PENTRU O ARMATĂ A SALVĂRII ROMÂNEASCĂ

Globalizarea tot mai accentuată a economiei a dus inevitabil la adîncirea disparităţilor economice între regiunile lumii – statele/uniunile de state bogate devin tot mai bogate

(SUA, UE, Japonia, China), iar zonele în curs de dezvoltare sau subdezvoltate devin tot mai sărace (Africa, Asia de Est şi de Sud-Est). Sărăcia extremă, crizele financiare şi de resurse

energetice, presiunile exercitate de statele dezvoltate şi marile organizaţii economice asupra zonelor mai puţin dezvoltate sau instabile economic se constituie în tot atîtea ameninţări la

adresa securităţii zonale şi internaţionale. Creşterea dominaţiei economice a unor state sau

organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în discuţie problema sărăciei persistente şi de mare amploare din unele regiuni. Problemele demografice (creşterea populaţiei/consumului în

raport cu resursele disponibile, condiţiile insalubre de trai şi răspândirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în

exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a resurselor de apă etc.), problemele economice (menţinerea unor modele nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată de

existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai puţin favorizate, creşterea şi circuitele

economiei globale. Cu adevărat îngrijorător este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace 48 de state e cu mult mai mic decît cel al celor mai prospere trei ţări ale lumii.

Principali factori de insecuritate ai lumii contemporane sînt profund interdependenţi, iar probleme ca terorismul, conflictele interetnice şi interreligioase sau sărăcia nu pot fi

tratate independent unele de altele. România nu este în afara acestui tablou. Doar o manipulare perfidă a opiniei publice ne face să nu realizăm cît de gravă este situaţia în care ne aflăm şi cît de incert este viitorul copiilor noştri.

Voi da, din nou, exemplul Irakului. Mercenarii care au venit în Irak, la izbucnirea invaziei, sînt acum oameni bogaţi. Unii sînt „războinici profesionişti" din ţările Europei de Est, din zona ex-yugoslavă, precum şi mercenari din unele state africane, la care fostul preşedinte Bush a făcut apel în mod special. Salariul lor minim este de cel puţin 1000 de dolari pe zi! Fără uniforme şi carduri de identificare, angajaţii firmelor de securitate din Irak se deplasează adeseori în vehicule fără numere de înmatriculare. Aceasta pentru că mercenarii se bucură de imunitate, datorită unei legi promulagte de "US Coalition Provisional Authority" (CPA). Denumirea oficială a acestor firme particulare de securitate şi asistenţă militară este "Private Military Companies" (companii militare private). În total, în Irak funcţionează, cu contract, 35 de astfel de companii, care au avut la dispoziţie 15.000 de veterani, din care cel puţin 6000 înarmaţi şi apţi pentru misiuni speciale de mare dificultate, în zonele cele mai periculoase. Pe lîngă securitatea a numeroase proiecte de reconstrucţie, companiile particulare de securitate asigură şi paza altor înalţi funcţionari prin cele mai periculoase zone, apără localităţi-cheie, inclusiv cele 15 cartiere generale americane şi fosta Zonă Verde din Bagdad, centrul puterii americane din Irak." Cîştigurile sînt, însă pe masură! Din 18,6 miliarde de dolari alocaţi de Bush pentru „reconstrucţia" Irakului, cel puţin 25% au fost utilizaţi pentru plata companiilor private de securitate! David Claridge, directorul unei firme de securitate din Londra, estima că din contractele pe un singur an din Irak, compania sa a cîştigat circa 320 de milioane de dolari.

De ce insist pe astfel de companii? Pentru că ele sînt viitorul în materie de securitate şi de... insecuritate. Pe fundalul degringoladei politico-economice din România doar o astfel de companie, singură, plătită de cei interesaţi, ar putea declanşa un război civil, care ar demonstra, încă o dată, că România, creată de interesele marilor puteri la 1859 şi 1918, este ne-guvernabilă în lipsa unui principe străin. De preferinţă neamţ!

Care este contraponderea, dacă ea există? O implicare socială puternică la nivelul tinerei generaţii. Am desfiinţat organizaţiile de pionieri, UTC şi acum, armata obligatorie. Cercetaşii României sînt destul de timizi. Nu am pus nimic în loc. Nu am obligat nici un tînăr care nu doreşte să se instruiască sub arme, să se dedice, 6 luni sau un an, comunităţii. Să se facă util acesteia, să înveţe să ajute în situaţii de urgenţă, sau să reconstruiască post! Nu avem nici o instituţie gen Armata Salvării, iar ONG-urile din România demonstrează încă o dată, că nu au nici o treabă cu interesul naţional. Pot propune ca fiecare absolvent de liceu să activeze un an în Armata Salvării României? Apoi poate da la facultate, se poate integra în societate cum crede el de cuviinţă!