DE CE SÎNT PENTRU O INTERVENŢIE MILITARĂ ÎN SIRIA

Spirala violenței din Siria a atins într-un mod critic comunitatea internațională, rezultînd în dezbateri tensionate în Consiliul de Securitate al ONU a unui proiect de rezoluție care să sprijine planul Ligii Arabe, plan ce prevede printre altele, predarea puterii de către președintele Assad către adjunctului său. În paralel, SUA şi aliaţii lor au început discuţii serioase privind o posibilă intervenţie militară în Siria, deşi operaţiile de sprijin al păcii desfăşurate sub egida ONU încă au un statut teoretic şi de drept internaţional insuficient teoretizat, controversat şi chiar inadaptat la mediul de securitate actual. Cu toate acestea însă, ele rămîn un important instrument de prevenire şi gestionare a conflictelor în întreaga lume. Potrivit Washington Post, care citează surse de la Casa Albă sub acoperirea anonimatului, printre opţiunile examinate figurează livrările directe de arme către opoziţia siriană, trimiterea de trupe în vederea asigurării de ”coridoare umanitare” sau a unei ”zone de securitate” pentru protestatari, precum şi lovituri asupra sistemului antiaerian al Siriei, transmite Mediafax. Potrivit cotidianului american, opiniile diferă în ce priveşte amploarea, termenele şi mijloacele de intervenţie. La ora actuală, eforturile americane în Siria vizează asigurarea transferului de ajutor umanitar în ţară şi unificarea diferitelor grupuri ale opoziţiei anti-Al-Assad, într-o "primăvară portocalie"! Ministrul de Externe din Qatar, şeicul Hamad ben Jassem al-Thani, a declarat, la rîndul său, că a venit vremea să fie trimise forţe arabe şi internaţionale în Siria, unde reprimarea mişcării de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat cu mii de morţi. În ultimii ani, au existat unele acţiuni militare care au fost justificate făcîndu-se referire la un drept legitim de “intervenţie umanitară“. Argumentul pentru folosirea forţei pentru scopuri umanitare îşi are originile în anii 1860, cînd a fost invocat ca răspuns la masacrul creştinilor maroniţi tot din Siria.

Rebelii desfăşoară atacuri din ce în ce mai îndrăzneţe împotriva forţelor regimului lui Bashar al-Assad. Potrivit postului de radio sirian Shams fm, forţele de ordine au capturat 49 de spioni turci care activau pe teritoriul Siriei şi care i-au ajutat pe rebeli. Forţe speciale din Marea Britanie şi Qatar se afla în prezent în Siria, unde acţionează sub acoperire, împreună cu forţele rebele, în localitatea Homs, aflată la circa 160 de km de Damasc, relatează site-ul DEBKAfile, apropiat serviciilor israeliene, citînd surse din domeniul militar şi al serviciilor de informaţii. Trupele străine nu sînt angajate în confruntări directe cu forţele pro-guvernamentale ale lui Bashar al-Assad. Cel puţin 43 de persoane, între care numeroşi militari şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în atacuri ale rebelilor, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului, citat de AFP. Regimul de la Damasc a anunţat marţi că a preluat controlul asupra oraşului rebel Idleb (nord-vest), luat cu asalt sîmbătă şi bombardat intermitent de forţele guvernamentale care încearcă să alunge rebelii. Dar militanţii şi o organizaţie neguvernamentală siriană au negat că armata a preluat controlul total asupra Idleb. "Armata este mobilizată în oraş, dar nu putem spune că îl controlează în totalitate. Ea se află pe arterele principale şi evită să intre în cartiere", a afirmat pentru AFP Milad Fadl, militant din cadrul Comisiei generale a revoluţiei siriene. În provincia Idleb - o regiune muntoasă de la graniţa cu Turcia -, şase militari au murit într-un atac al rebelilor în oraşul Maarret al-Noomane împotriva unui baraj amplasat în apropiere de sediul partidului Baas, aflat la putere. În provincia Deraa (sud), unde îşi are originea revolta, 12 membri ai serviciilor de securitate au fost ucişi într-o ambuscadă a rebelilor în timp ce se îndreptau către Dael pentru a desfăşura o campanie de arestări, potrivit OSDH. Pe de altă parte, la Maarret al-Noomane, au fost ucişi şapte civili, între care un adolescent în vîrstă de 14 ani. Şase dintre ei au fost ucişi de forţele guvernamentale, în timp ce se aflau într-o maşină ce transporta răniţi, potrivit OSDH. Pe de altă parte, şapte civili au fost ucişi în oraşul Homs (centru) de forţele guvernamentale şi shabbiha (miliţiile loiale regimului), în timp ce o femeie a murit în urma tirurilor armatei la Tall Kalakh. În provincia Alep (nord), un tânăr a fost împuşcat mortal în oraşul Azaz, situat la graniţa cu Turcia, unde au izbucnit lupte între rebeli şi armată, soldate cu moartea unui soldat. Violenţele au loc "la mai puţin de cinci kilometri de frontiera turcă", a declarat pentru AFP Mohammad Halabi, purtătorul de cuvînt al militanţilor din Alep. În provincia Damasc, patru civili au fost ucişi, dintre care trei prin tiruri de mitralieră în satul Bakhaa şi un tînăr în timpul percheziţiilor la Duma. Numărul celor uciși în urma represiunilor, exercitate de către forțele de securitate sub oblăduirea președintelui Assad, a depășit cifra descuranjată de 7.500, în timp ce ONU a declarat că nu va mai putea ține evidența acestora din cauza gradului ridicat de dificultate.

Cînd vorbim despre violenta lucrurile par a fi clare pentru toata lumea,deoarece sfera conceptului conduce imediat şi direct la criminalitate, tortură, război, oprimare etc. Violența regimului de la Damasc este reprezentativă pentru regimurile dictatoriale care alunecă spre războil civil și din război civil, probabil în anarhie. Reprezentativă deoarece amintește de incapacitatea unui regim lipsit de legitimitate de a se menține la putere pentru o perioadă nedeterminată. Asta în ciuda presiunii internaţionale!Operaţiile de pace iniţiate şi puse în practică de ONU în urmă cu peste 50 de ani sub forma operaţiilor de menţinere a păcii, devenite în prezent operaţii de sprijin al păcii, reprezintă principalul mecanism pentru salvgardarea păcii şi securităţii internaţionale. Pe de altă parte, legislaţia internaţională a generat adesea dezbateri aprinse între juriştii de drept internaţional, din perspectiva adepţilor pro şi contra folosirii forţei ca instrument politic în relaţiile internaţionale. Principalul document care reglementează uzul de forţă în relaţiile internaţionale este Carta ONU, semnată şi intrată în vigoare în anul 1945. Astfel, capitolul VI prevede rezolvarea disputelor prin măsuri paşnice (art. 33), capitolul VII prevede responsabilitatea Consiliului de Securitate de a constata, recomanda sau hotărî ce măsuri vor fi luate pentru menţinerea şi restabilirea păcii şi securităţii internaţionale (art. 39), prin invitarea părţilor să se conformeze măsurilor provizorii (art. 40), presiuni politice şi economice (art. 41) şi utilizarea forţei armate (art. 42), pentru ca în capitolul VIII să fie prevăzută posibilitatea autorizării organizaţiilor politice regionale 156 de a adopta măsuri pentru rezolvarea paşnică a disputelor regionale, cu respectarea principiilor fundamentale ale ONU. Toate acestea stabilesc principiile internaţionale de folosire a forţei şi acoperă trei aspecte principale: interzicerea folosirii forţei, dreptul la autoapărare şi autorizarea folosirii forţei de către Consiliul de Securitate al ONU.

În lumina aceastui document, pot să spun că mă declar ÎN FAVOAREA unei intervenţii militare externe în Siria, în următoarea perioadă de timp. Chiar şi provocat, haosul este îndreptat ÎMPOTRIVA populaţiei civile, iar un regim care nu este capabil de ripostă contrainformativă pe propriul teritoriu trebuie să părăsească puterea. Este cazul Doctorului Bashar Al-Assad, pe care, umma arabă îl dădea, în 2003, drept singurul lider arab care îi poate aduna pe toţi arabii sub un singur steag!