UECCCP... DUPĂ DOUĂ GENERAŢII

Pînă zilele trecute eram convins că viitorul Greciei este ÎN AFARA Uniunii Europene, o "entitate pragmatică şi eficientă" cu o monedă unică - şi şchioapă! - pentru care nu mai poţi avea argumente morale de a o susţine, un experiment catastrofal cu efecte devastatoare, de amploare, asupra oamenilor! Revenirea la Drahmă şi creşterea deficitului pentru a pune în mişcare economia mi se părea varianta cea mai bună pentru o ţară ale cărei performanţe economice nu au fost NICIODATĂ în măsură să se conformeze standardelor impuse de creatorii Uniunii. Ciuruită de datorii, ţinută la suprafaţă doar cu sprijinul puterilor europene, handicapată de o administraţie ineficientă: acest diagnostic nemilos a fost stabilit de către francezul Edmond About... în 1858, un text la mare modă, care circulă astăzi în Europa! Astăzi, euroelita regăseşte aceste observaţii şi se miră precum ACELA la poarta nouă! "Coşmarul datoriei greceşti se dezvăluie", titrează Financial Times, urmînd pista unui raport "strict confidenţial" realizat de către analiştii troicăi UE-BCE-FMI şi distribuit săptămîna trecută liderilor din zona euro: programul de asistenţă financiară de 130 de miliarde de euro aprobat pentru Grecia, după cîteva luni de negocieri, are deficienţe majore şi nu este deloc suficient pentru a rezolva problemele!

Raportul de 10 pagini privind sustenabilitatea datoriei publice a Greciei, care a fost trimis miniştrilor de Finanţe din zona euro, ilustrează un tablou sumbru pentru economia europeană. Deşi Parlamentul de la Atena a votat un plan de economii de 3,3 miliarde de euro pentru acest an, care prevede, printre altele, o reducere a salariului minim şi o plafonare a pensiilor, pînă şi în cel mai optimist scenariu, măsurile de austeritate impuse Atenei implică riscul unei recesiuni atît de profunde încît Grecia nu va fi capabilă să iasă din gaura datoriilor prin intermediul planului de salvare de 170 miliarde de euro, total, pe trei ani. Euroelita discută despre Grecia ca despre o entitate abstractă, nelocuită, deşi viaţa în Grecia, leagănul civilizaţiei europene, a devenit de nesuportat. Aproximativ 100.000 de firme au dat faliment şi multe altele se prăbuşesc. Rata sinuciderilor este în creştere, numărul crimelor s-a dublat, iar zeci de mii de oameni au rămas fără locuinţe. Viaţa în regiunile rurale, unde s-a revenit la schimburile tradiţionale de produse, este mai suportabilă. În oraşe, situaţia este foarte dură, iar pentru grupurile minoritare este groaznică – în special pentru etnicii albanezi, care nu au drepturi şi care au ocupat mult timp locuri de muncă pe care grecii le refuzau. Cînd nu fac schimburi în natură, grecii vorbesc de drahmă şi de "secesiunea" de UE.

Acest tablou sumbru, devoalat de mass-media, mă făcea să cred că Grecia este pe cale să părăsească Uniunea, chiar şi pentru a fi dată exemplu, Bau-Bau, pentru statele ale căror deficite ar fi avut tendinţa de a o lua razna. M-am înşelat amarnic! Nu pentru că soluţia părăsirii UE nu ar fi corectă, ci pentru că filosofia pe care a fost construită UE este una de tip sovietic, revăzută şi readăugită! Este încununarea ideilor lui Lenin despre naţiuni şi popoare, căzută în perioada lui Stalin pe panta impunerilor violente. Uniunea Europeană se construieşte prin... educaţia maselor, aşa cum spunea părintele revoluţiei bolşevice, Vladimir Ilici Lenin. Momentul pare prielnic, iar anul 2017-2020 încheie un ciclu istoric lung, de 100 de ani, început cu Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, care a avut loc în noiembrie! Renunţaţi la zîmbet şi judecaţi:

La fel ca Uniunea Sovietică, Uniunea Europeană s-a constituit ca o uniune voluntară de STATE EGALE ale căror identitate naţională (limbă, cultură, tradiţii) dau valoare construcţiei europene! Din păcate, conceptele naţionale, tradiţionaliste, periferice, nu sînt acceptate de euroelite care, aflate la prima generaţie, promovează europenismul ca principal fir roşu, călăuzitor, orice abatere naţională sau naţionalistă fiind imediat repudiată. Astfel, "o educaţie pur naţională nu poate decît să întărească sentimentele naţionale şi să se orienteze într-o direcţie inversă obiectivului unitar final"(I.V. Stalin, 1920). Aşa se face că în Uniunea Europeană, la fel ca în Uniunea Sovietică, cultura este naţională ÎN FORMĂ, în principal prin LIMBĂ, dar sînt EUROPENE prin CONŢINUT, ceea ce face ca limbile europene să fie un vehicol de transport al ideilor comune, de la centru! Culturile naţionale liniştesc, deocamdată, sentimentele naţionale. Stalin este artizanul acestui compromis cultural pe care Lenin nu l-a dezavuat! Culturile naţionale - asimilate identităţilor naţionale europene! - satisfac sentimentele naţionale dar sfărîmă marile solidarităţi pan-naţionale, precum cooperarea balcanică, sau baltică etc. Istoria sovietică ne învaţă că acest "egalitarism cultural" nu va funcţiona fără o politică a controlului: controlul Bruxell-ului asupra statului purtător al intereselor naţionale, sau controlul economic care multiplică legăturile între centru şi periferie. Acest amestec de liberalism şi control, a dus în 1920, în URSS, la construirea unei comunităţi noi, o naţiune sovietică proletară, care ar fi trebuit să demonstreze că solidaritatea de clasă poate triumfa asupra conştiinţei naţionale. Puneţi această ultimă propoziţie în "lumina" politicilor UE care doreşte "construirea unei comunităţi noi, o naţiune europeană, care ar trebui să demonstreze că solidaritatea poate triumfa asupra conştiinţei naţionale". Vezi cazul Greciei, dar şi al Portugaliei, Spaniei, Italiei şi, de ce nu, al României, ai cărei lideri "sovietizaţi european" au pus ţara preş în faţa intereselor Uniunii!

Cea mai mare crimă naţională împotriva URSS, în anii 30, era tendinţa de secesiune. Extrem de puternică în Georgia, Bielorusia sau Ukraina. Din acest motiv, Stalin a deportat în Extremul Orient Rus, milioane de oameni. Statul Sovietelor ţinea cu dinţii la UNITATE! Şi UE face la fel! Atitudinea Greciei "insultă" instituţiile europene, plantate, precum cele sovietice, la controlul politicilor naţionale! În anii 20, egalitatea popoarelor, fundamentul echilibrului URSS, trebuia, în principiu, să creeze prietenia popoarelor care trăiau laolaltă, sentiment comunitar care ar modifica lent mentalităţile, ar degaja noi elite care, după modelul cultural adoptat ar fi fost naţională prin formă, dar care, ar fi avut acelaşi ţel, sovietic, servind drept punte între un trecut cu tradiţii diferite şi viitorul comun. Seamănă cu ce se întîmplă astăzi pe continent? Joacă Bruxell-ul rolul "fratelui mai mare" şi mai înţelept, în raport cu periferia, care reface optica imperială, transformîndu-se din "rău relativ" în "bine absolut"? Sau invers, în prezent...

Şi în UE, "fructele revoluţiei" vor fi coapte peste două generaţii care nu vor cunoaşte decît Uniunea şi mai puţin apartenenţa naţională. Pînă atunci, NU cred că grecii vor renunţa la mileniile de identitate proprie în favoarea unor politici sovietice promovate de la Bruxelles!