IMPACTUL ŞTIRILOR

Două ştiri m-au lovit în plin, ca un tren accelerat pe ruta Reşiţa-Gîrlişte (cum zicea ieri claudiu Dolot!), în ultimele două zile: "Departamentul american al Apărării a anunţat că îşi revizuieşte planul său de retragere a trupelor din Europa din 2004 conform căruia trebuia să-şi retragă două dintre cele patru unităţi de luptă de nivel luptă brigadă (BCTs) din regiune" şi "Departamentul american al Apărării a actualizat Planul Unic de Comandă – Unified Command Plan (UCP), document strategic cheie care stabileşte misiunile, responsabilităţile şi zonele geografice de responsabilitate pentru comandanţii de comandamente operative regionale. Una din schimbările ce mi se par semnificative, făcute de către UCP 2011, o reprezintă retrasarea limitelor de responsabilitate ale comandamentelor pentru regiunea Arctică astfel încît zona revine doar în responsabilitatea a USEUCOM şi USNORTHCOM, adică a Comandamentului pentru Europa şi cel pentru America de Nord. Nu ştiu dacă evenimentele se precipită, jurnaliştii sînt mai atenţi la chestiuni fundamentale, am citit eu doar ce m-a interesat, sau e, pur şi simplu, vorba de hazard. Indiferent de răspuns, după lecturarea acestor articole şi informaţii, poţi să ai o imagine despre ce ne aşteaptă. De exemplu, dacă eu aş fi lider local în România mi-aş pune imediat întrebarea dacă investiţiile în turismul montan de iarnă mai sînt rentabile, pe termen lung - pentru dezvoltarea comunităţii! - şi dacă această re-poziţionare nu are legătură cu încălzirea globală şi accesul, relativ facil, la rezervele uriaşe de hidrocarburi din zona Arctică. În aceste condiţii, de ce nu mi-aş focaliza banii, energiile şi interesul spre Zona Dunării, de exemplu, arteră fluvială importantă în Europa... Nu sînt, însă, lider local! În timp ce Iulian Chifu enunţa imaginea vulnerabilităţilor cu care se confruntă Orientul şi ameninţările la adresa securităţii acestui spaţiu, ştirea potrivit căreia preşedintele sirian Bashar Al-Assad se teme că şi ţara sa va trece printr-o experienţă similară cu Egiptul completa tabloul enunţat de excelentul analist bucureştean! În România, Ţinutul Secuiesc doreşte autonomie, iar profesorul dr. Dan Dungaciu vorbeşte de absenţa unui dram de demnitate în relaţiile României cu Ungaria!

În faţa unei asemenea avalanşe de informaţii ce au legătură directă cu SECURITATEA UMANĂ şi cu transformarea radicală a societăţilor, ce se întîmplă în, şi cu, Afganistanul, pare să fie un detaliu minor, deşi moartea recentă a românului Filaret Moţco, ofiţer al ONU la Mazar-e-Sharif ne-a reamintit că acolo, departe, avem un important număr de români despre care nimeni nu mai vorbeşte nimic. Nici măcar Radioul Public, doar o timidă emisiune de la B1TV, în care au fost invitaţi fostul consilier pe probleme de securitate naţională a premierului Tăriceanu, Stejărel Olaru, şi corespondenta specială a SRR, Carmen Gavrilă ( Citesc o ştire, în Adevărul, despre Carmen Avram - pe care o apreciez! - "singura femeie corespondent de război" care spunea că "nu-i plac exagerările"! Să nu exagerăm: De Cristina Dumitrescu, Cristina Liberis sau Carmen Gavrilă ce ziceţi???). Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a solicitat desfiinţarea rapidă a echipelor de reconstrucţie provinciale ale NATO, relatează New York Times, preluat de MEDIAFAX. Karzai a repetat şi solicitarea adresată Guvernelor aliate, de a nu mai folosi companii private de securitate, afirmînd că “atît acestea, cît şi echipele de reconstrucţie civile şi militare, reprezintă un obstacol în faţa extinderii autorităţii Guvernului central pe teritoriul ţării”. În ceea ce priveşte firmele de securitate, ele au fost folosite în special de Statele Unite, spre nemulţumirea Guvernului lui Karzai, deoarece acestea, ca şi echipele de reconstrucţie, funcţionează în afara controlului său. O explicaţie simplistă: PRT-urile investesc mai mult şi "sifonează" mai puţini bani spre "guvernul" afgan, iar "PMC-urile NATO" nu sînt PMC-urile familiei liderilor afgani, respectiv ale fratelui preşedintelui care, recent, a fost depistat pe un aeroport din Orientul Mijlociu, cu o valiză cu 50 de milioane de dolari! Pentru cumpărăturile de Paşte... Sigur, subiectul e interesant, pentru mine, deoarece, am scris-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar aceste PMC-uri sînt structurile cele mai pregătite să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea, mai ales acum, cînd în fiecare zi Armata Naţională este ameninţată cu decimarea administrativă, la fel şi jandarmii, pompierii sau alţi lucrători ai sectorului naţional de securitate! Secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă.

Într-o lume ce pare a fi a INSECURITĂŢII DOBÎNDITE, securitatea este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor, nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mîine. Securitatea individului ar trebui asigurată de către Stat, care, din păcate, este tot mai vulnerabil la schimbările societale, economice, militare şi de interacţiune cu actori non-statali. Actorii statali şi non-statali joacă un rol semnificativ în realizarea securităţii economice, atît la nivel naţional, cît şi regional şi global (General de brigadă dr. PIGUI Traian , SECURITATEA ECONOMICĂ ŞI SECURITATEA UMANĂ GLOBALĂ, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE, Nr. 10 (XXII), August 2004). În acest moment, statele tradiţionale, Westfalice (!), se dovedesc incapabile de reacţie rapidă. Există o serie de surse ale insecurităţii. Printre acestea, potrivit studiului lui Julliette Voinov-Kohler, se află: securitatea economică (şomaj); securitatea utilizării (accesul la muncă, sărăcie, munca copiilor); securitatea alimentară (accesul inegal la hrană); protecţia sănătăţii (existenţa unor boli grave, accesul diferit şi diferenţiat la asistenţă medicală); securitatea mediului (poluarea apei, solului, aerului, tăierea pădurilor, catastrofe naturale); securitatea personală (violenţa fizică, violenţa domestică, abuzul asupra copiilor, probleme specifice sexului, demnitate umană, droguri etc.); securitatea culturală (atingerea adusă sistemului de valori, discriminare, opresiune); securitate politică (conflicte interstatale, libertatea de expresie, tortură, represiune, violarea drepturilor omului). Securitatea înseamnă că beneficiile obţinute, sînt protejate în faţa dezechilibrelor sociale, economice, politice. Securitatea umană se asigură mai uşor prin măsuri de prevenire decît prin intervenţii ulterioare, dar tocmai această prevenire - care necesită resurse investite! - nu se realizează în majoritatea statelor, lovite în ultimii ani de crize multiple. Din aceste considerente, vechile democraţii europene au dezvoltat un mecanism numit Noul Management Public (NMP), despre care am mai scris, care implică şi companiile private în asigurarea Securităţii şi contribuie la reforma sectorului de securitate. Un anunţ timid l-a făcut "Răul cel mai mic, de la Răchiţele" vorbind despre managementul privat al companiilor de stat energetice...

Noul Management Public este un concept european care favorizează participarea firmelor private în livrarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, domenii considerate pînă nu demult ca monopol al statului. Scopul promovării acestui concept este acela de a mări eficienţa serviciilor publice, inclusiv al guvernului, mai ales în ţări în care conceptul de "guvernare eficientă" figurează în Strategia Naţională de Securitate. Din 1990, în Europa, de Noul Management Public au beneficiat şi Companiile de Securitate Private, care au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, privite destul de "exotic" la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Trăsăturile distinctive ale PMC sînt: - Structura organizaţională: PMC sînt firme înregistrate cu structuri constituite; şi - Motivaţia: PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BIGroup) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict. Deşi industria securităţii private tinde să devină indispensabilă unei societăţi moderne, paradoxal, aceasta nu figurează alături de sănătate şi administraţie locală în literatura de specialitate a managementul public. Securitatea unei naţiuni devine o problemă de cooperare de tip public-privat, în care autorităţile şi instituţiile statului gestionează o familie de riscuri şi ameninţări iar firmele private de securitate devin responsabile pentru o altă mulţime de vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări, specifice domeniului privat al statului sau individului. Autorităţile specializate şi serviciile de securitate privată sînt într-o relaţie de complementaritate, ambele contribuind la realizarea unui mediu naţional de securitate favorabil dezvoltării economice.

Comisia Europeană (la invitaţa căreia, la sfîrşitul anului trecut, am analizat înainte de adoptare Strategia Internă de Securitate Europeană!) prin intermediul Direcţiei Generale de educaţie şi cultură, în cadrul programului LEONARD, a susţinut demararea unui parteneriat social între CoESS, Confederaţia Europeană a Serviciilor de Securitate, şi UNI-EUROPA, care reprezintă peste 30 de sindicate naţionale în acest domeniu. În urma unei activităţi de trei ani a fost elaborat un manual de pregătire profesională la nivel european pentru pază şi supraveghere, în sfera industriei de securitate privată. Metodele utilizate de către formatorii din industria de securitate, inclusiv la nivelul ARSS, vor asigura personalului din aceste firme asimilarea de cunoştiinte minime, la nivel naţional, în vederea obţinerii certificatului de aptitudine sau a îndeplinirii unor exigenţe specifice în acest sens. În mod paradoxal, acestea ar putea avea o contribuţie importantă la stabilitatea mondială pentru care actuala ordine internaţională reprezintă atît o constrîngere cît şi o resursă. Sau nu? În România, oricum, nu putem suferii de pe urma schimbărilor din secolul 21 pentru că noi sîntem doar în secolul 19! Grijă la tren...