MĂ PROPUN MINISTRU!

După ce am văzut la televizor că s-a întîmplat în Japonia, dar şi după reacţiile politice la criza de securitate din Libia, după ce am ascultat atent „reacţiile” autorităţilor române la paralela jurnalistică între ţara noastră şi Japonia, titlul parafrazează piesa de teatru „Mă propun director”, scrisă de excelentul dramaturg, prozator şi jurnalist clujean Viorel Cacoveanu, jucată cu un enorm succes chiar pe scena teatrului reşiţean „G.A. Petculescu”, în regia lui Mişu Manolescu. În Japonia şi Libia, viaţa bate teatrul!

Peste 1000 de morţi şi zeci de mii de dispăruţi: acesta este bilanţul provizoriu după devastatorul cutremur de 8,9 grade pe scara Richter, urmat de valurile seismice, de peste zece metri, din nordul ţării. Japonia a fost lovită ieri, la ora locală 14.46, de cel mai puternic seism din ultimii 300 de ani. Axa Pămîntului s-a deplasat cu 10 cm. Seismul a fost urmat de peste 50 de replici, cea mai mare fiind de 7,3 grade pe scara Richter. Tragedia a fost provocată însă de tsunami-ul care a măturat tot în cale. Cel mai afectat a fost oraşul Sendai (nord-estul ţării), aflat la doar 130 de kilometri de epicentrul cutremurului. Circa 70.000 de persoane au fost evacuate din oraş. Transporturile aeriene, feroviare şi rutiere au fost întrerupte într-o mare parte a ţării. Peste patru milioane de oameni au rămas fără curent electric. Serviciile de telefonie nu au funcţionat câteva ore după seism, singurul mijloc de comunicare fiind internetul. Guvernul japonez a declarat stare de urgenţă la o centrală nucleară din Prefectura Fukushima, nord-est, după constatarea unei deficienţe la sistemul de răcire a unui reactor. Potrivit agenţiei Kyodo, nivelul de radiaţii a crescut în incinta în care se află turbina nr. 1 a centralei. Autorităţile locale le-au cerut celor aproximativ 3.000 de persoane care locuiesc în apropierea centralei să evacueze zona. Cel puţin 80 de incendii, dintre care unul la o rafinărie, s-au înregistrat în urma valurilor seismice. Costurile după cutremurul de ieri s-ar putea situa între unul şi două miliarde de dolari pentru asigurătorii europeni, a apreciat societatea de asigurări JPMorgan Cazenove. Tranzacţiile la termen cu obligaţiuni de stat ale Japoniei s-au scumpit, iar transferurile cash cu titlurile de stat au fost oprite. În Japonia au loc 1.000 de cutremure anual!
În Africa de Nord, Regimul Colonelului a ameninţat că va curăţa Libia de rebeli şi îi va “vîna ca pe nişte şobolani”, “din casă în casă, din gospodărie în gospodărie, dintr-un oraş într-altul”. Declaraţia vine pe fondul înfrîngerii forţelor de opoziţie într-o sîngeroasă bătălie pentru oraşul strategic Zawiya, 45 de km de Tripoli, şi al retragerii în debandadă din Ras Lanuf, spre periferia portului petrolier, scrie Daily Mail. Spuneam, încă de săptămîna trecută, că dacă Ghaddafi nu va fi oprit pînă pe 6 martie, superioritatea (prin surpriză) de pe teren s-ar putea întoarce în favoarea Colonelului. Revenirea în forţă a acestuia a fost “sprijinită” de incapacitatea liderilor Uniunii Europene de a aborda tranşant problema crizei declanşată de Libia în UE şi a intervenţiei militare, deşi, potrivit lui Sorin Calotă (“De la managementul crizelor civile la managementul pregătirii incidentelor şi continuităţii operaţionale”, revista GeoPolitica, anul VI, Nr. 27, Ed. Top Form, 20087, pag. 132) “o criză la nivelul UE poate fi definită în termenii unei ameninţări urgente asupra valorilor esenţiale ale Uniunii Europene… (cum ar fi) … asigurarea securităţii, păcii şi stabilităţii în vecinătatea Europei sau unde există interes strategic al UE”, noţiune regăsită în Politica Europeană de Securitate şi Apărare.
Cele două “crize de securitate” ce se derulează în paralel chiar în aceste ore ar trebui să determine decidenţii politici din România să măsoare de două, trei, zece ori şi să taie o singură dată atunci cînd e vorba de securitate şi siguranţă naţională. Dincolo de criza protecţiei civile, analiza specialiştilor în domeniul securităţii scoate în evidenţă că la acest început de mileniu, popoarele doresc condiţii mai bune de viaţă şi de muncă pentru ei şi generaţiile următoare. Pretenţiile faţă de autorităţi au crescut depăşind, uneori, realităţile şi posibilităţile de rezolvare a unor situaţii. A crescut, de asemenea, intoleranţa faţă de cei din jur, faţă de lideri. Dacă la acestea mai adăugăm şi moştenirile istoriei, grea, de cele mai multe ori, deducem că multiplele situaţii de criză din ultimii 20 ani, multe rămase nerezolvate, nasc o serie de întrebări care se pot rezuma astfel: sînt oare crizele inevitabile?; sînt oare popoarele conştiente de urmările crizelor?; guvernele sînt pregătite să gestioneze crizele în favoarea popoarelor pe care le conduc? Răspunsul este unul singur şi comun pentru toate aceste întrebări: NU!
Termenul „criză” evocă multe înţelesuri printre cetăţeni, madiile academice, practicieni, guverne. Există mii de exemple în mass-media şi sute de lucrări de înaltă ţinută academică despre diferitele tipuri de crăză: geopolitică (Nordul Africii), dezastre naturale (Japonia, 11 martie 2011), colaps economic (Grecia), accidente industriale tip SEVESO, accidente de transport, terorism. Pentru fiecare exemplu, termenul de criză primeşte semnificaţii specifice. În opinia mea, criza reprezintă acea perioadă din viaţa unei societăţi caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor şi izbucnirea conflictuală a tensiunilor. Ea se concretizează prin expunerea unor aspecte temporare sau permanente ale modului de organizare al sistemului, care nu-i mai permit acestuia să funcţioneze. Ieşirea din criză se face fie prin schimbarea fundamentală a sistemului şi înlocuirea acestuia, fie prin modificări importante, ale structurii sale! Criza are la bază cauze economice, politice, sociale, religioase, juridice, etnice etc., care nu au fost rezolvate în cadrul sistemului în timp util şi în mod paşnic, în scopul echilibrării raportului dintre nevoi şi posibilităţi. Este important de subliniat că, niciodată, o criză nu are la bază numai una din categoriile de cauze enumerate mai sus! În consecinţă, situaţiile de criză au la origine cauze multiple, de natură obiectivă şi, ca urmare, ele NU se rezolvă şi NU POT fi lăsate să se rezolve de la sine! De aceea, este nevoie de o conducere de criză, care să INFORMEZE, în primul rînd, populaţia, să o stimuleze şi să o mobilizeze pentru a depăşi faza lozincardă şi a urni din loc căruţa românească! Indiferent că e Guvern, sau instituţie media, ambele aflate în simbioză pe lanţul trofic al infrastructurilor critice! Ieri, toate mass-media se întrebau ce s-ar fi întîmplat cu România dacă ar fi avut loc un seism de „doar” 7,8 grade! Răspunsul previzibil: dezastru! Din cîteva motive clare: deşi există o legislaţie specifică, toată lumea, în frunte cu cei obligaţi să o pună în aplicare, o încalcă. Aşa se face că se construieşte, în continuare, haotic, fără aplicarea normelor seismice, exerciţiile de alarmare sunt o glumă – proastă, ce-i drept! -, structurile de intervenţie, mai ales cele de la nivel local sunt prost echipate şi instruite, cetăţenii consideră pregătirea personală în domeniul situaţiilor excepţionale