NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

miercuri, 9 decembrie 2009

LUMEA SARE ÎN AER!


Venezuela lui Chavez se înarmează pînă în dinţi ca răspuns la cedarea bazelor militare columbiene în favoarea Statelor Unite. În Iran, Ahmadinejad este contestat de studenţii „portocalii” prin demonstraţii mamut. Pakistanul şi Iraqul sar în aer, izbind prin suflul exploziilor Afganistanul şi Siria.
Dublul atentat comis luni într-o piaţă din Lahore, în estul Pakistanului, a urcat la 49 de morţi şi 150 de răniţi, conform unui nou bilanţ avansat marţi de poliţie, relatează AFP, preluată de FrontlineBanat. În cursul serii de luni, două bombe au explodat la interval de 30 de secunde una de cealaltă într-o piaţă a oraşului, în faţa unui post de poliţie şi a unei bănci, situate la nici 50 de metri distanţă. Piaţa Moon, una dintre cele mai populare din Lahore, situată în plin centrul oraşului de opt milioane de locuitori, era foarte aglomerată la momentul atentatului. În urma exploziilor s-a declanşat un imens incendiu, care a distrus buticurile şi restaurantele. La miezul nopţii flăcările erau încă prea puternice pentru ca anchetatorii să se poată apropia suficient de mult încît să determine natura bombelor utilizate, respectiv dacă acestea au fost detonate de kamikaze sau de la distanţă.
Explozia unei alte bombe, produsă marţi, lîngă un obiectiv militar de la Multan, în estul Pakistanului, a provocat moartea a cel puţin 12 persoane, au indicat surse ale poliţiei locale şi martori oculari, citaţi de agenţiile de presă internaţionale. Încă 15 persoane au fost rănite, mai multe clădiri fiind grav avariate, a indicat un responsabil al poliţiei locale. Explozia de ieri se înscrie în seria violenţelor declanşate după anunţul Washingtonului privind suplimentarea ajutorului american acordat Pakistanului în lupta acestuia împotriva mişcării talibane şi a organizaţiei teroriste Al-Qaida. De asemenea, deflagraţia poate avea legătură şi cu ofensiva de anvergură lansată în octombrie de forţele guvernamentale pakistaneze asupra bastionului islamist din zonele tribale din nord-vestul ţării, la graniţa cu Afganistanul, soldată pînă în prezent cu moartea a cel puţin 400 de persoane.
Mai la vest, cinci atacuri simultane comise ieri dimineaţă la Bagdad au lăsat în urmă peste 120 de morţi şi 450 de răniţi. Atentatele cu maşină capcană, nerevendicate dar atribuite Al Queda, au vizat mai multe clădiri oficiale. Guvernul de la Bgadad şi oficiali ai armatei americane au avertizat, încă de luna trecută, în legătură cu o intensificare a atacurilor îndreptate împotriva puterii, pentru a o decredibiliza înainte de alegerile programate să aibă loc la începutul lui 2010. Site-ul MediArabe susţine, citînd anumiţi observatori, că Siria nu ar fi străină de atentatele de ieri. Bagdadul a acuzat şi în lunile august şi octombrie Damascul pentru că ar fi fost implicat în atacurile sîngeroase, prin intermediul loialiştilor partidului Baas, pentru a da peste nas SUA, notează sursa citată. În ultimele zile, Iraqul a anunţat instalarea unui nou sistem de supraveghere a frontierelor cu Siria, pentru a limita infiltrarea teroriştilor de pe teritoriul sirian, dar anumite cercuri de la Damasc, apropiate regimului Bashar al-Assad, au denunţat această măsură a Bagdadului. Siria susţine şi că echipamentele instalate ar fi fabricate în Israel. Concluzia observatorilor citaţi de site este că atacurile de ieri fac parte din riposta Siriei, care a vrut astfel să dovedească ineficienţa echipamentelor de la frontieră. Greu de crezut! Mai repede ne putem gîndi că Siria a rămas singurul stat stabil din regiune, cu o numeroasă populaţie kurdă, iar o redesenare a Orientului Mijlociu Lărgit a rămas o prioritate a strategilor secolului XXI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu