Paştunistan, războiul din AF-PAK

.
Generalul David Petraeus se confruntă cu tristele adevăruri ale societăţii afgane. Într-o singură zi, trupele americane aflate sub comanda sa, costă... 200.000.000 de dolari! Speriaţi de costurile uriaşe, financiare şi politice, corpul ofiţerilor americani încearcă o nouă abordare, să evite o înfrangere, de tip Vietnam, un motiv în plus pentru preşedintele Obama să ia decizii conforme cu interesele de securitate ale SUA. Pentru asta, trebuie să renunţe la termenul promis de retragere a trupelor din Afganistan, iulie 2011, pentru... 2014, probabil. Pentru că, un adversar care-şi gîndeşte mişcările la nivel de generaţii, este foarte dificil să-l înfrîngi calculînd mişcările în ore, săptămîni sau luni!

Duminică, 15 august a.c., un membru Al Qaeda a fost ucis de o lovitura aeriană în Afganistan. Este vorba de Abu Baqir, lider important şi unul dintre comandanţii din teren ai organizaţiei. El a fost depistat în oraşul Kunduz. Lovitura aeriană a fost executată de un avion fără pilot, ca parte a unei misiuni tipice războiului tăcut dus împotriva Al Qaeda. Practice şi eficiente, SUA şi-au sporit operaţiunile în care folosesc drone şi contractori plătiţi inclusiv pentru servicii de intelligence. Aceştia acţionează atît pe teritoriul afgan, cît şi în cel Pakistanez, în deja celebrul Paştunistan, zonă tribală de frontieră, creuzet al reformării talibanilor şi zonă de provenienţă a "satrapilor" care au răstălmăcit Coranul, Sharia şi perceptele islamului, scăldînd în sînge pămîntul Asiei. Provincia pakistaneză de nord-vest este aproximativ de două ori mai mare decît Belgia. Acolo locuiesc în jurul a 22 de milioane de oameni, majoritatea etnici paştuni. Acest teritoriu, numit de afgani Paştunistan (ţara paştunilor), este perceput drept ascunzătoare a teroriştilor Mullahului Omar şi ai lui Osama bin Laden. Acolo, talibanii devin o ameninţare nu numai pentru procesul de pace din Afganistan, ci şi pentru unitatea Pakistanului. Autorităţile de la Kabul şi Islamabad se acuză reciproc că poartă responsabilitatea pentru evoluţiile periculoase din zonă, dar ambele ţări manifestă multă ipocrizie la acest capitol. Relaţiile dintre Pakistan şi Afganistan au fost mereu marcate de neîncredere. Oficial se vorbeşte despre dialog şi cooperare dar, în fapt, este valabil contrariul. Conflictul între cele două ţări a izbucnit deja în anul 1947, cînd a luat fiinţă statul pakistanez. Motivul? Afganistanul a refuzat să recunoască graniţa trasată arbitrar în secolul XIX de coloniştii britanici prin mijlocul teritoriilor locuite de paştuni, doar pentru a ţine lucrurile mai bine sub control. Guvernul afgan din epocă a încercat să-i instige pe paştunii de dincolo de linia de demarcaţie la răscoală împotriva regimului de la Islamabad, dar fără succes. Astfel de tentative nu au reuşit de altfel nici pînă în ziua de azi.


În aceeaşi zi, 15 august, la 9 ani distanţă de la pierderea conducerii Afganistanului, talibanii au ordonat prima execuţie publică cu pietre, într-un sat aflat în nordul Provinciei Kunduz. În faţa unui tribunal religios, condus de un mullah, adept al aplicării legii sacre, au fost aduşi un bărbat de 25 de ani, Khayyam şi o tînără de 19 ani, Siddiqa, care şi-au recunoscut dragostea. Aproximativ 200 de bărbaţi – printre care tatăl şi fratele lui Khayyam şi fratele lui Siddiqa i-au lovind cu pietre pe cei doi îndrăgostiţi. Întîi a murit ea. Apoi el... Talibanii au hotărît că justiţia este de partea lor. Şi acţionează în nord şi în sud, după principiul „să fii pretutindeni şi nicăieri, să loveşti şi să dispari”. Aşa au pătruns în casa lui Atta Jan Kajrwal, directorul pentru problemele tribale şi de graniţă, din provincia Zabul, districtul Shahjoy, din sudul ţării, provincie în care acţionează şi cea mai mare grupare de forţe româneşti. Comandoul taliban i-a ucis pe Kajrwal şi pe soţia acestuia, ca parte a unei campanii de pedepsire a acelora care colaborează cu forţele NATO, în Afganistan. În aceeaşi zi, un raid organizat la o locaţie folosită de talibani pentru încarcerarea celor care se opun conducerii talibane, s-a finalizat cu eliberarea a 27 de civili afgani şi uciderea a 13 luptatori islamici, în districtul Musa Qala, din sudul provinciei Helmand. O asemenea escaladare a violenţei în partea de sud a statului afgan este considerată urmarea logică a pătrunderii forţelor NATO în teritoriile controlate de talibani. Această operaţiune militară vizează scoaterea insurgenţilor din locaţiile deţinute, pentru ca populaţia din aceste provincii să aibă o viaţă normală şi să beneficieze de ceea ce oficialii centrali şi locali doresc a fi o bună guvernare. Alungarea talibanilor din localitate, în urmă cu 8 luni, în condiţiile “cuceririi” nordului provinciei Helmand şi, implicit, a localităţii Musa Qala, a oferit forţei ISAF prima victorie cu adevărat “tangibilă” dupa 18 luni. Prin urmare, armata britanică a anunţat o serie de proiecte pentru reconstrucţia oraşului. Acum, sub soarele dogoritor al lui august (52 de grade Celsius la umbră), realitatea este cu totul alta. Proiectele de dezvoltare stagnează, fondurile sînt deturnate, corupţia şi intimidarea sînt prezente la tot pasul. Musa QAla – numele tradus este Fortareata lui Moise. Este un oraş comercial, din nordul provinciei Helmand, cu populaţie majoritar Paştună (aproximativ 20.000). Pînă în decembrie 2007, a fost sub influenţă talibană. Se află la întretăierea unor importante căi utilizate de traficanţii de droguri. Mullahul Abdul Salaam, actualul guvernator şi fost comandant taliban, a fost numit în funcţie de forţele britanice, după “recucerirea” oraşului de către acestea, anul trecut.

