ASTĂZI, SE ÎMPLINESC 8 ANI DE CÎND SÎNT DUS CU PLUTA. CU ACTE!

Miercuri, 29 iunie 2011, cu ocazia Sfinţilor Petru şi Pavel, de la ora 17,10, OBIECTIV ROMÂNIA difuzează, la Radio România Actualităţi, un alt reportaj multimedia realizat împreună cu Ilie Pintea de la Petrila. Aceeaşi marcă! Acelaşi gen insuficient promovat de SRR, habar nu am de ce! Aceeaşi echipă, apreciată de unii, înjurată de cei mai mulţi. Îmi amintec că pe vremuri, exista mai mult curaj în abordarea subiectelor. Anul 2003 a fost unul care îmi va rămîne mereu în memorie: 28 iunie s-a dat startul expediţiei cu pluta pe Dunăre, 1050 de km, care va dura 22 de zile! Astăzi, se împlinesc 8 ani de cînd sînt dus cu pluta, cu acte! "Şapte ziarişti sărbătoresc Anul Internaţional al Apei Dulci printr-o expediţie cu pluta pe Dunăre", scria Maşa Cernicova în ediţia din 19 iulie 2003 a săptămînalului "Agenda", din Timişoara.

"Ce poate fi mai neobişnuit decît să plutăreşti pe Dunăre, ca în Evul Mediu, avînd drept ajutoare doar curentul apei (dirijat de cîrme), vîntul şi pe bunul Dumnezeu? Probabil, puţine alte activităţi. Dar ca să celebrezi Anul Internaţional al Apei Dulci şi să pui România pe harta ţărilor care au răspuns apelului lui Kofi Annan, secretarul general al ONU, care îndemna pe toată lumea să se implice în sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanţa apei în viaţa planetei, merită să încerci şi asta. Întîiul gând i-a venit jurnalistului de radio Mario Balint, care i-a vorbit lui Alexandru Mironov, secretarul UNESCO România despre acest proiect. „Minunat!”, a răspuns Mironov, ştiind că UNESCO are de gestionat campania „Anul Internaţional al Apei Dulci” peste tot în lume. Aşadar, proiectul are girul UNESCO. Apoi s-a alăturat ideii Sorin Manu, de la Departamentul artistic al TVR, care a obţinut spaţiu de emisie pentru reportaj. Din acel punct, n-a mai fost cale de întoarcere: călătoria pe Dunăre trebuia făcută. Echipajul de jurnalişti s-a strîns repede. În ordine alfabetică, este vorba despre Mario Balint, Mariana Cernicova, Daniel Ciurel, Anca Fara (Balint), Sorin Manu, Medana Pop, Ion Vasile. Ce mai lipsea? Pluta însăşi, aprobările pentru ea şi startul. Călătoria este una de-a dreptul fabuloasă: un periplu nu doar de-a lungul malului românesc al fluviului care ne defineşte geografic (căci descriem România drept ţară carpato-danubiano-pontică), ci şi în timp şi, nu în ultimul rînd, în suflete. Pluta se dovedeşte a fi, chiar şi numai la jumătatea distanţei pe care noi, cei şapte, ne-am propus s-o străbatem, un captator de suflete. Nimeni din cei care o văd nu poate rămîne indiferent. Unii rîd de neaşteptata arătare, alţii se minunează, alţii ne cer să-i acceptăm măcar cîteva ore la bord..." Am înfruntat acalmie, curenţi potrivnici, vînt, arşiţă ucigătoare, furtună de gradul 6 şi chiar convoaie neprietenoase, am trecut prin două ecluze şi... un accident, dar am ajuns la Mila 0, la Sulina!

Direcţia Silvică din Caraş-Severin, dr. ing. Mihai Stepanescu, a consimţit să dea nu numai lemnul - 12 metri cubi de răşinoase - ci şi mîna de lucru. Bărbaţii din echipaj, cot la cot cu muncitorii forestieri, s-au apucat de lucru, după proiectul inginerului Ion Tabugan de la Ocolul Silvic Berzeasca, după modelul unei plute de la 1700, văzut la Muzeul Satului din Sibiu, adaptat, însă, la posibilităţile din zilele noastre: cu platbandă şi şuruburi în locul legăturilor cu parîme de iută, cu punte înaltă ca spaţiu „de locuit”, cu butoaie de plastic drept magazii de lucruri în locul cutiilor de lemn. Al doilea moment decisiv a fost obţinerea aprobărilor de navigaţie. Nu este vorba doar despre faptul că navigaţia pe Dunăre se face după reglementări precise pentru călătoria în apele internaţionale, ci şi despre faptul că nimeni nu are dreptul să pună în pericol ceilalţi parteneri de navigaţie. Aşadar, certificatele emise de Autoritatea Navală Română nu puteau fi obţinute dacă starea plutei - în jargon oficial, „material plutitor asamblat” - nu era satisfăcătoare, începînd cu posibilitatea noastră de a o guverna (adică de a o conduce!) şi pînă la amănunte cum ar fi mijloacele de semnalizare, colacii de salvare sau mijloacele de protecţie împotriva incendiilor.

Mucalit, căpitanul portului Moldova Veche, Valeriu Mitrescu, ne-a urat calm, răbdare şi vînt bun din pupa!

Maşa îşi aminteşte: "Nici n-am plecat bine din Moldova Veche, că am simţit ce înseamnă curentul Dunării: ne-a dus în ostrov, printre buruieni. Băieţii s-au aruncat în apă să împingă pluta. Dar cum să împingi aproape 9 tone de material, fie el şi „plutitor asamblat”? Norocul s-a numit nava „Polesie 8”, al cărei patron, Nelu Gălăţeanu, ne-a luat sub aripa ocrotitoare încă din portul de plecare". M-am re-întîlnit cu Nelu, împreună cu Ilie Pintea, în documentarea noastră despre Baziaş şi Clisura Dunării!

Din nou, Maşa: "Cum n-aveam posibilitatea să stabilim ierarhii şi linie de comandă, ne-am declarat, cu toţii, căpitani. În fond, toţi ştiam la fel de multe la începutul expediţiei despre navigaţie şi plutărit, vîrsta n-a fost niciodată un criteriu infailibil, iar prea multă ordine pe plută... strică. Mario, pe care l-am tot îndemnat să fie şef (nu de alta, dar în acte el este proprietarul plutei, pe care, dacă la sfîrşitul expediţiei n-o radiază din „circulaţie” va trebui să plătească impozit, ca pentru orice altă ambarcaţiune respectabilă), a acceptat doar funcţia de „mollah”, adică de lider spiritual. Porecla-funcţie i-a revenit din două motive: odată, pentru că s-a specializat pe problemele lumii arabe (în calitate de corespondent de război în Afganistan şi Irak), apoi – pentru că poartă cît e ziulica de mare (şi de fierbinte) un turban arăbesc pe cap. Mie, ca ziarist de presă scrisă, mi-a revenit sarcina de a face însemnările în „Jurnalul de bord”, atribuţie specifică secundului pe navele adevărate. Ceilalţi şi-au luat cîte o însărcinare care le-a fost pe suflet: Vasile (TVR Timişoara), spre pildă, cu pregătirea lui de inginer, mereu meştereşte cîte ceva la plută. Cameramanul Sorin Manu şi Medana Pop sînt cei mai buni vîslaşi. Ancuţa, deşi o alintăm „piticul”, pentru că este minionă, este cel mai bun cîrmaci. Aici se cuvine să spunem ceva: stînga şi dreapta, babordul şi tribordul, sînt, oficial, anulate pe pluta noastră. Căci în primul rînd trebuie să navigăm în apele româneşti, deci să ţinem mereu malul stîng. Apoi, cum să-i spui colegului să dea două vîsle mai spre stînga, cînd el stă invers faţă de tine? Ieşirea din dilemă n-a fost grea. Indicaţiile sună „dă pe sîrbi” (dreapta), „dă pe români”. Şi, ca să nu ne încurcăm, am rămas cu „orientarea” chiar şi pe sectorul bulgăresc".

Ştiind că omul nu poate supravieţui mai mult de trei zile fără apă, ONU şi UNESCO au declarat anul 2003 drept „An Internaţional al Apei Dulci”. Merită spus că, din România, acţiunea noastră, a plutaşilor-jurnalişti, a fost singura! Site-un oficial al UNESCO consemnează neobişnuita expediţie care a avut sprijinul TOTAL al SRR şi PDG-ului de atunci, Dragoş Şeuleanu, al Radio Timişoara şi Mihai Anghel, al Radio Craiova, al TVR şi TVR Timişoara, al Universităţii "Tibiscus". Sînt 8 ani de cînd sînt dus cu pluta. Cu acte! Mîine, tot despre Dunăre, la Baziaş, cu Ilie Pintea, de la 17 şi 10, la Obiectiv România, pe RRA!