drept o „pierdere de vreme”, iar prezenţa Prefecturilor – în calitate de coordonatori locali din partea guvernului şi a MAI – reprezintă, în 90% din cazuri, o verigă intermediară ÎN PLUS! Am asistat personal, în urmă cu cîţiva ani, la şedinţele Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, ce trebuiau CONDUSE de prefect. De fapt, de 20 de ani, aceste comitete sunt coordonate de preşedintelşe Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde. Prefectul de atunci, spunea doar atît, în deschiderea şedinţelor: „Aveţi grijă cum acţionaţi că vă bag în puşcărie”! Cam la asta se reduce „competenţa” prefecţilor, o instituţie moştenită de la stînga franceză, pe care orice construcţie politică DE DREAPTA ar trebui să o desfiinţeze! Potrivit lui Sorin Calotă (op.cit. pag. 133), Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă implică responsabilităţi din partea cetăţenilor, comunităţilor locale, operatorilor economici şi autorităţilor publice locale, potrivit funcţiilor de sprijin, pa baza mai multor principii, unul fiind acela al prevenirii, cunoscut fiind faptul că A PREVENI este de 8 ori mai ieftin decît A INTERVENI! La acelaşi capitol sunt incluse şi cursurile de tip HEST pe care Grupul pentru Securitate şi Democraţie le organizează anual pentru presa locală din România!

Potrivit Legii, în România, „starea de urgenţă” este raportată numai la riscuri non-militare care pot crea premisele unei situaţii excepţionale, în care populaţia este incapabilă să-şi asigure necesităţile de supravieţuire, fiind necesară intervenţia unor forţe şi mijloace specializate pentru revenirea la starea de normalitate. Potrivit lui Sorin Calotă (op. Cit. pag. 134), Legea Nr. 481 din 8 noiembrie 2004, privind protecţia civilă, induce o confuzie conceptuală legată de lipsa unei distincţii clare între activităţile de protecţie civilă şi cele de management al situaţiilor de urgenţă. La nivel european s-a dezvoltat conceptul de SECURITATE SOCIETALĂ care înglobează tot ce ţine de situaţiile de urgenţă şi protecţie civilă, aceasta referindu-se la capacitatea societăţii de a-şi păstra caracteristicile esenţiale definitorii, în condiţii de schimbare accentuată şi de ameninţări diverse, altele decît cele tradiţionale, definite separat: crize civile sau militare! Pe acest concept va trebui să se plieze şi România, asta numai dacă are de gînd – şi şanse! – să mai rămînă în Uniune. În aceste condiţii, CONCEPTUAL ŞI TEHNIC vorbind, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă trebuie SCOS URGENT de sub cascheta Ministerului de Interne şi păstrat ca bază pentru un MINISTER, sau Agenţie, al SITUAŢIILOR EXCEPŢIONALE! AŞA VĂD EU REFORMA LA NIVELUL IGSU, prin prisma conceptelor Comunitare şi nu al nevoii de concediere de personal pentru economiile meschine ale „pompierului de la Răchiţele”!

Pe de altă parte, conform manualelor de specialitate, principiul de funcţionare al managementului crizelor exclude menţinerea aberantă în funcţie a unui guvern ce s-a dovedit depăşit de situaţie, sau incapabil să gestioneze situaţia de criză, fie din incompetenţă, neştiinţă sau rea-voinţă, chiar incapabil să gestioneze comunicarea cu victimele crizei! În România, abordarea crizelor naţionale de natură civilă, şi în primul rînd acrizelor datorate dezastrelor, este de dată recentă. Cadrul legal este bazat pe Ordonanţa de Urgenţă nr. 21 din 15 aprilie 2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Crizele sînt diferite în funcţie de domeniul de manifestare şi caracteristicile lor generale.
