HEST 4

Pe 6 mai, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin - una dintre unităţile de elită ale Ministerului de Interne - , Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a Judeţului şi dr. Romeo Dumitrescu, Grupul pentru Securitate şi DEmocraţie, organizează, la Reşiţa, al patrulea boot-camp atelier pentru jurnalişti în situaţii excepţionale. Atelierul este prilejuit de Ziua Internaţională a Libertăţii Presei.

În ultimii ani, aproape 2000 de jurnalişti şi lucrători media au fost ucişi în timp ce-şi făceau datoria. Ei au murit pentru că ceea ce au spus sau au scris a deranjat pe cineva, pentru că investigau ceea ce nu se dorea a fi investigat, pentru că anumite persoane nu agreează jurnaliştii sau pur şi simplu pentru că se aflau la locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Cînd subiectul reportajelor îl constituie războaiele, conflictele civile, revoltele sociale sau situaţiile de urgenţă riscurile cresc şi unii jurnalişti îşi pierd viaţa. Fiecare deces reprezintă o tragedie pentru prieteni şi familie, dar şi o risipă de talent. De asemenea, se vorbeşte mai puţin despre cei care sunt afectaţi fizic şi psihic, fără posibilitatea de a mai profesa jurnalismul.
Este important să amintesc că din cei aproape 2000 de jurnalişti ucişi începînd cu 1990, mai mult de 90% s-au născut şi au crescut în locurile în care au fost ucişi. Majoritatea celor care cad victime sunt corespondenţi locali şi nu străini. Cînd victima este un jurnalist care lucrează în propria comunitate ştirea are un impact minim în afara acestui loc. Jurnaliştii locali sunt expuşi unor riscuri mai mari deoarece ei continuă să trăiască în locurile de unde au transmis, neputînd să părăsească zona după ce şi-au încheiat documentarea. 70 % dintre victime sunt freelancer. Aceştia nu beneficiază de asigurare, echipamentul sau sprijinul pe care le au corespondenţii internaţionali, angajaţi ai unor reţele de media consacrate şi este puţin probabil ca ei să fi participat la un curs de pregătire. Unele echipe internaţionale obioşnuiesc chiar să angajeze jurnalişti locali care să-şi asume riscurile în locul lor, fără a le asigura aceeaşi protecţie ca în cazul propriului personal. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Menirea jurnalistului este aceea de a relata un eveniment, nu de a deveni el însuşi evenimentul. Un jurnalist care se expune inutil unui risc se comportă într-un mod neprofesional, împiedicînd relatarea evenimentelor sau vizionarea imaginilor.

Despre Grupul pentru Securitate şi Democraţie şi HEST

GSD este o organizaţie non-guvernamentală ce-şi propune să asigure sprijin şi să dezvolte programe pentru jurnalişti şi lucrători media, inclusiv corespondenţii independenţi, în special în regiunile de conflict, să organizeze cursuri de iniţiere în meseria de jurnalist şi de pregătire pentru jurnaliştii profesionişti care doresc să lucreze în medii ostile, dar şi să înfiinţeze şi să coordoneze un centru de presă şi o forţă de reacţie rapidă pentru jurnaliştii aflaţi în situaţii de urgenţă.
Scopul atelierului HEST este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia.


