NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

luni, 9 mai 2011

INIMA RĂSTIGNITĂ A MOLDOVEI


Ziua Independenţei de Stat a României, Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei. Astăzi, toate cele trei mari evenimente istorice au conotaţii "discutabile" după cum spunea un elev de clasa a 12-a de la Liceul Teoretic "Mircea Eliade" din Reşiţa. Nu m-am mirat foarte tare. Ultimul "9 mai" l-am sărbătorit, împreună cu Doru Dendiu, la Chişinău, locul românesc păoate cel mai marcant şi marcat de diferenţele de viziune şi simbolistică. Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei a fost şi a rămas un moment istoric major în al doilea război mondial, pe care nu înţeleg DE CE să nu îl marcăm cum se cuvine, chiar dacă am fost, sau nu, în componenţa fostei URSS! E foarte clar pentru România, 9 mai a însemnat doar terminarea războiului, nu şi o victorie, "aliaţii" alături de care am luptat începînd de la 23 august 1944 nerecunoscîndu-ne dreptul de naţiune învingătoare, deşi am dat al 4-lea tribut în vieţi omeneşti!

Anul trecut, Chişinăul a fost sfîşiat între Ziua Victoriei şi Ziua Europei! A fost crucificată între un trecut la care a luat parte nemijlocit şi un viitor himeric spre care doar aspiră! Economic, social şi cultural Moldova rămîne răstignită între Est şi Vest. Dacă ideologic Chişinăul priveşte spre Vest, economic este puternic înţepenit în Est! Situaţia, deşi pare, este aproape imposibil de schimbat, Vestul fiind doar "realitate virtuală", hologramă, incapabil să schimbe lumea reală! Pe de altă parte, Noua Generaţie, nu neapărat Tînăra generaţie!, îşi doreşte ceva cu totul şi cu totul nou! Un nou proiect politic, social, economic, administrativ! Ceva ce se fierbe la foc mic şi în laboratoarele arabe (spaţiu sfîşiat la rîndul său între islamismul habotnic şi secularismul autoritar şi retrograd! Poate un nou islam, luminat...), însă la această oră sînt foarte puţini aceia care ar putea să schiţeze, doar, portretul robot al noii lumi! Moldova este sfîşiată între siguranţa economică din trecut, "haosul" de astăzi şi incertitudinea de mîine! Între autoritarismul ticălos din trecut, libertatea "degeaba" de astăzi şi iluziile de mîine! Între identitatea şi coerenţa simbolurilor din trecut, amnezia de astăzi şi necunoscutul de mîine! Între modelul statului paternalist de ieri, lipsa modelului european sau românesc de astăzi şi non-viziunea pentru mîine!

Ca să fiu foarte sincer, această criză de identitate se regăseşte şi la nivelul României. Încercăm să recuperăm o ţară, căreia astăzi îi închinăm ZIUA INDEPENDENŢEI DE STAT, mutînd accentele pe regionalizare (uneori excesivă şi de prost gust!) şi sărbătorim cu mare tam-tam Ziua Europei, o construcţie pan-naţională în care nu ne regăsim! E clar că reperele din mintea noastră sînt varză! Pentru România e prea tîrziu! Însă, Moldova are şansa de a se transforma într-o "altceva" a Europei (ca spaţiu geografic!), un model nou, o A Treia Cale a secolului 21! Oameni vizionari există (Alexandru Tănase este unul dintre ei!).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu