Dar, ce înseamnă PUTERE? Extraordinar de sintetic, puterea înseamnă RESURSE, STRATEGII ŞI... REZULTATE! Doar analizînd, fiecare în propriul fotoliu, fiecare element în parte ne putem da seama dacă deţinem, sau nu, PUTEREA. Şi cînd vorbim de Naţiune şi Stat, celor trei alemente pomenite anterior îi mai adăugăm unul - esenţial, după părerea mea! -: PRESTIGIUL! În ciuda globalizării, deocamdată, referenţialul în studiile internaţionale de securitate îl reprezintă "statul naţiune"! Securitatea este definită ca securitate naţională, iar modelul operaţional al acesteia cuprinde, în primul rînd, o viziune clară asupra interesului naţional, dar şi o evaluare a resurselor. Interesul naţional al statului naţiune are consistenţă atîta timp cît în construcţia sa sînt integrate o serie de aşteptări şi deziderate sociale, numite "valori": bunăstare, libertate, securitate, identitate (Ionel Nicu Sava, "Studii de securitate", Ed. Centrul român de studii regionale, 2005, pag.155). Pe de altă parte, valorile ţin de structura culturii. Prin urmare, INTERESELE sînt expresia unei cristalizări istorice a resurselor ideaţionale, a stilului de gîndire colectiv transferat instituţiilor politice care administrează chestiunile unei epoci (I.N.Sava, op.cit). Cu alte cuvinte, putem spune că sursa creşterii securităţii şi statalităţii este plasată în cultura naţională, pentru că mecanismele interne culturale sînt capabile să ofere modele alternative. Fondul cultural al unei naţiuni este sursa creşterii sale!
Deşi face parte din Banat, Caraş-Severinul pare căzut de pe hartă. Industria şi turismul balnear, care altă dată erau mîndria Coroanei Habsburgice au rămas amintire. Muzeul de locomotive, unic în această parte de Europă este doar suport pentru fotografii de nuntă. În acest timp, la Timişoara, un grup de entuziaşti încearcă să reanimeze spiritul Banatului despre care, spun ei, nu mai auzi decît la buletinul meteo! Steagul Banatului, o cruce albă pe fond verde, este un prim pas. Ar fi necesar un blazon, un cult al simbolurilor şi..., independenţa? Într-o scrisoare adresată unui prieten, de la Paris, după Marea Unire de la 1918, marele Traian Vuia îi scria acestuia despre regretul comunităţii bănăţene, din Capitala Luminilor, cu privire la acest gest istoric. "Ar fi trebuit să vă obţineţi independenţa şi apoi să negociaţi o unire cu România. Aşa, arată a anexare", scria inventatorul avionului!
Ce este Banatul? Banatul românesc este o provincie istorică care cuprinde astăzi zone din România, Serbia (Banatul Sîrbesc) şi o foarte mică parte din Ungaria. "Dintre toate regiunile locuite astăzi de români, la nord de Dunăre, Bănatul şi Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în Ţara Haţegului, sînt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico - istorică a neamului românesc - un cuib de unde se romaniza treptat ţările spre apus, spre crivăţ şi spre răsărit, ba indirect şi cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-şi prinosul, dar rămînînd totdeauna plin", scria Bogdan Petriceicu Hasdeu. Şi avea dreptate! Potrivit lui Gheorghe Jurma ("Drumul ca perspectivă istorică şi istoria comerţului din Banat", revista SEMENICUL, nr. 4/2002, pag.16): "La cele cinci tîrguri anuale din Banatul sec. XIX vin negustori din spaţiile cele mai diverse: din Vestul Europei pînă în Asia Mică. Aici se comercializau peste 75.000 de cai, 30.000 de boi etc, comerţul cu animale depăşind cu puţin pe cel cu cereale. În general, bilanţul comercial al Banatului sec. XVIII era excedentar. La 1840 se exportau din această regiune: cereale spre Ardeal, vite în Franţa şi Germania, cai în Muntenia şi Turcia, traverse de cale ferată în Germania, Austria şi Orient, clopote în Ţara Românească, vin şi ţuică în Rusia, Italia şi Austria, chibitruri în Egipt". Nu mai spun despre vînzătorii de raci din Răcăşdia care aprovizionau piaţa din Oraviţa cu acele trufandale, asimilate homarilor! Reamarcabil, nu? Cum s-a ajuns aici? În 21 iulie 1718 s-a semnat Tratatul de la Passarowitz, prin care s-a pus capăt războiului purtat între Imperiul Otoman, pe de-o parte şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană, de cealaltă parte. Astăzi, localitatea Passarowitz se numeşte Požarevac (Voivodina). În 1716, otomanii au fost învinşi de trupele habsburgice, conduse de principele Eugeniu de Savoia, la Petrovaradin. În 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administraţia Banatului şi stabilea sediul acesteia la Timişoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice şi reşedinţa principalelor structuri administrative. Primul guvernator este contele Claude Florimond de Mercy. Aşa începe o perioadă înfloritoare pentru această regiune, care, sub străpînirea habsburgică, ajunge la un nivel de dezvoltare extraordinar. Aşezarea masivă a coloniştilor, aduşi din părţile vestice şi centrale ale Imperiului Habsburgic, accelerează acest fenomen, Banatul devenind, în scurt timp, o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social. Graţie siguranţei, bunăstării relativ ridicate prin comparaţie cu alte zone ale României şi mai ales prin coabitarea paşnică a nenumărate etnii şi confesiuni religioase, imaginarul mental local a găsit pentru spaţiul acesta o denumire reprezentativă şi semnificativă – „Mica Americă”. Istoricul Valeriu Leu spunea: „Colonizarea în Banat nu a fost guvernată de practicile medievale, aşa cum s-a întîmplat cu secole înainte în Transilvania, ea s-a produs în Epoca Luminilor, care stă sub semnul cosmopolitismului... O politică tolerantă şi în privinţa apartenenţei religioase, care nu a impus convertirile şi a dat drepturi egale cetăţenilor de religie ortodoxă, un program de alfabetizare în mai toate limbile zonei şi implantarea unui etos al muncii au fost alte cauze care ar putea determina crearea a ceea ce o mulţime de istorici ai zonei au numit, de-a lungul ultimelor trei secole, „Terra Nova, Mundus Novus, Pămîntul făgăduinţei, Eldorado din pustă, Edenul tîrziu, Minunata grădină, Arcadia, Tărîmul fericiţilor, Raiul pe pămînt”. Aventura de vis se încheie odată cu proclamarea Republicii Bănăţene, în anul 1918, ca provincie autonomă în cadrul Ungariei, care a fost o încercare eşuată de păstrare a unităţii Banatului multietnic şi multiconfesional. A urmat unirea cu România şi...
Dacă ne uităm la statul-naţiune România, ce vedem? O încremenire în proiect! O societate anomică incapabilă să se mişte, dar să evolueze! O ţară, localizată în spaţiu, dar anacronică şi atemporală, pe care, pare, că nici Apocalipsa nu o va ajunge decît peste 100 de ani, distanţa care ne separă de lumea civilizată! Lumea îşi face o retrospectivă pentru a se putea pregăti de viitorul "joc". România dezvoltă discuţii sterile, de secol 19, la toate nivelurile administraţiei. Avem o ţară mult prea polarizată social, conform specialiştilor. Clasa de mijloc este reprezentată de doar 3-5 procente, în timp ce ocupăm locul 2, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de oligarhi! Racordarea noastră cu Occidentul, spre care tindem, este inexistentă: infrastructura rutieră nu există, nici după 20 de ani, iar cea feroviară este o glumă proastă: viteza medie de deplasare a mărfurilor, pe calea ferată românească este de doar... 27 km/h! După 20 de ani de bulversare a sistemului de învăţămînt, constatăm că avem o slabă calitate a educaţiei pe "relaţii internaţionale", deci, nu avem specialişti care să comunice cu omologii lor de la Est de Szeged! Ne lipsesc şi studiile prospective în toate domeniile, dar "cunoaşterea" şi "expertiza", resursele nr.1 în societatea sec.21, sînt date, sistematic, la oparte! Doctoratele politice par să nu se mai sfîrşească, în timp ce Doctorii adevăraţi sînt dispreţuiţi! Priviţi în jur şi veţi constata că marea majoritate a "elitei" e construită pe loialitate şi nu pe competenţă! Aici, la noi, "elita" spune: Banatul de Munte, pentru că liderul judeţului, Sorin Frunzăverde, spune Banatul de Munte, şi nu pentru conceptul istoric al Banatului. Un Banat pe care ungurii - atît de blamaţi! - l-au construit pe MERITOCRAŢIE, altfel decît Transilvania! Meritocraţia este neimportantă, important este, doar, să te pliezi pe discursul briliant al Liderului!
Este România un stat puternic? Deloc! România este generator de insecuritate, iar factorii sociali care o generează sînt: sărăcia, subdezvoltarea, mortalitatea, scăderea demografică, bolile, epidemiile, alimentaţia articficială! Sfîrşitul unei lumi tihnite, în ultimii 30 de ani, pe putregaiul căreia, se naşte o altă lume, o altă orînduire, despre care nimeni nu poate să spună, cu exactitate, cum va arăta! Singura certitudine pe care o putem avea este lipsa de certitudine! Acest malaxor istoric este prielnic revoluţiilor şi reformelor structurale profunde. Precum în 1771 la Reşiţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu