OSSO ÎNTRE MOESLER ŞI QUARTERBACK.

Managementul riscurilor are la bază analiza şi selectarea de soluţii optime în vederea protejării unui obiectiv, iar METODA MOESLER măsoară frecvenţa, magnitudinea şi efectul unui posibil dezastru şi are la bază analiza şi clasificarea pericolelor pe clase de risc, în funcţie de magnitudinea fiecăruia. Personal, consider metoda indispensabilă (asta şi pentru că întotdeauna "drumul cel mai scurt e aela pe care-l ştii!). În analiza informaţiilor, METODA QUARTERBACK se concretizează printr-o abordare sistemică a colectării de informaţii la conferinţe, seminarii, expozitii, simpozioane, ateliere etc. Prin această metodă, pe care eu o găsesc extrem de aproape, culegerea informaţiilor este facilitată de concentrarea deosebită de specialişti, de dezbaterile şi confruntările ştiinţifice, de multitudinea documentaţiei, pliantelor, imaginilor etc. Principalul atu al culegerii de date în astfel de situaţii îl constituie confruntarea, considerată, de fapt, o autentificare a informaţiilor prezentate şi, deci, o garantare a veridicităţii acestora. Romantismul culegerii de informaţii prin această metodă este dat de încadrarea în strategia generală de competiţie a inteligenţei, precum şi de sistemica culegerii informaţiilor. În acest fel, se realizează o dublă comparare despre mai multe organizaţii din acelaşi domeniu, pe de o parte, precum şi informaţiile despre aceeaşi organizaţie în diferite momente de viaţă, pe de alta parte.

Moesler şi Qarterback sînt metodele de lucru preferate ale BIG, într-o perioadă în care Intelligence-ul devine tot mai domestic!

Intelligence-ul devine tot mai mult o activitate bazată mai ales pe analiza informaţiilor deschise şi pe utilizarea unor specialişti în modelarea societală. Cetăţenii, ca şi decidenţii politici, se uită tot mai des la ofiţerii de intelligence atunci cînd fenomene economice sau financiare induc turbulenţe societale care vulnerabilizează la nivele critice statele-naţiune, cam cum se întîmplă în ultimul timp în Europa. Dezvoltarea societăţii actuale de la societatea tehnologizată către societatea informaţională şi, în viitor, către societatea bazată pe cunoştinţe, impune apariţia şi dezvoltarea companiilor private de intelligence în 3 direcţii de interes: -dezvoltarea informaţională către cea a cunoştinţelor, cu un ritm superior tuturor celorlalte direcţii de dezvoltare; -globalizarea economiilor, dezvoltărilor tehnologice şi disiparea graniţelor politice şi geografice; şi -consolidarea economiei informaţiei, cu dominaţia tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, pe de o parte, şi cu cea a procesării informaţiilor şi transformarea lor în cunoştinţe, pe de altă parte. În opinia mea, securitatea privată trebuie să fie abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte intrinsecă a securităţii naţionale. Probabil că într-o perioadă apropiată se va ajunge şi la noi ca în problematica securităţii naţionale să preluăm într-un fel sau altul experienţa americană. Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii pre-emptive a intelligence-ului guvernamental determinat de războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele de care dispuneau instituţiilor de stat. România, aflată în mod ireversibil pe calea democraţiei şi nu face excepţie de la această regulă.


Realitatea noului mediu de securitate, orientat cu precădere spre dimensiunile economico-financiare, impune identificarea unor noi modele de abordare şi de acţiune a CPIntelligence şi integrarea acestora în Comunitatea Naţională de Informaţii. Tendinţa de privatizare a culegerii de informaţii, a prelucrării şi distribuirii reprezintă un reflex al apariţiei actorilor non-statali şi al privatizării asigurării securităţii în domeniul informaţiilor. Potrivit unui raport, 70% din informaţiile furnizate Preşedintelui SUA provin de la CPIntell, iar 80% din informaţiile monitorizate, pe timp de pace, provin din SURSE DESCHISE! ANALIZA TRANSMISIUNILOR - REPORTAJELOR, RELATĂRILOR, INTERVIURILOR ETC. - CORESPONDENŢILOR RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ÎN IRAQ A ÎNSEMNAT, UNEORI, ANALIZA SURSELOR DESCHISE, RRA FIIND O ASTFEL DE SURSĂ! Comunitatea de informaţii a fiecărei naţiunii este tot mai mult solicitată pentru a-şi asuma roluri de „sistem de avertizare timpurie”, iar CPIntell reprezintă unul dintre avertizorii pe care comunitatea şi actorii non-statali se pot baza.
Companiile încep să caute specialişti de “intelligence”, adică persoane care strîng informaţii despre piaţă, realizînd rapoarte asupra evoluţiei pieţei, a oportunităţilor de dezvoltare şi a riscurilor legate de declanşarea unor noi crize. Scopul de maximă generalitate al activităţii de intelligence este realizarea avantajelor decizionale în domenii care vizează securitatea naţiunii, prin realizarea unei abordări complexe, integratoare a activităţii de intelligence. Securitatea unei naţiuni se referă astăzi, la securitatea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor informaţionale, securitatea individuală. Efectul imediat al schimbării paradigmei de securitate în plan intern şi internaţional, a fost transformarea rolului şi ponderii intelligence în procesul decizional, acţiunea politică bazîndu-se din ce în ce mai mult pe cantitatea şi calitatea produselor de intelligence. În ceea ce priveşte intelligence-ul privat remarc încercările de dezvoltare ale acestuia, timide, deoarece, aşa cum se întîmplă în ţările civilizate, în firmele sau în posturile de management al acestui domeniu sînt angajaţi, de cele mai multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează sau au gestionat problematica intelligence-ului guvernamental. Şi în România, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu se sfiiesc să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. “Marile companii, precum Nokia, Shell, L’Oreal, Vodafone, au angajaţi dedicaţi pentru dezvoltarea acestei funcţii de intelligence”, spunea Joseph H.A.M. Rodenberg, specialist olandez în management strategic bazat pe intelligence, prezent la Bucureşti. Potrivit acestuia, domeniile care au cea mai mare nevoie de implementarea unui sistem de intelligence sînt telecomul, industria aerospaţială, farmaceutica, iar la nivelul unei companii cu 3.000 de angajaţi, patru-cinci ar trebui sa fie specializaţi în intelligence şi în lansarea de avertizări timpurii!

Potrivit specialiştilor IntellCompetitiv, în prezent, la nivel local, generarea şi utilizarea de intelligence este sub 30% din cantitatea ideală care permite unei companii să fie competitivă. 80% dintre companiile europene mediu-mari au pus în practică, în diverse grade, sisteme formale de intelligence, iar peste 55% au implementat sisteme software de intelligence–ului privat proiectat într-un cadru legislativ adecvat - investigatori particulari, consultanţă şi analize de risc etc. Este în interesul întregii societăţi româneşti, în această perioadă internaţională tulbure ca securitatea privată şi, implicit intelligence-ul privat să fie reglementate pentru a pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului. Dacă conceptul modern de securitate include cinci direcţii, securitatea unei entităţi statale fiind asigurată dacă se ţine cont de fiecare dintre componente: • componenta politică a securităţii, • componenta militară, • componenta economică, • componenta societală şi cea ecologică, în cel puţin patru dintre ele (excepţie făcînd componenta militară, deocamdată!), intelligenceul privat are aplicaţii practice imediate.

După acest paragraf, m-a oprit din scris, la telefon, prietenul meu Adi T. cu care am avut o discuţie despre paragrafe şi faptul că uneori, deviez de la subiect. Este şi cazul textului de faţă care pornise ca o pledoarie în favoarea Companiilor Private de Intelligence, dar, pe care "îl trag" într-o direcţie publicitară! Îmi voi imputa costurile şi taxele aferente!

La fel ca în jurnalism, pentru ca informaţiile să poată fi operaţionalizate şi procesate, iar raportul final de sinteză al unei Agenţii de Informaţii (BIG, de exemplu!), este necesar să îndeplinească cîteva condiţii importante: - să fie reale; - să asigure percepţia multilaterală, din perspectiva economică, tehnică, umană, stiinţifică; - să aibă un caracter sintetic şi concis; - să fie precise şi sigure; - să parvină în timp util; - să surprindă caracterul /atributul de dinamicitate; - să fie adaptate la specificitatea personalului implicat în gestionarea acestora.

La rîndul lor, rapoartele de intelligence pot fi împărţite în mai multe categorii: • rapoarte curente, care prezintă desfăşurarea evenimentelor în curs sau care au avut loc într-o perioada apropiată de timp şi seamănă cu jurnalele de actualităţi, însă mult mai “liniare”, nespeculative; dispunînd de surse mult mai precise, fiecare raport de acest gen cuprinde o serie de evaluări care fac atît legătura cu evoluţiile anterioare, cît şi prognoze pentru evoluţiile viitoare pe termen scurt (în această categorie intră informările zilnice prezentate de toate serviciile de informaţii); • rapoarte descriptive de bază, care sînt concentrate asupra elementelor relativ stabile ce caracterizează o situaţie sau un subiect de informaţii (diferite potenţialităţi acţionale, comportamente şi atitudini faţă de un eveniment, producerea de situaţii şi stări); • rapoarte privind evoluţiile dintr-o anumită zonă informativă, care fac prognoze pe termen mediu şi lung, pe baza cărora se iau decizii strategice; de aceea, aceste rapoarte au cea mai mare importanţă;

Agenţiile de informaţii mici, precum BIG, acţionează în OSINT. Primele companii de OSSO (Open Source Solution Opperation) au fost lansate de şi în Israel, după 1991, previzionînd o nouă fază a războiului cu palestinienii. Colectarea de informaţii OSINT este, în general, o problemă diferită faţă de de colectarea de informaţii din alte discipline de informaţii, care intră pe tărîmul taboo al spionajului! În OSINT, dificultatea supremă constă în identificarea surselor relevante, demne de încredere din cantitatea considerabilă de informaţii aflată la dispoziţia publicului. O bună parte din specialiştii occidentali sînt de parere că ponderea surselor în activitatea de intelligence o constituie “sursele deschise”. În OSINT valoarea importantă nu o reprezintă sursa ci informaţia pe care o conţine şi abilitatea de a fi analizată. OSINT plasează omul în inima ecuaţiei de intelligence, ideal pentru cei mai puţin deprinşi cu tehnica. OSINT nu este în competiţie cu informaţiile clasificate iar OSSO nu reprezintă nici în România o încălcare a legislaţiei în domeniul securităţii! Acţiunea vizează culegerea, procesarea, stocarea şi diseminarea informaţiilor necesare, monitorizarea unor indicatori, ameninţări sau acţiuni (atacuri) precum şi contracararea atacurilor susţinute asupra propriilor informaţii, acţiuni, imagine şi iniţiative. Comportamentul trebuie să fie proactiv şi, atăt cît este necesar, reactiv!

La ce sînt bune companiile private de intelligence în competiţiile politice care se apropie, sau economice, de exemplu? Obiectivele sînt: realizarea imaginii reale a competitorilor pe piaţă; obţinerea sau menţinerea unui avantaj concurenţial faţă de competitor; anticiparea acţiunilor şi deciziilor competitorilor; identificarea ameminţărilor, evaluarea vulnerabilităţilor şi determinarea riscurilor în competiţia de piaţă; perfecţionarea strategiilor de promovare; adoptarea celor mai bune decizii de securitate. Domeniile în care se concentrează serviciile sînt: analiza evoluţiei mediului social, politic şi legislativ, securitatea oganizaţiei etc. Dintre produsele şi serviciile BIG se pot remarca: analize de risc, profil competitor, monitorizare acţiuni competitori, consiliere în securitate.

Apariţia unor noi modele de conflict, împreună cu procesul de globalizare a condus la re-configurarea înţelegerii privind securitatea şi apariţia unei “noi paradigme de securitate” în ultimii ani. În cadrul acestei noi paradigme, securitatea nu este doar apanajul statului, ci ŞI a unei multitudin de actori non-statali. În acest sens, s-ar putea lua în considerare aplicarea conceptului de „securitate” şi în ceea ce priveşte informarea unei naţiuni prin intermediul mass-media, de exemplu. Privatizarea securităţii, în acest sens, poate fi privit ca o astfel de măsură. Procesul de privatizare al securităţii, abuziv şi netransparent poate duce la slăbirea statului însuşi. Intelligenceul privat nu este ÎN COMPETIŢIE cu Comunitatea Naţională de Informaţii, ci reprezintă latura complementară ataşată ideii de afaceri private. De multe ori, afacerile private pot aduce atingere securităţii naţionale. O implicare pro-activă a CPIntell poate aduce un echilibru între interesele comerciale şi interesele statului. Cam acesta reprezintă VIITORUL şi în România! Dacă Statul NU SE TREZEŞTE LA TIMP şi nu va încuraja companiile autohtone de profil, legea intelligenceului privat, în România, va fi făcută de companii străine! Străine şi de interesele naţiunii române!