COLONIA CA MONEDĂ DE SCHIMB

Extrem de ocupaţi, în ultimul timp! Ocupaţi şi pre-ocupaţi să ne facem rău unii altora! Cît mai mult rău. Răul suprem, uitînd, sau necunoscînd şi negîndindu-ne, poate, niciodată că existenţa noastră, la scara Universului este mai neînsemnată decît un boc în calea... Mi-am dat seama - ca în parabola extraordinară a unui francez celebru, în care două planete se întîlnesc pe boltă şi una, obosită şi răpciugoasă, îi mărturiseşte celeilalte că este "bolnavă de umanitate" şi trebuie să se vindece urgent! - că România este bolnavă de democraţie şi nu voi avea nici o şansă să trăiesc într-un mediu total ostil unui astfel de comportament politic ne-evoluat. Sîntem ORBI la soluţiile personale de ieşire din criză. Cîţi dintre noi ne-am gîndit, să discutăm altfel despre stat decît prin prisma politicienilor care sînt, în mare majoritate, incompetenţi şi mînaţi, în funcţia pe care o exercită, de propria pricopseală? Scriam vineri, 6 iulie, pe acest blog, că apariţia în peisajul politic mioritic al generalului de 4 stele Wesley Clark, care este consilier personal onorific (!) al premierului, se citeşte prin "lăsarea din braţe" a lui Băsescu de către americani şi se va traduce cu scoaterea din scenă a acestuia, mişcare simţită de fostul comandant de navă şi semnalată prin officina HotNews, în informaţia referitoare la Clark şi la relaţia sa încordată cu ruşii! Ieri, Vocea Rusiei spune acelaşi lucru! "Venirea la Bucureşti a generalului Clark şi reorientarea rapidă a poziţiei ambasadorului Gitenstein arată că Washingtonul a decis să susţină USL în lupta politică internă. În ciuda tuturor eforturilor lui Băsescu de a fi vasalul perfect, ba chiar ideal, al SUA, el a ajuns în situaţia de a fi lichidat din punct de vedere politic de către factorii de decizie din administraţia americană... Faptul că marile puteri îşi utilizează vasalii în calitate de monede de schimb în tranzacţiile geopolitice nu reprezintă niciun secret. La un moment dat, comportamentul lui Băsescu în plan extern a devenit atât de iritant pentru anumite forţe geopolitice încât scoaterea lui din joc a devenit un subiect în cadrul negocierilor marilor puteri. În contextul unor asemenea tranzacţii, forţele geopolitice cu anvergură globală obişnuiesc să facă concesii mutuale în privinţa unor probleme de ordin regional, deseori grupând împreună probleme care nu au vreo legătură evidentă".

Două lucruri mă neliniştesc: gîndirea mea de tip "război rece", de care, probabil, nu voi reuşi să scap niciodată, şi statutul clar de COLONIE al României pe care "fetele mari" ale politicii mondiale îl tranzacţionează în budoare, departe de ochii publicului, la un pahar de cognac veritabil! România nici nu poate avea alt statut, decît acela de monedă de schimb! Pentru că, România NU mai este un stat puternic!

Ca să fie puternic, un stat are nevoie de un tipar şi de reguli. Regulile ţin de sistemul de norme instituite prin lege şi de principiile morale. Economiştii şi profesorii de ştiinţe politice predau astăzi în şcolile româneşti "Tiparul" pentru ca, în final, România să devină un stat puternic, capabil să-şi apere cetăţenii. Ei spun că tiparul e dat de împărţeala între: - bunurile publice dure - cele care pot fi garantate exclusiv de către stat (armata, justiţia, poliţia, infrastructura rutieră şi cea urbană, plasa de siguranţă socială minimală etc.); - bunurile publice semi-dure – cele care pot fi furnizate atît de mediul public cît şi de cel privat în ponderi variate sau în parteneriate public-private (educaţia, sănătatea, pensiile, companiile de interes strategic - de pildă cele din zona energiei sau a resurselor naturale) şi - bunurile publice care pot fi complet externalizate şi furnizate exclusiv de către mediul privat (industrii şi servicii private). Puţine subiecte sînt mai încurcate în ştiinţa economică decît desenarea acestui tipar al statului. Ce rol îşi asumă? Cînd? Ce îmi datorează statul mie, ca cetăţean? Ce îi cer suplimentar statului? Cît costă şi cum se finanţeaza statul? Poate statul să decidă mai bine ce face cu veniturile mele decît mine însumi, în calitate de contribuabil? De unde vine bunăstarea? Cît de "mare" ar trebui să fie aportul său la dezvoltarea socială? Cum trebuie PEDEPSIT statul care abdică de la propriile principii? Vedem, oare, aceste probleme, sau sîntem orbi? Nu e de mirare că în ţara orbilor, chiorul e împărat!

Statul român actual este o construcţie babilonică! De la căderea regimului comunist, vorbim extrem de mult şi, mai ales, TARE, despre igienizarea civică, despre selecţia negativă, despre igienizarea morală a politicii şi economiei româneşti. De făcut am făcut însă... nimic! Am perpetuat aceleaşi tipare, reguli şi practici incorecte, pe care le-am perfecţionat şi cizelat. Liderii tineri au "furat" de la cei bătrîni şmecheria, aroganţa, dorinţa de putere. Au aşezat întreg acest model pe... NIMIC! Nivelul intelectual al generaţiei de politicieni 70-80 este mult mai scăzut decît al celor născuţi în 1960, de exemplu! Şi acest lucru se vede! Am permis să ni se fure naţiunea de o gaşcă de nenorociţi. Am permis să plătim şpagă sau să copiem la examene, fără să vedem că, încetul cu încetul, nu mai semănăm demult cu un stat, cu un popor, ci cu o colonie şi o populaţie. Sîntem ORBI! Sîntem în culpă, noi, românii, care nu am reuşit să ne mobilizăm şi să reactivăm mişcarea intelectuală, civică şi profesională autentică care să mobilizeze mişcarea politică reformatoare. Din prea mult egoism am dat prea puţin acestei naţiuni din ştiinţa şi munca noastră. "Ce face statul pentru mine?", este întrebarea românească tipică. Cheltuim o energie enormă pentru a ne plînge de milă, adorăm chiar acest comportament tipic pentru Balcani şi Orientul Mijlociu, ne fascimează propria tragedie şi nu mai avem putere, timp şi resurse pentru a ne vedea fiecare de propria viaţă. Eu cred că viitorul trebuie să ni-l facem singuri. Nu văd cum altfel decît prin asumarea atitudinii nu doar prin înjurături în barbă, ci prin mult curaj, entuziasm şi acţiune fermă a specialiştilor, a societăţii civile, a cetăţenilor care îşi doresc un altfel de stat, altfel de politicieni.

Din fericire, se spune despre români că au genă de supravieţuitori. Incertitudinea ca mod de viaţă, descoperită de aroganta Europă, pare a face parte din chiar fiinţa noastră!