NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

duminică, 18 ianuarie 2009

DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME!


(GRATUIT DESPRE LUMEA ÎN CARE TRĂIM!)

Israelul a încetat focul, în războiul din Gaza, unilateral. Motiv pentru televiziunile de ştiri din România să comenteze implicaţiile acestui gest şi să-şi facă, din nou!, de ruşine moderatorii. La Realitatea TV (postul meu „preferat”!) beleaua a căzut pe Delia Vrînceanu, care şi-a dovedit prostia şi infatuarea, încă o dată. Nu e nici o ruşine să nu ştii subiectul, sau, în cazul piţifelnicei, meserie, e scandalos să te erijezi, cu riduri pe frunte, în profesor. Aşa cum scriam şi în textul precedent, încă o dată s-a dovedit că mass-media din România nu mai are un corp profesional de jurnalişti de politică externă care să înţeleagă pe ce lume trăim. Doamne fereşte, vraiştea asta internaţională să ne lovească la noi acasă, că nu sîntem pregătiţi sub nici o formă să o gestionăm. Presa românească înebunită după senzaţional ieftin ne omoară mai brutal decît, să zic, un atac terorist. Pentru că, rolul mass-media în propagarea mesajului de teroare este covîrşitor. Arta comunicării în cadrul fenomenului terorist a evoluat, post 11 septembrie, ajungînd la un nivel atît de ridicat, încît teroriştii pot controla întreg procesul de producţie al comunicării – îi pot determina conţinutul, contextul, mediul de emitere a mesajului, emiţătorul. Implicaţiile acestei evoluţii sînt semnificative. Teroriştii sar peste elemente bezmetice gen Delia Vrînceanu şi pun în discuţie şi subminează monopolul agenţiilor media asupra ştirilor legate de fenomenul terorist.

Scopurile, ţintele şi victimele terorismului sînt variate, la fel cum se poate vorbi de o multitudine de tipuri de grupări şi ameninţări teroriste, de la grupările teroriste de natură socială, Frontul pentru Libertatea Animalelor, la grupările separatiste, secesioniste, la cele conduse de ţeluri religioase, milenare. Ceea ce au însă în comun aceste grupări, cu o vastă motivaţie de culise, este faptul că nici unul nu comite actele teoriste la întîmplare. Numitorul comun al tuturor actelor de terorism este dat de cauze, motivaţie, mijloace, abilitare, grad de teroare, ţinte, victime, şi nu în ultimul rînd de recunoaştere şi publicitate, cei patru stîlpi ai fenomenului terorist, conform manualului “Global Terrorism” al UNITARPOCI fiind “motivaţie, obiectiv, ţintă şi coerciţie”. Chiar dacă publicitatea, media sînt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea unei grupări teroriste, există însă şi cazuri în care acestea sînt ocolite- unii terorişti îşi ascund identitatea, evită să revendice anumite atentate – este situaţia terorismului militar şi paramilitar – al terorismului care generează epurare etnică, rasială, depopulare, PENTRU A PUTEA REVENI IN LUMINA REFLECTOARELOR CA PROTAGONISTI RESPECTABILI, ca în cazul UCK, de exemplu!

Mass-media au un rol important în generarea şi răspîndirea terorii! Îmi amintesc de lunile petrecute în 2003, în Baghdad, cînd transmiteam, împreună cu alte zeci de televiziuni şi posturi de radio din lume, de pe terasa hotelului Palestina. La ora 18, cînd primele televiziuni intrau în emisie, şi pînă la ora 22, cînd ultimele părăseau tronsonul de ştiri, cerul era acoperit de rachete, exploziile erau constante, războiul era război! Intensitatea luptelor era sporită. Înainte de acest interval orar, parcă o voce necunoscută le spunea beligeranţilor: DON’T SHOOT! WE’RE NOT ON PRIME TIME! Asta e PROPAGANDĂ! Prin intermediul propagandei teroriştii urmăresc transmiterea unui anumit mesaj către un public ţintă. Scopul acestui tip de comunicare este incert, el depinde, evident, de canalul de comunicare, de receptor, etc. Mesajul comunicat poate fi didactic, cu scop informativ, educativ, practic, solicitarea de suport material sau logistic, spiritual, de înregimentare a maselor, poate fi deci şi o manieră de recrutare, o forţă de convingere, poate fi un mecanism de intimidare strategică, slăbirea gradului de încredere al populaţiei în guvern sau preşedinte, instituţii ale statului, incapabile să acţioneze prompt şi eficient pentru a stopa acest fenomen în cazul unor atacuri.

Sînt puţine descoperirile tehnicii care au avut un impact atît de semnificativ ca internetul, care, într-un timp foarte scurt a revoluţionat lumea comunicării, permiţînd schimbul de informaţii la nivel global într-un mod rapid, complex şi, cel mai important – ieftin. Prin intermediul internetului, grupurile îşi pot promova dialectica globală, care permite activismului, radicalismului, recunoaşterii valorilor sociale să fie prelucrate şi stimulate la nivel local şi apoi incluse într-un proces amplu, la nivel global. Internetul permite eludarea cenzurii oficialilor, mesajele pot fi trimise rapid, eficient, anonim, ieftin. Utilizarea internetului atrage după sine un alt element care face din internet mijlocul de comunicare preferat de organizatiile teroriste- este vorba de capacitatea de strîngere de fonduri pentru finanţarea activităţilor. Transferul de bani se realizează uneori în timp real, aducînd beneficii semnificative grupărilor teroriste. Al-Qa’ida ocupă o poziţie foarte importantă în acest sens, fiind primul grup terorist care a asimilat cunoştinţe de tehnologia informaţiei, cunoştinţe folosite ulterior în scop logistic, tactic, de propagandă. Structura Al’Qaeda de dinainte de evenimentele din 11 septembrie vine în sprijinul afirmaţiilor de mai sus, gruparea avînd deja în momentul formării (1988) comitete operaţionale în domeniul media şi al comunicării, pe principiul: aproape fiecare membru Al’Qaeda duce, pe lîngă Kalashnikov cîte un laptop!

Abdullah Azzam, şeful reţelei MAK a fost cel care a militat pentru utilizarea tehnologiei de ultimă generaţie în jihad. Din acel moment, internetul a devenit un element cheie în antrenamentul luptătorilor Al’Qaeda. Legitimarea luptei în cyber-spaţiu a fost dată abia în 2003, printr-o fatwa cu 39 de puncte, unde, la numarul 34 se discuta de legitimarea luptei jihadiste în eter! După acea dată, reţeaua informatică Al’Qaeda ia amploare – un site islamist generat de diviziile aflate în subordinea lui Al Zarkawi “thurwat al-sinam” detalia

operaţiunile din Irak, făcea apologia martirilor, chema tinerii la înregimentare în armata sacră a jihadului, existau chiar şi cursuri practice despre fabricarea unei bombe, întrebuinţarea otrăvurilor, etc. Elementul central al prezenţei Al’Qaeda în spaţial virtual este Forntul Internaţional Media pentru Islam, un site care se schimbă constant, dar care are linkuri către sute de alte site-uri jihadiste, un site care a lansat cel mai nou program, televiziune live, “Vocea califatului”, un program emis cu regularitate şi care îşi ţinea telespectatorii la curent cu cele mai recente ştiri despre insurgenţa irakiană.

Am dat exemplul celei mai cunoscute grupări teroriste pentru a prezenta mai uşor metodele de lucru ale acestor grupări. Ele nu sînt invenţii sau descoperiri revoluţionare ale grupărilor damnate. De ele se folosesc statele şi partidele politice în acelaşi scop: PROPAGANDA! Pentru ca şi o parte piţifelnicii de la Realitatea TV să înţeleagă acest lucru, OPAL SERVICE, va publica GRATUIT astfel de analize şi în perioada următoare! Internetul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu