NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

miercuri, 26 septembrie 2012

FOS

În primul deceniu al secolului 21, luptătorii din forţele speciale au înlocuit super-eroii în cinematografie, animaţie şi chiar în publicitate. Ascunse de ochii marlui public, pînă mai ieri, forţele pentru operaţiuni speciale au invadat societatea de consum planetară. Războiul împotriva terorismului, marile televiziuni de ştiri şi new media au favorizat apriţia în mentalul colectiv al luptătorului, profund implicat în războaiele din Iraq şi Afganistan. Sigur, nici performanţele acestor trupe, din celelalte momente ale istoriei moderne nu pot fi ignorate.

Dacă ar fi să trecem în revistă cele mai cunoscute FOS, prima care îmi vine în minte este LEGIUNEA STRĂINĂ, o legendă vie a curajului, sacrificiului, tehnicilor excepţionale de luptă şi... a colonialismului francez! Nu putem uita nici trupele ruse SPEŢIALNÎE NAZNACENIA. Regimentele cu Scop Special, SPETSNAZ, echivalentul Beretelor Verzi ale SUA, sînt create pentru cei mai rezistenţi dintre militarii ruşi.

Beretele verzi ale Armatei Americane (SUA) sînt antrenate pentru a face faţă războaielor non-convenţionale. Oricine doreşte să ajungă în Beretele Verzi ale Armatei SUA, trebuie să deţină cîteva calităţi esenţiale: inteligenţă, putere fizică, motivaţie, încredere, maturitate, stabilitate, judecată, putere de decizie, capacitate de lucru în echipă, influenţă şi abilităţi în comunicare.

Shayetet 13 este una dintre unităţile de elită ale armatei israeliene, asemănîndu-se foarte mult cu “Delta Force”-ul american. Fiind specializaţi în salvări de ostatici şi acţiuni de anti-terorism, militarii lui Shayetet 13 sunt gata oricînd să meargă în afara Israelului pentru a rezolva orice misiune. Cei care fac parte din această forţă specială se antrenează intensiv în Krav Maga, artele marţiale naţionale ale Israelului.

Delta Force (SUA) a fost înfiinţată în noiembrie 1977, la cererea preşedintelui Jimmy Carter, de către colonelul Charles Beckwith, un veteran al războiului din Vietnam, care fusese anterior şi ofiţer de legătură cu SAS-ul britanic, după modelul căruia a şi fost organizată.

Informaţiile oficiale despre Delta Force sînt foarte puţine, Pentagonul refuzînd să facă orice comentariu despre această unitate, cele mai multe date provenind de la foştii militari. Unitatea este structurată pe echipe mici, de patru sau cinci oameni. Patru echipe formează o trupă, iar două trupe (asalt şi sniper) formează un escadron. Membrii săi sînt recrutaţi din rîndul armatei terestre, în special din rîndul Forţelor Speciale “Beretele Verzi” sau a unităţilor aeropurtate Rangers, deşi se pare că recrutează şi din rîndul altor servicii, că de exemplul Corpul Puşcaşilor Marini (USMC). Centrul de antrenament, denumit Security Operations Training Facility, se afla situat la baza Fort Bragg, Carolina de Nord.  “Operatorii” Delta Force, cum sînt denumiţi militarii, se bucura de o mare autonomie şi flexibilitate.
Navy SEAL (forţele speciale ale Marinei Militare americane) Forţele speciale ale Marinei Militare SUA au ca misiuni războiul neconvenţional, acţiuni directe, contra-terorism şi operaţiuni speciale de recunoaştere. Au fost înfiinţate în anii ‘60, la iniţiativa preşedintelui J.F. Kennedy.

Stagiul de pregătire pentru SEAL durează 26 de săptămîni şi este susţinut la Centrul Special de Luptă Navala (Naval Special Warfare Center ) de la Coronado, California, şi este voluntar. Mulţi cursanţi renunţă în cursul stagiului (aproximativ 70 - 80 %).

Se ştiu foarte puţine lucruri despre Forţa de Operaţiuni Speciale "Kandahar Strike Force", un grup controversat, finanţat de CIA, care operează după modelul "vigilante", adică, fac dreptate acolo unde autorităţile se dovedesc neputincioase. Format la Kandahar, KSF acţionează în provnciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan. Grupul este format din membri de elită ai armatei regulate afgane, selectaţi de ofiţeri CIA şi instruiţi de Forţele Speciale americane la Kandahar, în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda, construită de către forţele lui Osama Bin Ladden în 1996. Grupul operează în afara "parametrilor instituţionali ai guvernului afgan" şi se subordonează direct CIA. Operaţiunile de tip "blackops" erau derulate în întreaga ţară, însă, comandourile fiind transportate de către forţele americane cu ajutorul elicopterelor Blackhawk. Liderul grupului declara presei americane, că acţiunile grupului său au fost atît de eficiente, încît a primit numeroase scrisori de apreciere, chiar din partea preşedintelui Hamid Kharzai! De la moartea fratelui preşedintelui, KSF pare să se fi angajat într-un război brutal nu cu talibanii, sau Al- Qaeda, ci cu autorităţile afgane provizorii, tot mai corupte. Din acel moment, relaţia idilică dintre Guvern şi "Kandahar Strike Force" s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat pentru că stătea în calea "reconcilierii" cu talibanii.

În România, potrivit legii, Fortele pentru Operaţii Speciale (FOS) sînt forte special instruite şi dotate pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiuni directe şi asistenţă militară în ţară şi în teatrele de operaţii militare, avînd componente din toate categoriile de forţe ale armatei. Personalul şi structurile de operaţii speciale au participat la misiuni internaţionale în Afganistan ( asistenţă militară pentru Forţele de Securitate Afgane, instruire şi însoţirea în luptă a forţelor afgane, asistenţă umanitară, acţiuni în sprijinul populaţiei locale), Iraq (instruirea forţelor speciale iraqiene) şi Kosovo (misiuni de patrulare, escortă, pază obiective).

Ziua Fortelor pentru Operatii Speciale se aniverseaza în fiecare an la 1 martie, fiind legată de data înfiinţării Batalionului 1 Operaţii Speciale "Vulturii", prima componentă actională a Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Începînd cu 15 martie 2010, Forţele pentru Operaţii Speciale sînt o armă distinctă, inclusă în categoria armelor de luptă ale Armatei Române. Mai multe despre această categorie de forţe, puteţi afla joi, în emisiunea EUROATLANTICA, realizată de Radu Dobriţoiu, la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI.

Un comentariu:

  1. Apreciez in mod deosebit opiniile dumneavoastra, dar in articolul acesta s-a strecurat, neintentionat, sunt convins! o greseala: Legiunea straina NU este o unitate speciala. Ea este o unitate convnetionala fiindca nu indeplineste unul din criteriile pentru ca o unitate sa fie caracterizata ca "Forta de operatiuni speciale" si anume, cu efective de nivel tactic sa fie indeplinte obiective operative sau chiar strategice. Mai multe despre subiect puteti gasi pe topicul dedicat Legiunii de pe forumul semperfidelis.ro, Boribum e o sursa extrem de credibila, e ofiter in Legiune. In rest, va marturisesc ca sunteti o supriza placuta pentru mine!

    RăspundețiȘtergere