România ţinta unei agresiuni!

Am spus-o de mai multe ori pe această pagină şi, din cînd în cînd, în emisiunile de radio şi televiziune la care am fost invitat, că România se află în al 20-lea an de război! Observînd ceea ce se întâmplă în viaţa politică, economică şi socială din ţară! Iniţial, am crezut că este vorba de clasicul război româno-român, dar există semne că sîntem şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, de stat sau private, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă! Să mă explic: o întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) - această stare este generată de români, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este “ţintă” prin:
- distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
- crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;
- acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
- îndatorarea excesivă a ţării;

Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.

Dar, să le iau pe rînd! Clasa politică este, evident, dominată şi manipulată prin exploatarea propriilor racile. Acest lucru a fost oarecum facilitat de neputinţa societăţii civile de a elimina, anterior alegerilor, sau prin alegeri, persoanele cu vulnerabilităţi evidente. Fie din cauza amatorismului, fie datorită fraudelor electorale. Acest fapt a permis să avem în continuare politicieni persoane suspecte şi suspectate de colaborare cu poliţia politică, foşti activişti PCR corupţi, afemeiaţi, devianţi sexuali, duşmani ai poporului român, incompetenţi, lingăi şi proşti (în sensul ştiinţific al cuvîntului)! Toate aceste vulnerabilităţi au fost utilizate ca pîrghii de acţiune ale agresorului!

Dar, cum se manifestă aceste vulnerabilităţi la nivelul principalelor structuri ale statului?

Parlamentul: deşi marea masă a parlamentarilor români sînt persoane de bună credinţă, cei care invariabil ies la rampă fac parte din categoria celor cu probleme. Indiferent de partidul pe care, pe moment, “îl servesc”. Liderii aparţin unor grupuri de interese evidente, calităţile lor fiind reduse sau chiar lipsind cu desăvârşire.

Guvernul: caracteristica dominantă a membrilor guvernului este dată de faptul că, o parte semnificativă, fac parte din categoria “incompetenţi dovediţi” , sau aparţin categoriei “obedienţi politic” - fără coloană vertebrală .

Mass Media: „Jurnaliştii” actuali sînt “arondaţi” intereselor patronatului din presă, majoritatea formatorilor de opinie fac parte din categoria persoanelor susceptibile de a avea vulnerabilităţi. Vulnerabilităţle sînt date de: slaba pregătire profesională, obedienţa faţă de un baron local, de un sponsor, apartenenţa la fosta poliţie politică, interese economice, fie de apartenenţa la un grup politic. Cum, parte din patronatul din presă are grave probleme de moralitate şi chiar de legalitate, este clar că acesta va face jocul celui care i-o va impune!

Agresiunea se manifestă zilnic, cu o violenţă greu de definit şi la toate nivelele vieţii de zi cu zi: 1. Politic: manipularea clasei politice sau chiar conducerea acesteia pentru realizarea impresiei de scandal, incapacitate, duşmănie, crearea iluziei că actuala situaţie politică va fi schimbată cu ocazia alegerilor prezidenţiale. 2. Economic: adoptarea unor măsuri care contravin intereselor naţionale: impozitul “forfetar”, cauză a distrugerii IMM-urilor, neadoptarea unui plan concret de măsuri anticriză, anunţat de micuţul premier pentru astăzi, la aproape UN AN de la izbucnirea crizei mondiale!, contractarea unui împrumut extern împovărător care va afecta mai multe legislaturi, efectuarea de cheltuieli nejustificate în contrapondere cu altele care nu se efectuează, indecizie şi oscilaţii legislative; 3. Social: antagonizarea categoriilor sociale prin „asmuţirea” unora împotriva celorlalte, neacordarea unor drepturi salariale legale; 4. Instituţional: distrugerea unor instituţii fundamentale ale statului român: Armata, Justiţia, Poliţia şi Jandarmeria, Serviciile speciale, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională prin: crearea impresiei că deţin salarii şi pensii de lux, infiltrarea politicienilor cu interese economice la nivelul Curţii de Conturi, existenţa în cadrul Curţii Constituţionale a unui număr semnificativ de judecători “cu probleme”, distrugerea bazei de selecţie a Armatei şi a nivelului de trai a membrilor acesteia;

5. Mediatic: crearea în permanenţă a aşa-ziselor “scandaluri de presă” în care mass media se lasă antrenată cu “dezinvoltură” în scopul distragerii opiniei publice de la adevăratele probleme ale naţiunii, tabloidizarea presei scrise, a radioului şi televiziunilor, crearea de falşi idoli eminamente idioţi, asaltul financiar asupra televiziunii şi radioului publice şi exacerbarea divertismentului sexual sau cu conotaţii sexuale pe posturile de televiziune; 6. Justiţie: crearea impresiei că aceasta este imposibil de reformat, că membri ei fac parte din categoria corupţilor; 7. Legislativ: adoptarea unor legi superficial întocmite, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice că „se lucrează”; 8. Sănătate: modificarea permanentă a cadrului legislativ din domeniu, perceperea unor taxe pe serviciile medicale anterior gratuite, subfinanţarea şi căpuşarea sistemului, plecarea specialiştilor în străinătate, dificultatea accederii la tratament, totul avînd consecinţa îmbolnăvirii naţiunii şi degradării fondului ei genetic; 9. Învăţămînt: distrugerea bazei de selecţie a corpului didactic prin pauperizarea acestei categorii, neacordarea drepturilor salariale legale, nereformarea sistemului de învăţămînt, distrugerea învăţămîntului superior şi cercetării, politizarea structurilor de conducere, schimbarea continuă a programei de învăţămînt şi bulversarea generaţiilor tinere, cu consecinţa apariţiei unei generaţii slab educate şi bulnerabile; 10. Extern: atragerea României în criza din Republica Moldova inducîndu-se impresia implicării active a României în problemele interne ale ţării vecine, lipsa de reacţie la acuzaţii diverse, lipsa unei politici de securitate coerentă în ceea ce priveşte minoritatea maghiară din Har-Cov; 11. România ca membru al Uniunii Europene: neîndeplinirea sistematică a angajamentelor de reformare a justiţiei; lipsa de performanţă a europarlamentarilor români şi cooptarea pe listele de partid pe locuri eligibile a unor personalităţi cu expertiză limitată, obsucre sau compromise; 12. România ca membru al NATO: transformarea treptată a Armatei României, un aliat activ şi performant în cadrul Alianţei, într-o armată fără resurse şi implicit fără vizibilitate. Prin aceasta se distruge şi singurul vector de promovare a politici externe româneşti!; 13. Informativ: distrugerea sistematică a credibilităţii serviciilor speciale din România, subfinanţarea acestora, inducerea ideii că principalele ocupaţii ale acestora sînt poliţia politică, jocurile de culise şi afacerile murdare, ridiculizarea acestora (vezi cazul Leş, teroristul în şlapi!), inducereaa ideii că acestea sînt incapabile şi ineficiente (spionul Floricel), desfiinţarea unor structuri de intervenţie (Acvila) pe motiv de fraudă, consum exagerat de fonduri etc; 14. Etnic: transcederea problemei “autonomiei teritoriale” a minorităţii maghiare la un alt nivel prin radicalizarea discursului liderilor acesteia ca urmare a necooptării la guvernare a UDMR contrar angajamentelor anterior asumate de PD-L.

Toate aceste observaţii, din surse deschise, converg spre concluzia că România se află în mijlocul unei agresiuni, mijloacele folosite fiind exact cele din manualele de specialitate, oferite de clasa politică românească aflată într-o formă sau alta sub controlul agresorului.

Agresorul sau grupul de agresori pot fi entităţi statale sau grupări economico-financiare transnaţionale, servicii speciale de stat sau private apărute mai ales după încheierea Războiului Rece prin concedierea specialiştilor pe probleme americane sau sovietice care, odată rămaşi fără loc de muncă şi-au continuat activitatea în mediul privat, în slujba unor interese economice private.