Primele două submarine româneşti au fost produse la... Reşiţa şi ansamblate aproape de gurile Dunării. A fost o victorie a uzinelor reşiţene care au demonstrat, ulterior, că sînt capabile să producă şi alte tipuri de armament competitiv: tunul de 75 mm cu dublu scut a fost considerat unul dintre cele mai performante din Al Doilea Război Mondial, cu două tipuri de tragere etc. Din păcate, piesa de artilerie a intrat tîrziu în producţie, iar armata a achiziţionat un număr insuficient de bucăţi şi... la spartul tîrgului. A urmat tunul de 100 mm, cel mai vîndut produs al uzinei de pe Bîrzava. Dacă în anii 50 aveam cea mai mare forţă navală fluvială din Europa, războiul din Kosovo ne-a distrus şi ultimul împingător care avea rute comerciale spre Marea Nordului. Achiziţia de nave de luptă reducîndu-se la două „coji” britanice plătite la preţ de Faberger! Anul acesta urmează achiziţia unei flotile de avioane care stau, probabil, şi ruginesc în deşerturile americane, sau ies direct din silozurile europene, în funcţie de cît de repede se mişcă samsarii instalaţi acum pe la Ministerul Apărării sau Ministerul de Finanţe. Gruparea Vlădescu-Stănişoară are o mare problemă: subfinanţarea cronică a armatei, despre care am mai scris, şi anul de criză (de nervi!) pe care îl traversăm cu toţii. Nu mai vorbesc de degringolada cu pensiile militarilor sau repartizarea unităţilor militare în teritoriu a cărei logică nu am reuşit încă să o pătrund în profunzime. Preferam repartizarea unui batalion pe fiecare judeţ, fie şi din raţiuni economice locale, sau de sprijin în situaţii de urgenţă, cam ca pe vremea fostului preşedinte Ceauşescu (FOTO),care pe 26 ianuarie ar fi împlinit 91 de ani. Nici el şi nici Arafat nu mai sînt, vînzătorii de neam şi ţară au rămas, însă, la locul lor! Şi de aici, putem dezvolta discuţia, dar nu cred că e cazul!
Nu numai România achiziţionează echipament militar la mîna a doua. Guvernul irakian intenţionează să cumpere pînă la 2.000 de tancuri de concepţie sovietică T-92 din ţări din Europa Centrală şi de Est, dar blindatele nu vor intra în dotarea armatei Irakului înainte de modernizarea lor de către companii americane, anunţă în ultimul său număr săptămânalul american Defence News, citînd responsabili de la Pentagon şi o declaraţie a preşedintelui companiei Defence Solutions, colonelul (r) Timothy D. Ringgold. Firma Defence Solutions, cu sediul central în Exton (Pennsylvania), ar fi doar una din companiile alese de Ministerul american al Apărării pentru reutilarea tancurilor de fabricaţie sovietică. Patronul Defence Solutions subliniază, în declaraţia făcută pentru săptămânalul citat, că guvernul condus de premierul irakian Nouri al-Maliki doreşte ca aceste tancuri să constituie „pumnul blindat” al noii armate a Irakului care va avea în sarcină apărarea securităţii şi integrităţii ţării după retragerea trupelor americane din Irak în 2011. Între altele, executivul de la Bagdad va achiziţiona tancuri din Ucraina, Cehia, Polonia şi Slovacia. Directorul Defence Solutions se aşteaptă ca un contract pentru modernizarea tancurilor T-92 să fie semnat pînă la sfârşitul lunii februarie, urmînd ca blindatele reutilate să intre în dotarea armatei irakiene sub denumirea de T-91. În opinia colonelului (r) Timothy D. Ringgold, chiar şi modernizat T-92 va fi mai slab decît tancul american M1A1 „Abrams”, însă recunoaşte că Irakul va face o economie de cel puţin 13 milioane de dolari optînd pentru blindatele sovietice modernizate. T-92 este un tanc proiectat şi produs de URSS şi apoi de Rusia timp de peste 30 ani. Este unul din puţinele tancuri care au fost construite în cinci ţări din fostul bloc comunist sub licenţă şi are multe variante. A intrat în activitate în 1971 şi în ziua de azi chiar dacă are un substitut, T-90 continuă să fie o piesă fundamentală pentru unităţile de tancuri din multe ţări. Este tancul cel mai produs din lume cu mai mult de 40.000 unităţi repartizate pe tot globul, fiind şi cel mai reprezentantiv tanc al armatei ruse, care dispunea în 2004 de 9.000 de astfel de unităţi.
