SFÎRŞITUL VACANŢEI

Sîntem la "sfărşitul vacanţei", aşa cum scriam pe 15 octombrie 2010, pe acest blog, nu din dorinţa de a fi alături de "Sfărşitul istoriei" lui Fukuyama, ci din incapacitatea mea lingvistică de a denumi un final de perioadă prosperă şi liniştită din istoria europeană, perioadă din care, eu personal, am oareşcare nostalgii, şi din dorinţa de a nuanţa afirmaţiile mele de ieri. Este clar, ne aflăm la sfîrşitul unui ciclu de prospritate de 20 de ani care a luat sfîrşit. Un important observator strategic internaţional califica situaţa actuală drept: cea mai complicată situaţie internaţională din anii 30 încoace, iar unul dintre puţinii experţi români în securitate, pe care îl respect, aprecia că ne aflăm într-un "punct de inflexiune" în care curba istoriei se poate modifica NEPREVĂZUT, RADICAL şi DRAMATIC! Situaţia geo-strategică a lumii se modifică dramatic, Europa nu este lovită doar de tensiuni interne, criză economică, tensiuni cu NATO şi ONU, dar mai este afectată şi de îmbătrînire şi descreştere demografică şi, deşi unica şansă este imigraţia masivă, radicalizarea discursului anti-imigraţie a căpătat dimensiuni imposibil de anticipat în urmă cu cîţiva ani. Apar reguli noi, actori noi, nevoi noi! Lumea se frîmîntă, se transformă, transpiră, gîfîie, urlă, plînge, aleargă.Cei 20 de ani buni s-au sfîrşit! Ce urmează? Apocalipsa, adică sfîrşitul lumii vechi şi apariţia alteia noi. O ciocnire între vechea civilizaţie şi noua civilizaţie. Între prezent, trecut şi viitor.

Într-un articol al excelentului observator de o viaţă a geopoliticii, Ion Petrescu, aflu că Institutul de Studii Diplomatice, de la Universitatea din Bucureşti şi Clubul Româno-Arab de Presă şi Cultură au organizat o masă rotundă academică cu tema: „Revoltele arabe – motivaţie şi perspective.” Din acelaşi articol aflu că în curînd va fi organizată o altă dezbatere interesantă: “Securitatea între stabilitate şi schimbare". Este exact tema de viitor la care va trebui să ne raportăm, în perspectivă, dacă dorim să performăm, sau ă supravieţuim!

Ce face România? Pînă de curînd, am crezut că România este surda din bloc care se uită la televizor liniştită în timp ce blocul arde din temelii. Sau familia de nebuni care se ceartă unii cu alţii fără să audă avertismentele vecinilor, ţipetele şi maşinile de pompieri. M-am înşelat! Deasupra celor preocupaţi exclusiv de vrajba internă se află indivizi care privesc cu multă atenţie prognozele viitoare şi încearcă să plaseze România în aceste prognoze. Din păcate, rezultatele studiilor sînt prezentate aceloraşi decidenţi politici abulici, preocupaţi de mica politică internă, situaţie remarcată extrem de curajos şi critic, în Revista "22", chiar de către consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota, pe 15 martie anul acesta: "Una dintre marile probleme ale României este autismul clasei politice în materie de relaţii internaţionale". Din această încleştare teribilă de forţe care ne înconjoară, România iese, ca întotdeauna în istorie, cu chiloţii în mînă!

Astăzi, lumea îşi face o introspecţie pentru a se pregăti de viitorul joc. Ce aflăm despre ţara noastră? Că este mult prea polarizată social, clasa mijlocie reprezentînd doar 3-5%, iar la numărul de oligarhi doar Rusia ne ia faţa. Racordarea la occident este ca şi inexistentă, infrastructura rutieră şi feroviară este la limita falimentului - viteza medie de deplasare marfă pe calea ferată este de 27 km/oră, şi 44 km/h la persoane. Asta în timp ce Ungaria are mii de km de autostradă, iar acum construieşte o linie de cale ferată de mare viteză care va lega Budapesta de Berlin! În acest timp, noi salutăm programele de pietruire a drumurilor! Deşi cunoaşterea şi expertiza au devenit resursa nr.1, România nu pare să dea prea mulţi bani pe ele. Marea majoritate a elitelor nu e constituită pe competenţă ci pe loialitate! La aceasta se mai adaugă slaba calitate pe domeniul relaţiilor internaţionale şi lipsa studiilor prospective. Românii gîndesc şi aţionează individual, de aceea nu există rezultate nici în domeniul politic şi nici în alt domeniu. Pe scurt, ROMÂNIA NU ARE RESURSE PENTRU AFIRMAREA INDIVIDUALĂ, singura ei şansă fiind cea a alianţelor!

Din păcate, vocea slabă a României în spaţiul UE şi NATO, din neştiinţă sau ignoranţă (?), ne face să pierdem dreptul la cuvînt, chiar dacă, istoriceşte vorbind, am avea dreptul la el! Asist neputincios şi, oarecum, stupefiat, la dispariţia treptată a României din ecuaţia Republicii Moldova. După vizita la Bucureşti a fostului preşedinte Mihai Ghimpu, singurul om politic care s-a declarat român, politica Guvernului de la Chişinău revine la axa din perioada regimului Voronin: Chişinău-Bruxelles, via... Budapesta! Acest "parcurs european consolidat" se face concomitent cu o resuscitare a "moldovenismului", a "conştiinţei naţionale moldoveneşti", în detrimentul celei româneşti, iar eforturile grupului de presă ARENA, de la Chişinău, de a păstra vie flacăra naţională, pot fi considerate eroice şi sinucigaşe! Tendinţa de fărîmiţare pe provincii istorice a Statului Naţional Unitar - resimţită din plin şi în Transilvania, şi în Banat (al cărui drapel oficial ilustrează acest text!) este, fără doar şi poate, dacă nu întreţinută, cel puţin încurajată de cercuri maghiare, cu un program identitar pe termen lung, de cel puţin 100 de ani! Cum spunea şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, într-o expunere mai non-conformistă la care am asistat, în acest moment, peste România se închid ca nişte falduri grele, trei cicluri economice şi financiare. Şi asta e de rău, pentru că la fel ca la alinierea planetelor, din acest punct discutăm doar despre variabile, impredictibilitate şi nesiguranţă, iar riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile se modifică cu o viteză uluitoare. Închiderea ciclului de 100 de ani poate marca începutul sau sfârşitul unui proiect. Şi cum ultimul proiect politic al României s-a derulat în urmă cu 92 de ani, când, la 1918, România a devenit STAT, este de presupus că vâltoarea în care am fost cuprinşi va destructura ţara pe care mulţi şi-o doresc în genunchi. Premisele există! Optimiştii spun, însă, că astfel de învolburări sociale sunt normale şi ciclice la nivelul societăţii. Constantin Argentoianu spunea, la vremea aceea, că TOŢI MOR DE GRIJA EUROPEI! UNII SUNT FILOGERMANI, ALŢII FILOFRANCEZI, NICI UNUL NU E FILOROMÂN!!! Identic! Deci, încă o dovadă că istoria se repetă!

Cîteva dintre afirmaţiile din prima parte a acestui text, se regăsesc într-un studiu de securitate despre care decidenţii politici români au cunoştinţă. Dar, este istoric dovedit, România şi-a ratat de fiecare dată ţintele internaţionale din pricina disputelor interne, mari consumatoare de energie. Cum la fel de "istoric dovedită" este şi trădarea naţională. Se pune, însă, problema, în această perioadă: conservăm cu orice preţ Pacea Wstfalică", sau re-gîndim din temelii societatea sec. 21? Clar, vacanţa e gata! Scapă cine poate.