NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 25 noiembrie 2010

RECIDIVISTUL


Vicepreşedintele PDL, Sorin FRunzăverde, recidivează! Ieri, la Reşiţa, una dintre cele mai echilibrate voci din actualul partid majoritar, atrage grav atenţia opiniei publice, şi lansează un mesaj celor avizaţi, că situaţia e portocalie rău de tot. Liderul democrat vorbeşte despre statul poliţienesc, despre incompetenţă şi despre bugete clientelare. Am declaraţia politică, de 4 minute, pe bandă audio. Un fragment, habar nu am care, s-a difuzat şi la Radio Romania Actualităţi, aseară, de la ora 20! Din păcate, de această dată, mesajul transmis de Frunzăverde nu a penetrat frontierele Banatului de Munte. Presa centrală nu a mai fost atît de dispusă să îl preia, deşi remarcile făcute mi se par devastatoare la adresa lui Emil Boc şi Traian Băsescu.

Frunzăverde spune că principala provocare pentru PDL dar, în acelaşi timp şi pentru opoziţie, o reprezintă scoaterea României din ''haosul administrativ în care se află'' şi ''depăşirea vrajbei politice''. "România riscă să se transforme într-un stat poliţienesc, nu într-un stat al poliţiei, ci într-unul poliţienesc, în accepţiunea clasică a cuvîntului. Principala problemă a PDL şi a opoziţiei, pentru că în democraţie nu poţi guverna fără opoziţie, o reprezintă scoaterea ţării din haosul administrativ, din vrajba politică şi din statul poliţienesc, care sufocă economic orice comunitate. Acesta este motivul pentru care compatrioţii noştri resimt mult mai acut criza economică, în comparaţie cu alţii din Uniunea Europeană", a spus Frunzăverde. PDL, trebuie, fiind la guvernare, să se folosească de pîrghiile pe care le are, pentru a scoate ţara din această stare. Astfel, spune Sorin Frunzăverde, ar trebui luate urgent două măsuri: începerea unui dialog politic cu opoziţia, care să permită constituirea unui Guvern bazat pe o mai largă majoritate parlamentară şi construirea şi adoptarea unui buget corect şi responsabil din punct de vedere al alocărilor instituţionale. "În principal trebuie trecut la construirea şi adoptarea unui buget corect din punctul de vedere al bugetării instituţiilor statului, dar, în acelaşi timp, al unui buget descentralizat. Am vorbit foarte mult despre descentralizare, dar am făcut prea puţin. E momentul să o facem acum, cu ocazia adoptării bugetului pe 2011. Bugetul pe 2010 a fost unul ultracentralist şi aceasta e o faţetă ascunsă, o dimensiune foarte puţin sesizabilă, a alunecării României spre un stat poliţienesc, centralizarea excesivă a resursei bugetare"!, a subliniat Sorin Frunzăverde.

Fostul ministru al Apărării, a atras atenţia,încă din debutul declaraţiei sale politice, că "Armata va ajunge într-o stare jalnică" dacă, de acum înainte, nu va fi alocat domeniului Apărării cel puţin 2,11% din Produsul Intern Brut. "Dacă nu vom asigura, de acum înainte, cel puţin 2,11% din PIB Ministerului Apărării Naţionale, în anii care urmează ne vom întâlni cu tot mai dese evenimente tragice, cum a fost cel de marţi, de la Cincu, iar Armata va ajunge într-o stare jalnică. 2,11% din PIB reprezintă asumarea noastră oficială în parteneriatul Alianţei Nord-Atlantice". Armata traversează o perioadă foarte grea, explicaţia fiind faptul că, în ultimele două decenii, bugetul alocat MApN a fost insuficient, excepţie făcînd trei sau patru ani. Fostul ministru al Apărării a criticat faptul că, în cursul zilei de marţi, s-a vorbit mai mult despre schimbările din Ministerul Administraţiei şi Internelor decît despre militarii care au murit în poligonul de la Cincu şi despre cei răniţi în timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic cu tragere de luptă. "Armata nu este un decor de operetă, în care să apari în uniforme strălucitoare pe 25 octombrie, sau la 1 Decembrie, ci este una dintre instituţiile fundamentale ale statului român, care asigură apărarea naţională, care, este adevărat, costă. Armată ne reprezintă în teatrele de operaţii şi are merite indubitabile în integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică"!

Frunzăverde a rostit numele întreg şi corect al celor trei militari decedaţi în urma accidentului din poligonul Cincu, semn că a rămas acelaşi om ataşat de militari şi valorile acestora, aşa cum îl ştiam. Şi, credeţi-mă, o face pentru că aşa simte cu adevărat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu