NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

miercuri, 4 februarie 2009

SAGA HAGA – JAGA, JAGA!

Agentul României la Curtea Internaţională de Justiţie, Bogdan Aurescu a declarat la Haga, că decizia Curţii, în cazul procesului cu Ukraina, acordă României 9700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentînd 79,34% din totalul suprafeţei în dispută. "De asemenea, în această zonă sînt estimate a fi, prin linia trasată de Curte, aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 12 milioane de tone de petrol", a adaugat Aurescu. Din păcate, victoria de la Haga riscă să arunce România într-un război al gazelor, cum nu l-a avut pînă acum. Dacă pînă la pronunţarea sentinţei, Ukraina avea pretenţii nesimţite la zona maritimă din apropierea coastelor româneşti (comportament firesc în cazul unei entităţi care îşi caută identitatea!), abia acum „fascismul” ukrainean îşi va face simţit prezenţa. Probabil că va începe cu interiorul şi îl va elimina pe Iuscenko de la putere! Această inflamare a situaţiei din zonă vine, în România, pe fondul în care grupuri de interese încearcă subordonarea unor structuri militare importante din sistemul de securitate naţională.

Dreptul de exploatare a celor 12 milioane tone ţiţei şi a celor 70 miliarde metri cubi de gaze cîştigat în instanţă de România a trezit interesul marilor corporaţii energetice internaţionale. Printre acestea se numără giganţi ca Total-FINA-ELF, compania franceză care a şi făcut lobby în favoarea României la Haga, Royal Dutch Shell, BP, companie care a făcut lobby în favoarea Ukrainei la Haga, dar şi concerne locale precum OMV. Exploatarea hidrocarburilor se va face în urma unei liciţatii publice a anunţat directorul general adjunct în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Mihai Gherman. Primul pas dupa decizia de la Haga va fi delimitarea suprafeţei care va reveni României din zona de delimitat în perimetre de cîte 1000 de kilometri pătraţi fiecare, care vor fi scoase la licitaţie internaţională. Procedurile şi operaţiunile petroliere necesar a fi efectuate pînă la punerea efectivă în exploatare a unui nou zăcămînt pot dura cîşiva ani. Mihai Gherman a mai spus, că în cazul în care decizia de la Haga va fi favorabilă României, Midia Resources SRL va deveni al treilea producător de gaze naturale, dupa Petrom şi Romgaz, cu o producţie estimată la un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an şi o cotă de piaţă de circa 10%. Midia Resources SRL este reprezentanta în România a grupului canadian Sterling Resources. Opaaaa! O hotărîre de guvern din noiembrie anul trecut concesiona două perimetre, pe sub masă, acestei firme de apartament! Adică, profitînd de campania electorală, Tăriceanu şi gaşca a mai dat un tun împotriva intereselor ţării. De aici „rezerva” din declaraţiile fostului premier! Mai mult, anexele sînt secrete! Nu ştim ce redevenţe va încasa statul român din această afacere care miroase la fel cu privatizarea PETROM şi înstrăinarea abuzivă a resurselor ţării. Ştiu şi îi arăt şi lui Tăriceanu ce se întîmplă în alte ţări bogate în petrol cu trădătorii intereselor naţionale!

Recent, înainte de pronunţarea sentinţei de la Haga, pentru suprafaţa de platou continental şi zona economică exclusivă care va reveni României în urma deciziei CIJ, ANRM anunţa că se vor delimita perime­tre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, care vor fi concesionate prin apel public de ofertă, în conformitate cu prevederile Legii petrolului nr. 238/2004. Bla, bla, bla! Praf în ochii noştri! Am fost vînduţi total, bucată cu bucată de nişte jegoşi de oameni politici în numele diferitelor deziderate! Degeaba clamează Băsescu că NICIODATĂ nu va exista autonomie teritorială a ţinutului secuiesc, dacă anti-românul Marko îl avertizează că „niciodată să nu spui niciodată” pentru că România nu este „stat naţional unitar”. „A jaba” strigă Băsescu că România nu se va împrumuta internaţional pentru a substitui obligaţiile băncilor mamă de a susţine băncile cumpărate în ţară şi economia naţională dacă guvernul papagalului Boc a scăpat total hăţurile! KKT! Germania a încheiat un acord de securitate energetică cu Rusia peste capul Uniunii Europene! Adică, pentru kancelarul de fier de la Berlin, nevoile neamţului de rînd, categorie din care face parte şi sor-mea!, sînt mai importante decît flegmele despre construcţia europeană coerentă! Mă exasperează suficienţa unor canalii despre care doar genialul Mircea Badea vorbeşte direct la televizor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu