NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

vineri, 12 iunie 2015

PRIETENIA ÎN CONTEXTUL NOII STRATEGII DE SECURITATE

Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, intitulată "O Românie puternică în Europa şi în lume" a fost transmisă vineri Parlamentului. Interesant, din punctul meu de vedere! Personal, cred că principalul merit al noii strategii îl reprezintă reinterpretarea conceptuală şi practică a securităţii naţionale, iar efectul ar putea fi o transformare la nivelul culturii de securitate a instituţiilor statului şi, în viitor, a cetăţeanului! Sper ca în virtutea aplicării acestei Strategii, cultura de securitate îşi va cîştiga locul meritat în acest secol zbuciumat, şi în ţara noastră!
Remarc de la început că actuala strategie a scăpat de obsesiile lui Traian Băsescu faţă de presa ticăloşită. Apar alte riscuri şi vulnerabilităţi!

Din păcate, PRIETENIA nu apare trecută, nici la RISCURI nici la VULNERABILITĂŢI. Deşi, ar trebui! Nu exisă proceduri care să te înveţe ce să faci atunci cînd un PRIETEN DECLARAT, vulnerabil la funcţii, laude, orgolii, INTEGRITATE, îţi devine duşman din senin! Cînd uită de unde a plecat, cine l-a sprijinit, cine a fost alături de el, iar astăzi, este interfaţa unui sistem ticăloşit, de profitori care ştiu că nu mai au mult de trăit în fruntea instituţiei! Parvenitismul nu figurează în Strategia Naţională de Apărare! Cu, sau fără cămaşă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu