O PROVOCARE

Presa rusă critică faptul că autorităţile de la Chişinău îl prezintă ca victimă pe Vadim Pisari, tînărul ucis duminică de un militar rus, apreciind că aceasta este o dovadă că întreg incidentul este un atac organizat de conducerea Republicii Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia online, preluat astăzi de Mediafax. Un tînăr, în vîrstă de 18 ani, Vadim Pisari, a fost împuşcat de trupele de menţinere a păcii în apropiere de satul Pârâta, duminică dimineaţă, în jurul orei 7.00. El a fost transportat la spitalul de urgenţă din Chişinău, dar ulterior a decedat. Incidentul s-a produs pe segmentul podului de peste rîul Nistru. Victima se deplasa cu un automobil marca VAZ-2101 din satul Pârâta spre localitatea Vadul lui Vodă, cînd în viteză ar fi lovit bara de protecţie a postului nr.9 şi, fără a reacţiona la semnalul santinelelor de post de a opri, a plecat de la faţa locului. Peste puţin timp, cînd se întorcea pe acelaşi segment, forţele de menţinere a păcii i-au făcut semn şoferului autovehiculului VAZ să oprească. Tînărul, însă nu a reacţionat, continuîndu-şi deplasarea, astfel că a fost împuşcat.

Într-un articol publicat marţi de portalul Regnum, tînărul ucis este prezentat drept un "provocator beat" şi "hoţ de maşini", deşi Ministerul moldovean de Interne a precizat deja că tînărul avea permis de conducere, nu era în stare de ebrietate, iar maşina nu era furată. Totodată, pacificatorii ruşi sînt prezentaţi drept adevărate victime. "Faptul că autorităţile din Republica Moldova au ieşit cu o reacţie ca o temă evident pregătită de acasă, că îl apără pe agresorul beat şi îl prezintă ca pe victimă, ne dă temeiul să credem că atacul asupra pacificatorilor putea fi o provocare planificată de conducerea Republicii Moldova cu scopul de a torpila propunerea liderului transnistrean privind facilitarea regimului frontier. Pacificatorii au respins atacul şi din acest motiv Republica Moldova este nemulţumită!", afirmă Regnum. Tiraspolul declară că misiunea de menţinere a păcii din partea Federaţiei Ruse este "cea mai importantă garanţie a păcii şi siguranţei din regiune".

Ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, într-un gest de obrăznicie extrem de rar, a recomandat presei din Republica Moldova "să nu facă isterie din cauza acestui incident". Cîteva sute de locuitori din Pârâta, raionul Dubăsari, în estul Republicii Moldova, susţinuţi de Asociaţia Veteranilor şi organizaţia neguvernamentală Hyde Park, au blocat marţi drumul către capitală, cerînd desfiinţarea posturilor forţelor ruse de menţinere a păcii din zonă. Ambasada Rusiei a fost pichetată pentru a doua zi consecutiv, iar Kuzmin i-a numit, din nou, pe protestatari, HULIGANI!

Incidentul petrecut duminică este primul şi cel mai grav de cînd regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, şi-a ales un nou lider, în persoana lui Evgheni Şevciuk, susţinut de inteligenţa Ukraineană, învingător în detrimentul favoritului Moscovei! Înfrîngerea lui Kaminski în Transnistria este încă un eşec pentru Moscova. Este pentru a doua oară în două luni cînd un candidat sprijinit de Moscova pierde o luptă pentru conducerea uneia dintre regiunile separatiste sponsorizate de Rusia ce se pretinde independentă de alte state ex-sovietice, notează Reuters. Un candidat susţinut de Kremlin a pierdut alegerile prezidenţiale din mica regiune separatistă a Georgiei, Osetia de Sud, în noiembrie, conducînd acolo la lupte în instanţă, proteste publice şi haos legislativ.

În ciuda negocierilor "dezgheţate" de noul lider separatist, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. (pt Abu Cigar: reiau pasaje de anul trecut!!!) La referendumul din 2006, de exemplu, 97 la suta din transnistreni au votat în favoarea cuceririi oficiale a independenţei faţă de Republica Moldova şi aderării la Rusia. Moscova, cu toate acestea, nu a aprobat niciodată o astfel de idee şi Transnistria, situată pe frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, nu are nici o graniţă cu Rusia. O telegramă confidenţială lansată pe piaţă de un celebru site de specialitate, lămureşte şi mai bine relaţia din "vecinătatea apropiată" a României: "Ukrainenii au constatat că politicienii din Republica Moldova, cu referire directă la ex-preşedintele Ghimpu!, promovînd o politică pro-europeană, susţineau tacit intrarea Moldovei în UE prin România, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului să se unească, eventual, cu România, iar stînga Nistrului (Transnistria) să revină la... Ukraina. De altfel, fostul lider separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a cerut "comunităţii ukrainiene din Transnistria să organizeze un referendum de alipire la "ţara mamă", după ce în aprilie 1997 spunea, citat de „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ukraina"! Declaraţia a fost făcută la 31 martie 1997, în cadrul unei întrevederi dintre şeful administraţiei secesioniste, ambasadorul Ukrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, şi reprezentantul de la Kiev la masa de negocieri, Igor Harcenko. „Domnilor, vă chem să aveţi grijă de soarta celor 160 de mii de cetăţeni ukraineni, care locuiesc în Transnistria”, a spus atunci Smirnov! Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei... Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.96). Analistul politic, directorul Institutului de studii politice „Gorşenin” de la Kiev, Kosti Bondarenko, într-un interviu acordat agenţiei Regnum, spunea că scenariul alipirii Transnistriei la Ukraina este un subiect abordat de mulţi analişti din Rusia. Soluţia optimă în problema transnistreană ar fi, este convins Kosti Bondarenko, „împărţirea fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti între România şi Ukraina”!

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. Acesta este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al rîului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi rîu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

Incidentul de duminică pare o provocare de genul care a aprins fitilul conflictului în Bosnia, în Piaţa Markale. Dacă incidentul va degenera se vor cunoaşte exact actorii şi intenţiile acestora în legătură cu viitorul Republicii Moldova!