - care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate, şi interesele periferice. Tensiunile economică şi politică de astăzi au un impact major asupra populaţiei.

Este limpede că sistemul neoliberal impus de PDL, dar şi acţiunile dezordonate avînd la bază elemente din teoria lui keynes, promovate ani la rînd de PDSR, PSD care au lăsat România fără apărare, vor genera COSTURI SOCIALE URIAŞE. Este, însă, la fel de limpede că acum, orice măsură se va lua, va fi nevoie de încredere, ori GUVERNUL BOC NU MAI ARE NICI UN PIC DE ÎNCREDERE!

ASTĂZI, SE ÎMPLINESC 8 ANI DE CÎND SÎNT DUS CU PLUTA. CU ACTE!

Miercuri, 29 iunie 2011, cu ocazia Sfinţilor Petru şi Pavel, de la ora 17,10, OBIECTIV ROMÂNIA difuzează, la Radio România Actualităţi, un alt reportaj multimedia realizat împreună cu Ilie Pintea de la Petrila. Aceeaşi marcă! Acelaşi gen insuficient promovat de SRR, habar nu am de ce! Aceeaşi echipă, apreciată de unii, înjurată de cei mai mulţi. Îmi amintec că pe vremuri, exista mai mult curaj în abordarea subiectelor. Anul 2003 a fost unul care îmi va rămîne mereu în memorie: 28 iunie s-a dat startul expediţiei cu pluta pe Dunăre, 1050 de km, care va dura 22 de zile! Astăzi, se împlinesc 8 ani de cînd sînt dus cu pluta, cu acte! "Şapte ziarişti sărbătoresc Anul Internaţional al Apei Dulci printr-o expediţie cu pluta pe Dunăre", scria Maşa Cernicova în ediţia din 19 iulie 2003 a săptămînalului "Agenda", din Timişoara.

"Ce poate fi mai neobişnuit decît să plutăreşti pe Dunăre, ca în Evul Mediu, avînd drept ajutoare doar curentul apei (dirijat de cîrme), vîntul şi pe bunul Dumnezeu? Probabil, puţine alte activităţi. Dar ca să celebrezi Anul Internaţional al Apei Dulci şi să pui România pe harta ţărilor care au răspuns apelului lui Kofi Annan, secretarul general al ONU, care îndemna pe toată lumea să se implice în sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanţa apei în viaţa planetei, merită să încerci şi asta. Întîiul gând i-a venit jurnalistului de radio Mario Balint, care i-a vorbit lui Alexandru Mironov, secretarul UNESCO România despre acest proiect. „Minunat!”, a răspuns Mironov, ştiind că UNESCO are de gestionat campania „Anul Internaţional al Apei Dulci” peste tot în lume. Aşadar, proiectul are girul UNESCO. Apoi s-a alăturat ideii Sorin Manu, de la Departamentul artistic al TVR, care a obţinut spaţiu de emisie pentru reportaj. Din acel punct, n-a mai fost cale de întoarcere: călătoria pe Dunăre trebuia făcută. Echipajul de jurnalişti s-a strîns repede. În ordine alfabetică, este vorba despre Mario Balint, Mariana Cernicova, Daniel Ciurel, Anca Fara (Balint), Sorin Manu, Medana Pop, Ion Vasile. Ce mai lipsea? Pluta însăşi, aprobările pentru ea şi startul. Călătoria este una de-a dreptul fabuloasă: un periplu nu doar de-a lungul malului românesc al fluviului care ne defineşte geografic (căci descriem România drept ţară carpato-danubiano-pontică), ci şi în timp şi, nu în ultimul rînd, în suflete. Pluta se dovedeşte a fi, chiar şi numai la jumătatea distanţei pe care noi, cei şapte, ne-am propus s-o străbatem, un captator de suflete. Nimeni din cei care o văd nu poate rămîne indiferent. Unii rîd de neaşteptata arătare, alţii se minunează, alţii ne cer să-i acceptăm măcar cîteva ore la bord..." Am înfruntat acalmie, curenţi potrivnici, vînt, arşiţă ucigătoare, furtună de gradul 6 şi chiar convoaie neprietenoase, am trecut prin două ecluze şi... un accident, dar am ajuns la Mila 0, la Sulina!

Direcţia Silvică din Caraş-Severin, dr. ing. Mihai Stepanescu, a consimţit să dea nu numai lemnul - 12 metri cubi de răşinoase - ci şi mîna de lucru. Bărbaţii din echipaj, cot la cot cu muncitorii forestieri, s-au apucat de lucru, după proiectul inginerului Ion Tabugan de la Ocolul Silvic Berzeasca, după modelul unei plute de la 1700, văzut la Muzeul Satului din Sibiu, adaptat, însă, la posibilităţile din zilele noastre: cu platbandă şi şuruburi în locul legăturilor cu parîme de iută, cu punte înaltă ca spaţiu „de locuit”, cu butoaie de plastic drept magazii de lucruri în locul cutiilor de lemn. Al doilea moment decisiv a fost obţinerea aprobărilor de navigaţie. Nu este vorba doar despre faptul că navigaţia pe Dunăre se face după reglementări precise pentru călătoria în apele internaţionale, ci şi despre faptul că nimeni nu are dreptul să pună în pericol ceilalţi parteneri de navigaţie. Aşadar, certificatele emise de Autoritatea Navală Română nu puteau fi obţinute dacă starea plutei - în jargon oficial, „material plutitor asamblat” - nu era satisfăcătoare, începînd cu posibilitatea noastră de a o guverna (adică de a o conduce!) şi pînă la amănunte cum ar fi mijloacele de semnalizare, colacii de salvare sau mijloacele de protecţie împotriva incendiilor.

Mucalit, căpitanul portului Moldova Veche, Valeriu Mitrescu, ne-a urat calm, răbdare şi vînt bun din pupa!

Maşa îşi aminteşte: "Nici n-am plecat bine din Moldova Veche, că am simţit ce înseamnă curentul Dunării: ne-a dus în ostrov, printre buruieni. Băieţii s-au aruncat în apă să împingă pluta. Dar cum să împingi aproape 9 tone de material, fie el şi „plutitor asamblat”? Norocul s-a numit nava „Polesie 8”, al cărei patron, Nelu Gălăţeanu, ne-a luat sub aripa ocrotitoare încă din portul de plecare". M-am re-întîlnit cu Nelu, împreună cu Ilie Pintea, în documentarea noastră despre Baziaş şi Clisura Dunării!

Din nou, Maşa: "Cum n-aveam posibilitatea să stabilim ierarhii şi linie de comandă, ne-am declarat, cu toţii, căpitani. În fond, toţi ştiam la fel de multe la începutul expediţiei despre navigaţie şi plutărit, vîrsta n-a fost niciodată un criteriu infailibil, iar prea multă ordine pe plută... strică. Mario, pe care l-am tot îndemnat să fie şef (nu de alta, dar în acte el este proprietarul plutei, pe care, dacă la sfîrşitul expediţiei n-o radiază din „circulaţie” va trebui să plătească impozit, ca pentru orice altă ambarcaţiune respectabilă), a acceptat doar funcţia de „mollah”, adică de lider spiritual. Porecla-funcţie i-a revenit din două motive: odată, pentru că s-a specializat pe problemele lumii arabe (în calitate de corespondent de război în Afganistan şi Irak), apoi – pentru că poartă cît e ziulica de mare (şi de fierbinte) un turban arăbesc pe cap. Mie, ca ziarist de presă scrisă, mi-a revenit sarcina de a face însemnările în „Jurnalul de bord”, atribuţie specifică secundului pe navele adevărate. Ceilalţi şi-au luat cîte o însărcinare care le-a fost pe suflet: Vasile (TVR Timişoara), spre pildă, cu pregătirea lui de inginer, mereu meştereşte cîte ceva la plută. Cameramanul Sorin Manu şi Medana Pop sînt cei mai buni vîslaşi. Ancuţa, deşi o alintăm „piticul”, pentru că este minionă, este cel mai bun cîrmaci. Aici se cuvine să spunem ceva: stînga şi dreapta, babordul şi tribordul, sînt, oficial, anulate pe pluta noastră. Căci în primul rînd trebuie să navigăm în apele româneşti, deci să ţinem mereu malul stîng. Apoi, cum să-i spui colegului să dea două vîsle mai spre stînga, cînd el stă invers faţă de tine? Ieşirea din dilemă n-a fost grea. Indicaţiile sună „dă pe sîrbi” (dreapta), „dă pe români”. Şi, ca să nu ne încurcăm, am rămas cu „orientarea” chiar şi pe sectorul bulgăresc".

Ştiind că omul nu poate supravieţui mai mult de trei zile fără apă, ONU şi UNESCO au declarat anul 2003 drept „An Internaţional al Apei Dulci”. Merită spus că, din România, acţiunea noastră, a plutaşilor-jurnalişti, a fost singura! Site-un oficial al UNESCO consemnează neobişnuita expediţie care a avut sprijinul TOTAL al SRR şi PDG-ului de atunci, Dragoş Şeuleanu, al Radio Timişoara şi Mihai Anghel, al Radio Craiova, al TVR şi TVR Timişoara, al Universităţii "Tibiscus". Sînt 8 ani de cînd sînt dus cu pluta. Cu acte! Mîine, tot despre Dunăre, la Baziaş, cu Ilie Pintea, de la 17 şi 10, la Obiectiv România, pe RRA!

UN AMESTEC EXPLOZIV DE INSECURITATE NAŢIONALĂ

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională.

Ultimii 3 ani au fost bulversanţi pentru cetăţenii României. Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Peste o criză economică mondială, s-au suprapus lipsa de viziune, incompetenţa şi violenţa unui regim perceput drept "opresiv" de către români.Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. De la începutul anului 2011, degringolada organizaţională la nivelul statului a amplificat starea de insecuritate: peste "reforma" contabilă a Ministerului de Interne se suprapune, ciudat, reforma administrativ-teritorială, generînd un amestec aproape exploziv de insecuritate naţională. Doar astăzi, de la ora 18, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării va discuta despre concedierile din Ministerul de Interne, după 6 aluni de nebunie totală. În acest timp, vineri, militarii din MAI au semnat de luare la cunoştinţă că se află puşi la dispoziţie! Care este viziunea de final? Ce se urmăreşte? Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională. În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.


Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.)

Vorbim despre modificarea Constituţiei! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

E clar! Avem o problemă, şi problema nu e mică...

P.S. Mircea Băsescu, FRATELE, declara, în susţinerea mojiciei lui Traian faţă de Regele Mihai, că Traian nu ar fi abdicat niciodată, ar fi cerut să fie împuşcat! Să fie vreo sugestie?...

ATENTAT ŞI RETRAGERE DIN AFGANISTAN. RĂMÎN 7 PROBLEME

Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa astăzi, într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană la un spital din provincia Logar, situată la sud de Kabul, potrivit BBC. Atentatul s-a produs chiar în contextul în care preşedintele afgan avertiza împotriva răspîndirii terorismului, în cadrul unui discurs rostit la Teheran. "Un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a vizat un spital din districtul Azra, în provincia Logar. Victimele sînt toate pacienţi, rude ale lor, vizitatori şi personal al spitalului", a declarat Mohammad Darwaish, purtător de cuvînt al autorităţilor provinciale.

Noul atentat sinucigaş a avut loc într-un moment în care preşedintele afgan Hamid Karzai, aflat la o conferinţă care reuneşte mai mulţi şefi de stat, a declarat că terorismul "se răspîndeşte şi ameninţă mai mult ca oricând Afganistanul şi regiunea acestuia. Din păcate, în pofida tuturor realizărilor în domeniile educaţiei şi al reconstrucţiei infrastructurii, nu numai că Afganistanul nu a atins încă pacea şi securitatea, dar terorismul se extinde şi ameninţă mai mult ca oricînd Afganistanul şi regiunea sa", a declarat preşedintele afgan în discursul în faţa omologilor săi, printre care cel iranian, pakistanez şi iraqian, deşi cu cîteva luni în urmă, aflat la o conferinţă, la Berlin, liderul de la Kabul susţinea contrariul şi "soma" NATO să se retragă din ţara sa! "Pacea, stabilitatea şi integritatea ţărilor noastre sînt ameninţate", a avertizat Hamid Karzai, afirmînd, în discursul retransmis la televiziune, că "toate ţările din regiune trebuie să lupte împotriva terorismului. Terorismul a devenit atît de puternic încît nici o ţară nu poate fi scutită de acest rău", a adăugat el.

Decizia de retragere a unei treimi din militarii americani dislocaţi în Afganistan, pînă în vara lui 2012, este “rezultatul progreselor” realizate pe teren împotriva insurgenţei. Afirmaţia a fost făcută de Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, potrivit AFP, preluat de MEDIAFAX. “Am discutat cu preşedintele Obama. Decizia sa de a începe o retragere a forţelor americane în iulie este rezultatul progreselor pe care le-am realizat pe teren “, a comentat el într-un comunicat. “Talibanii sînt sub presiune. Forţele de securitate se consolidează în fiecare zi şi vor putea prelua comanda (de la forţele internaţionale) în 2014 “, a subliniat Rasmussen. “Strategia noastră aduce rezultate şi rolul NATO şi ISAF vor evolua, trecînd de la luptă la susţinere”, a explicat el.

Decizia luată de SUA a fost salutată atît de Marea Britanie cât şi de Franţa. Premierul britanic David Cameron s-a declarat “în totalitate de acord” cu preşedintele american”. Preşedinţia franceză a anunţat că “Franţa împărtăşeşte analiza şi obiectivele americane” şi “salută decizia preşedintelui Obama”. Franţa va recurge la “o retragere progresivă” a forţelor sale din Afganistan, “în mod proporţional” şi “într-un calendar comparabil retragerii forţelor americane”, a anunţat pe 23 iunie palatul Elysee într-un comunicat.

În cadrul unui discurs solemn, de 13 minute, rostit la Casa Albă, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a anunţat retragerea, pînă în vara lui 2012, a unei treimi din forţele americane staţionate în Afganistan. Astfel, Obama a spus că vor fi repatriaţi, în acest an, 10.000 de militari americani dintre cei aproximativ 99.000 dislocaţi în prezent în Afganistan. Această decizie a justificat-o prin “înfrîngerile suferite de Al-Qaida la zece ani de la invadarea ţării”, potrivit MEDIAFAX. “Sîntem la începutul – nu la sfîrşitul – eforturilor noastre de încheiere a războiului”, a declarat Obama. Declaraţia vine la aproape două luni de la eliminarea, în Pakistan, a lui Osama ben Laden, liderul Al-Qaida, care s-ar fi servit de Afganistan pentru a pregăti atentatele din 11 septembrie.

La începutul lunii ianuarie 2011, însă, Statele Unite ale Americii au anunţat ca intenţionează să trimită un contingent suplimentar de 1.400 de puşcaşi marini în Afganistan pentru mărirea forţelor sale de luptă înainte de reluarea operaţiunilor din primavară. Potrivit unor informaţii din teren, talibanii sînt la cel mai înalt nivel operativ de cînd au fost înlăturaţi de la putere, deşi acţiunile împotriva insurgenţilor s-au intensificat, din 2008, inclusiv în teritoriul pashtun al Pakistanului. Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de operaţiuni în care sînt ucişi mereu SUTE de talibani, Intelligence-ul NATO a făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi, diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în Afganistan, de aceea, dacă vrem să fim serioşi, trebuie să discutăm de Af-Pak, adică problema de securitate care include şi provinciile tribale paştune de la frontiera pakistaneză. Teoretic, raportul de forţe este de 12 la 1 în favoarea Aliaţilor, unul dintre cele mai mari în istoria războaielor de guerilla recente! La sfîrşitul Războiului din Vietnam, de exemplu, americanii aveau un avantaj de 5 la 1 faţă de Vietcong. Şi totuşi, peste 700 de militari NATO au fost ucişi în Afganistan anul trecut. Conflictul afgan a făcut, în 2010, peste 10.000 morţi, dintre care 20% au fost civili, potrivit cifrelor oficiale. Conform cifrelor publicate de Ministerul afgan de Interne, 8.560 persoane – civili, politişti şi insurgenţi – au fost ucişi în 2010. Ministerul afgan al Apărării a indicat, la rîndul său, că 810 de soldaţi afgani au pierit anul trecut.

De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afganistanului au persistat, deşi există o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună. După 30 de ani de război continuu, observatorii Occidentali sînt tot mai sceptici în capacitatea Coaliţiei Multinaţionale şi a Guvernului Afgan în reuşită. Unii observatori spun că nu s-a schimbat nimic, nici măcar modul de producere al ambuscadelor sau structurile de luptă ale mujahedinilor, care, într-adevăr au fost scoşi din capitala Kabul, singurul oraş pe care Karzai îl controlează, APROAPE în totalitate. GRUPA DE LUPTĂ a fost şi a rămas principalul element tactic al mujahedinilor, şi el numără, şi în prezent, între 15 şi 50 de oameni. Grupa este formată din: comandant, 2/3 gărzi de corp ale acestuia, un comandant adjunct, 3/4 observatori - cercetaşi, 2/3 echipe de trăgători cu 6/8 oameni în echipă, una sau două echipe de apărare aeriană echipate cu mitraliere grele, 1/2 echipe de mortiere, 2/3 echipe cu lansatoare de grenade reactive (RPG) şi o echipă, din 4/5 persoane, specializată în fabricarea de bombe artizanale şi minări. Doar liderii militari s-au schimbat! Unităţile tactice, nu!

Nici pe teren nu s-a schimbat aproape nimic, din 2002. Afganii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante: 1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afgane. Anul trecut, revista TIME publica un articol savuros intitulat ARMED FARCES. Un camion cisternă a fost deturnat pe şosea, nu departe de Kandahar. Mai mulţi militari afgani au pus stăpînire pe combustibil şi au început să-l vîndă. Povestea ascunde o evidenţă: nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afgane! Deşi numărul acestora trebuie să fie de 171.600 pînă în octombrie 2011, încă nu se face nimic în privinţa recrutării personalului cu un grad de alfabetizare acceptabil. În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!
2) Corupţia endemică. După 30 de ani de război, "relaţiile nepotrivite", în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat, anul trecut, o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună! Spencer Ackerman, scria pe blogul DANGER ROOM, că afganii conştientizează faptul că principalele două obstacole în creşterea calităţii vieţii, sînt corupţia generalizată (în primul rînd!) şi... ineficienţa guvernului! Interesant este că, în spaţiul denumit SF "Zona N2KL" (provinciile Nangarhar, Nuristan, Kunar şi Laghman), populaţia este de părere că doar talibanii au creat o justiţie adevărată, religioasă, diminuînd corupţia şi fărdelegile!
3) Evaziunea fiscală. Merge mînă în mînă cu corupţia. Ca în România! Am să spun un truism: o economie robustă nu poate fi creată fără injecţii masive de capital. Un raport al serviciilor secrete americane, care citează statistici ale Ministerului Afgan de Finanţe, scrie că între 2007 şi iulie 2010 "au dispărut" 4,2 miliarde de dolari, bani lichizi! Banii au părăsit ţara legal, prin singurul aeroport internaţional, cel din Kabul. Problema e că nu se ştie exact de unde provin fondurile! Din deturnarea ajutoarelor internaţionale, sau din traficul cu droguri? De un control strict nu poate fi vorba nici măcar în cadrul Echipelor provinciale de reconstrucţie. Totuşi, evaziunea fiscală are dimensiuni mult mai reduse! Poate de aceea Karzai vrea să le expulzeze acum din ţară! Presa mai dă exemplu şi cazul unui chinez care a vrut să părăsească Afganistanul cu o valiză plină cu 1,1 milioane de dolari! Avea paşaport de om de afaceri, iar suma era declarată "profit periodic"!
4) Calendarul politic. Este o altă problemă a Afganistanului contemporan. Anunţul privind retragerea trupelor Coaliţiei din Afganistan, începînd din această vară, este o decizie de natură politică şi este, după părerea mea, TOTAL DECUPLATĂ DE REALITATEA DIN TEREN! Deşi comandanţii militari din teren, chisr şi cel francez, cel britanic ("trupele britanice vor mai rămîne aici încă 10 ani!) raportează că din punct de vedere militar retragerea este echivalentă cu o mare prostie, preşedintele american trebuie să se ţină de cuvînt, în pre-electorală!, şi să înceapă retragerea din Afganistan. Va fi, ca în bancul acela din anii 80: "va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne OM"!
5) Afganistanul - război american. Este o percepţie din teren, întipărită în conştiinţa partenerilor din NATO!, extrem de periculos. Generalul francez Desportes, comandantul Colegiului Naţional de Apărare Interarme, declara într-un interviu în "Le Monde": "este un război al americanilor. Cînd tu acţionezi cu doar 1% din efectivele totale angajate în teatru, nu ai nici un drept să-ţi exprimi părerea"! Mi s-a părut interesantă declaraţia, de aceea am pus-o bine, mai ales că, din punct de vedere politic, am avut impresia că Barack Obama şi Nicholas Sarkozy sînt pe aceeaşi lungime de undă. în 2002, pe 4 februarie, fostul secretar adjunct al apărării, Paul Wolfowitz, spunea: "misiunea determină coaliţia şi nu invers"! OK! Dar, cine determină misiunea? Cred că este şi întrebarea comandanţilor NATO prezenţi în teatrul de operaţii afgan.
6) Victimele colaterale ale Coaliţiei. Populaţia Afganistanului este, cu siguranţă, una dintre cele mai traumatizate din lume. Coaliţia Multinaţională, oricît de multă "delicateţe" ar avea nu reuşeşte să elimine victimele colaterale. Acest fapt îi nemulţumeşte profund pe localnici şi crează dorinţa de răzbunare, materializată în zeci de atentate împotriva militarilor prezenţi în teatrul de operaţii. O statistică spune că pentru fiecare civil inocent ucis, atentatele cresc cu 0,03 la 1000 de locuitori, în 6 săptămîni. Pare extrem de puţin. Dar, studiul spune că la o provincie cu 83.000 de locuitori, două victime inocente se traduc prin creşterea cu 6 atentate a numărului, faţă de perioada precedentă.
7) Măsura succesului. Ne place să credem că acţiunile militare şi de reconstrucţie din Afganistan sînt pe drumul cel bun. În definitiv, scopul final al intervenţiei în această ţară este: înlăturarea talibanilor, democratizarea şi reconstrucţia ţării. Eu, personal, sînt sceptic, în ciuda asigurărilor date de liderii politici şi unii lideri militari! Îmi amintesc de Operaţiunea Moshtarak, anunţată pe site-uri şi în presa de specialitate cu surle şi trîmbiţe! Ce s-a ales de ea? Nimic! Inamicii au luat la cunoştinţă din vreme, s-au repliat corespunzător, iar operaţiunea a fost un mare fîs! Acum, anunţul preşedintelui Obama şi cel al preşedintelui Karzai de la Munchen, privind retragerea trupelor coaliţiei, au acelaşi efect. Un lider afgan îmi spunea, în urmă cu cîţiva ani: "inamicul aşteaptă pînă plecaţi voi acasă şi apoi se întoarce. El are timp. Voi nu! Timpul curge altfel"! Constat că avea dreptate.

Pe lîngă aceste probleme, producţia şi consumul de droguri rămîne un flagel ce nu poate fi stopat.

Deşi apar semne ale emancipării sociale, Af-Pak-ul continuă să aibă probleme uriaşe care par să depăşească clar comunitatea internaţională. Dincolo de afacerea prosperă cu droguri, corupţia endemică, criminalitatea, înapoierea socială par de nerezolvat. Potrivit analiştilor, anul 2011 va fi hotărîtor pentru soarta războiului din Afganistan. Deşi toată lumea este de acord că ISAF a preluat iniţiativa pe teren (nu pentru că talibanii ar fi fost învinşi, ci pentru că aceştia s-au retras efectiv de pe teren!), potrivit informaţiilor, inclusiv din surse HUMINT gestionate de români!, talibanii vor încerca să preia controlul provinciilor Kandahar şi Helmand. Potrivit unui general muntenegrean, care a luptat în primul război modern de guerilla, luptătorii de guerillă se bucură de sprijinul populaţiei şi ei se pot "lăsa la vatră" şi reintra în luptă oricînd! Sprijinul popular faţă de talibani este confirmat şi de lucrătorii umanitari din Afganistan. "Mulţi oameni percep acum ISAF ca o forţă de ocupaţie", a spus Anne Jones, un activist umanitar care a trăit în Afganistan". Ei nu mai fac parte din soluţie, ci au devenit problema! Pe de altă parte, insistenţa cu care se vehiculează retragerea trupelor NATO în 2014, pot oferi talibanilor un target pînă la care să reziste, deci, încă 18-24 de luni. Părerea mea!

COMUNICAT DE PRESĂ

Grupul pentru Securitate şi Democraţie este un ONG implicat în analiza situaţiei de securitate şi siguranţă naţională şi regională. În urma studiilor şi analizelor efectuate, GSD propune ministrului de interne, Traian Igaş, Guvernului şi Preşedinţiei o schiţă de proiect de restructurare şi reformare a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu normele internaţionale, cu secolul în care ne aflăm şi cu "viziunea de dreapta" a "reformelor", pentru modernizarea statului român. Nu în ultimul rînd, s-au avut în vedere legile în vigoare! Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu, a apostrofat, de mai multe ori organizaţiile non-guvernamentale că nu vin cu alternative la strategiile de "reformă" propuse de guvern. Astăzi, această "alternativă" a fost schiţată.

Grupul pentru Securitate şi Democraţie a lansat un proiect de reformară profundă a Ministerului de Interne, în această perioadă în care, la nivel politic şi la nivelul specialiştilor în problematica securităţii interne se vorbeşte doar de o restructurare de personal şi ajustări bugetare. GSD propune trei mari linii de reformă "de dreapta" a Ministerului de Interne:

1. desfiinţarea Prefecturilor (instituţii moştenite de la "stînga" franceză, depăştie din punct de vedere funcţional şi istoric, dar mari consumatoare de fonduri, care intră în contradicţie cu Legea Autonomiei Locale şi cu legile de funcţionare a altor instituţii ale statului - judecătorie, parchete, instituţii de control etc - ),

2. separarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă de Ministerul de Interne şi înfiinţarea unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă (sau o agenţie!), cu două direcţii clare, stingerea incendiilor (care beneficiază de o lege specială) şi protecţia civilă - respectiv intervenţia în cazul situaţiilor excepţionale, domeniu care intră sub incidenţa unei legislaţii stufoase şi uneori contradictorie, reconstruită pe scheletul Inspecţiilor de Prevenire, şi care să gestioneze întreaga gamă de situaţii excepţionale, cu personal militar, civil, voluntar sau privat;

3. remilitarizarea poliţiei naţionale şi re-modelarea structurilor de aplicare primară a legii (poliţie, poliţie de frontieră şi jandarmerie) pentru a nu încălca Legea Poliţiei Locale, iar prin redimensionarea aparatului profesional să sprijine profesionalizarea Companiilor private de securitate, ce funcţionează în baza Legii 333, prin ridicarea standardelor.


După eliminarea şi transformarea celor două "structuri" din cadrul Ministerului, acesta va mai avea în componenţă, în principal, structurile de forţă, militare, care vor gestiona - sau nu! - siguranţa cetăţeanului: jandarmerie, poliţie şi poliţie de frontieră. Un minister suplu şi... eficient!

Mario BALINT
Director executiv GSD

REGIONALIZARE CU CÎNTEC

Personal, am fost martor la ruperea Yugoslaviei şi apariţia noilor state. Marea, uriaşa problemă în războaiele de independenţă ale Croaţiei, Bosniei sau Kosovo, a fost că noile state s-au format pe fostele frontiere interne administrativ-teritoriele! De aici, şi problemele cu minorităţile aflate fără voia lor în componenţa noilor state „independente”.

La noi, Emil Boc şi grupul al cărui purtător de cuvînt este „neapîrstocul” de la Răchiţele pregăteşte un război similar, fără violenţă! Opt judeţe mamut, cu opt voievozi locali, fără nici o fundamentare ştiinţifică, sociologică, socială… socialistă mi se pare un episod prost din emisiunea „by Monica Columbeanu”. În BPN-ul unde, cică s-a discutat serios regionalizarea ţării, Sorin Frunzăverde a votat împotriva proiectului susţinut de Emil Boc. Cinci „voturi” s-au abţinut, iar 18 au fost în favoarea planului propus de „acela micu” (…la litru?). Motivaţia lui Frunzăverde, prezentată la Reşiţa într-o conferinţă de presă, respectiv votul „împotriva” aceastei diversiuni, a fost că nu este de acord cu desfiinţarea judeţelor, astfel de unităţi administrativ-teritoriale aflîndu-se, tehnic, şi pe documentele Uniunii Europene. De asemenea, politicianul din Banatul de Munte spune că doreşte modificarea Constituţiei şi Referendum pe această temă. Păi, ca să modifici Constituţia ai nevoie de un grup de experţi care cu asta să se ocupe, altfel, vine Traian Băsescu şi iar dă cu prora în dană, pe principiul „cacă-te şi dă cu palma”, transformînd un lucru serios, într-un banc prost, de crîşmă sordidă, fără nici un viitor credibil. Acest grup, nu există! Ca să existe, putorile astea de politicieni (7% în încrederea populaţiei!!!) ar fi trebuit să-l numească… etc.

Din punctul de vedere al bănăţenilor, ar fi ok dacă am vorbi, în continuare, de Banatul Istoric şi Independent! Un fel de mică Elveţie a Estului, guvernată, ca în vechime, pe „meritocraţie” şi nu pe legi idioate date de unii ca Boc sau Igaş. Propun un cîntec de lebădă pentru actuala organizare administrativ teritorială a României şi un concurs pentru Imnul Banatului!

VOTEAZĂ ÎN TURUL DOI!

Duminică e turul doi în alegerile pentru primarul Chişinăului. Chirtoacă şi Dodon se vor înfrunta în voturi şi nu în vorbe, ca pe timpul campaniei electorale. Apropo, m-am uitat destul de atent la cele două confruntări electorale. Au existat lucruri bune şi lucruri extrem de proaste, de ambele părţi. O anumită parte de campanie, extrem de bună, a avut-o Igor Dodon, în care am recunoscut aportul lui Iurie Muntean! Ştie Iura ce zic! Bine lucrat! Cu toate acestea, Dorin Chirtoacă a fost desemnat cel mai influent politician al lunii mai în Republica Moldova, în topul elaborat de către Centrul de cercetări strategice şi consultanţă politică, Politicon. Dorin Chirtoacă a obţinut 197 de puncte şi opt note de zece, devansîndu-l, în premieră!, pe primul-ministru Vlad Filat, aflat pe primul loc în cele cinci luni de monitorizare. „Chirtoacă este indiscutabil favoritul cursei. Alegerile s-au transformat în simbol politic, de rezultatul cărora depinde imaginea Republicii Moldova în exterior”, a spus Anatol Ţăranu, Preşedintele Centrului de cercetări strategice şi consultanţă politică Politicon. În top 50 cei mai influenţi politicieni se mai regăseşte şi ministrul apărării, Vitalie Marinuţă, care ieri a împlinit 41 de ani.

Să revin, însă, la alegerile de duminică. Presa moldavă scrie că cei doi favoriţi s-au bălăcărit "cu succes" în direct la ProTv. Dorin Chirtoacă a declarat că ar fi putut cîştiga alegerile din primul tur, în cazul în care AIE l-ar fi înaintat din start în calitate de candidat comun, ceea ce este o acuzaţie gravă la adresa partenerilor "democraţi" din arcul de guvernare, acuzaţie care ar putea pune sub semnul întrebării viabilitatea proiectelor pentru Capitală, promise de Chirtoacă! Dodon l-a acuzat pe contracandidatul său că nu a făcut nimic bun pentru locuitorii municipiului Chişinău în calitate de primar, ceea ce este un neadevăr dar "corect" pentru un opozant politic. Dodon a declarat că timp de patru ani cît s-a aflat în fruntea Primăriei, Chirtoacă a făcut doar show-uri politice, s-a victimizat şi a făcut-o pe poliţistul, procurorul sau judecătorul, iar probleme locuitorilor Capitalei aşa şi nu ar fi fost soluţionate. Şi Chirtoacă l-a acuzat pe Dodon de show-uri politice, domeniu bine-cunoscut de primarul Chişinăului de pe vremea cînd lucra la "Surprize, surprize!" „Trebuie să ne ocupăm de problemele chişinăuienilor şi nu de prostiile lansate de comunişti", spune Chirtoacă şi aici are mare dreptate! Pentru că, oricît de democratice ar fi aceste campanii de alegeri, ele bulversează puternic viaţa comunităţilor şi dă peste cap pe cel mai bun primar! Cu siguranţă, Chirtoacă poate fi acuzat de naivitate, nicidecum de rea-voinţă sau corupţie. Ori, e de preferat un primar cinstit decît unul care vine în spate cu un întreg tren de interese politice şi poliţe de plătit, cum este Dodon.

Cinstit să fiu, în administraţie nu ar trebui să conteze culoarea politică! Doar cinstea şi competenţa managerială. Pentru a cunoaşte aceste elemente e important ca locuitorii Chişinăului să voteze duminică!

INDIGNAŢI (DEGEABA!)

Norocul meu cu Ilie! Pintea! Ilie Pintea, prietenul şi camaradul meu pe care l-am rugat să-i mai ţină grupaţi, o vreme, pe „indignaţii” din pieţele Spaniei. Aşa i-am prins şi eu în Piaţa Catalunia, din Barcelona, şi în Centrul Madridului. Cam anemici, ce-i drept, cam lipsiţi de vitalitate şi perspective, dar ACOLO! Cu mult caracter în faţa unei avalanşe de jurnalişti, din întreaga Europă, veniţi să-i chestioneze, să-i privească, să-i examineze, să-i evalueze, să-i compare cu Piaţa Universităţii. Îi au şi ei pe Paţurcă, pe Sterian… Dincolo de bordurile de beton, e valul uriaş de turişti care se scurge în toate direcţiile. În GROUND ZERO se cere o nouă structură socială, politică, economică, financiară! În afara panourilor din carton, milioane de oameni, acceptă sistemul şi par să-i închidă pe protestzatari într-un cocon al nepăsării. Evalurile vin şi la noi! Sunt, evident, în actualul sistem „brevetat” de sus în jos! Şefii evaluează subalternii! Dacă „evaluările” din radio s-ar derula după principiile din Piaţa Catalunia, şi subalternii ar putea să-şi evalueze şefii. Şi, poate, ar putea să spună că sunt de mare caracter, dar fără prea mult sînge în instalaţie, prea puţin activi, prea puţin curajoşi, prea dispuşi să accepte ternul şi comunul în locul iniţiativelor. Aş spune că, personmal mi-aş dori şefi cu mai puţin caracter dar cu mai mult curaj. Uman şi Profesional!


Răspundem greoi la eveniment şi nu ne interesează să anticipăm, să analizăm. Tinerii, şi nu numai, din întreaga Europă au prins să se mişte. Noi, anacronici cum ne ştim, ne vedem de găinarii noştri din port, de bătăliile politice pentru ciolan, de referndumul care nu mai e referendum pentru capitală, de contrele între Băsescu şi Boc, doi exponenţi ai unei „clase” ce ar trebui să fie pe cale de dispariţie, o clasă socială parazită şi dăunătoare maselor largi de cetăţeni normali la cap. Vai de noi! Nu găseşti nici o televiziune la care să vezi ştiri adevărate, cu probleme, dezbateri şi soluţii din şi pentru acest mileniu, care să ne propulseze înainte! Doar redezgroparea trecutului pe principiul "şi mă-ta a fost curvă în portul Constanţa...", într-o hărmălaia de nedescris. În acest răstimp istoria trece pe lîngă noi, Europa trece pe lîngă noi...

Mă gîndeam că din 2008, de cînd a izbucnit criza, nici un analist mogulian nu s-a aplecat asupra modelului islandez. În principiu, şi scurt, acesta se rezumă la: cetăţenii care au vrut să-şi exprime nemulţumirea faţă de distrugerea ţării s-au adunat, în fiecare sîmbătă, în faţa Guvernului, să spună ceea ce gîndeau. Sîmbetele toamnei anului 2008, unite de mişcarea Vocile Poporului, au adus anunţul dizolvării Parlamentului, din 23 ianuarie 2009, şi a convocării electorale. Islandezii nu s-au oprit aici. Au zgîlţîit guvernul din temelii, i-au urmărit pe bancherii care i-au dus în faliment şi au spus “Nu” unui referendum pentru înapoierea Marii Britanii şi Olandei a unei datorii de 4 000 de milioane de euro. Mai mult: au format o adunare de 25 de cetăţeni aleşi pentru a duce la bun sfîrşit o reformă constituţională. O revoluţie în tăcere în mijlocul prime-time-ului mediatic al revoltelor arabe! Sigur, se poate spune că modelul islandez se poate aplica la 32.000 de locuitori! Păi, propun să-l experimentăm la nivelul judeţului Caraş-Severin, care are cu doar 40.000 mai mult! Dacă iese... aplicăm la nivel naţional, din 2012!

Revolte ale unei generaţii fără speranţă, care au crescut şi s-au maturizat în timp ce tinerii francezi, italieni, englezi şi greci protestau pe străzi pentru a dezaproba planurile de austeritate folosite de Europa pentru a reacţiona faţă de puternica recesiune economică. Spania îşi aştepta timpul potrivit. Acesta a venit în ajunul alegerilor locale de duminica trecută, în care "stînga" a suferit un eşec zdrobitor pe care nu-l mai cunoscuse de pe vremea lui Franco. ¡Democracia Real Ya! (Democraţie Adevărată Acum), număra printre propunerile sale vreo 40 de puncte care merg de la controlul absenteismului parlamentar la reducerea cheltuielilor militare, trecînd prin abolirea legii Sinde [mai ales împotriva descărcărilor ilegale de pe net]. Iar între adeziunile la această mişcare apar deja vreo 500 de ONG-uri de toate tipurile. Dar nici un partid. Nici sindicate Mişcarea 15-M îşi trage numele din manifestaţiile care au reunit mii de studenţi, pensionari, angajaţi cu salarii mici sau cetăţeni nemulţumiţi din vreo 50 de oraşe spaniole, în 15 mai, la strigătul de "No les votes [Nu-i alegeţi]". Între protestatari s-au regăsit şi români membri ai unui partid surprinzător: PIRUM, Partidul Românilor din Spania!

În 2009 scriam un text, mult comentat şi preluat de mai multe site-uri: 2010 anul revoltelor sociale? Analiza se baza pe evoluţia sistemului internaţional de securitate şi pe absenţa din România a românilor din diaspora şi a militarilor din teatrele de operaţii, singurii în măsură să acceseze masa critică pentru schimbări radicale şi profunde în România, chiar şi revoluţionare. Timpul mi-a dat dreptate: România a "stat în poziţia obişnuită, de slugă docilă", în timp ce "vecinătatea apropiată" s-a mişcat violent, dar bine, cu alt tip de performanţe. Ideea este că, dacă PIRUM va candida la la alegerile naţionale din 2012 ar merita o şansă. Şi dacă nu PIRUM, cel puţin modelul de viziune politică post-modernă ar trebui să inspire şi pe alţii. Că despre "capodoperele" politice de pînă acum: PDL, PSD, PNL, PUR, CUR etc, ne-am lămurit! La noi, vine 2012, anul alegerilor! NO LES VOTES!