Departe de televiziune şi de forţa trusturilor de presă, am o enormă satisfacţie. Aceea de a fis scris şi vorbit despre aceste companii din ianuarie 2004, cînd încă trupurile carbonizate ale celor patru luptători de la Blackwather nu atîrnau lugubru de podul din Fallujah! Am spus atunci că armatele private sînt viitorul războiului. Şi, cred că am avut dreptate: Crimeea, Syria, Lybia, Donbas sînt tot atîtea confirmări!
În decursul anilor, relaţia mea cu aceste companii a devenit mai strînsă, prietenii mai mulţi, iar poveştile mai spectaculoase. Chiar şi adrenalina se descărca altfel la umbra anonimatului! În ultimul timp s-au scris o sumedenie de poveşti despre aceşti oameni. Unele adevărate, altele fabulaţii perverse! Ei merită, cu adevărat, o carte adevărată! Poate un roman... Cînd timpul îmi va îngădui acest răsfăţ!
Pe Mihai l-am întîlnit în PX-ul din IZ, nu departe de fostul palat al lui Saddam Hussein. Pe unii dintre noi, provenind din spaţiul Balcanic, ne trădează faţa. Scrie pe fruntea noastră, de la o poştă, că eşti român, sau sîrb, sau bosniac, sau macedon. Aşa scria şi pe faţa lui. Pe a mea nu! Şi nici pe a colegului său, bucureştean, despre care puteam să jur că e canadian. Făceam noi cumpărături şi am intrat în vorbă. Apoi, peste cîteva zile, ne-am revăzut întîmplător la biroul Gen. Bg. Cătălin Tomescu, directorul pentru operaţii al Comandamentului Reunit. Oltean din Băileşti, fumător de Cohiba, dialogul s-a înfiripat repede. Oficial nu-mi spune nimic. Prea mulţi confraţi au scris „abureli” despre ei, în decursul timpului. Neoficial, aflu că e în Baghdad de doi ani şi „bucureşteanul” de patru. Cîştigă o căruţă de bani. Mihai mai vine în ţară, din cînd în cînd, dar „bucureşteanul” preferă să vadă cele mai exotice colţuri ale planetei, în concediu, evident, atunci cînd nu este well gunner, la postul său din portbagajul Chevrolet-uluiTahoe. Misiunea well gunner-ului este aceea de a menţine vacuumul de 100 de metri între convoi şi restul autovehiculelor din trafic, pentru că majoritatea atacatorilor sinucigaşi se infiltrează din spate. Am sperat să ne mai vedem, la un rom cubanez şi o havană veritabilă. Nu am reuşit. Mihai a plecat în misiuni, eu în Camp Dracula.
Linşarea celor patru bodyguarzi americani aparţinînd firmei de securitate "Blackwater" la Fallujah, pe 31 martie 2004, a atras atenţia mass-media asupra rolului pe care îl au firmele particulare de securitate şi privatizarea războiului. Conform unor date, în Iraq se aflau, în 2009, aproximativ 15.000 de bodyguarzi - personal de securitate particular, dintre care 6000 foarte bine înarmaţi, constituind practic o prezenţă militară paralelă în această ţară. Mii de veterani din Armată şi Poliţie - angajaţi ai unor firme particulare de securitate şi asistenţă militară din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Africa de Sud, Uganda, Filipine, Cipru sau Cehia -, plătiţi cu 1500 (o mie cinci sute) de dolari pe zi (în multe ţări leafa unui militar pentru o lună!), asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a "boss-ilor" firmelor implicate în reconstrucţia Iraq-ului.
Firmele particulare de securitate şi asistenţă militară apelează şi la serviciile unor experţi în lupta anti-gherilă din Columbia şi Algeria, ale militarilor ruşi cu experienţa războiului din Cecenia, precum şi ale militarilor chilieni formaţi în anii regimului generalului Pinochet. Nu lipsesc luptătorii nepalezi din tribul „Ghurka”, recunoscuţi pentru cuţitele lor lungi şi încovoiate. Iraqul şi Afghanistanul, dar nu numai, atrag ca un magnet mercenari din toate colţurile lumii, mulţi dintre ei cu un trecut foarte „încărcat". Adică, sînt acele tipuri de luptători despre care, între altele, s-au realizat filme documentare gen Shadow Company (Compania din umbră), în regia lui Nick Bicanic. Cel puţin 310 de companii private de securitate internaţionale, au primit contracte din partea administraţiei americane pentru protejarea oficialilor, instituţiilor, convoaielor şi altor entităţi americane şi irakiene. Contractele au fost încheiate din 2003. Pentagonul a contestat o parte din datele prezentate în raportul respectiv, susţinînd că poate confirma participarea a doar 77 de firme în misiunile de securitate din Iraq în baza unor contracte în valoare de 5,3 miliarde de dolari.
Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale care oferă contra cost servicii specializate şi expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute şi sub denumirea de: contractanţi militari privaţi, contractori de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de servicii militare etc. Serviciile de expertiză oferite sînt asemănătoare celor sigurate de structurile guvernamentale militare sau de poliţie. Cu consimţămîntul guvernului pot oferi şi servicii în teren pentru forţele armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting", care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army". „Blackwater" a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.
Majoritatea dicţionarelor definesc mercenarul ca fiind persoana care lucrează pe bani sau alte avantaje, un militar profesionist care se angajează pentru a servi într-o armată străină. După încetarea „războiului rece” recurgerea la serviciile CMP/CSP a cunoscut un avînt deosebit ceea ce a avut drept consecinţă o creştere considerabilă a numărului acestora. Principalii factori care au determinat această dezvoltare sînt: reducerea cheltuielilor alocate de către state în scopuri militare; creşterea complexităţii armamentelor şi echipamentelor militare cu dificultăţi în întreţinerea şi folosirea lor; sarcini sporite în sfera achiziţiilor, monitorizării sistemelor de armament, logistic cu extindere şi spre teatrele de război şi luptă; reducerea masivă a efectivelor militare, fărîmiţarea statelor şi apariţia unor conflicte la nivel local; raţiunile economice care determină noile state, dar şi pe cele dezvoltate şi unele organizaţii internaţionale să se orienteze către sectorul privat pentru unele servicii pînă nu demult exclusiv militare.
Între aceşti profesionişti ai războiului, fără identitate, se află şi mulţi români. Ei lucrează pentru companii occidentale pentru că firmele româneşti de securitate sînt prea mici să se înfrupte din caşcavalul cel mare. BIDEPA a încercat, în urmă cu cîţiva ani, dar a dispărut de pe piaţă! Bărboşii sînt printre cei mai buni luptători din lume. La întoarcerea acasă, merită o discuţie mai amplă despre viitorul şi privatizarea războiului, a serviciilor secrete şi a intereselor diverse pe care aceste entităţi le apără. Cum merită un reportaj, sau un documentar-anchetă, foştii militari români angajaţi prin contract care au efectuat misiuni spectaculoase în teatrele de operaţii din Afganistan, Iraq sau Balcani şi acum sînt lăsaţi la vatră de un sistem prea puţin prietenos cu oamenii săi. Un astfel de om este Laurenţiu Cuci, retras într-un sat din judeţul Arad. Puţini dintre consătenii săi ştiu că Laurenţiu cunoaşte Kabulul mai bine decît Timişoara, iar maşina lui era la deschiderea convoaielor cu demnitari care veneau sau plecau de la preşedintele Hamid Kharzai. Despre oameni ca el, ca Mihai, poate, altă dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu