NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 31 martie 2011

LAVROV VREA UN HAR-COV ÎN TRANSNISTRIA! (am zis bine?...)


Rusia este cointeresată în eliminarea rapidă a muniţiilor din Transnistria și se pronunță pentru „un statut special” al regiunii în cadrul Republicii Moldova. De asemenea, Rusia pledează pentru reformatarea misiunii de menținere a păcii din zona de securitate. Declarațiile în acest sens au fost lansate de ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în cadrul întrevederii cu omologul său moldovean, Iurie Leancă. Liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a declarat, însă, în cadrul unui interviu pentru „Nezavisimaia Gazeta” că nu va accepta alți pacificatori, înafară de cei ruși, iar munițiile de război rusești din regiune sînt proprietatea Transnistriei: „Pacificatorii se vor afla în zona de securitate pînă cînd va fi exclus orice pericol de escaladare a conflictului și pînă cînd nu vor fi înregistrate unele succese în reglementarea diferendului. Noi nu putem fi siguri că Republica Moldova nu va utiliza iar forța armată împotriva noastră”, a declarat Smirnov, menționînd că deocamdată progrese în acest sens nu se înregistrează. Totodată, șeful administrației de la Tiraspol nu acceptă evacuarea munițiilor: „Tot ce se află pe teritoriul Transnistriei este proprietatea poporului nostru, și munițiile, tot”, a conchis Smirnov, preluat de Agenţia Unimedia, de la Chişinău.

Inițiativa de reformatare a misiunii trupelor de menţinere a păcii a fost propusă de Chișinău. Leancă a declarat că aceasta și-a exercitat pe deplin rolul - e timpul de a o substitui cu una civilă. De asemenea, a afirmat din nou că e timpul ca munițiile de la Colbasna să fie evacuate, fapt ce ar însemna licihidarea prezenței armatei ruse în regiune.

Experții sînt de părerea că recentele declarații ale lui Lavrov nu sunt altceva decît rezultatul întrevederii între președintele rus, Dmitri Medvedev și cancelarul german, Angela Merkel, şi ar viza integrarea Republicii Moldova în UE cu tot cu regiunea transnistrenă. „Poate, Moldova, cu ajutorul României va intra în UE, noi vom rămîne însă pe poziții - poporul transnistrean are viitor doar alături de Rusia”, concluzionează Smirnov. Eu spun că declaraţia lui Lavrov este una în coadă de peşte, obişnuită pentru diplomaţia de la Moscova. Astfel de petarde de bunăvoinţă a mai aruncat Lavrov în direcţia Chişinăului şi a cancelariilor europene. Administraţia rusă ştie exact că UE, oricîtă „inconştienţă” ar poseda, nu admite NICIODATĂ în interiorul frontierelor sale „Shengen” un stat care are potenţial „exploziv” la frontierele sale externe sau interne. Cum, în situaţia unei Provincii Autonome Transnistriene nici unirea cu România nu va mai fi posibilă, politicienii români nefiind deacord cu „modele” de gen Har-Cov! Pe de altă parte, aşa cum spuneam şi marţi, pe acest blog, există posibilitatea ca regimul de la Tiraspol, pentru a supravieţui politic, să se arunce în braţele „prietenilor” de la Kiev de care sunt mult mai legaţi fizic, decît de Moscova. Acest lucru nu ar displace, cred, nici lui Lavrov şi nici ukrainienilor, marii „prieteni” ai poporului român.

Sigur, situaţia separatismului din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova reprezintă o problemă din mai multe motive. În primul rînd, este pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa statului Republica Moldova, cel care, de la independenţa sa, nu a avut control pe întregul său teritoriu, asupra întregii populaţii, iar strcuturile administrative centrale nu au ajuns şi nu au fost relevante în regiunea separatistă. Adică, de vreo 20 de ani! Cît am stat prin Moldova, am auzit tot felul de variante de soluţionare a situaţiei. Promovat iniţial mai mult de către Tiraspol şi Moscova, un aşa-numit model Kosovo, bîntuie astăzi şi în spaţiul românesc, prin regiunea HARCOV, exacerbînd componenta etnică din cauza ineficienţei guvernului central de la Bucureşti! De fapt, nu există un model Kosovo! Kosovo este un eşec! În Transnistria nu este o minoritate dominantă alta decît cea a statului. Nici modelul Cipru nu există, odată ce criza cipriotă nu a fost încă rezolvată! Şi cazul Cipru este un eşec! Discuţiile care se poartă în acest moment, ca "singură" soluţie acceptabilă, ar fi pentru susţinerea directă prin expertiză, reforme şi capacitate administrativă, a puterii centrale şi statului legitim de a relua controlul asupra regiunii separatiste şi de a avea o administraţie locală sau regională autonomă, în limite mai largi sau mai înguste, precum Găgăuzia! Soluţie respinsă de liderii de la Tiraspol! La Chişinău, CINE să susţină o astfel de soluţie mare consumatoare de resurse? Uniunea Europeană? Mă îndoiesc, dată fiind situaţia volatilă a economiei şi finanţelor proprii, dar şi incoerenţa şi inconsistenţa unei politici externe proprii, comune!


Se spune despre Republica Moldova că este un spaţiu nesigur, cu riscuri de securitate majore. La asta s-o fi gîndit şi congressmanul republican Dick(:)!) Luger, atunci cînd a cerut Departamentului de Stat să se implice mai mult în soluţionarea problemei Transnistriene? Sau la afacerile cu oţel şi armament la preţuri de dumping ale unor "investitori americani? Greu de spus! Transnistrie independentă, cu trupe ruse pe teritoriul său, pare a fi o soluţie agreată de americani! Perspectivele de soluţionare a Diferendului Transnistrean, a situaţiei separatiste şi a retragerii trupelor ruse este una incertă, în ciuda faptului că subiectul a fost re-lansat spre Rusia chiar din Congres şi este mai prezent ca oricînd pe agendele politice ale statelor membre NATO, UE, îndeosebi Germania şi Ungaria (prietenii ştiu de ce!) şi fostelor state sovietice (Ukraina!). Menţinerea în prim-plan a acestui subiect poate crea premize substanţiale pentru a reuni toate resursele şi a face pasul decisiv în rezolvarea situaţiei. Soluţionarea, într-un fel sau altul (Congresul nu impune o soluţie, ci doar finalizarea unei stări de fapt!) a situaţiei este importantă pentru securitatea SUA, a bazelor sale din Europa de Est şi a scutului anti-rachetă! Republica Moldova a adoptat prima Strategie Naţională de Securitate şi pe cea de Apărare în 1995. Între neutralitate şi non-apartenenţa la structurile militare ale CSI şi-au găsit locul numeroase acorduri în care Ministerul Apărării a cîrmit spre Parteneriatul pentru Pace al NATO, iar Ministerul de Interne, Comandamentul pentru Situaţii Excepţionale s-au alăturat omoloagelor instituţionale din fostul spaţiul sovietic. În această situaţie, insistenţa mea de la începutul anului trecut, cu "batalionul mixt" şi "participarea armatei moldovene la misiuni externe" pentru a face dovada că "Moldova poate fi şi furnizor de securitate nu doar consumator", a deranjat foarte, diverse cercuri! "Afacerea Transnistria" este una din principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova prin: menţinerea unor trupe străine fără statut/ cu mandat nedeterminat pe teritoriul Republicii Moldova, mai ales cînd nu este vorba despre trupe multinaţionale; intenţia, exprimată la negocieri, de aplicare a unei soluţii ce ar facilita controlul regiunii separatiste asupra deciziilor de securitate, apărare şi politică externă ale statului Republica Moldova, adică federalizare. Acceptarea independenţei autodeclarate a regiunii nistrene de statul Republica Moldova, aşa cum "nu exclud ca variantă" unele voci influente din Statele Unite şi supravieţuirea zonei separatiste ca "stat independent" între Republica Moldova şi Ukraina, cu control total al agenţilor economici şi relaţiilor în regiune, ameninţarea traficului şi criminalităţii transfrontaliere, a impredictibilităţii şi lipsei de stabilitate a regiunii, din contra menţinerea unui focar de instabilitate. Traficul este o ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova şi a întregii Europe spre care priveşte astăzi Guvernul de la Chişinău. Cele mai periculoase forme de manifestare sînt traficul de oameni, cu componentele sale de trafic de carne vie/organe pentru transplanturi ilegale, trafic de copii pentru înfieri ilegale, trafic de femei pentru prostituţie şi trafic de forţă de muncă la negru – traficul de droguri, traficul de substanţe radioactive, traficul de arme mici (produse în Transnistria, fără serie sau elemente de identificare), dar şi traficul /contrabanda de mărfuri accizabile (tutun, alcool, parfumuri), cele de firmă sau imitaţiile cu efect direct asupra concurenţei cu produsele originale pe pieţele din Uniunea Europeană! La capitolul ăsta trebuie să recunosc, România e pe locul 2, cu toată evaziunea fiscală instituţionalizată!


Un comentariu:

  1. I go to see everyday some sites and information sites to read articles or reviews,
    except this website gives feature based writing.


    my webpage ... registry cleaner review

    RăspundețiȘtergere