7 PROBLEME ALE AFGANISTANULUI

Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, din 4-6 februarie, a reunit personalităţi din întreaga lume, care au dezbătut actualele şi viitoarele probleme globale de securitate. În faţa unei audienţe formate din miniştri de Externe şi experţi militari, participanţi la Conferinţa anuală de Securitate, Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a solicitat desfiinţarea rapidă a echipelor de reconstrucţie provinciale ale NATO şi retragerea companiilor private de securitate, altele decît cele afgane, de pe teritoriul ţării, dar şi crearea de baze militare americane permanente pe teritoriul ţării. Karzai, a prezentat şi schiţa planurilor pentru Conferinţa de la Kabul, planificată să aibă loc în primăvara acestui an. Reuniunea din capitala Afganistanului este gîndită a fi un pas înainte în preluarea responsabilităţii de către autorităţile afgane pentru stabilitatea în regiune. "Afganistanul nu vrea să fie o povară pe umerii aliaţilor şi prietenilor săi. Afganistanul doreşte să-şi protejeze în curând singur teritoriul şi poporul", a declarat preşedintele Karzai. Karzai, a anunţat, în ultima zi a Conferinţei, că la 21 martie 2011, cînd se sărbătoreşte Anul Nou afgan, va anunţa prima fază a planului privind transferul puterii între forţele aliate şi autorităţile locale, proces care se va încheia în 2014. Karzai a afirmat că „se fac paşi importanţi” şi că situaţia cetăţenilor afgani „s-a îmbunătăţit”, iar acest lucru „poate fi verificat pe teren”. „Toată lumea a fost foarte generoasă cu noi”, a semnalat Karzai, care s-a angajat din nou în faţa celor 350 de participanţi la Conferinţă că va sprijini lupta împotriva corupţiei, una dintre problemele importante cu care se confruntă ţara. Pentru mine, discursul lui Kharzai este de neînţeles!

De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afganistanului au persistat, deşi există o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună. După 30 de ani de război continuu, observatorii Occidentali sînt tot mai sceptici în capacitatea Coaliţiei Multinaţionale şi a Guvernului Afgan în reuşită. Unii observatori spun că nu s-a schimbat nimic, nici măcar modul de producere al ambuscadelor sau structurile de luptă ale mujahedinilor, care, într-adevăr au fost scoşi din capitala Kabul, singurul oraş pe care Karzai îl controlează, de fapt, în totalitate. GRUPA DE LUPTĂ a fost şi a rămas principalul element tactic al mujahedinilor, şi el numără, şi în prezent, între 15 şi 50 de oameni. Grupa este formată din: comandant, 2/3 gărzi de corp ale acestuia, un comandant adjunct, 3/4 observatori - cercetaşi, 2/3 echipe de trăgători cu 6/8 oameni în echipă, una sau două echipe de apărare aeriană echipate cu mitraliere grele, 1/2 echipe de mortiere, 2/3 echipe cu lansatoare de grenade reactive (RPG) şi o echipă, din 4/5 persoane, specializată în fabricarea de bombe artizanale şi minări. Doar liderii militari s-au schimbat! Unităţile tactice, nu!

