ORA POPOARELOR

Preşedintele Traian Băsescu ne anunţa că trebuie musai să regionalizăm România pentru că actuala "conformaţie" administrativ-teritorială nu permite dezvoltarea entităţii noastre statale! Evident, nu a rostit nici o vorbuliţă de faptul că de cîţiva ani UE ne pune în vedere să trecem la această reorganizare, iar 2012 este termenul limită acordat de Bruxelles pentru ca în peisaj să se împuţineze baronii locali, consilierii etc. Ieri, 19 mai 2011, pare să fi fost o adevărată "zi a popoarelor", însă, pentru că şi de la Casa Albă şi de la... Chişinău au plecat semnale de ... autodeterminare. Este evident că lucrurile trebuie să se schimbe, într-un fel sau altul!

Într-un discurs privind Orientul Mijlociu, susţinut la Departamentul de Stat al SUA, Barack Obama a afirmat, joi, că "frontierele Israelului şi Palestinei trebuie să aibă la bază liniile din 1967, cu schimburi convenite de cele două părţi, pentru a stabili graniţe sigure şi recunoscute pentru ambele state". Adică, mai pe româneşte, liderul negru de la Casa Albă face un gest istoric: dă undă verde înfiinţării Statului Palestina, în graniţele dinainte de războiul din 1967! Mişcare inacceptabilă pentru Israel. Şi dacă uciderea lui Osama Ben Ladden i-ar fi asigurat un nou mandat la Casa Albă (cu 57% din primul tur, spun surse americane!), declaraţia de ieri mă face să fiu convins că Obama "s-a rezolvat" de un "eşec" electoral! Acordul istoric recent dintre grupările palestiniene Fatah - aflată la putere în Cisiordania - şi Hamas -care controlează Fîşia Gaza - s-ar putea dovedi un pas important către independenţa palestiniană sau ar putea trezi noi aspiraţii naţionale spre o relaţie de pace cu statul israelian. Poziţia nu este împărtăşită, însă, de Israel, care refuză să accepte un guvern palestinian care să-i includă pe "teroriştii" din mişcarea Hamas. La 1 mai, Guvernul din Israel a decis oprirea transferului de fonduri către Autoritatea Palestiniană - care reprezintă circa 70% din veniturile acesteia - pe motiv că banii ar urma să ajungă la Hamas. Drept urmare, autoritatea aflată la conducere în Cisiordania a anunţat că s-a aflat în imposibilitatea de a plăti salariile anagajaţilor, pentru prima oară din 2007.

Revenind "la oile noastre", cum se spune în popor, "Adevărul" scrie că la începutul săptămînii s-au împlinit 199 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti, prin care Basarabia a fost cedată Rusiei Ţariste de către Imperiul Otoman, iar în acest context se întreabă dacă se mai poate vorbi în prezent de reunirea României cu ţara cuprinsă între Prut şi Nistru? Cel puţin 20 de ONG-uri reunite în platforma civică „Acţiunea 2012” spun: „DA”. Din „Acţiunea 2012” fac parte, în prezent, 20 de organizaţii din ambele ţări, printre care Asociaţia 21 Decembrie 1989, Asociaţia Studenţilor Basarabeni Craiova, Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei, Consiliul Mondial Român, Dorobanţii, sau Fundaţia Grigore Vieru etc. Strict legal este posibil dacă acolo şi aici au loc referendumuri, iar rezultatul iese 50 % plus unu. Pînă acum, societatea civilă nu a făcut nimic în acest sens, nu a avut o poziţie unică, cetăţenii par neinteresaţi de subiect, iar politicienii privesc acest gest istoric ca pe un cartof încins!

Pe de altă parte, există şi elemente extrem de vocale, care spun că Romania „s-a epuizat ca sens” şi a venit timpul divizării internaţionale după criteriul naţional. Vă sună cunoscut? Este refrenul pe care îl auzim din 1990, cîntat cu percuţie pe carîmbul cizmei de o anumită etnie. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine singure – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul, scrie excelenta Agenţie KARADENIZ-PRESS, citîndu-l, astăzi, pe liderul Mihail Garbuz (un apropiat de Vasile Stati, Stepaniuc, chiar Mihail Formuzal, găgăuzul "consiliat" de specialişti maghiari trimişi de "europeanul" Kalman Miszei! „Patrioţii Moldovei”, un nou partid politic de la Chişinău, a lansat miercuri, cu o zi înainte ca Traian Băsescu să vorbească de "regionalizare", un apel către comunitatea mondială, solicitînd “inapoierea Patriei-mamă – Moldova a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”, scrie presa locală de la Chişinău. „Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, a declarat la conferinţa de presă din capitala Moldovei, Mihail Garbuz, preşedintele formaţiunii politice, pe care îl înţeleg, aflîndu-se în plină tentativă de a se umple de glorie electorală! El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiînd procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului "de destrămare" a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz. Anunţul sună "beton", însă, să-l "anunţe" cineva şi pe Garbuz, ăsta, că odată intrat pe rol, procesul devine un precedent şi pentru corsicani, basci, irlandezi, scoţieni (care deja dau semne de secesiune!), iar această posibilitate "nu este posibilă", cel puţin, "la moment"! Semnatarii solicită acţionarea în judecată a României la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga pentru recuperarea teritoriilor moldoveneşti ocupate de România, precum şi plata unor despăgubiri semnificative către „cetăţenii Republicii Moldova” pentru „genocidul etnic, cultural şi economic organizat” la care au fost supuşi etnicii moldoveni de catre autorităţile de la Bucureşti. Surse din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău au mai declarat pentru KARADENIZ-PRESS că formaţiunea este finanţată şi de către organizaţii extremiste panslaviste din Federaţia Rusă, iar o parte a activitatii lor este susţinută logistic de către instituţii culturale ruse din Republica Moldova, inclusiv regiunea separatistă transnistreană şi Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia (Gagauz Eri), locuită majoritar de populaţie rusofonă. Potrivit surselor citate, mişcarea primeşte un important sprijin mediatic din partea mass-media controlată de Ministerul Securităţii (MGB) de la Tiraspol, iar o parte importantă a membrilor formaţiunii provin din instituţiile universitare din stînga Nistrului, majoritatea fiind suspectaţi de ofiţerii SIS ca fiind agenţi ai serviciilor secrete transnistrene sau ale Federaţiei Ruse, un astfel de curent legitimînd, practic, aspiraţiile independentiste ale transnistrienilor. Personal, cunoscînd destul de bine "praful" de pe la Chişinău, înclin să cred că nici ukrainienii nu sînt străini!

Situaţia separatismului din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova reprezintă o problemă din mai multe motive. În primul rînd, este pusă sub semnul întrebării existenţa statului Republica Moldova, cel care, de la independenţa sa, nu a avut control pe întregul său teritoriu, asupra întregii populaţii, iar strcuturile administrative centrale nu au ajuns şi nu au fost relevante în regiunea separatistă. Adică, de vreo 20 de ani! Cît am stat prin Moldova, am auzit tot felul de variante de soluţionare a situaţiei. Promovat iniţial mai mult de către Tiraspol şi Moscova, un aşa-numit model Kosovo, bîntuie astăzi şi în spaţiul românesc, prin regiunea HARCOV, exacerbînd componenta etnică din cauza ineficienţei guvernului central de la Bucureşti! De fapt, nu există un model Kosovo! Kosovo este un eşec! În Transnistria nu este o minoritate dominantă alta decît cea a statului. Nici modelul Cipru nu există, odată ce criza cipriotă nu a fost încă rezolvată! Şi cazul Cipru este un eşec! Discuţiile care se poartă în acest moment, ca "singură" soluţie acceptabilă, ar fi pentru susţinerea directă prin expertiză, reforme şi capacitate administrativă, a puterii centrale şi statului legitim de a relua controlul asupra regiunii separatiste şi de a avea o administraţie locală sau regională autonomă, în limite mai largi sau mai înguste, precum Găgăuzia! Soluţie respinsă de liderii de la Tiraspol! La Chişinău, CINE să susţină o astfel de soluţie mare consumatoare de resurse? Uniunea Europeană? Mă îndoiesc, dată fiind situaţia volatilă a economiei şi finanţelor proprii, dar şi incoerenţa şi inconsistenţa unei politici externe proprii, comune!

Pe 17 februarie se împlineau 3 ani de la declararea, unilaterală, a independenţei Kosovo! Mă gîndesc că bascii, barcelonezii, Lega Nordului, belgienii, secuii, transnistrienii, osetinii, abhazii, locuitorii din Nagorno Karabah, ar fi trebuit să stea beţi! Ca să nu mai vorbesc de alte provincii istorice româneşti care s-ar dori scăpate de prostia emanată din Palatele Bucureştiului! Pentru că 17 februarie poate fi considerată Ziua Triumfului şi ambiţiei asupra ordinii actuale, de drept! Ziua contestării, reuşite, a ordinii de drept, proclamate unilateral, în 1945! Pentru că, statele nu sînt veşnice. Şi nici alianţele şi nici regulile, şi nici, nici, nici... Scriam pe acest blog de convingerea mea că într-un viitor nu prea îndepărtat se va reveni la "oraşele stat"! Cred acest lucru! Cu, sau fără ajutorul "comunităţii internaţionale"! Revoltele din Nordul Africii ne demonstrează acest lucru. Kosovo a funcţionat ca un protectorat ONU, de la sfîrşitul războiului din Kosovo pînă în 2008, cînd şi-a declarat în mod oficial independenţa faţă de Serbia. Independenţă recunoscută grabnic de cei care au interesul major în reconfigurarea geo-politică a lumii. Pierderea din relevanţă a statului naţional ca actor pe scena relaţiilor internaţionale este însoţită de pro­mo­varea acestuia ca ideal şi scop în sine de către entităţi ce luptă în continuare pentru afirmarea autonomiei naţionale şi recunoaştere statală. Kosovo şi Munte­negru în Balcani, Abhazia, Osetia de Sud şi Ajaria în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, Sudanul de Sud şi, mai nou, Regiunea Estică a Libiei, sînt doar o parte din zonele care au rămas în afara globa­lizării politice, economice şi culturale ce s-a conturat ca fenomen după 1990. Se pare că, după 20 de ani de la sfîrşitul Războiului Rece şi căderea Zidului, bate, din nou, Ora Popoarelor... Aceste semnale nu trebuie nici amplificate, dar nici ignorate!