După cum se vede, România nu e pe lista furnizorilor de echipament. Cum, de altfel, nu mai e pe nici o listă! De ce? Pentru că s-a dovedit că vorbim mult şi facem extrem de puţin, chiar şi atunci cînd e vorba de interesul nostru personal. Cît a vorbit Traian Băsescu de Nabucco? Pînă i s-a răcit ciorba! Concret, ungurii au pus mîna şi au organizat o reuniune europeană coerentă. Despre rezolvarea situaţiei din Transnistria? Aşişderea. Ungurii se implică direct în negocieri! Despre parteneriatul cu Irakul? O-ho-ho! Numai că ministrul Stănişoară l-a delegat pe Excelenţa Sa dl Voicu, însărcinatul cu afaceri în capitala Iraqului, că ambasador nu avem de aproape un an!, să semneze acordul de staţionare a trupelor pe acelaşi document cu ministrul irakian al apărării! În acest răstimp, ministrul sîrb al apărării a fost la Baghadad să negocieze servicii şi furnizare de echipament militar! Nu ştiu dacă e vorba de dezinteres, prostie, rea-voinţă sau boicotarea intereselor naţionale ale României! Măcar Ceauşescu era cinstit şi patriot! Na, că am zis-o şi pe asta!, dar chiar mă doare stomacul de nervi cînd văd ce se întîmplă în jurul meu!
Despre Ceauşescu şi 26 ianuarie am vorbit, despre semnarea acordului am vorbit, două rînduri despre Obama: l-am revăzut la ceremonia de instalare şi senzaţia a fost că seamănă cu Papa Ioan Paul al-2-lea. Aceeaşi serenitate, pace şi linişte. O figură non-violentă, o forţă a binelui. Spre deosebire de Hillary Clinton care, sînt convins, că va impune o politică proprie la Departamentul de Stat, fără să ţină cont de preşedintele ales. Pentru că, nu-i aşa, dacă păpuşarii au ales pentru poziţia de lider (formal) un simbol, au nevoie în spate de o mînă de fier într-o mănuşă de catifea să-şi continue proiectul de remodelare a lumii. Pe această linie, Arabia Saudită – Iranul- Pakistanul poate deveni o nouă Axă a Răului! Mai vorbim despre asta!
Poate nu întîmplător presa corporatistă vorbeşte despre revolte sociale în mai toate zonele Europei, inclusiv în România. Salariaţi, funcţionari îngrijoraţi de preţul alimentelor curente, muncitori săraci, pensionari scurmînd printre gunoaiele marilor magazine, problema puterii de cumpărare distruge creditul de care mai beneficiau guvernele. În Franţa, în Italia, în Marea Britanie, partidele aflate la putere au suferit înfrîngeri dramatice la alegerile locale. În Statele Unite, la alegerile legislative parţiale, republicanii au pierdut trei din bastioanele partidului, deşi se aflaseră la putere de treizeci şi trei de ani într-una din aceste circumscripţii, de douăzeci şi doi într-a doua, în vreme ce în a treia republicanul înfrânt câştigase precedentele alegeri cu 66% din voturi. Pentru cea mai mare parte a populaţiei, viaţa cotidiană devine din ce în ce mai grea. În Italia şi în Spania, vina este aruncată pe seama monedei euro. Însă „coşul de consum” britanic costă şi el cu 15% mai mult decât cu un an în urmă. În acelaşi timp, în Statele Unite, preţul ouălor a crescut cu 30%, cel al laptelui şi al roşiilor cu 15%, iar cel al orezului, al pastelor şi al pîinii cu 12%. Nici costul chiriilor, nici cel al energiei nu sînt în măsură să liniştească spiritele… Inevitabilă, dar nu neprevăzută, criza economică încinge spiritele, nu le liniştesc, nici la Bucureşti, nici aiurea. După un război împotriva salariaţilor dus în numele goanei după „competitivitate” şi după „costul muncii”, stagnarea sau diminuarea puterii de cumpărare sunt consecinţele unor alegeri politice. Mai multe supermagazine pentru a „mări concurenţa dintre distribuitori”, este propunerea preşedintelui Sarkozy de Nagy Bocsa. Mai multe „sacrificii” pentru ca creşterea preţurilor alimentare sau a costurilor energiei să fie absorbită, fără compensări pentru salariaţi, iar ţelurile sacre (inflaţie de 2%) ale unei Băncii centrale europene grijulie faţa de rentieri şi de puterea de cumpărare a acestora să nu fie puse în pericol. Ceilalţi… ei pot întotdeauna, precum avarul lui Molière, „să se descurce cu cîţiva bănuţi”. În condiţiile în care singura politică este să munceşti mai mult şi să trăieşti mai prost, revoltele sociale sînt inevitabile. Chiar şi disensiunile în rîndul alianţelor vor avea de suferit, după cum afirmă unele institute serioase de cercetare! NATO, UE etc vor primi un pumn în gură. Între timp, noi avem proştii noştri care ar trebui aruncaţi peste bord. Dacă nu o revoluţie, măcar o răscoală mică, acolo să nu rămînem, din nou, laşii Europei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu