O REFORMĂ TREBUIE SĂ AIBĂ LOC

Un fake-blog cu polemici şi răutăţi, apropiat unui sindicat obscur, lansează pe piaţă diversiuni multiple și atacuri directe la conducerea Societății Române de Radiodifuziune. Minciunile sfruntate, povestirile fantastice demne de puberii unei epoci uitate, prea devreme!, sînt înseilate de salariați ai instituției bălăcărite sistematic. Salariați, se pare, intangibili, care duc acasă cam de trei ori salariul unui realizator într-un post teritorial!

Din păcate, în afară de astfel de manipulări grosolane, nu doreşte nimeni să discute despre serviciile publice audiovizuale. Despre viitorul lor, concret, mai ales în contextul etatizării și al ieșirii din pandemie, o pandemie care a ținut acasă peste 700 de salariați ai SRR fără de care... s-a putut! Care sînt plusurile, minusurile, perspectiele? O dezbatere, la rece, cu proiecte şi soluţii cred că se impune!

Există în acest moment, doar în Europa, aproape 7 mii de canale de televiziune tematice! Tehnologiile revoluționare, cu impact major nu doar asupra peisajului media ci și asupra celui al politicii, care au făcut posibilă această enormă ofertă media fac astăzi extrem de necesare serviciile publice audiovizuale. Toate monitorizările demonstrează că, din punct de vedere jurnalistic, programele specializate ale celor două instituții oferă, chiar în condițiile actuale, cea mai echilibrată perspectivă asupra evenimentelor interne si internaționale. Atîta timp cît se comportă ca posturi comerciale, mai ales regionalele (nu exemplific), alergînd după rating și contracte de publicitate, posturile publice nu pot pretinde o taxă obligatorie: este incorect atît față de public cît și față de posturile private.

Situația Televiziunii și Radioului nu ține de bani decît într-un plan secundar. Problema ține de natura misiunii lor și de percepția societății. O dovadă certă este că nu au existat proteste publice în momentul eliminării taxei! Precum în Grecia, odată cu desfiinţarea instituţiilor! Pe de altă parte, Agenţia de Presă AGERPRES, finanţată de stat, este lider de necontestat pe segmentul său, fără să abdice de la deontologia jurnalistică!

Transparența și eficacitatea funcționării SRR și TVR trebuie asigurate prin modificarea legii de funcționare, așa cum o cer constant și rapoartele anuale ale Curții de Conturi, care atrag atenția asupra ambiguității legislative în care își desfășoară activitatea cele două instituții – care nu sînt considerate pe deplin “publice”.  Depolitizarea mult cerută și trîmbițată, din cînd în cînd de unii sindicaliști vopsiți, ar trebui să înceapă cu CONSILIILE DE ADMINISTRAȚIE unde nu ar avea ce căuta reprezentanți ai partidelor politice. Doar PROFESIONIȘTI în domeniu! 

Apoi, se impune de urgență schimbarea organigramei, ticăloșită de sforarul Ovidiu Miculescu, prin care posturile teritoriale au fost DONATE unor manageri fideli conducerii, aduși de aiurea, PE VIAȚĂ! Este, practic, un transfer de proprietate publică, în privat. O privatizare frauduloasă și penală!

Ar trebui discutat serios despre unificarea celor două instituţii publice. Cu DA şi NU! Pe puncte! În locul a două societăți separate, așa cum este acum, audiovizualul public ar putea funcționa sub cupola unei singure entitati". Modelul "ar duce la eficientizarea cheltuielilor, fiind cel mai întîlnit în Europa". Din unificare ar rezulta o singură societate, cu un singur consiliu de administraţie şi cu o singură finanţare, eventual o nouă taxă pentru audiovizual. Unificarea ar presupune o reorganizare a activităţilor "mai ales în zona administrativă, tehnică, economică şi a serviciilor de suport, care ar fi comune", dar şi o reorganizare la nivelul studiourilor teritoriale care ar însemna resurse mai mari şi acoperire mai eficientă a ariei de responsabilitate.

O fuziune TVR – SRR ar fi de dorit. Ar exista o viziune comună a serviciului public, o strategie comună. În acest fel calitatea şi relevanţa serviciului public vor creşte. Nu mai vorbesc de posibilitatea de cross-promotion, care va ridica profilul atît al TVR cît şi al SRR, campanii comune, proiecte etc. ,utilizarea comună a rezervorului de talente disponibil, dar şi sinergii de costuri: o singură conducere, contracte unice  – ceea ce ar duce la o putere de negociere mai mare din partea TVR+SRR. 

Cele două instituţii au mai funcţionat împreună pînă în 1994, sub numele Radioteleviziunea Română. Ele au fost separate odată cu apariţia Legii 41 de organizare şi funcţionare a radioului şi televiziunii publice. Pentru ca un astfel de proiect să poată fi pus în aplicare, este nevoie de o schimbare radicală a acestei legi.

În prezent, TVR, instituţie cu peste 2400 de angajaţi, are datorii istorice de peste 150 de milioane de euro, în timp ce radioul public are  aproximativ 2.200 de angajaţi.

Personal, cred în dispozițiile constituționale care garantează dreptul la informare al cetăţenilor prin asigurarea surselor de finanţare a principalelor mijloace de informare: radioul şi televiziunea publice. Deci, cred că accesul la radiodifuziunea publică trebuie să fie gratuit. Mai mult, cred că mass – media publice trebuie să beneficieze de același statut ca și sănătatea, educația, cultura, apărarea, serviciile de informații sau cele menținerea ordinii. Solutia presei de calitate stă în zona nonprofit iar TVR şi Radio Romania sînt obligate sa facă doar jurnalism de calitate. Exemplele în Europa există: Radio France este o societate naţională de radiodifuziune, constituită sub forma unui serviciu cu capital public, al cărui unic acţionar este statul, în Olanda, în Finlanda, în Islanda nu există taxă TV şi nu se lasă cu acuzaţii de încălcare a libertăţii presei, În 2015, taxa s-a scos şi în Ungaria.

Rolul radioului declarat de la început - informarea, educarea şi divertismentul -  îşi atinge scopul în emisiunile transmise. Urmarind să contribuie, în special, la formarea publicului, emisiunea culturala "Universitatea radio", difuzată zilnic între orele 19 şi 20, s-a transformat într-un nou post numit "Radio Cultural", existent şi astăzi. De asemenea, s-a dezvoltat şi reţeaua posturilor teritoriale în oraşe precum Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Cluj, Timişoara, Constanţa, Brașov.  Aici intervine a doua discuţie esenţială: trebuie radiodifuzorul public să susţină SINGUR canale tematice sau dedicate teritorial? Posturile culturale, nu ar trebui susţinute şi de Ministerul Culturii? Cele internaţionale de Ministerul de Externe? Cele regionale de judeţele arondate? În acest fel, sume mult mai mari de bani ar putea fi folosite în dezvoltarea principalelor canale ale serviciilor publice audiovizuale!

Înainte de a arunca pe piaţă sperietoarea cu desfiinţarea unor studiouri, cred că o dezbatere serioasă trebuie să aibă loc!