Nici pe teren nu s-a schimbat aproape nimic, din 2002. Afganii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante: 1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afgane. Anul trecut, revista TIME publica un articol savuros intitulat ARMED FARCES. Un camion cisternă a fost deturnat pe şosea, nu departe de Kandahar. Mai mulţi militari afgani au pus stăpînire pe combustibil şi au început să-l vîndă. Povestea ascunde o evidenţă: nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afgane! Deşi numărul acestora trebuie să fie de 171.600 pînă în octombrie 2011, încă nu se face nimic în privinţa recrutării personalului cu un grad de alfabetizare acceptabil. În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!
2) Corupţia endemică. După 30 de ani de război, "relaţiile nepotrivite", în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat, anul trecut, o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună! Spencer Ackerman, scria pe blogul DANGER ROOM, că afganii conştientizează faptul că principalele două obstacole în creşterea calităţii vieţii, sînt corupţia generalizată (în primul rînd!) şi... ineficienţa guvernului! Interesant este că, în spaţiul denumit SF "Zona N2KL" (provinciile Nangarhar, Nuristan, Kunar şi Laghman), populaţia este de părere că doar talibanii au creat o justiţie adevărată, religioasă, diminuînd corupţia şi fărdelegile!
3) Evaziunea fiscală. Merge mînă în mînă cu corupţia. Ca în România! Am să spun un truism: o economie robustă nu poate fi creată fără injecţii masive de capital. Un raport al serviciilor secrete americane, care citează statistici ale Ministerului Afgan de Finanţe, scrie că între 2007 şi iulie 2010 "au dispărut" 4,2 miliarde de dolari, bani lichizi! Banii au părăsit ţara legal, prin singurul aeroport internaţional, cel din Kabul. Problema e că nu se ştie exact de unde provin fondurile! Din deturnarea ajutoarelor internaţionale, sau din traficul cu droguri? De un control strict nu poate fi vorba nici măcar în cadrul Echipelor provinciale de reconstrucţie. Totuşi, evaziunea fiscală are dimensiuni mult mai reduse! Poate de aceea Karzai vrea să le expulzeze acum din ţară! Presa mai dă exemplu şi cazul unui chinez care a vrut să părăsească Afganistanul cu o valiză plină cu 1,1 milioane de dolari! Avea paşaport de om de afaceri, iar suma era declarată "profit periodic"!
4) Calendarul politic. Este o altă problemă a Afganistanului contemporan. Anunţul privind retragerea trupelor Coaliţiei din Afganistan, începînd din această vară, este o decizie de natură politică şi este, după părerea mea, TOTAL DECUPLATĂ DE REALITATEA DIN TEREN! Deşi comandanţii militari din teren, chisr şi cel francez, cel britanic ("trupele britanice vor mai rămîne aici încă 10 ani!) raportează că din punct de vedere militar retragerea este echivalentă cu o mare prostie, preşedintele american trebuie să se ţină de cuvînt, în pre-electorală!, şi să înceapă retragerea din Afganistan. Va fi, ca în bancul acela din anii 80: "va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne OM"!
5) Afganistanul - război american. Este o percepţie din teren, întipărită în conştiinţa partenerilor din NATO!, extrem de periculos. Generalul francez Desportes, comandantul Colegiului Naţional de Apărare Interarme, declara într-un interviu în "Le Monde": "este un război al americanilor. Cînd tu acţionezi cu doar 1% din efectivele totale angajate în teatru, nu ai nici un drept să-ţi exprimi părerea"! Mi s-a părut interesantă declaraţia, de aceea am pus-o bine, mai ales că, din punct de vedere politic, am avut impresia că Barack Obama şi Nicholas Sarkozy sînt pe aceeaşi lungime de undă. în 2002, pe 4 februarie, fostul secretar adjunct al apărării, Paul Wolfowitz, spunea: "misiunea determină coaliţia şi nu invers"! OK! Dar, cine determină misiunea? Cred că este şi întrebarea comandanţilor NATO prezenţi în teatrul de operaţii afgan.
6) Victimele colaterale ale Coaliţiei. Populaţia Afganistanului este, cu siguranţă, una dintre cele mai traumatizate din lume. Coaliţia Multinaţională, oricît de multă "delicateţe" ar avea nu reuşeşte să elimine victimele colaterale. Acest fapt îi nemulţumeşte profund pe localnici şi crează dorinţa de răzbunare, materializată în zeci de atentate împotriva militarilor prezenţi în teatrul de operaţii. O statistică spune că pentru fiecare civil inocent ucis, atentatele cresc cu 0,03 la 1000 de locuitori, în 6 săptămîni. Pare extrem de puţin. Dar, studiul spune că la o provincie cu 83.000 de locuitori, două victime inocente se traduc prin creşterea cu 6 atentate a numărului, faţă de perioada precedentă.
7) Măsura succesului. Ne place să credem că acţiunile militare şi de reconstrucţie din Afganistan sînt pe drumul cel bun. În definitiv, scopul final al intervenţiei în această ţară este: înlăturarea talibanilor, democratizarea şi reconstrucţia ţării. Eu, personal, sînt sceptic, în ciuda asigurărilor date de liderii politici şi unii lideri militari! Îmi amintesc de Operaţiunea Moshtarak, anunţată pe site-uri şi în presa de specialitate cu surle şi trîmbiţe! Ce s-a ales de ea? Nimic! Inamicii au luat la cunoştinţă din vreme, s-au repliat corespunzător, iar operaţiunea a fost un mare fîs! Acum, anunţul preşedintelui Obama şi cel al preşedintelui Karzai de la Munchen, privind retragerea trupelor coaliţiei, au acelaşi efect. Un lider afgan îmi spunea, în urmă cu cîţiva ani: "inamicul aşteaptă pînă plecaţi voi acasă şi apoi se întoarce. El are timp. Voi nu! Timpul curge altfel"! Constat că avea dreptate.

Pe lîngă aceste probleme, producţia şi consumul de droguri rămîne un flagel ce nu poate fi stopat. Însă, eu cred că odată cu instaurarea autorităţii şi începerea funcţionării statului, instituţiile vor putea lupta şi pe acest palier. Sau nu!