Privind evenimentele aflate în derulare în jurul nostru, cred, cu tot mai multă tărie, că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu! Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domeniu. E adevărat, şi interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură. Şi asta pentru că, chiloţii Monicăi Gabor, ex-Columbeanu, sînt mai interesanţi şi mai „palpabili” decît o alunecare de teren care s-ar putea produce în viitorul apropiat! Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire!
Preocupări pentru specializarea jurnaliştilor de criză au apărut în Occident în urmă cu mai mult timp, imediat după războiul din Vietnam. Războiul din fosta Yugoslavie a coagulat, însă energiile şi a structurat aceste preocupări. Organizaţiile internaţionale importante, Reporteri Fără Frontiere sau Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, dar şi marile corporaţii de presă, precum BBC, au elaborat reguli stricte, au scris cursuri şi au creat o piaţă pentru echipamente de protecţie. Crizele internaţionale, fie că este vorba de conflicte armate, sau de tragedii umanitare, au fost analizate şi s-au elaborat manuale pentru jurnaliştii sau personalul umanitar care se află în misiune în acele zone. Experienţa militarilor a fost transferată în folosul jurnaliştilor, iar echipamentele de protecţie au devenit indispensabile. Evident, toate acestea costă, dar un jurnalist mort nu face doi bani! Alarmată de creşterea aproape exponenţială a situaţiilor de urgenţă la nivel mondial, nevoia de abordare profesionistă a acestora, dar şi de asigurarea securităţii propriilor jurnalişti, mass-media internaţională a reacţionat. În noiembrie 2002, la Bruxelles, lua naştere „International News Safety Institut”, din iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Institutului Internaţional de Presă. Acum, INSI are peste 1000 de membri. „Life news”, „Killing the messenger”, „Staying Alive” şi „Practical guide for journalist”, sînt cele mai importante lucrări editate în sprijinul jurnaliştilor specializaţi pe criză. INSI pune la dispoziţia jurnaliştilor din întreaga lume o listă şi recomandări cu companiile sau ong-urile specializate în furnizarea de echipamente şi instruire practică pentru reporterii şi corespondenţii speciali. Unul din aceste cursuri, pe care autorul acesui text l-a absolvit, este organizat de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune, EBU, şi Objective Team, cu sprijinul SAS britanic. Cursul se desfăşoară într-o locaţie specială la Schlosshexenagen, în Germania.
Din păcate, comunitatea jurnalistică din România a arătat prea puţin interes pentru acest domeniu, în ultimii 20 de ani. În afară de exemple izolate, interesul pentru crearea unui corp de jurnalişti specializaţi pe criză, este inexistent. La Bucureşti, unul din ONG-urile de media a găzduit, în urmă cu mai mulţi ani, un curs internaţional de 7 zile, finanţat şi organizat de FIJ, pentru jurnaliştii din Balcani care se află în zone de conflict armat. Sindicatul Jurnaliştilor din Oltenia, sub patronajul Societăţii Ziariştilor din România, condusă, la un moment dat, de dr. Radu Sorescu, a tradus una din lucrările de referinţă în domeniu, editată de FIJ. Poate cea mai importantă implicare în acest domeniu o are, însă, Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia de Relaţii Publice. Începînd cu anul 2004, Ministerul oraganizează anual Cursul de corespondenţi de război, adresat jurnaliştilor civili. Organizat în două module, cursul doreşte să transmită cîteva cunoştinţe minime privind regulile de lucru cu mass-media în teatrele de operaţii, riscurile la care sînt expuşi jurnaliştii aflaţi în medii ostile, probleme de Drept internaţional umanitar, metode de prim-ajutor medical, măsuri de profilaxie a unor boli, protecţia împotriva minelor antipersonal, evacuarea răniţilor, negocierea la un punct de control (check point), protecţia împotriva armelor şi efectele acestora asupra oamenilor s.a. Aceste cursuri au fost absolvite de toţi corespondenţii români de război din presa centrală, inclusive de autorul acestor rînduri, dar şi de cîţiva jurnalişti din presa locală, în special din judeţele care au subunităţi militare participante în teatrele de operaţii.
Demonstraţiile, tulburările civile sau revoltele populare din centrul oraşului în care locuieşti pot deveni la fel de periculoase ca un cîmp de bătălie. Unele evenimente sînt imprevizibile şi periculoase, iar situaţia poate genera cu o viteză înfricoşătoare. Chiar şi mulţimile non-violente pot deveni periculoase atunci cînd oamenii devin speriaţi şi furioşi. Demonstraţiile paşnice pot degenera rapid în revolte periculoase. Acţiunile politice nepopulare, privaţiunile economice, şocurile sociale, comunităţile divizate, conflictele etnice, luptele de gherilă urbană sau terorismul sînt tot atîtea cauze care generează erupţii violente ale unor mase mari de oameni. Reporterii speciali trebuie să cunoască atît cauzele, dar şi zonele sigure şi nesigure din oraşe, în special, care adună mase mari de oameni din toate categoriile sociale, precum şi modelele de acţiune şi comportament. Atunci cînd o demonstraţie scapă de sub control, ţintele pot deveni obiective civile, sedii de bancă şi chiar mass-media. Jurnaliştii care acoperă mediatic atacurile teroriste trebuie să fie conştienţi că sînt posibile viitoare ţinte, sau victime în cazul unor atentate succesive, în cascadă. Scopul reporterului special este de a realiza un material bun, cu un risc minim. La fel ca în zonele de conflict, jurnaliştii implicaţi în astfel de situaţii se află prinşi între două tabere: protestatarii, sau luptătorii de gherilă şi forţele de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei, sau a trupelor de comando special antrenate care atacă în cartierele problemă pentru a anihila capii unor posibile revolte sociale, dar şi a companiilor de protecţie private, tot mai prezente în ultimii ani în marile oraşe din ţări răvăşite de războaie civile sau inter-etnice.
Statisticile şi experienţa ne demonstrează că cei mai expuşi pericolului sînt jurnaliştii din presa locală. Înmulţirea situaţiilor de urgenţă la nivelul României, dar şi poziţia geo-strategică a ţării - frontiera de Vest vecină cu Balcanii de Est, Zona Moldovei aproape de Conflictul din Transnistria, centrul ţării marcat de tendinţele secesioniste din secuime, iar întreg teritoriul industrial şi agricol afectat de recesiune ce poate deveni un focar de tensiune socială – impune formarea profesională continuă a jurnaliştilor din presa locală pentru lucrul în medii ce pot deveni ostile în orice moment. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Organizarea unui curs de 4 zile, o dată pe lună, în fiecare judeţ din ţară poate creea, în 5 ani, un corp profesional calificat în munca în medii ostile, la nivelul presei locale, extrem de vulnerabilă în acest sector. Începînd din anul 2008, avînd la bază cunoştinţele acumulate la cursurile M.Ap.N., la cele absolvite în Germania şi organizate de Asociaţia Europeană de Radio şi Televiziune, EBU, în colaborare cu SAS-ul britanic, dar, mai ales, experienţa profesională acumulată de-a lungul anilor, am început să organizez la Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin un curs similar. Cursul, organizat de GRUPUL PENTRU SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE, un ONG şi BI Group, în colaborare cu alte instituţii specializate în protecţia cetăţeanului, se desfăşoară sub motto-ul: news in a hostile world şi se adresează cu precădere JURNALIŞTILOR DIN PRESA LOCALĂ care, potrivit statisticilor prezentate la început, sînt cei mai vulnerabili în situaţii speciale. Jurnaliştii din presa locală nu beneficiază de infrastructura şi logistica unui corespondent special din presa corporatistă. Şi de aceea, ei devin victime sigure. Cursul nu se adresează exclusiv potenţialilor participanţi într-o zonă de conflict ci aduce în scenă situaţii de urgenţă, tot mai multe şi tot mai frecvente, la care jurnalistul este spectator şi actor în acelaşi timp. Am lăsat profesioniştilor militari responsabilitatea instruirii jurnaliştilor care participă la conflicte armate şi am încercat să dezvolt, în cadrul întreprinderii individuale BI Group, trei module de curs adresate jurnaliştilor şi elevilor şi studenţilor care vor să-şi petreacă vacanţa în siguranţă. “Vacanţă în siguranţă” se numeşte modulul de o zi adresat elevilor şi studenţilor. Jurnaliştii pot lua parte la un modul de două zile dedicate “situaţiilor de urgenţă”, aplicat deja în 2009 în colaborare cu specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic”, Caraş-Severin, şi un modul de două zile axat pe gherila urbană şi revolte sociale, demarat în anul 2008, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Scopul acestui demers este de a crea un corp professional pentru jurnalismul de criză în fiecare judeţ din România. Situaţiile de urgenţă devin o realitate aproape cotidiană, dar de ce gherilă urbană? Pentru că, oraşele atrag demografii foarte variate. Şi pentru că oraşul funcţionează asemenea unui organism viu, toxinele sînt adunate în zone cît mai periferice (vezi situaţia actuală din Marea Britanie!), izolate acolo şi închise într-o mitologie dificil de ameliorat, tocmai în încercarea de igienizare socială a celorlalte demografii din organism. În antichitate şi în evul mediu, suburbia se afla, întotdeauna, extra muros: erau cele mai expuse şi mai lipsite de securitate periferii. Se aflau dincolo de administrarea ordonată şi controlată. Comunităţile urbane moderne şi contemporane au denumit aceste periferii refuzate, în variate chipuri: ghetto în America anglo-saxonă, favelas în America latină, banlieu în Franţa, bidonville în Franţa meridională şi Maghreb. Evoluţia nu înseamnă neapărat şi salubrizare. Borgata italiană reprezintă cartierul periferic, dar urbanizat. În spaţiul urban extra-carpatic avem deja legendarele mahalale înlocuite în ultimii 50 de ani de alte perfierii: cartierele muncitoreşti. Scriitorul I.D.Sîrbu a definit cartierele muncitoreşti drept “Betonviluri”, descriindu-le ca fiind “imense şi plicticoase, urîte şi monotone silozuri de singurătate şi mizerie”. În interiorul acestor silozuri, blocul are o definiţie providenţială: “două sute de celule organizate în jurul a două pubele cu gunoi fetid”. În acest spaţiu “fermentează” deja viitorul luptelor de stradă, declanşate de frustrările şi nemulţumirile adunate în zeci de ani de umilinţe! Jurnalistul de criză din România, precum înaintaşul său Brunea-Fox, trebuie să cunoască şi să se confrunte cu această realitate. Şi să rămînă în viaţă! Scopul acestor cursuri, acesta este! Scopul instruirii HEST (Hostile Environment Safety Treining) este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Iar scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu