JAPONIA, LACRIMA MEA

Mă încearcă o furie surdă faţă de neputinţa mea de a face ceva concret pentru martirii Japoniei de azi. Aceeaşi furie o resimt şi cînd văd ştirile de la televizor. Dar, are altă dimensiune şi altă adresă! Imaginile care prezintă tragedia arată morţi, apocalipsă, stres, panică nucleară. După ce l-am citi ieri, pe Ilie Pintea, cuvîntul care îmi vine în minte este, însă: demnitate. Japonezii stau drept în faţa destinului nemilos, fără să se plîngă, cerîndu-şi, însă, permanent scuze străinilor prezenţi pentru fiecare cutremur resimţit în ultimele zile!

În ultimele zile, televiziunile se întrec să prezinte scene cu ruine, sinistraţi şi zăpada care se aşterne ca un sarcofag peste ruinele oraşelor din nord. Priveşti, DACĂ PRIVEŞTI tragedia niponă între divorţurile de carton de la Bucureşti şi naşterea Andrei, cu siguranţă, ca şi mine, aceste scene incredibile din confortul camerei de zi, sau din bucătărie, în timp ce-ţi pregăteşti cina. După tsunamiul din decembrie 2004, care a lovit mai multe ţări din Oceanul Indian, şi care a lăsat în urmă aproape 250 de mii de victime, a fost rîndul Japoniei. Cuvintele jurnaliştilor, trimişi în grabă la faţa locului, evocă un adevărat iad nuclear. Premierul japonez spune că este cel mai mare dezastru de după al Doilea Război Mondial! Ce m-a impresionat profund? O populaţie marcată,dar demnă, disciplinată, responsabilă! Cozi ordonate la alimente şi apă, cu orele, în ploaia rece, fără murmure sau proteste inutile. Am văzut sinistraţii în adăposturi aşteptînd răbdători o ipotetică îmbunătăţire a situaţiei. O populaţie care nu s-a crizat! Potrivit presei, nu s-a înregistrat nici un furt din magazine, nici o spargere!

Oamenii au încredere în autorităţi, iar autorităţile au încredere în populaţie! Guvernul gestionează criza cum poate, chiar dacă autorităţile ştiu exact cum să acţioneze, iar pe teren sînt peste 150.000 de militari şi salvatori. Ţara este bine pregătită. I-am întîlnit pe militarii japonezi în Iraq şi ştiu că sînt de o tenacitate rară însă, un dezastru de o asemenea amploare rămîne întotdeauna o provocare, în care priorităţile se ciocnesc. În ultimele ore, mesajele contradictorii privind riscul nuclear nu sunt liniştitoare. Cel mai îngrijorător este cel al Comisarului european pentru energie, Guenther Oettinger: „Centrul nuclear cu cele şase reactoare, construit între 1971 şi 1979, sistemele de răcire nu mai funcţionează, unităţile sunt afectate şi există scurgeri radioactive. Situaţia a scăpat de sub control. Acest lucru se vede şi din felul în care muncitorii japonezi încearcă să răcească nucleele folosind jeturi de apă din elicopter ca în cazul incendiilor de pădure. În următoarele ore situaţia poate genera o catastrofă care să pună în pericol viaţa şi sănătatea locuitorilor de pe insulă"!

Desigur, calmul aparent al japonezilor se poate transforma, probabil, mîine, în furie. Încrederea în guvern poate dispărea. La mine, furia s-a instalat deja, comod, lîngă fotoliul din care privesc TVR şi ascult Radio România: POSTURILE EMBLEMĂ NAŢIONALĂ au pierdut bătălia informaţiilor, din nou, rămînînd doar simple medii provinciale, interesate, cu precădere, de meschinele dispute politice. În timp ce imaginile din Japonia îmi trec prin faţa ochilor, mă întreb: oare dacă ne-am confrunta cu un asemenea dezastru, CUM ne-am comporta noi, poporul mioritic?