NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

vineri, 16 octombrie 2009

Italienii, acuzaţi că i-au mituit pe talibani! Unde-i noutatea?


Informaţii date publicităţii de cotidianul britanic „The Times“, referitoare la militarii italieni prezenţi pe teatrul de luptă din Afganistan, au provocat o adevărată furtună ieri în Italia şi în Franţa, precum şi reacţii prompte din partea Alianţei Nord-Atlantice. „The Times“ afirmă că serviciile secrete italiene ar fi oferit zeci de mii de dolari comandanţilor talibani şi liderilor locali pentru a menţine pacea şi liniştea în regiunea Sarubi (aflată la 65km est de Kabul), pe care militarii italieni o aveau în responsabilitate, înainte de a fi înlocuiţi de francezi în vara lui 2008. Mai mult, publicaţia britanică susţine că, din cauza acestei practici, 10 soldaţi francezi au fost omorîţi într-o ambuscadă pentru că nu au evaluat corect nivelul de risc al misiunii lor, deoarece italienii nu i-au avertizat că talibanii erau plătiţi pentru a menţine regiunea „liniştită“.
Dincolo de „spectaculosul” ştirii în sine, cred că se impun cîteva observaţii. 1. „Plata” unor lideri locali, fie ei afgani sau iraqieni, sau somalezi, este larg întîlnită în toate teatrele. Modalităţile de plată, sau de a „te face util comunităţii” sînt diferite de la naţiune la naţiune. Doar cei foarte aroganţi nu înţeleg de prima dată această necesitate! Şi CIMIC-ul este un mod de a cumpăra pacea pentru trupele desfăşurate într-o anumită regiune! 2. Primii care au cumpărat liderii locali au fost americanii. Alungarea talibanilor de la putere din Afganistan, în 2001/2002 s-a făcu cu valize de bani care au cumpărat loialitatea liderilor locali. 3. Cred că „atacurile” francezilor asupra armatei italiene vin odată cu încercările preşedintelui francez de a repoziţiona Franţa în interiorul NATO. Armata italiană este o prezenţă constantă şi benefică în teatrele de operaţii din ultimii ani, în care francezii au lipsit. Dorinţa de a le lua locul este vizibilă şi, de aceea, atacurile din presă nu sînt de mirare. 4. Subiectul, considerat „gras”, demonstrează că se poate face jurnalism la comandă, sau „după ureche”, sau „pe surse din servicii” şi în ţări cu „democraţie consolidată”!

Francezii erau desfăşuraţi doar de o lună cînd, în august 2008, 10 dintre ei au fost ucişi şi 21 răniţi într-una dintre cele mai sîngeroase ambuscade puse la cale de insurgenţii afgani. „The Times“ mai susţine că responsabilii militari occidentali erau la curent cu aceste plăţi clandestine, însă trupele franceze nou venite nu fuseseră informate.

Aceasta ar explica de ce militarii francezi au fost relativ slab echipaţi cînd au fost atacaţi de circa 170 de insurgenţi bine înarmaţi. Reacţiile de la Roma, dar şi de la Paris şi din partea NATO, nu au întîrziat să apară.

Guvernul actual de la Roma şi nici cele anterioare nu au autorizat vreodată nici o formă de plată de bani către membrii insurgenţei talibane din Afganistan, se afirmă într-un comunicat oficial al Executivului italian, dat publicităţii ieri. Documentul mai arată că, în prima jumătate a anului 2008, trupele italiene staţionate în Afganistan au suferit numeroase atacuri, printre care şi unul exact în regiunea Sarubi.
La rîndul său, ministrul Apărării, Ignazio La Russa, a spus că „The Times“ publică din nou „o adunătură de gunoaie“. Contestări au venit şi din partea Alianţei Nord-Atlantice care, printr-un purtător de cuvînt, a declarat că nu deţine informaţii potrivit cărora serviciile secrete italiene i-ar fi plătit pe talibanii afgani.
Multe ţări NATO îi plătesc pe talibani pentru ca militarii lor să nu fie atacaţi, a declarat însă pentru AFP un ofiţer afgan, sub protecţia anonimatului. Acesta mai susţine că practica este răspîndită la scară mare, mai puţin în rîndul britanicilor şi al americanilor.
Cu 3.250 de militari, contingentul italian este cel de-al şaselea ca importanţă în rândul celor 100.000 staţionaţi în Afganistan în cadrul forţelor NATO.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu