Af-Pak! Afganistan şi Pakistan. Deşi sînt state complet diferite, totuşi, ambele sînt ameninţate de aceeaşi insurgenţă talibană, provenită din centura paştună, teritoriul tribal neguvernat care traversează graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Această realitate ne obligă să gîndim în termenii unui singur teatru de operaţiuni. În ultimele zile, pe fondul intensificării violenţelor şi a intensificării mişcării insurgente, cred că situaţia din Pakistan devine una extrem de periculoasă! Ameninţarea reprezentată de alianţa dintre talibani şi reţeaua Al-Qaeda, nu se mai limitează, de mult, în mod exclusiv la centura tribală: există posibilitatea reală ca aceasta să se extindă în centrul Pakistanului, în Punjab, în marile oraşe, Karachi şi Lahore, afectînd chiar şi Islamabadul.
Paştunistanul, zona tribală desprecare vorbeam, împărţită doar teoretic de linia Durand, oferă în sine o excelentă platformă de recrutare pentru insurgenţa talibană: în jur de 10 milioane de etnici paştuni, dispuşi de o parte şi de alta a unei graniţe imposibil de controlat. În plus, nu trebuie uitat faptul că FATA a constituit, în mod istoric, un spaţiu aparte, guvernat de un sistem de legi tribale, codificat în 1848 şi revizuit în 1901 de către britanici, neintegrat în ordinea juridică a Pakistanului şi subordonat doar formal Islamabadului! Populaţia Pakistanului este de peste 176 de milioane de locuitori, locul 6 în lume. Este formată din mai multe etnii: punjabi 48%, paştuni 15,4%, sindhi 14,1%, sariaki 8,3%, muhagirs 7,5%. Cei mai mulţi dintre pakistanezi sînt musulmani, 95% din totalul populaţiei, dintre care 75% sînt suniţi şi 20% şiiţi. Dacă, în 2001, grupările insurgente controlau doar două „agenţii“, Waziristanul de Sud şi de Nord, în primele luni ale anului 2009, acestea îşi extinseseră influenţa în întreaga FATA, în zone cheie ale provinciei frontierei de nord-vest, precum Valea Swat, avansînd chiar la o distanţă de doar 70 de km de Islamabad! Această intensificare a mişcărilor insurgente ne poate duce la concluzia că liderii locali au devenit extrem de puternici şi... „motivaţi”!
Însă, potrivit analiştilor, departe de a fi o mişcare omogenă din punct de vedere ideologic, insurgenţa talibană reprezintă „o confederaţie dezlînată de alianţe de conjunctură“, aşa cum o numea David Kilcullen, formată în proporţie de 90% din luptători tribali „part-time“ şi cu o agendă majoritar locală. Se estimează că numai 10% dintre luptători formează nucleul ideologic dur al insurgenţei talibane! În acest context, strategii militari de la Pentagon mizează pe faptul că schimbarea echilibrului de putere ar putea determina fragmentarea mişcării talibane. Washingtonul propune sincronizarea, împreună cu armata pakistaneză, a unor ample campanii de contrainsurgenţă al căror scop nu ar trebui să fie doar stăvilirea ofensivei talibane, ci şi preluarea iniţiativei tactice prin modificarea decisivă a balanţei de putere în favoarea Kabulului şi a Islamabadului, în întreaga regiune tribală. Se încearcă o repetare a reţetei folosite de generalul David Petraeus în Iraq prin elaborarea unui regim complex de stimulente, inclusiv financiare!, care să convingă elementele insurgente să abandoneze lupta de gherilă şi să devină parte a sistemului.
După violenţele din ultimele zile, strategia aliată în Af-Pak pare, însă minată de forţa şi charisma unor lideri, capabili să coaguleze în jurul lor forţe revoluţionare ostile atît prezenţei militare străine în zonă, cît şi guvernelor de la Kabul şi Islamabad. Unul dintre aceşti lideri charismatici pare să fie Hakimullah Mehsud.
Mehsud a fost uns, la 24 august, noul şef al Mişcării Talibanilor din Pakistan,Tehreek-e-Taliban Pakistan, TTP. Anunţul a fost făcut de Faqir Mohammed, originar din Bajaur ( zona tribală) şi considerat purtătorul de cuvînt al fostului lider islamist Baitullah Mehsud, ucis de o rachetă americană, la 5 august a.c. El va ocupa a doua poziţie în noua „organigramă” a mişcării.
Cu o armată proprie de 5.000 de oameni, în Bajaur, Maulvi Faqir Mohammed, pe numele lui întreg, coexistă cu grupările ce-i reprezintă pe cei doi lideri Al-Qaida, defunctul Zarqaoui şi Zawahiri. În ceea ce-l priveşte, Hakimullah Mehsud poate conta pe 8.000 de combatanţi. Deocamdată, el domină trei regiuni : Orakzai, Kurram (ambele la frontirea de nord-vest) şi Kyber în zona tribală). Noul purtător de cuvînt al TTP va fi Azam Tariq, ales pe motive sectare, numele său amintind de cel al lui Maulana Azam Tariq. Acesta din urmă, originar din sudul Pendjabului, a fost şeful mişcării teroriste Sipah-e-Sahaba şi cel mai mare „ucigaş de şiiţi”, el însuşi asasinat în 2003, lîngă Islamabad. Alegerea noului purtător de cuvînt al TTP demontrează influenţa regiunii Orakzai, unde războiul religios îl opune pe Hakimullah Mehsud comandantului şiit Hussein Ali Shai şi armatei sale de 7.000 de oameni.
Mehsud are reputaţia de apropiat al lui Baitullah, al cărui şofer a şi fost!, dovadă a încrederii pe care comandantul ucis i-o acorda. Circulă, însă, zvonul că Mehsud nu va fi recunoscut ca lider veritabil pînă cînd nu va demonstra că toate zonele tribale, inclusiv Malakandul, provincia de la frontiera de nord-vest, îi sînt loiale. Nu va întîmpina, în schimb, nici o problemă cu reţeaua de madrasas (şcolile coranice), din restul Pakistanului. Hakimullah Mehsud trece drept un combatant impulsiv, care preferă să ucidă decît să se aşeze la discuţii, şi care nu cedează nimic la masa negocierilor. Este, alături de comandantul Qari Hussein, cel mai feroce dintre luptători, iar respectul său faţă de morala islamică e zero. Autorităţile bănuiesc că el va favoriza activităţile criminale ale TTP, de la Peshawar pînă la Karachi, iar răpirile şi jafurile de băci se vor înmulţi. Toate aceste evoluţii depind, însă, de influenţa pe care va reuşi s-o exercite asupra diverselor elemente teroriste. Iar autoritatea sa va fi consolidată numai dacă va pune mîna pe comoara lui Baitullah. Aceasta este miza! Se pare că Hakimullah nu a reuşit, deocamdată, să acapareze miliardele de dolari ale predecesorului, iar intensificarea violenţelor din ultima vreme sînt o consecinţă, oarecum, firească.
Deşi avem două state diferite, fiecare cu o istorie proprie, cu instituţii politice distincte, totuşi viitorul lor devine din ce în ce mai interconectat, pe fondul unor ameninţări comune generate de alianţa dintre Al-Qaeda şi talibani. Războiul din Afganistan este în mare parte coordonat din Pakistan. În plus, stabilizarea Afganistanului nu poate fi realizată fără stabilizarea Pakistanului, în timp ce stabilitatea Pakistanului va fi mult mai greu de obţinut fără o stabilizare prealabilă a situaţiei din Afganistan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu