OPIU ŞI ONOARE

Scriam vineri, pe acest blog, că în urmă cu doi ani, aproximativ două treimi din totalul incidentelor din Afganistan se datorau IED-urilor. Astăzi, datorită MRAP, procentul s-a redus la o treime! Într-o altă ştire, publicată ieri, un copil a fost ucis şi alte şase persoane au fost rănite luni dimineaţă într-un atentat sinucigaş care l-a vizat pe şeful serviciului de informaţii din provincia Faryab din nordul Afganistanului. Atentatul nu a reuşit. Dar, asta nu înseamnă că forţele afgane de securitate au un merit din asta! Potrivit datelor ONU, numărul incidentelor violente a crescut cu 40% în Afganistan în primele opt luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, iar cel al atentatelor sinucigaşe cu 50%. Forţa NATO în Afganistan contestă însă aceste cifre, afirmînd că numărul actelor de violenţă a scăzut cu 2% în aceeaşi perioadă. Tot ieri, o ştire locală, vorbea despre opiu în Timiş şi Caraş-Severin. Care este legătura între acestea? Violenţa!

Să admitem că atacurile teroriste au scăzut cu aproximativ un sfert în ultimele cîteva luni (comparativ cu anul trecut). Atacurile NATO asupra talibanilor şi a bazelor bandelor de traficanţi de droguri, asupra liderilor militari locali au avut impact şi rezultat. Însă, aşa cum se anunţă tot mai des şi pe tot mai multe voci, trupele străine vor începe, în curînd părăsească Afganistanul, iar în 2014 să se retragă de tot, iar liderii afgani, care cereau acestă retragere, nu mai sînt siguri dacă forţele de securitate afgane pot continua acest demers al militarilor NATO, lăsînd ţara, din nou, pradă violenţelor de neimaginat pentru occidentali. Militarii români aflaţi în misiune de 10 ani în acest teatru de operaţii au învăţat că afganii au o problemă gravă în ceea ce priveşte autocontrolul furiei. Un psiholog cu care am discutat recent (alături de care am fost şi în Iraq!) îmi spunea că managementul defectuos al furiei se datorează celor 30 de ani de violenţă continuă în această parte de lume! Astfel, militarii români, şi cei din NATO, ISAF, ANA etc au învăţat să nu aibă prea multă încredere în forţele afgane de securitate. Multe dintre "incidentele" şi "friendly fire" în care sînt implicaţi militari NATO nu se datorează atacurilor talibane ci chiar confruntărilor cu partenerii afgani, care, de multe ori, rămaşi fără argumente, deschid focul asupra militarilor din Coaliţie, chiar dacă ştiu că gestul lor este unul sinucigaş.

Afganistanul este un loc extrem de violent care fascinează, dar îi pune în dificultate pe expaţii aflaţi acolo. Fără să am pretenţii de psiholog, spun doar că violenţa se află la originea multor probleme sociale care îi face pe afgani să rămînă săraci, ignoranţi şi terorizaţi. Aceste sentimente debutează încă din copilărie. Occidentalii care ajung să cunoască realităţile din acest spaţiu sînt îngroziţi să descopere amploarea violenţei. Nu este vorba numai de bărbaţi care se ucid reciproc pentru chestiuni minore, dar, mai ales, de violenţa femeilor şi a copiilor. Medicii şi asistentele care lucrează în diferite spitale de campanie, sau participă la acţiuni CIMIC şi de Medical Care văd zilnic astfel de exemple: copii bătuţi cu sălbăticie, mutilaţi de părinţi, sau mame împuşcate de proprii fii. Conflictul dintre generaţii se extinde chiar în interiorul aceluiaşi trib. Există facţiuni care doresc să se adapteze şi să trăiască potrivit timpurilor moderne. Există altele (susţinute de talibani!) care vor să conserve actualul mod de viaţă, care nu acceptă alte şcoli decît cele religioase, care glorifică restricţiile în stilul de viaţă, fără televizor, muzică sau job-uri pentru femei. Vîntul schimbării suflă, timid, printre triburile pashtune, aducînd, însă, numeroase neplăceri şi o creştere a violenţelor interne!

Violenţa capătă noi dimensiuni la vîrsta adultă. De exemplu, în urma anchetei efectuate de NATO după asasinarea fratelui preşedintelui Karzai, Ahmad, guvernatorul Provinciei Kandahar, cu trei luni în urmă, s-a stabilit că moartea acestuia nu s-a datorat unui complot taliban şi nici unei reglări de conturi între clanurile de traficanţi de droguri (fratele preşedintelui fiind un fel de "guru" zonal în traficul cu droguri şi arme!). Asasinul a fost un apropiat al lui Ahmad Karzai, care a descoperit că, pentru o greşeală, urma să fie pedepsit în public, în faţa tuturor angajaţilor, adică acest gest însemna "ruşine publică". În consecinţă, angajatul şi-a ucis şeful, apoi s-a lăsat împuşcat de gărzile de corp ale acestuia, ieşind "din scenă" acoperit de onoare! Onoarea este la mare preţ în standardele afgane, mai ales atunci cînd vorbim de un anumit standard de viaţă şi de o oarecare educaţie (ar trebui să fie reinventată şi în România politică!). A muri pentru onoare reprezintă un factor comun în culturile tribale din Afganistan. Iar armele, tot mai ieftine şi mai multe după invazia sovietică din Afganistan (în decembrie 1979), au facilitat "scoaterea în evidenţă a onoarei".

Cultura ONOAREI este, în principiu, un lucru bun. O regăsim la toate popoarele. Mă rog, la majoritatea, unele preferînd să fie fidele proverbelor de genul: "capul plecat sabia nu-l taie"! În Afganistan, însă, această cultură este viciată mult de Islamul militant, introdus şi susţinut de Arabia Saudită, dar şi de Pakistan, în anii 1980 - 1990 ca o contrapondere la asaltul ideologiei sovietice, dar, mai ales, de proliferarea opiului, adus din zonele tribale ale Pakistanului, în anii 1990. Acest "cadou" pakistanez a revenit cîtorva sute de mii de traficanţi afgani, care deţin averi fără precedent, şi care exercită violenţă şi teroare împotriva conaţionalilor. Grupările militante islamice văd în traficul de droguri o sursă de venit. Talibanii, după ce au aplicat o politică de distrugere a culturilor de mac în Emiratul Islamic Afganistan, astăzi au făcut alianţe cu bandele de traficanţi pentru a finanţa contraofensiva împotriva militarilor NATO. Pentru majoritatea afganilor, însă, opiul este un blestem naţional, milioane de afgani devenind dependenţi! Nu este o problemă nouă, sînt doar prea mulţi bani în joc! Este nevoie de un guvern care să acţioneze coerent împotriva acestui flagel, însă mulţi miniştri şi oficiali de rang superior se regăsesc pe statele de plată ale lorzilor drogurilor (alţii, mai la început, se mulţumesc cu etnobotanicele!).

Producţia de opiu din Afganistan a crescut cu 61% anul acesta, comparativ cu producţia din 2010, arata un raport ONU. Creşterea producţiei a fost pusă pe seama creşterii preţurilor opiului, care i-a facut pe fermierii afgani să extindă cu 7% terenurile cultivate ilegal cu mac, în 2011, scrie BBC. Anul trecut, producţia de opiu a fost înjumătăţită de o infecţie care a afectat întreaga cultură. Producţia este adînc înrădăcinată în sudul ţării, iar bolile culturilor nu au produs pagube de durată. Afganistanul deţine 90% din producţia de opiu din lume, adica 5.800 de tone pe an, care constituie ingredientul principal al heroinei. Produs în cantităţi record, opiul i-a transformat în sclavi pe foarte mulţi copii. Dependenţa le este transmisă de multe ori de la naştere, de la mamele lor. Nu puţine sînt, însă, şi femeile care îi sedează special ca să îi liniştească, mai ales din lipsa hranei, procedeu practicat şi în satele din Moldova, în care copiilor flămînzi li se dau ceai din mac. Centrele de reabilitare din capitala afgană Kabul reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de dependenţi. Cel puţin 1 milion de afgani sînt dependenţi, inclusiv foarte mulţi copii. Analiştii spun că banii proveniţi din comerţul ilegal cu opiu finanţează insurgenţa talibană. Într-un astfel de climat de haos şi violenţă, politicienii occidentali, cuprinşi de febra alegerilor din 2012, retrag parte din trupele staţionate şi vorbesc de o retragere totală în 2014, lăsînd ţara să-şi trăiască viaţa după propriile dorinţe, în Evul MEdiu. Ceea ce pare un anunţ de bun augur, îngrozeşte guvernele vecine. Chiar şi Rusia, care este puternic afectată de opiul şi heroina provenind din Afganistan. Alţi vecini direcţi (Rusia nu mai are frontieră directă!), ca Pakisanul şi Iranul au, la rîndul lor, milioane de dependenţi de drogurile afgane şi o problemă socială în creştere! Pe de altă parte, Iranul şiit este extrem de îngrijorat de posibila revenire la putere a talibanilor, anti-şiiţi, care, în anii 1990 au ucis mii de afgani şiiţi.

Spuneam la începutul acestui articol că în provincia de nord, Faryab, un atentator sinucigaş a încercat să-l omoare pe şeful serviciului provincial de informaţii, dar nu a reuşit. Această tentativă, ne demonstrează că serviciile afgane de securitate au succes doar atunci cînd le împinge CINEVA de la spate. În cazul nostru ANA, la început, apoi forţele NATO. Din informaţiile pe care le am, pot spune că în nordul Afganistanului, talibanii pătrund cu greu. Aici este teritoriul lorzilor uzbeci ai războiului, dictatori militari locali, care de multe ori s-au aliat cu bande criminale sau cu radicali islamici pentru a beneficia de "serviciile" unor atentatori sinucigaşi. Care, de cele mai multe ori, mor pentru ONOARE şi pentru OPIU!