NEVER QUIT THE FIGHT

Început de an spectaculos, văzut la televizor: criza economică şi financiară din Statele Unite continuă în efect de dominou, Israelul atacă Fîşia Gaza pentru a forţa capitularea grupării Hamas, Rusia opreşte gazul pentru Europa motivînd diferendul cu Ukraina. Aflată deja în Anul Boului, Uniunea Europeană priveşte, aşa cum ne-am obişnuit, la poarta nouă! ONU este incapabilă să ia o hotărîre „în vremurile cînd atacă ulii”, ca să-l citez pe Mussolini, iar în România politicienii sînt aşa cum ne-am obişnuit: din alt film, altă epocă, alt timp! Cum nu se poate mai rău, într-o lume aflată într-o transformare rapidă din bi-polară în uni-polară şi, potrivit analiştilor, în viitorul imediat multi-polară cu China, India, Rusia, Iranul, Brazilia, SUA, UE şi Africa de Sud mari puteri regionale. Centrul de greutate din centrul Atlanticului se mută în Cercul de Foc al Pacificului. Pentru că, am învăţat că nimic nu este întîmplător!

Actuala geografie politică a Orientului Mijlociu nu permite pacea, este de părere lt.-col. (r) Ralph Peters, profesor la "National War Academy", unul dintre comentatorii favoriţi ai fostei administraţii americane, deja. Peters susţine că la rădăcina tuturor relelor din regiune se află harta nedreaptă trasată, secolul trecut, de Imperiul britanic şi Franţa colonială. O hartă aleatorie, întocmită în funcţie de interesele din epocă ale marilor puteri, fără să ţină cont de aspiraţiile şi coeziunea populaţiilor a căror soartă se decidea. Mai mult decît Islamul fanatic, aceste state "artificiale", impuse prin forţă, reprezintă marea problemă a Orientului mijlociu, consideră Ralph Peters. El propune o redesenare radicală a graniţelor, de la Bosfor şi pînă în India, şi din Balcani pînă în Himalaya. Un spaţiu imens, definit de strategii americani drept "Orientul Mijlociu lărgit". "Noul Orient Mijlociu" este un proiect comun promovat de Washington şi Ierusalim, au anuntat Condoleezza Rice şi premierul israelian Ehud Olmert, în iunie 2006, în timpul crizei din Liban. Anunţul celor doi înalţi oficiali a dat apă la moara analiştilor care vorbesc despre o "foaie militară de parcurs", americano-israeliană, care vizează întregul Orient Mijlociu. Ei avertizează ca proiectul, pregătit timp de mai mulţi ani, vizează, de fapt, crearea unui "arc de criză" - prin instabilitate, haos şi violenţă - din Liban pînă în Siria, Irak, Golful Persic şi Afganistan. Strategie descrisă de un alt concept geopolitic - "haos constructiv" ("constructive chaos") -, prin care se pot crea condiţii de violenţă şi război, cu scopul final de a retrasa graniţele, în funcţie de obiectivele geopolitice urmărite (vezi Mark Levine, "The Creative Destruction", "Asia Times", 22 august 2006). Potrivit consilierului de strategie al lui Bush, Michael Leeden, "distrugerea creatoare" este o "forţă revoluţionară". Orientul Mijlociu apare astfel drept "poartă de intrare" a Statelor Unite în Asia Centrală petroliferă. Din acest punct de vedere, Orientul Apropiat (Liban, Siria etc.), Afganistanul şi Pakistanul sînt adevărate pietre de hotar pentru extinderea influenţei americane în Asia Centrală. Orientul Apropiat apare drept "rîndul din faţă" al viitorului teatru de război, iar Asia Centrală constituie "cheia" penetrării SUA spre Rusia. De altfel, Kremlinul consideră republicile ex-sovietice din Asia Centrală drept "vecinătate apropiată". Adică un spaţiu de manevră care trebuie să rămînă prioritar rus. Conform hărţii lui Peters, cele mai mari amputări teritoriale ar trebui să le sufere Arabia Saudită, Iranul şi Pakistanul.

Strategia transformării unor minorităţi etnice sau religioase în state naţionale, cu amputarea statelor existente, este o veche tehnică a marilor puteri, cînd în joc se află interesele lor. Amintim doar Kuweitul - un district al provinciei Basra - separat de britanici de Iraq şi transformat în stat din motive petroliere. Sau destrămarea violentă a Yugoslaviei, tolerată de marile puteri ca federaţie timp de 170 de ani. Ori, Cehoslovacia! Încurajarea separatismului etnic sau religios - sub pretextul reparării unor nedreptăţi făcute tot de marile puteri (nu întotdeauna aceleaşi) - stîrneşte ingrijorarea. Oare are Rusia, de exemplu, şi hărţi pentru secesionarea unor teritorii şi transformarea minorităţilor în naţiuni şi pentru Europa de Est? Într-o Europă amorţită şi incapabilă de decizii comune majore, Ukraina, marea problemă a Rusiei, cu tendinţe euro-atlantice, ar putea fi divizată. La fel Georgia şi alte entităţi statale aflate pe coridoarele de transport ale hidrocarburilor. Orientul Mijlociu ar putea deveni un precedent periculos.