Aceste imagini dau naştere la o serie de întrebări. A eşuat misiunea din Afganistan? Se face o separaţie între Afganistan şi Pakistan? Mai ales această din urmă chestiune îi preocupă în clipa de faţă pe mulţi dintre experţi. Motivul rezidă dintr-un vechi conflict între cele două ţări, atît de vechi cît existenţa Pakistanului însăşi. În ultimii mai bine de 63 de ani, regiunile tribale de la graniţa comună constituie oficial provincie pakistaneză. Mulţi afgani consideră că, atîta vreme cît acest conflict nu va fi soluţionat, în sudul Asiei nu va fi pace. Să nu uităm că Pakistanul şi Arabia Saudită au fost primele ţări care au recunoscut regimul talibanilor şi Emiratul Afganistan! De-a lungul timpului, britanicii i-au instigat pe paştuni împotriva Rusiei ţariste, apoi au folosit Afganistanul pentru a slăbi Pakistanul şi viceversa. Planurile guvernului pakistanez au reuşit cînd Afganistanul a fost invadat de Armata Roşie. Atunci, provincia de nord-vest pakistaneză a devenit baza de regrupare a luptătorilor şi refugiaţilor afgani. Sub preşedintele Zia ul-Haq a fost iniţiat un proces de islamizare a Pakistanului. Mii de şcoli coranice, aşa-numitele madrase, au luat fiinţă peste noapte. Numeroşi "luptători ai lui Allah" au fost aduşi din ţări arabe la graniţele cu Afganistanul, pentru a lupta, sprijiniţi financiar şi militar de către occidentali, împotriva ameninţării comuniste. Unul din scopurile urmărite de atunci de către Pakistan a fost să-i înlocuiască pe inobedienţii şefi de trib din regiune cu tineri mulahi şi luptători fanatici. În ultimii doi ani au fost ucişi aproximativ 250 de şefi de trib influenţi. Ei nu mai există pentru a-şi putea controla teritoriile, comanda fiind preluată de talibani.

Situatia din Musa Qala, descrisă mai sus, este emblematică pentru Afganistan şi pentru zona de frontieră, disputată cu Pakistanul, Paştunistan. Societatea afgană refuză să se modernizeze şi să se transforme, după aproape 3 decenii de război neîntrerupt. Mentalitatea occidentală, pierdută odată cu abdicarea regelui şi lovitura de stat din 1978, re-adusă aici de militarii Coaliţiei, se loveşte de o mentalitate arhaică, îngheţată în evul mediu. Relaţiile tribale, străine occidentalilor, sînt cele care stabilesc modul de funcţionare al societăţii. Existenţa unor grupuri înarmate (aşa-zisele miliţii) face şi mai dificilă reconstrucţia. Desele prezenţe ale talibanilor şi ale recrutorilor Al Qaeda creează o presiune suplimentară asupra păturii sărace a societăţii dar şi asupra eventualilor oameni de afaceri locali. Cultura macului, rămîne “ramura economică” nr. 1, în lipsă de politici coerente, economice, alternative.

După preluarea atribuţiunilor, comandantul trupelor NATO din Afganistan (ISAF), generalul David Petraeus, a declarat, într-un interviu televizat, că îi va recomanda preşedintelui Obama să amîne retragerea dacă va considera că aceasta este prematură. Generalul a recunoscut că progresele forţelor aliate sînt “foarte lente” şi nu a exclus reconcilierea cu elemente moderate din rîndul talibanilor. Potrivit unei statistici independente, numărul soldaţilor străini ucişi în Afganistan a trecut de 2000, dintre care 15 români. În paralel cu aceste eforturi, London School of Economics and Political Science a publicat un studiu al lui Matt Waldman, profesor la Harward, potrivit căruia Servicul de Informaţii pakistanez (ISI), oferă finanţare, antrenament şi adăpost talibanilor din Afganistan, exact în provincia paştună de la frontiera intens disputată dintre cele două state. Studiul a fost realizat pe baza interviurilor cu nouă comandanţi talibani. Aceştia susţin că este oferit adăpost atît pentru grupurile talibane, cît şi pentru gruparea insurgentă Haqqani. Waldman arăta că ISI pare să controleze cele mai violente unităţi insurgente, Pakistan. Raportul arată că şi actualul preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, i-a asigurat pe liderii talibani închişi că sînt “poporul nostru” şi chiar a susţinut eliberarea unora din închisoare.

Concluzia studiului e că efortul NATO în Afganistan contra insurgenţei va avea succes doar cu sprijin pakistanez. Şi prin soluţionarea diferendului de frontieră dintre cele două state.