A TREIA CALE

Evenimentele din Tunisia, Egipt şi alte ţări din Orientul Mijlociu şi nordul Africii descoperă o realitate socială pe care regimurile autoritare din zonă nu o bagă în seamă: starea de sărăcie extremă a majorităţii populaţiei, în conflict latent cu îmbogăţirea rapidă a celor apropiaţi Puterii, prin corupţie şi afaceri necurate, o creştere rapidă a populaţiei, în paralel cu întinerirea acesteia şi creşterea gradului de educaţie. Nu poţi guverna la nesfîrşit, luînd şapte piei de pe oameni, omorîndu-i cu preţuri mereu mai mari, lefuri şi pensii tot mai mici, taxe şi impozite mereu în urcare, fără alternativa unui loc de muncă. Anual, în Egipt, potrivit informaţiilor, intră pe piaţa muncii 700.000 de noi lucrători, ar Guvernul de la Cairo, în anii cei mai buni economic, a reuşit să creeze doar 300.000 de noi locuri de muncă. Tunisia, Egiptul, şi tot ce va urma, probabil, în Africa, Orient şi nu numai!, demonstrează că ideea de stat social, "fabricat în secolul trecut, şi-a cam epuizat resursele, iar implozia sa devine extrem de periculoasă. Există însă un moment cînd apare saturaţia. În acel moment, oamenii încep să respingă clişeele furnizate de mass-media. Acesta este semnalul că manipularea un mai merge! Este momentul în care, oamenii iau decizii de schimbare a atitudinii, îşi unesc forţele, se organizează, caută alternative pozitive şi selectează lideri! Aceste gesturi simple sînt, după unii analişti, primul pas spre ANARHIE! Acest semnal pare a fi dat în Egipt, de către protestatarii care, în opinia mea - pe care am exprimat-o şi sîmbătă, în cadrul emisiunii Jurnal Extern, de la televiziunea JurnalTV, din Chişinău, emisiune produsă de Doru Dendiu, şi care se găseşte integral aici!- se revoltă împotriva unui sistem, nu împotriva "regimului Mubarak"! Dacă acest lucru le reuşeşte, lovitura va fi ucigătoare în două direcţii: cea a statului secular autoritar şi cea a islamiştilor, victoria protestatarilor demonstrînd că "alternativa" nu este doar a habotnicilor religioşi.

Cooperarea nu cere de la oameni un altruism deosebit, ci doar înţelegerea faptului că aceasta este o strategie mai bună, mai eficientă decît competiţia permanentă, de a-ţi atinge propriile scopuri. Societatea anarhică, căci despre ea vorbesc!, este descentralizată şi non-ierarhică, dar nu dezorganizată! Indivizii şi grupurile se organizează de jos în sus, spontan, liber, dinamic, în funcţie de interesele lor. Nu există o autoritate plasată deasupra, care să-i organizeze. Resortul îl găsim în comunităţile de indivizi de la firul ierbii, pe care am dorit să le "explorez" împreună cu Ilie Pintea, încă de anul trecut, dar a rămas doar în stadiul de proiect, din motive ce nu ţin de noi! “Alternative la formele prezente de ierarhie, dominare, putere privată şi control social există cu siguranţă, în principiu… ”, spunea Noam Chomsky în “Turning the Tide”. Spiritul anarhiei propune o societate în care indivizii şi grupurile se auto-guvernează conform propriilor interese, nu conform unor directive prestabilite de nişte "profeţi". Teoreticianul rus Bakunin susţine că instituţiile politice ale unei societăţi libere derivă din asociaţii formate la locul de muncă: “Pămîntul aparţine numai celor care îl muncesc cu mîinile lor, respectiv comunelor agricole. Capitalul şi mijloacele de producţie aparţin lucrătorilor, respectiv asociaţiilor acestora. Viitoarea organizaţie politică ar trebui să fie o federaţie liberă a lucrătorilor"! Este exact ceea ce "propăvăduiesc" gînditorii celei de-a Treia Căi economice! Ca regulă generală, anarhismul înlocuieşte relaţiile sociale şi economice bazate pe concurenţă cu cele bazate pe cooperare.

Cooperarea inter-umană, educaţia permanentă şi alternativa la o viaţă dominată de un dictator, sau de dictatura băncilor, aceasta pare a fi scînteia aprinsă de Egipt!