NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 19 mai 2011

FANTASMELE LUI SMIRNOV


E vremea bunicuţilor! Să ne cam lase! Smirnov, alături de Voronin, DSK, Mubarak etc reprezintă "faţa de ora închiderii" a Războiului Rece! Cu toate acestea, "bunicuţii" se dau greu duşi din istorie. Bunăoară, liderul transnistrean, Igor Smirnov, ameninţă Republica Moldova cu un nou război şi agită tehnică şi trupe în zona demilitarizată de la Nistru. Despre acest subiect au scris deja, excelent, o agenţie serioasă şi un cotidian respectabil. Nu pot, însă, să trec cu vederea, nici eu, o astfel de temă, mai ales că, mai mult ca sigur, prezenţa mea în Republica Moldova, va mai avea loc la... Sfîntul aşteaptă, deşi Radio Chişinău (Arena) va fi lansat oficial între 15 iunie şi 15 iulie a.c.!

Din punctul meu de vedere, agitaţiile belicoase din stînga Nistrului se petrec în context electoral. Smirnov, care nu mai are "agrementul" Moscovei, nu se dă dus de la putere, iar pentru a contrabalansa lipsa lui de susţinere agită Ministerul Securităţii şi tehnica de luptă. Scutul americano-român este văzut ca un element principal în reunificarea teritorială a României, prin care "poporul transnistrean" s-ar trezi în componenţa unei "ţări ostile" cu locuitori care beau dimineaţa, la micul dejun, sînge tiraspolean! O motivaţie suplimentară este dată de obligaţia României de a se regionaliza, obligaţie impusă de UE, în vederea formării de entităţi administrativ-teritoriale cu aproximativ 3 milioane de locuitori, iar într-o astfel de "conformaţie" Moldova şi-ar găsi cu prisosinţă locul! Sigur, tema expusă este utilizată şi în alegerile locale din Moldova, grefată şi pe situaţia incertă la nivelul administraţiei centrale. În cazul în care comuniştii vor confirma, cu Dodon, prin obţinerea unor rezultate spectaculoase, la Chişinău şi în ţară, că dispun de forţă de organizare şi de un însemnat aparat propagandistic local - atunci este foarte posibil să avem din nou alegeri anticipate pentru Parlament. Ce implică această ipoteză: PCRM nu va mai lua în calcul compromisuri pentru alegerea şefului statului şi, implicit, nu va mai sta la discuţii pentru evitarea a încă unui tur de alegeri parlamentare, pentru a da satisfacţie partidului condus de Marian Lupu. Fragilitatea coaliţiei de guvernare se zăreşte şi în negocierile cu Transnistria, pentru a putea face paşi înainte, premierul Filat apelînd, din cînd în cînd, la sprijinul Berlinului.

Pe frontiera convenţională, observatorii militari au atestat prezenţa, în Zona de Securitate de pe Nistru, a formaţiunilor militare transnistrene, deseori înarmate. De asemenea, au fost cazuri de deplasare prin Zona de Securitate a coloanelor de tehnică militară, inclusiv blindată, cu semne distinctive ale formaţiunilor militare transnistrene, precum şi cazuri de desfăşurare a cantonamentelor militare. Toate aceste mişcări de trupe ar putea semnala că Igor Smirnov dacă nu pregăteşte noi provocări, care să ducă la izbucnirea unui nou conflict armat pe Nistru, cel puţin ar putea conta în procentele electorale. În opinia experţilor din CUC, aceste acţiuni unilaterale reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor Acordului din 1992, deoarece nu sînt coordonate cu Comisia Unificată de Control. Reprezentantul misiunii OSCE a declarat că, astfel de incidente determină organismele internaţionale să creadă că în Zona de Securitate situaţia nu e controlată de nimeni, fapt ce necesită măsuri suplimentare pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor. Sigur, constatarea este, oarecum tardivă, astfel de situaţii petrecîndu-se de multe ori în ultimii ani, dar OSCE - aflată cumva sub influenţa Rusiei, cu interese directe în sprijinirea lui Smirnov şi a politicii sale - prefăcîndu-se că nu există "dovezi concludente" niciodată. La fel s-a întîmplat cu comanda maghiară a EUBAM care nu a semnalat niciodată astfel de incidente de frontieră!

Acordului privind principiile reglementării paşnice a conflictului militar în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992, la Moscova, a dus la înfiinţarea Comisiei Unificate de Control (CUC) ce include trei delegaţii ( Moldova, Rusia şi administraţiei separatiste de la Tiraspol), precum şi reprezentantul Ukrainei, un alt stat "prieten" al României. Trec peste faptul că România nu este parte la negocierile de pace sau în organismele de "pacificare"! La activitatea CUC participă şi reprezentanţii OSCE în Moldova. CUC a instituit Zona de Securitate de-a lungul rîului Nistru, compusă din trei sectoare (nord – Rîbniţa , centru – Dubăsari şi sud – Bender) cu lungimea de 225 km şi lăţimea 12-20 km, din care trebuiau să fie retrase forţele militare şi militarizate. Obiectivul a fost încălcat încă din start, în prezent, în Zona de Securitate, trei din cele patru brigăzi de infanterie motorizată ale Tiraspolului şi alte unităţi militare, cu un număr de aproximativ 3.500 persoane, fiind cantonate aici. Forţele Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP), compuse din cele trei contingente menţionate deja, au dispuse 15 posturi şi includ 1200-1300 de militari (fără batalionul contingentului transnistrean din afara Zonei de Securitate atribuit de CUC ca batalion de rezervă). Contingentele FMMP au în dotare tehnică de transport, armament de infanterie, cu excepţia contingentului Federaţiei Ruse, care dispune şi de 16 unităţi de tehnică blindată (TAB) din care 13 sînt instalate la posturile FMMP (deşi delegaţia Federaţiei Ruse din CUC şi-a luat angajamentul de a le retrage din Zona de Securitate încă de la sfîrşitul anului 2003). Unităţile militare ale contingentelor sînt dislocate: Rusia – la Bender-Tighina (cu o subunitate în oraşul Dubăsari); Moldova – la Cocieri, Coşniţa şi Varniţa; Transnistria – la Dubăsari şi Grigoriopol. Grupele de observatori militari sînt dispuse la Dubăsari, Criuleni, Doroţcaia, Vadul-lui-Vodă şi Bender, iar Comandamentul Militar Unificat este dislocat în oraşul Bender. Este de remarcat ca în sectorul de nord a Zonei de Securitate, nu sînt dislocate subdiviziuni ale FMMP!

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene, şi principalul obstacol "vizibil şi formal" al integrării Moldovei în UE! Pentru asta este necesară înlocuire a trupelor ruseşti cu căşti albastre europene şi aplicarea celor 3 paşi de bază în pregătirea păcii: retragerea şi controlul armelor mici şi mijlocii, unificarea financiară şi controlul frontierelor. Am spus-o public de mai multe ori, aplicarea unor proceduri standard prevăzute în manualul Peace Support Operation pot debloca situaţia pe ambele maluri ale Nistrului. Din punctul meu de vedere, înlocuirea căştilor albastre ruseşti cu o misiune de tip EUROPOL, testată cu succes în Kosovo!, nu este imposibil de realizat. În acelaşi timp, recuperarea şi controlul armelor mici de pe ambele maluri ale Nistrului, după modelul aplicat deja în Iraq, este un pas important spre demilitarizarea şi decriminalizarea zonei, în timp ce o reunificare fiscală ar putea genera motorul implementării programelor europene de dezvoltare! Doar 3 direcţii care pot fi susţinute prin intermediul PSO. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenele, Operaţiunile de stabilitate şi sprijin constau īn utilizarea tuturor capabilităţilor militare īn toate tipurile de operaţiuni, mai puţin războiul. Aceste acţiuni militare pot fi folosite pentru a completa orice combinaţie a utilizării instrumentelor de putere ale statului, atāt īnainte, īn timpul sau după īncheierea unui război sau conflict armat, ori fără a se ajunge la acesta. Operaţiunile de stabilitate şi sprijin au un cadru complex care necesită forţe disciplinate, flexibile, care să poată riposta īn situaţii variate, inclusiv să facă faţă la o trecere rapidă de la alte operaţii militare la operaţii de război. Ele pot să includă toată gama de forţe şi operaţii de luptă. Operaţiunile de stabilitate şi sprijin pot să includă elemente de operaţii combatante sau necombatante īn toate mediile, pe timp de pace, criză sau război. Operaţiile de pace constau īn: – prevenirea conflictului; – realizarea păcii; – construcţia păcii; – menţinerea păcii; – impunerea păcii. Operaţiile de sprijin sînt folosite pentru a ajuta autorităţile civile externe sau interne, atunci cînd acestea se pregătesc sau răspund la crize şi alte situaţii deosebite care depăşesc posibilităţile acestora, prin asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz. Deocamdată, liderul separatist de la Tiraspol, lăsat din braţele vînjoase ale Moscovei, pare să fie de acord cu analistul politic, directorul Institutului de studii politice „Gorşenin” de la Kiev, Kosti Bondarenko, care, într-un interviu acordat agenţiei Regnum, spunea că scenariul alipirii Transnistriei la Ukraina este un subiect abordat de mulţi analişti din Rusia. Soluţia optimă în problema transnistreană ar fi, este convins Kosti Bondarenko, „împărţirea fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti între România şi Ukraina”! Am mai spus-o, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei! Este de presupus, în actualul context, că viitorul Moldovei, ca "vecinătate apropiată" a UE, va fi federal!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu