VÎNĂTORUL DE TALIBANI

Nu am văzut filmul lui Adelin Petrişor, „Vînătorii de talibani”, programat de RealitateaTV sîmbătă seara la 19 şi 15. Şi mi-am notat, să nu-l pierd! Am un mare respect pentru Adelin şi pentru munca sa. Nu e teribilist şi ştie ce face. Acţiunile, imaginile, informaţiile şi comentariile lui sînt la obiect. Orice organizaţie de media şi-ar dori o expertiză ca a lui. Din păcate, redacţiile de politică externă sînt considerate a şaptea roată la căruţă. În ultimii ani, din motive care îmi scapă, ele au fost decimate şi depopulate de profesionişti. Astăzi, cei mai mulţi dintre ei, preferă să transmită o ştire despre chiloţii Madonnei, sau despre frigul din Thailanda. Ştiri disparate, haotice, de fapt divers. Deşi are un corp de corespondenţi externi şi speciali de elită în presa românească, Radio România Actualităţi procedează la fel în ultimii ani. Pentru diverşii alţi angajatori situaţia este comodă şi nu dă bătăi de cap, iar consumatorul de media din România nu conştientizează că acţiunile vînătorilor de talibani din Afganistan, aduşi pe sticlă de Adelin, le influenţează direct, sau indirect, viaţa. Şi le va influenţa, pe termen lung! Fie că e vorba de drogurile provenite din Afganistan şi vîndute la colţul şcolii din Crîngaşi, fie că instabilitatea endemică din acea zonă riscă să se cloneze în Cecenia sau Kosovo, fie că unul din tinerii români luptă pe fronturile muntoase de la graniţa cu Peshawar.

Am prins ultimele 15 minute din discuţia televizată la care participa ministrul apărării, Stănişoară şi analistul de calibru Bogdan Chiriac. Letiţia Zaharia, cu tot şarmul ei, …pe lîngă subiect. Adelin a adus în discuţie cîteva adevăruri uitate: dotarea armatei române, vîrf de lance în intrarea în NATO şi UE, lasă de dorit. Bocancii de piele care îţi fierb picioarele la 60 de grade, în deşert, veste anti-glonţ greoaie care nu-ţi permite acţiuni suple şi rapide, vehicole blindate şi ne, depăşite tehnic. Peste toate acestea, statutul militarilor participanţi la astfel de misiuni este total necorespunzător, iar titlul de veteran de război nu se aplică.

Este foarte clar că în stil tipic românesc, după primii ani de investiţii în armata română, politicienii, văzîndu-se cu sacii în căruţă, nu mai acordă importanţa necesară acesteia. După principiul: “Aaaaaaaaa, sîntem în NATO? Foarte bine! Afară nu poa să ne dea, aşa că… ia mai daţi banii şi în altă parte. Achiziţiile s-au blocat, banii alocaţi Ministerului Apărării nu au fost cheltuiţi, parcă într-o inconştienţă bolnavă. Adelin are dreptate! Vînătorii de talibani sînt nişte eroi a căror onoare este pîngărită de talibanii politicii româneşti, de piticii de grădină preferaţi ai preşedintelui (mulţumesc Mircea Badea!) şi de toţi teroriştii cu gulere albe din instituţiile aşa zis guvernamentale. Mai urmăriţi un fenomen: partidele româneşti par că au înebunit. Cîrtiţe şi spărgători se găsesc peste tot. Încrederea populaţiei în aceste ONG-uri scade constant şi nu e departe momentul cînd “omul providenţial” va salva ţara. Poate chiar “omul providenţial” să fi însămînţat clasa politică cu sămînţa cretinismului, pentru ca, mai apoi, să pară Mesia? De ce nu? E o tehnică de manual! Dacă am avea un corp de redactori externi mult mai calificaţi, mai multă lume s-ar prinde mai repede de şmecherie. Se practică peste tot în lume şi chestia asta e chiar O ŞTIRE EXTERNĂ! Am avea ochii mari deschişi! Ca vînătorii de talibani!