MULTIPLICAREA REVOLTEI

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a ţinut aseară un discurs în care şi-a asigurat compatrioţii, şi pe unii dintre aliaţi, că nu va mai candida pentru un nou mandat. Însă, poporul egiptean îl vrea jos de azi! Milioane de oameni au ieşit şi ieri pe străzile marilor oraşe. Opoziţia i-a cerut preşedintelui să plece pînă vineri. Revoltele din Egipt au ca principală motivaţie faptul că nivelul de trai al oamenilor este extrem de scăzut, spune corespondentul Radio România pe spaţiul islamic, Carmen Gavrilă, aflată, de astăzi, la Cairo. Egiptul a cunoscut o creştere dramatică a preţurilor în ultimii ani. Deşi guvernul a oferit subvenţii alimentare pentru a ajuta oamenii să suporte mai uşor creşterea preţurilor, mulţi trăiesc la limita sărăciei. Valul de proteste din Tunisia, în urma căruia a fost răsturnat regimul autoritar, le-a demonstrat oamenilor din ţările apropiate, unde există aceleaşi probleme, că este necesară o revoltă. Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, unul dintre principalii aliaţi ai SUA în Orientul Mijlociu, l-a numit pe Maarouf Bakhit, fost ambasador în Turcia şi Israel, în locul lui Samir Rifai la conducerea Guvernului şi i-a cerut să demareze "reforme politice reale", a anunţat ieri palatul regal, citat de AFP. În general, se considera că Egiptul nu se poate revolta deoarece are la bază o societate agricolă, spune canalul de televiziune Al Jazeera. După izbucnirea revoltei, însă, percepţia egiptenilor asupra corupţiei a ieşit la suprafaţă. Potrivit BBC, protestatarii sînt nemulţumiţi de sistemul educaţional, serviciile sociale şi de ineficienţa reformelor economice. Majoritatea populaţiei din Egipt are sub 30 de ani, la fel şi cei mai mulţi şomeri. Din categoria manifestanţilor fac parte oameni din diferite niveluri socio-economice şi diferite părţi ale ţării, dar există nemulţumiri chiar şi în rîndul clasei educate, de mijloc. Opoziţia spune că partidul de guvernămînt şi-a folosit influenţa politică pentru a monopoliza bogăţiile ţării, în timp ce majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie. Potrivit unui raport al ONU, în 2009 rata sărăciei în Egipt era estimată la 40% în mediul rural şi 18 la sută în mediul urban! Potrivit unui studiu realizat de guvernul egiptean, numărul locuitorilor care trăiau sub pragul sărăciei, în 2008 şi 2009, era de 16,3 milioane. Banca Mondială a stabilit pragul sărăciei la doi dolari pe zi de persoană. Datoria externă a Egiptului este de 80,5% din PIB, conform CIA.

Sursele de instabilitate, sursa centrală, nu derivă din islamismul radical, nici în Tunisia, nici în Algeria, Yemen, Iordania, Sudan, Liban şi nici în Egipt. Însă, este adevărat că într-o situaţie de haos, o entitate islamistă organizată poate prelua conducerea unei ţări. "S-a întîmplat în Iran şi în alte locuri", a spus, la Ierusalim, premierul israelian Benjamin Netanyahu, extrem de îngrijorat de situaţia din Egipt, dar şi de reacţiile "ciudate" ale Casei Albe. Egiptul, prima ţară arabă care a semnat un acord de pace cu Israelul, în 1979, a cooperat cu statul israelian pentru a limita contrabanda cu arme în Fîşia Gaza, regiune controlată de grupul militant islamic Hamas. "Bibi" se teme că un lider ostil Israelului, din cadrul opoziţiei, ar putea prelua conducerea statului. Mubarak pregăteşte tranziţia nu spre fiul său, ci spre proaspătul vicepreşedinte! Omar Suleiman, fostul şef al serviciilor secrete, proaspăt vicepreşedinte va fi cel mai probabil viitor preşedinte al Egiptului! A urmat un curs la Şcoala Forţelor Speciale "John F. Kennedy", din Fort Bragg, în anii 1980. Despre el se spune că "...era omul CIA în Egipt şi se ocupa de închisorile secrete", după cum scrie Jane Mayer, autorul cărţii "The Dark Side". Suleiman are relaţii excepţionale cu Israelul şi Mossad şi este o variantă convenabilă pe Iordan, ca garant al păcii între cele două ţări. AFP transmite că opoziţia egipteană include 20 de partide laice, majoritatea slab susţinute de cetăţeni şi cu o reprezentare parlamentară redusă (15 mandate din 518). Cel mai cunoscut dintre aceste partide este Noul Wafd, creat în 1978 după modelul formaţiunii Wafd, înfiinţate la începutul secolului al XX-lea. Partidul al-Ghad este fondat de Ayman Nour, care a candidat la prezidenţialele din 2005 împotriva lui Mubarak. Cea mai puternică formaţiune islamistă este Frăţia Musulmană, înfiinţată în 1928 de Hassan al-Banna. Ea nu este considerată un partid politic, întrucât Constituţia nu autorizează partidele constituite pe baze confesionale. Formaţiunea deţinea 88 de mandate parlamentare, pe care candidaţii săi le obţinuseră în calitate de "independenţi" la legislativele din 2005. Una dintre cele mai importante formaţiuni, provenind din societatea civilă, este Asociaţia Naţională pentru Schimbare, condusă de laureatul premiului fostul preşedinte al AIE, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Mohamed ElBaradei, care pare să fie liderul opoziţiei unite, în acest moment! Gruparea Kefaya ("Destul!") datează din 2004, graţie unor militanţi antiguvern. Interesantă mi se pare, însă, Mişcarea tinerilor din 6 aprilie (al cărei nume e inspirat de revolta muncitorilor din Delta Nilului, din aprilie 2008), grupare a cărei activitate se desfăşoară aproape exclusiv pe Internet, prin intermediul reţelei de socializare Facebook!

Mişcările de masă din spaţiul arab sînt primele acţiuni radicale de contestare a actualei "ordini", păstrată intactă în ultimii 60 de ani! Este tot mai clar că şi ordinea internaţională este o glumă proastă, în momentul de faţă. Dorinţa marilor puteri de a păstra ordinea Postbelică este din ce în ce mai contestată de state şi naţiuni tinere aflate în plină expansiune şi dorinţă de afirmare. Brazilia, de exemplu, îşi pune întrebarea, firească: "de ce nu toţi membrii comunităţii internaţionale se bucură de aceleaşi drepturi"? India, la fel! Procesul de transformare a lumii nu mai poate fi oprit. Vom avea, cu adevărat, o problemă, atunci cînd mişcările sociale se vor transforma în "mişcări" naţionale, multiplicînd revoltele de astăzi, de pe străzile egiptene!