GUAM SPRE OTSC?

Alianţa Caucaziană, sau GUAM, este una dintre formelele de regrupare, solidarizare şi cooperare interstatală din spatiul dintre Prut şi Marea Caspică creată după destrămarea URSS. Ca şi CSI, experimentul a pornit cu un handicap greu: CSI, din cauza intereselor şi noilor orientări, GUAM, din cauza lipsei de viabilitate a proiectului: patru state – Georgia, Ukraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova, pe un spaţiu geografic discontinuu şi lipsit de o minimă reţea de infrastructură de transport şi comunicare, exceptînd Ukraina şi Moldova, ţări în care gradul de sărăcie este considerabil, cu proiecte ineficiente şi cu sprijin insuficient, mai mult simbolic, din partea Occidentului şi a instituţiilor sale. Aversiunea şi distanţarea faţă de Moscova, mergînd chiar pînă la război (în cazul Georgiei), nu au putut fi aliaje suficient de puternice pentru statele componente. Nici chiar dorinţa comună de emancipare a unui spaţiu mult prea vast şi important geo-strategic pentru "vecinătatea apropiată", pornit din "gîtul" caucazian şi terminînd pe colinele domoale ale Prutului. Singurul numitor comun al acestor patru state, în plan european şi internaţional, este relaţia cu Uniunea Europeană, care se realizează în forme specifice, Uniunea curtînd, mai degrabă Ukraina şi Azerbaidjanul pentru potenţialul energetic al celor două state. Uşor mioapă, din cauza aroganţei şi autosuficienţei, UE are totuşi, capacităţi reduse. Dacă pentru Parteneriatul Estic au fost prevăzuţi 600 milioane de euro, alocaţi în mare parte din contul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat, pentru un eventual „Parteneriat Caspic” nu există nici o acoperire financiară substanţială. Ce să mai vorbesc de GUAM! După “experimentul portocaliu”, Ukraina caută o formulă de echilibru între Rusia şi UE, cu o balanţă sensibil înclinată spre Moscova. Acelaşi lucru şi-l propune, prudent, şi Azerbaidjanul. Georgia a încercat o desprindere tranşanta de Rusia, care s-a dovedit catastrofală, soldată cu pierderi de teritorii şi un conflict recent (2008) încă neelucidat complet! Republica Moldova este în plin proces de repoziţionare geopolitică, în condiţii dificile şi cu o finalitate pe cît de interesantă, pe atît de incertă, despre care am tot scris pe acest blog. Cît despre sprijinul României în relaţia GUAM, Moldova mai bine s-ar îmbăta bine în hrubele de la Cricova! România este complet ineptă în relaţia cu Caucazul, ca să nu mai vorbesc de Ukraina. Cursa aderării la NATO şi la UE a creat mulţi ochelari de cal, distribuiţi relativ egal în rîndul clasei politice româneşti. Tot ce contează pentru ei este Bruxelles, cîteva capitale europene şi Washington DC. Este o atitudine prevalentă şi generalizată, zdruncinată, din cînd în cînd, de obsesia lui Traian Băsescu pentru Rusia şi Moldova. Din păcate, doar la modul declarativ! De asemenea, o dimensiune „caspică” urmează sa cuprindă un raţionament politic solid acceptabil şi acceptat şi pentru ţările din regiune. Iar printre potenţialii „coordonatori” europeni care ar gira asemenea iniţiativă s-ar putea număra Germania (actualmente activă în această regiune), în nici un caz România, care ar juca un rol secundar.

În aceste condiţii, şansele de supravieţuire ale GUAM sînt minime, ca organizaţie, iar şansele statelor componente depind de propria lor politică, în primul rînd, de modul de gestionare a relaţiiilor lor cu Moscova, dar şi de angajamentele Occidentului faţă de zona europeană şi caucaziană a fostei URSS. Din păcate, Moscova nu pare interesată de subiect, iar UE nu schiţează un concept coerent, iniţiative decisive în această privinţă întîrziînd să apară. De aceea, sînt aproape convins că anul viitor, în 2011, la un deceniu de la înfiinţarea sa, GUAM va deveni probabil istorie, mai ales că spaţiul transnaţional începe să fie ocupat de o altă organizaţie: Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, mijloc suplimentar de Influenţă politică, şi nu numai, al Rusiei în vecinătatea apropiată - Asia centrală, Caucazul şi Europa de Est. Presa scrie că Moscova face planuri „de război” împreună cu partenerii săi din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan (foste republici sovietice). Primul pas ar fi crearea unei alianţe militare, asemănătoare NATO, care să fie utilizată în cazul în care un „mare război” ar fi declanşat în regiune, relatează Kommersant. Decizia intervine după ce în februarie OTSC anunţase crearea unei Forţe colective de reacţie rapidă ce va fi utilizată în cazuri de agresiune militară, operaţiuni speciale împotriva terorismului internaţional, a extremismului, crimei organizate şi traficului de droguri, aminteşte ziarul rus. Forţele ar trebui şi să apere infrastructura importantă (facilităţi strategice, baze militare, centrale nucleare, reţele de gazoducte şi oleoducte). Rusia a considerat că nu este suficientă o asemenea forţă mobilă şi de mici dimensiuni. Secretarul OTSC, rusul Nikolai Bordiuja, a explicat că noua grupare militară în Asia centrală va fi utilizată „în cazul unei serioase ameninţări a integrităţii teritoriale şi în cazul unui mare război”, în timp ce Forţa de reacţie rapidă va fi folosită în „conflicte mici”, relatează Agerpres. Proiectele documentelor necesare sunt deja pregătite, acestea urmînd să fie convenite cu statele membre şi semnate de preşedinţii lor, iar noua alianţă politico-militară a intrat deja în vizorul ONU!

Vitali Strugoveţ, purtătorul de cuvânt al OTSC, a explicat că forţa va cuprinde unităţi întregi din cinci ţări - Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Rusia şi Uzbekistan. „Vor fi unităţi de artilerie şi de tancuri, flota maritimă militară la Marea Caspică. Alături de această grupare vor sta forţele colective de reacţie rapidă deja existente”, a declarat el. Cum Rusia este cel de-al doilea exportator din lume de arme, echipamente şi tehnologie militară, noua forţă militară va fi dotată direct de la „producător” şi la preţurile practicate de Rusia pentru propria piaţă. Mai mult, Rusia şi-ar stimula şi economic protejatele, prin deschiderea, pe teritoriul acestora, a unor fabrici de armament. „Negociem pe marginea creării unor fabrici comune ale membrelor OTSC pentru a dezvolta, produce, recicla şi menţine echipamentele şi armamentul”, a declarat secretarul OTSC, citat de RIA Novosti. OTSC a fost creată în 2002 la iniţiativa Federaţiei Ruse, avînd iniţial o menire politică – integrarea fostelor republici sovietice şi susţinerea lor financiară. Membrii „Pactului de la Taşkent”, cum mai este numită alianţa, au semnat însă şi o clauză de asistenţă militară reciprocă şi promisiunea că nu vor adera la vreun bloc militar, deoarece Rusia dorea să se asigure că aceste state nu se vor alătura niciodată NATO, care îşi începuse deja extinderea spre Est. În 2007, membrii Pactului de la Taşkent au reuşit să ajungă la un acord care ar permite forţelor militare ale organizaţiei să fie desfăşurate în misiuni de menţinere a păcii sub mandat ONU. Dispariţia, firească, a GUAM şi apropierea politico-diplomatică a Azerbaidjanului şi Ukrainei faţă de Moscova ar putea determina aderarea celor două la OTSC, fapt ce ar duce, pe deoparte la o posibilă rezolvare a diferendului caucazian din Nagorno-Karabah, dar şi la o antagonizare a celor două blocuri militare în Europa de Est.

Deşi NATO face un adevărat dans de curtoazie în jurul Kremlinului, preşedintele Dmitri Medvedev, nu s-a sfiit să spună că forţa militară este gîndită ca o contrapondere a Alianţei Tratatului Nord-Atlantic, care ba doreşte Rusia în interiorul său (perversităţi nord-europene!), ba îi solicită ferm, ieri, să-şi retragă trupele din Georgia şi Moldova! De altfel, şi în Strategia naţională de securitate a Rusiei pînă în 2020, aprobată recent de preşedintele Medvedev (în care se anticipează că se va declanşa un conflict pentru resursele Arcticii), se arată că Rusia consideră OTSC „principalul instrument menit să contracareze provocările regionale şi ameninţările cu caracter politico-militar şi strategico-militar”.