DESPRE SECURITATEA INTERNĂ A ROMÂNIEI CA PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

Multe discuţii, în ultimul timp, referitoare la securitatea internă a românilor! De la autorităţi şi oameni politici, la organizaţii profesionale şi nonguvernamentale. Faptul că dezbatem acest subiect, înseamnă că în "sistem" există o problemă majoră! Securitatea cetăţeanului român necesită un management permanent al riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor, precum şi proiecte de dezvoltare şi protecţie a infrastructurii critice necesare funcţionării în siguranţă şi la un nivel bine definit de cerinţele societăţilor actuale. Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranţa, teama, lipsa de informaţii utile şi chiar lipsa normelor legale care să orienteze modul de acţiune al cetăţeanului şi comunităţilor, constituie factori de risc care afectează nivelul securităţii umane şi, prin extensie, cel al securităţii naţionale a României. În acest context devine din ce în ce mai necesară iniţierea unui dialog ÎNTRE decidenţi, furnizori publici şi privaţi de securitate, şi cetăţeni, pentru a stabili în ce măsură cadrul normativ actual din România ESTE ADECVAT în ceea ce priveşte ameninţările la adresa securităţii cetăţeanului român şi a comunităţii din care el face parte.

În acest context se desfăşoară în perioada 28-30 octombrie a.c., la Tomeşti, în judeţul Timiş, o conferinţă naţională a Asociaţiei Naţionale a Detectivilor Particulari din România care, printre subiecte specifice, dezbate şi “Includerea conceptului de securitate privată în conceptul de securitate naţionala” (Modificarea Legii 329/2004 – deziderat sau necesitate ? ), avîndu-l ca autor pe Mircea Chirilă, directorul Regiunii Banat al ANDP. În motivaţia audierii publice, pe această temă, se scrie că dezbaterea este generată de "o problema din ce în ce mai gravă: criza majoră de siguranţă individuală a cetăţeanului onest. "Constatăm că simplul CETĂŢEAN- contribuabilul onest şi răbdător, omul cetăţii, adică al statului, plătitorul de taxe şi impozite( tot mai mari!) în folosul bugetului statului, creatorul anonim al tuturor valorilor materiale şi spirituale –în mod cu totul paradoxal, se bucură din ce în ce mai puţin de protecţia individuală a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, care, ar trebui să-i fie asigurate tocmai de către statul pe care cetăţeanul onest şi simplu îl slujeste zi de zi. Simplul şi onestul cetăţean se află întro criză majoră de securitate individuală pentru că statul ori nu mai poate ori nu mai doreşte să i-o asigure. Credem că această soluţie poate fi identificată în interiorul domeniului securităţii private ca şi componentă a conceptului de securitate naţională. Promovarea conceptului de securitate privată, ca alternativă la securitatea publică/naţională (cu accent asupra intelligence-ului privat) respectiv amendarea Legii 329 /2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular şi a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, concomitent cu includerea domeniului securităţii private în conceptul de securitate naţională. Din punctul de vedere al doctrinei naţionale a informaţiilor pentru securitate, conceptul de securitate naţională se refera la starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional. Coloana vertebrală a securităţii naţionale, dar în aceeaşi măsură şi a securităţii private o constituie componenta informativă sau de intelligence : intelligence-ul guvernamental sau privat, după caz. Promovarea intelligence-ului privat, respectiv amendarea Legii detectivului particular, credem ca poate constitui o soluţie fezabilă pentru rezolvarea crizei de securitate individuală a cetăţeanului, concomitent cu includerea domeniului securităţii private în conceptul de securitate naţională".

Conform deciziei CSAT din 26 septembrie a.c., Ordinea Publică este transferată către administraţiile locale, respectiv Poliţiile locale, decizie care este, cel puţin, discutabilă, din moment ce NU EXISTĂ fonduri la bugetul local, suficiente, pentru un astfel de demers. Pe de altă parte, fără să jignesc pe nimeni, "poliţiile" locale au apărut pe structura vechilor "gardieni publici", extrem de puţin instruiţi în şcoli de specialitate pentru a se putea numi, astăzi "poliţişti". Lacunele legislative împiedică, de fapt, coerenţa acestor gesturi. Grupul pentru Securitate şi Democraţie (GSD) a lansat, în primăvară, un proiect de reformară profundă a Ministerului de Interne, în această perioadă în care, la nivel politic şi la nivelul specialiştilor în problematica securităţii interne se vorbeşte doar de o restructurare de personal şi ajustări bugetare. GSD propune trei mari linii de reformă "de dreapta" a Ministerului de Interne, între care remilitarizarea poliţiei naţionale şi re-modelarea structurilor de aplicare primară a legii (poliţie, poliţie de frontieră şi jandarmerie) pentru a nu încălca Legea Poliţiei Locale, iar prin redimensionarea aparatului profesional să sprijine profesionalizarea Companiilor private de securitate, ce funcţionează în baza Legii 333, prin ridicarea standardelor. Ar fi fost un lucru bun! asta nu înseamnă că poliţiştii pensionari, sau scoşi din sistem pe diverse criterii vor monopoliza piaţa forţei de muncă în domeniul securităţii private, ci doar că prezenţa lor în uniforma statului constituie un avantaj! Paşi timizi în direcţia parteneriatului public-privat s-au făcut în Bucureşti prin semnarea unui parteneriat între Poliţia Capitalei şi companii private de securitate pentru menţinerea şi impunerea ordinii publice!

Pe de altă parte, decidentul politic motivează că lipsa de parteneriat între stat şi securitatea privată este determinată de absenţa unor reguli clar definite în interiorul industriei. Vă informez că a fost constituit un grup de lucru pentru elaborarea proiectului unei noi legii a securităţii private. La întîlnirile profesioniştilor din industrie au participat persoane desemnate de Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate, Federaţia Serviciilor de Securitate (A.R.T.S., A.R.I.S. şi P.S.S.), Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, Asociaţia Română a Băncilor, precum şi ofiţerii din cadrul I.G.P.R. - D.O.P. Aici, colegul ADRIAN BACIU, care este şi preşedintele APCS, a propus înfiinţarea unei AUTORITĂŢI DE SECURITATE PRIVATĂ, iar ARSS susţine demersul. În opinia mea, nu este cazul să inventăm roata sau mersul pe jos. O astfel de structură, la nivel de agenţie guvernamentală, există în Statele Unite. Însă, aceasta NU reglementează industria ci, doar o MONITORIZEAZĂ pentru a respecta propriile standarde de calitate a serviciilor etc. Aşadar,unele propuneri de trecere a industriei de securitate privată sub plapuma IGPR, mi se pare un atentat la proprietatea privată!

Pe lîngă imposibilitatea statului de a asigura securitatea individuală a cetăţeanului, ne confruntăm şi cu lipsa unei legislaţii noi şi eficiente care să asigure cadrul pentru asigurarea securităţii individuale fie de către stat fie de către organisme, societăţi sau instituţii private ca alternative viabile la securitatea asigurată de către stat. Serviciile de securitate privată trebuie să devină principalul partener specializat, înalt calificat, al statului în gestionarea securităţii naţiunii. Legea care reglementează activitatea serviciilor private de securitate în România NU asigură aceste condiţii, de aici şi imposibilitatea asigurării eficiente a securităţii, de exemplu, la sucursalele bancare sau unităţi de învăţămînt. La ora actuală Legea 333 din 2004 constituie sistemul de referinţă pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de securitate privată în România. Apelul la aceste gen de firme este şi consecinţa neîncrederii publice în autorităţi. Doctrinar, securitatea cetăţeanului, ca sarcină a securităţii interne, presupune asigurarea stării de legalitate, de echilibru şi de pace, corespunzătoare unui nivel social acceptabil de respectare a normelor legale şi de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor constituţionale şi asigură starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale şi economice locale şi naţionale. Neîndeplinirea stării de legalitate poate avea ca efect atentarea la ori restrîngerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, acţiune ce duce la pierderea demnităţii umane. Statul este încă perceput ca principalul instrument de asigurare a securităţii instituţiilor, teritoriului, populaţiei şi coeziunii sale sociale. În cazurile a-normale, însă, statul devine principala ameninţare a vieţii şi libertăţii cetăţeanului. O astfel de percepţie am constatat-o zilele trecute cînd deputatul Cezar Preda a introdus în Parlament modificările legislative la actuala Lege a SRI!

Orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul "statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. Un astfel de mesaj a fost transmis săptămîna trecută, în Parlament, chiar de către Directorul SRI George Maior! Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani de criză, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii! Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate. Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Cîteva, identificate de GSD: * Diminuarea anuală a suprafeţei cultivate, cu efecte asupra securităţii alimentare; * Disoluţia autorităţii; * Cadru legislativ slab în domeniul legitimei apărări, sau subfinanţarea sistemelor agricol, medical, educaţional, militar, şi de ordine şi siguranţă publică. Pe lîngă acestea, la nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior. Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

Revoltele care au cuprins Nordul Africii, dar şi Europa, au elemente comune de care orice guvern ar trebui să ţină seama. Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.). Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Nu trebuie doar să ne rezumăm la a constata şi a deplînge lipsa securităţii individului, ci trebuie să căutam soluţii şi alternative astfel încît să-i asigurăm cetăţeanului securitatea conferită de Constituţie, astfel încît, atît el, cît şi societăţii, în ansamblu, să-i fie oferit cadrul pentru o dezvoltare constantă şi armonioasă. Este tot mai evident că SECURITATEA devine, în secolul XXI, pilonul pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, implicit, bunăstarea populaţiilor. Securitate naţiunii nu mai poate fi monopolul exclusiv al statului iar gestionarea sa efectivă trebuie sa se fundamenteze pe parteneriatul public-privat şi comunicarea performantă, în baza unor reglementări moderne privind colaborarea cu mediul academic şi ştiinţific, mediul de afaceri, societăţile furnizoare de servicii private de securitate şi societate în ansamblul ei.