PREGĂTIREA PENTRU MUNCA ÎN MEDII OSTILE
ÎNAINTE DE PLECARE

Asigură-te că eşti pregătit fizic pentru misiune. Majoritatea jurnaliştilor ezită să refuze o misiune care pare oportună pentru cariera lor chiar şi atunci cînd este periculoasă.
Orientează-te pe hartă. Dacă nu cunoşti bine zona asigură-te că ai abilitatea de a te orienta pe hartă.
Îmbunătăţeşte-ţi cunoştinţele despre situaţia locală. Informarea despre situaţia de la faţa locului, oameni şi comunităţile despre care vrei să relatezi este vitală. Contactează jurnaliştii locali cînd călătoreşti într-o zonă nefamiliară. Ascultă ce au de spus despre sursele locale de pericol. Chiar şi atunci cînd călătoreşti în propria ţară interesează-te de obiceiurile locale, limbile vorbite şi mentalităţi.
Călătoreşte cu un coleg. Nu risca singur! Jurnaliştii care lucrează în zone periculoase nu ar trebui să o facă singuri. Este de preferat să călătoreşti cu un „rival” şi să aveţi grijă unul de celălalt, decît să te expui unui risc mai mare călătorind singur.
Cunoaşte-ţi drepturile! Mulţi jurnalişti călătoresc în zone despre care ştiu puţine sau nimic în ceea ce priveşte legislaţia sau în ce măsură se aplică legile internaţionale, neconştientizînd propriile drepturi de observatori neutri, independenţi. Puţini sunt cei care pot cita înţelegerile relevate de Convenţia de la Geneva şi legile care se referă la drepturile non-combatanţilor. Înarmează-te cu cunoştinţe legislative, dar nu te baza că ele te vor proteja!
Ia echipamentul potrivit! Aproape că nu există limite în privinţa echipamentului care ţi-ar putea fi de folos, de la o maşină blindată, un telefon prin satelit, chibrituri rezistente la umezeală şi pînă la table de ciocolată pe care să le dai la schimb.
O legitimaţie de presă care să cuprindă identitatea ta clară şi o fotografie.
Numere de urgenţă. Poartă cu tine o listă cu numere de telefon în caz de urgenţă, specificînd cine trebuie sunat atunci cînd eşti rănit.
Un portofel fals. Banii şi documentele tale esenţiale ar trebui ascunse. Totuşi e nevoie de acces uşor la sume mici de bani. Poartă un portofel de rezervă cu sume modeste de bani şi cîteva cărţi de credit vechi, pe care să le dai în caz că eşti jefuit.
Trusa de prim-ajutor. O astfel de trusă este vitală pentru orice jurnalist care merge în locuri în care nu bveneficiază de servicii medicale.
Teleobiective. O modalitate de a întări siguranţa pentru cameramani şi fotoreporteri, care să-i ducă mai aproape de acţiune fără a se mişca.
Alerta de urgenţă. Poartă un fluier şi o brăţară sau plăcuţă militară de identificare care să indice grupa sangvină şi eventualele alergii.
Confortul personal. Dacă vei lucra departe de bază sau locuinţa temporară, asigură-te că ai lucruri personale cu care să te păstrezi curat şi să-ţi menţină moralul ridicat. Ia săpun, un flanel şi prosoape. Ia hîrtie igienică şi o mică atelă pentru uz sanitar. Îngrijeşte-ţi dinţii şi picioarele.
Pregăteşte-ţi vehiculul. Cînd eşti departe de bază pentru o perioadă lungă ar trebui, acolo unde este posibil, să ai propriul vehicul pe care să-l poţi utiliza şi ca spaţiu de cazare şi lucru.
Ia haine adecvate. Nu te îmbrăca extravagant sau provocator. Renunţă la multe schimburi. Poartă cîteva rînduri de îmbrăcăminte, astfel încît să poţi să te dezbraci de anumite haine cînd e prea cald. Cele de la suprafaţă trebuie să se poată da jos repede. Cele de pe piele trebuie să fie din bumbac sau alte ţesături speciale.
Încălţămintea. Este important să-ţi păstrezi mobilitatea şi să poţi merge pe jos perioade mari de timp, dacă este necesar. Cea mai bună alegere este o pereche de ghete uşoare şi rezistente la apă. Ele trebuie să fie comode. Nu le cumpăra chiar înainte de a pleca.
Îmbrăcăminte de protecţie. Dacă este posibil să treci prin foc, atunci ai nevoie de protecţie serioasă. Cea mai bună protecţie este dată de vesta anti-glonţ pentru luptă.

ZONA PERICULOASĂ

Un jurnalist care este conştient de pericole şi gîndeşte în perspectivă are mai multe şanse de a rămîne în viaţă şi nerănit. Cea mai bună apărare de care dispune un jurnalist este atenţia lui. Dacă încearcă să înţeleagă strategia combatanţilor dintr-o zonă de război şi potenţialele arme folosite, un jurnalist poate reduce şansele de a fi rănit sau ucis.
În cazul în care călătoreşti „nesupravegheat” în zone de conflict trebuie să ştii exact unde eşti şi unde sunt situate diferitele forţe implicate.
Atunci cînd călătoreşti alături de militari rişti să devii ţintă fie pentru că eşti confundat cu un soldat, fie pentru că eşti considerat a fi asociat cu duşmanul.
Există trei motive pentru care poţi deveni ţintă: # te afli în locul nepotrivit la momentul nepotrivit (ghinion!), eşti perceput greşit, ca o ameninţare militară şi pentru că eşti jurnalist.
Cum să nu fii luat ca ţintă, din greşeală. Asigură-te că nu porţi îmbrăcăminte în stil militar, tip camuflaj, sau provocatoare (fetele). Nu uita că aparatura de filmare poate fi confundată cu o armă. Blitzul de la aparatul de fotografiat poate fi luat drept foc la gura ţevii. Obiectivele de la cameră- aparat, ochelari, ţinte de pe curele, ceasuri – pot strălucii în soare. Luminile de pe cameră pot atrage atenţia de la o distanţă foarte mare, mai ales noaptea. Ţigările aprinse pot fi văzute de la o distanţă mare şi pot atrage atenţia lunetiştilor.

CUNOAŞTEREA ARMELOR

Pistoalele şi puştile mici sunt arme de viteză mică, care trag un glonţ cu o viteză mai mică decît cea a sunetului. Vestele antiglonţ te vor proteja împotriva acestui tip de armă.
Pistoalele şi puştile automate şi semiautomate au tendinţa de a trage la înălţime şi spre dreapta. Cu un pistol, un soldat bine antrenat ar putea să nimerească o ţintă umană de la cel mult 20 de metri.
Armele de viteză ridicată (carabine sau mitraliere) trag gloanţele cu o viteză mai mare decît a sunetului. Dacă auzi un glonţ înseamnă că deja te-a ratat! În mîinile unui soldat antrenat o mitralieră are acurateţe de la 70 – 100 metri, în timp ce un asalt cu o carabină de viteză ridicată prezintă acurateţe de la 200 – 300 metri.
Principalele arme pe cîmpurile de luptă sunt: M16 – americană şi AK 47 – fostă sovietică. Gloanţele trase cu oricare din aceste două arme pot străpunge o cască de oţel de la o distanţă de cel puţin 1000 metri. Deci, eşti supus riscurilor dacă te afli la 1500 metri. O puşcă cu lunetă poate fi precisă de la o distanţă de peste 600 metri.
Bombardamentele tancurilor au o distanţă de acoperire de 2 – 4 km.
Artileria uşoară are o distanţă de acoperire de 17 km, cea medie de 24 km, iar artileria grea de 30 km.
Multilansatoarele de rachete au o distanţă de acoperire de 30 km şi pot arunca 8000 de obuze pe o suprafaţă de mărimea unui teren de fotbal.

SIGURANŢA ÎN TIMPUL MIŞCĂRII

Evită să călătoreşti cu persoane care bravează, încrederea lor în sine, exagerată, ar putea să-ţi cauzeze moartea.
Este important ca cineva din afară să ştie unde eşti, unde mergi şi cînd crezi că vei sosi, pentru ca în cazul în care nu apari, să dea un semnal de alarmă.
Convoaiele pot da o impresie falsă de securitate.
Să treci printr-un control poate fi un prilej de tensiune şi un potenţial pericol. Controalele pot fi făcute de membrii ai miliţiei, forţe de guerilă, sau militari ai forţelor regulate care şi-au pierdut calmul şi simţul disciplinei. Obiectivul tău este să treci prin control în siguranţă. Să fii mereu politicos, să eviţi confruntările. Cînd te apropii de un punct de control să nu ai altceva în mîini în afară de actele necesare. Prezintă-te ca jurnalist, cu ajutorul legitimaţiilor. Să nu încerci niciodată să filmezi fără permisiune.


CUM SĂ TE FEREŞTI

Să nu fii luat în vizor.
Să nu fii împuşcat. Pentru a fi eficient, ceea ce faci trebuie să oprească un eventual glonţ. Un mic pom, un gard de lemn sau caroseria unei maşini NU te vor proteja. Pămîntul este un excelent absorbant al gloanţelor, de aceea se obişnuieşte să se umple saci cu nisip. Dacă trebuie să te ascunzi în spatele unei maşini obişnuite, încearcă să pui partea cu motorul între tine şi punctul de tragere. Cînd te afli într-o clădire încearcă să te ascunzi într-o încăpere fără ziduri exterioare – în baie -.

BUNUL SIMŢ

Nu fii prea sigur pe tine. Cunoaşte-ţi propriile limite.
Mai aproape nu înseamnă întotdeauna mai bine.
Nu aduna niciodată obiecte drept suveniruri, minele pot fi proiectate să semene cu tot felul de obiecte atractive.
Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile decizii.
Nu purta niciodată o armă.
Menţine-te curat şi păstrează-ţi moralul ridicat.
Fii atent la ce fac ceilalţi.
Ceea ce este sus trebuie să şi coboare. Fii atent cînd se trag focuri de bucurie!

Naţiunile Unite au estimat că există peste 120 de milioane de mine pe terenuri din întreaga lume!

REVOLTE ŞI DEZORDINI CIVILE

Poartă legitimaţia de presă… dar arat-o numai atunci cînd este sigur
Setează telefonul mobil pe apelare rapidă a unui număr de urgenţă
Fereşte-te de gaze lacrimogene
Ia un prosop ud, apă şi nişte citrice
Ia în considerare să porţi ochelari de protecţie
Ia în considerare armele de protecţie dacă se folosesc arme de foc.
Poartă trusa de prim-ajutor şi învaţă să le foloseşti.
Poartă haine uşoare făcute din fibre naturale.
Acoperă-ţi braţele, picioarele şi gîtul.
Poartă hrană pentru o zi şi apă.

Cînd plănuieşti să transmiţi un eveniment, ca de exemplu o demonstraţie, informează-te înainte despre mişcările probabile ale mulţimii, punctele cheie şi rutele sigure. Dacă echipa ta se separă, stabiliţi dinainte puncte şi ore de întîlnire şi încercaţi să aveţi linii directe de comunicare. Gîndeşte-te cum să poziţionezi camerele şi reporterii pentru a avea o imagine de ansamblu a scenei. Cu cît mai sus, cu atît mai bine! Ar trebui să existe mai mult de o cale de a părăsi locul. Dacă faci parte dintr-o echipă, lucrează cu aceasta. Rămîneţi împreună sau retrageţi-vă împreună. Retrageţi-vă mai bine mai devreme decît prea tîrziu.

DUPĂ EVENIMENT, DEZBATEŢI ÎN CADRUL DEPARTAMENTULUI DE ŞTIRI ASTFEL ÎNCÎT LECŢIILE SĂ FIE ÎNVĂŢATE PENTRU URMĂTOAREA OCAZIE!

DEZASTRE ŞI SITUAŢII DE URGENŢĂ

Mai repede decît posibilitatea de a transmite din zone de conflict, este de a relata despre dezastre şi situaţii de urgenţă. Inundaţiile, alunecările de teren, accidentele chimice, pot schimba viaţa a mii de oameni în cîteva clipe. În aceste situaţii, comportamentul uman suferă modificări radicale şi bruşte, iar jurnalistul este pus în faţa unor situaţii extreme. În cazul situaţiilor de urgenţă:
Colaboraţi direct şi nemijlocit cu biroul de ralaţii publice şi presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din raza de acţiune.
Respectaţi semnalistica afişată de ofiţerii de specialitate. Există posibilitatea să pătrundeţi, fără protecţie, în raioane contaminate chimic.
Organizaţi-vă în „media-pool”-uri pentru a facilita transportul pe uscat sau pe apă spre zonele sinistrate.
Nu blocaţi căile de acces spre taberele de refugiaţi.
Organizaţi-vă munca în aşa fel încît să nu blocaţi acţiunile de salvare. Puteţi deveni victime!

RĂPIREA ŞI LUAREA DE OSTATICI

Luarea de ostatici se practică rar, dar este un eveniment dramatic şi traumatic. Majoritatea răpirilor sunt pe termen scurt, ele durînd numai cîteva ore şi mulţi dintre aceştia supravieţuiesc experienţei. Aproximativ 80% din ostatici sunt eliberaţi nevătămaţi.
De ce sunt luaţi ostatici? Pentru că:
Sînt percepuţi ca un posibil schimb politic.
Sînt percepuţi ca un posibil schimb economic.
Din răzbunare
Ca o poliţă de asigurare
Au fost confundaţi.

Pentru a reduce riscurile:
Evită rutina şi comportamentul previzibil
Estimează riscurile înainte de a merge într-o misiune neobişnuită
Încuie portierele vehiculului. Fii conştient în situaţii riscante în timpul călătoriei
Gîndeşte-te să stabileşti întîlniri
Informează-ţi colegii despre mişcările şi planurile tale

Pentru un interviu riscant estimează riscurile împreună cu un coleg şi ia în considerare:
Practica anterioară a intervievării
Cît de bine îţi cunoşti sursele
De ce ai fost ales pentru interviu
Nu fi tentat să-ţi asumi riscuri nesăbuite

Supravieţuind răpirii:
Păstrează o alertă mentală şi o atitudine pozitivă
Încearcă să construieşti o relaţie cu răpitorul tău
Fă ceea ce ţi se spune, nu-l contrazice pe răpitor
Adoptă o rutină pozitivă
Încearcă să-ţi îmbunătăţeşti condiţiile
Vorbeşte cu cineva în mintea ta
Fă planuri cu ei
Nu te încrede în promisiunile de eliberare pînă cînd acestea nu se materializează
Evadare? Problema evadării tale depinde de condiţia ta fizică, puterea mentală şi circumstanţe.

Tema din acest an se referă la mitingurile şi revoltele sociale, protecţia individuală în astfel de situaţii, colaborarea - sau nu - cu forţele de menţinere a ordinii publice, noţiuni de prim ajutor. Precedentele trei ateliere s-au desfăşurat cu participarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic".