BĂTRÎNI ŞI BOLNAVI

Pentru omul de rînd este o tragedie. Pentru cei aflaţi în fruntea statului, statistici şi prognoze: românii sînt tot mai bătrîni şi tot mai bolnavi ca să susţină economic această ţară şi generaţiile de azi şi cele ce vor urma. Îmbătrînirea se înscrie, însă, în trendul european, o afirmaţie care ar trebui să ne ia o piatră de pe inimă!

Potrivit unei prognoze STRATFOR, pînă în 2020 statele Europei vor avea o populaţie tot mai bătrînă cu tot mai puţini muncitori tineri. O parte din criza ce a izbucnit deja, va fi de natură socială: structurile familiale, care au fost aceleaşi de secole, vor continua să se deterioreze, lăsînd loc unui număr tot mai mare de cetăţeni în vîrstă, de care nu va avea cine să se îngrijească, în timp ce tot mai mulţi bătrîni vor avea nevoie de aceasta. Această situaţie va crea o luptă strînsă între conservatorismul social şi realitatea contemporană. Analiştii STRATFOR apreciază că vîrful de criză va fi atins în 2020. La orizont pîndesc trei furtuni, însă. Prima este cea demografică: prin 2020 cea mai mare parte a generaţiei baby-boom va atinge vîrsta de 70 de ani, îşi va încasa dividendele şi-şi va vinde proprietatea pentru a putea trăi. A doua furtună este cea energetică şi prognozatul sfîrşit de eră al hidrocarburilor. A treia: criza economică şi de capital! Scăderea ratei naşterilor combinată cu intrarea tot mai tîrzie în cîmpul muncii - datorită creşterii nivelului de educaţie - reduce numărul muncitorilor cu fiecare generaţie de pensionari. Cei ce muncesc vor susţine tot mai mulţi pensionari. Unii dintre ei vor continua să consume în ritm susţinut. Prin urmare, va fi nevoie de muncitori pentru a le acoperi nevoile. Cu o forţă de muncă în declin şi o nevoie constantă de bunuri şi servicii, inflaţia va lua avînt iar costul mîinii de lucru va exploda. Unii vor fi fericiţii beneficiari ai fondurilor private de pensii, alţii, arondaţi sistemului naţional de pensii, vor fi lăsaţi, în cel mai fericit caz, într-o sărăcie abjectă. Important este, din nou, factorul politic al cărui viitor va depinde de voturile pensionarilor, deci, vor promite măsuri irealizabile!Guvernele vor trebui să crească taxele şi să facă împrumuturi uriaşe.

Unde este România? Ca de obicei, în budă! Avem o îmbătrînire accelerată a populaţiei - favorizată şi de perioada prelungită de tranziţie -, o forţă de muncă insuficientă pentru a dezvolta sistemul asigurărilor sociale, o mortalitate în creştere, din 1992 avem permanent un spor negativ de populaţie cu o mortalitate infantilă de 18,4 la mie, cea mai mare din UE. Rata brută a mortalităţii în mediul rural este de două ori mai mare decît în mediul urban. Durata medie de viaţă este cea mai scăzută din Europa, 67 de ani, iar din totalul deceselor, 15% sînt evitabile dar nu evitate! În faţa acestui tablou, guvernanţii tratează, în continuare, sănătatea populaţiei ca pe un subiect secundar, deşi în declaraţiile bombastice ale micuţului premier, se plasează ca o prioritate! Strategia de Apărare a României a identificat factorii de risc la adresa ţării: insecuritatea individuală, declinul demografic, degradarea stării de sănătate, emigrarea tineretului instruit şi insuficienta consacrare a societăţii civile şi a clasei de mijloc. Aşadar, degradarea stării de sănătate, ocupă locul 3, iar guvernul nu se grăbeşte să-şi asume răspunderea pe o lege a reformei sanitare!

Pentru a putea vorbi, cît de cît corect, despre sănătate trebuie să avem în vedere cele 6 criterii ale Sistemului de Îngrijire de Sănătate: acoperire generală, accesibilitate proptă, pertinenţa faţă de nevoi, echitate, posibilitatea de a alege şi responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică. Dacă primele 5 ţin clar de actul medical şi de managementul în domeniu, "responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică" este un act politic. În prezent, inconştient, după părerea mea! Pentru că dacă nu e ignoranţă şi prostie, e rea credinţă şi jaf la drumul mare cu tentă penală. Să dau cîteva exemple: Ministerul Sănătăţii a modificat legea şi a pus pe umerii Caselor de asigurări de sănătate mai multe atribuţii decît era cazul. Casele nu doar cumpără un serviciu medical, ci se ocupă şi de programele naţionale de sănătate - Diabet, TBC, cancer, HIV etc - tot din contribuţiile asiguraţilor - deşi MS ar trebui să aloce fonduri separate pentru acestea. Un alt exemplu, penal de data aceasta: în România, în 2010, se află 17 milioane de beneficiari, 12 milioane de asiguraţi şi 4 milioane de plătitori! Casele de asigurări de sănătate colectează contribuţiile celor 4 milioane care ajung în buzunarul Ministerului de Finanţe.... De acolo se întorc spre CNAS doar...35% din cît s-a colectat. Directorul CASAOPSNAJ, Gheorghe Ceauşu, îmi spunea că dacă s-ar întoarce doar 65% din sumă - nu 100% cum ar fi normal, firesc şi legal! - banii ar fi suficienţi pentru asigurarea actului medical din România! O altă problemă este fraudarea sistemului, 300 milioane de euro în primele 8 luni din 2010! S-au cheltuit zeci de milioane de euro pe softuri care ar fi trebuit să pună ordine în sistemul medical, însă lipsa de voinţă, un lobby consistent şi lipsa de decizie politică au anulat aceste programe informatice. Şi ultimul exemplu. A început descentralizarea sistemului de sănătate. Timid, spitalele au fost date Consiliilor locale. Pentru că acestea nu au dorit să le preia fără datorii, Guvernul Boc a emis o înţeleaptă hotărîre de guvern prin care au fost plătite datoriile - evident, beneficiarii au fost mulţi clienţi politici! -, cheltuindu-se în acest fel TOŢI BANII PE 2010! La această oră, NU MAI SÎNT BANI pentru funcţionarea acestor spitale în trim.4!

Există soluţii de redresare? Gheorghe Ceauşu, şi nu numai el, spune că DA! În primul rînd, resursele, puţine, ar trebui investite în asistenţa primară şi în programe naţionale de sănătate OBLIGATORII, decît în servicii secundare şi terţiare. O a doua soluţie sună, pentru România, de-a dreptul fantasmagorică: crearea unei stări de sănătate mult îmbunătăţită prin ameliorarea condiţiilor economice, a factorilor de mediu şi a modului de viaţă, decît prin servicii medicale costisitoare. Celelalte două sînt mai realiste: controlul riguros al cheltuirii banilor prin punerea în aplicare a sistemului informatic, ar reduce frauda cu 40% în primul an. Restructurarea şi reformarea spitalelor pentru ca sistemul să plătească serviciile medicale şi nu spitalul în sine!

Din păcate, e vorba de voinţă politică şi curaj. Poate nu se ştie, dar în China antică medicii erau răsplătiţi pentru paienţii sănătoşi nu pentru cei bolnavi!