• lipsa totală de informare sau informarea unilaterală;
• pierderea controlului asupra situaţiei;
• chiar dacă este o criză internă, în majoritatea cazurilor, radiografia ei este urmărită şi din exterior;
• procesul de luare a deciziilor înregistrează disfuncţionalităţi frecvente, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la crearea panicii în rîndul părţilor;
• de regulă, organizaţia care gestionează criza îşi concentrează atenţia spre planificarea acţiunilor pe termen scurt, arareori se ajunge ca o criză să fie gestionată pe termen lung. Un exemplu, doar: Cum s-a intamplat şi cu Uniunea Sovietica, în urmă cu 20 de ani, Uniunea Europeană se prăbuşeşte sub povara propriilor contradicţii economice, cred analiştii internaţionali. Speculatorii iau în calcul şi datoriile generate de sistemele de pensii, care au nevoie de fonduri din ce în ce mai mari, deşi cei care cotizează sînt mai puţini. De asemenea, autodistrugerea sistemului de sprijin de la stat este predictibilă, avînd în vedere o rată a natalităţii mai scazută, o rată a şomajului mai mare, economiile mai mici şi taxele mai mari;
• parte din crize pot afecta securitatea naţională, dar cele mai multe au doar implicaţii în planul interesului public al ideii de oportunitate, valoare, şi au avut ca efect stagnarea dezvoltării economico-sociale şi chiar regresul social. Apropo de oportunitate, analiza lui George Friedman, proprietarul STRATFOR, referitoare la Turcia ca mare putere a sec 21, am privit-o, recunosc cu scepticism, considerînd că interconexiunile internaţionale în materie de securitate regională nu vor putea fi modificate prea curînd. Iată, însă, că gesturile politice care au însoţit tentativa de spargere a blocadei maritime spre Fîşia Ghaza, sau poziţia inflexibilă a premierului Erdogan faţă de UE, mă fac să reiau logica afirmaţiilor lui Friedman şi să reconsider evoluţia INDEPENDENTĂ a Turciei în noul context de securitate, politic, dar şi economic sfîşiat de criză.

România este, cred, în acest moment, într-o situaţie extrem de gravă, crizele internaţionale despre care am menţionat deja, grefîndu-se pe crizele noastre locale multiple. E bine de ştiut, criza debutează cu multă confuzie şi lipsă de control şi se dezvoltă cu viteze imprevizibile! În România, acum, oricare dintre ramurile crizei se acutizează va afecta securitatea naţională! În domeniul crizelor care pot afecta securitatea naţională, cîteva manifestări sînt comune:
• creşterea infracţionalităţii, prin apariţia unui grad de violenţă care-l depăşeşte pe acela specific situaţiilor normale;
• deplasarea unor grupuri mari de oameni dinspre zonele afectate de criză spre cele neafectate sau în sens invers, în scopul sprijinirii şi amplificării acţiunilor elementelor turbulente;
• izbucnirea unor tulburări şi manifestaţii de mare amploare, cu caracter revendicativ, de diverse nuanţe, greu de soluţionat şi care degenerează în acţiuni de încălcare gravă a normelor de drept, punînd în pericol ordinea constituţională şi stabilitatea internă, ce se pot desfăşura la nivel naţional sau zonal;
• Imposibilitatea contracarării informaţiilor agresoare şi părăsirea diasporei.

Gestionate corect, printr-un management de criză eficient, CRIZA se poate transforma în OPORTUNITATE. Trebuie doar ca factorii de decizie, de la nivelul statului să acţioneze în sensul sprijinirii dezvoltării eficienţei şi schimbărilor la nivelul societăţii, popoarele singure avînd forţa interioară de a produce anticorpii necesari supravieţuirii! IAR UN MINISTER AL SITUAŢIILOR EXCEPŢIONALE, altul decît Ministerul de Interne condus de Igaş, poate reprezenta soluţia eficientă pentru un viitor "mic, negru şi urît, care bate la uşă"!