ODYSSEY DOWN

Mda, mi-e destul de greu să accept acest lucru! E ca şi cum ai ieşi la pensie şi nimeni nu mai are nevoie de serviciile tale! Mi-e şi mai greu să accept atunci cînd vine vorba de un sistem, care s-a dovedit OK! Probabil, sunt frustrat! Dar, acum înţeleg nemulţumirea „organică” a ungurilor faţă de Transilvania, sau a marilor puteri coloniale faţă de independenţa statelor! Într-o discuţie telefonică, destul de neprincipială după părerea mea, avută cu şeful meu direct, acesta mi-a spus că nu-mi înţelege „frustrările”! Nu am vrut, şi probabil nu aş fi fost capabil să i le traduc, dar, mă aşteptam ca el, un excelent reporter şi realizator de emisiuni de actualităţi să înţeleagă ce înseamnă să treci de la producţia de diamante la simple mărgele de sticlă! Şi, ca să mă extind, simt cu adevărat frustrarea pentru faptul că din „nava amiral a mass-media româneşti”, Radio România se transformă, pe zi ce trece, într-un post de cartier, de periferie. În urmă cu 8 ani, atacul asupra Iraqului lui Saddam Hussein a fost „aşteptat” de un dispozitiv de reporteri ai RRA, în teren, excelent coordonaţi de Dragoş Şeuleanu şi Echipa (Dan Preda, Nicu Popescu, Emilian Blînda etc) dublaţi de analize şi comentarii „la cald” din studiourile de la Bucureşti. Fiecare dintre noi, „i-am primit” în teren pe colegii de la celelalte posturi de radio şi televiziune, pentru că, noi am fost PRIMII! Atunci, am simţit că Radio România este o forţă! Astăzi… Excelentul corespondent Carmen Gavrilă a fost trimis în Egipt pe ultima sută de metri. În această dimineaţă, în Libia a plecat deja Cristian Zărescu! Aş putea să spun mai multe dar, vine şi la noi evaluarea personalului, se vor lua în discuţie şi „înjurăturile”, trădările şi off-urile la adresa „angajatorului”, se vor scoate din dosare fişe de genul: „cutare, a băut mai mult decît limita maximă admisă” şi etc, etc, etc.

În toată nebunia asta, pe care este destul de greu să o priveşti în ansamblu pentru că, de la moartea lui Nicolae Ceauşescu România a renunţat la Africa şi, deci, atenţia ne-a fost reţinută de alte meleaguri, Traian Băsescu nu s-a băgat în afacerea personală a lui Sarkozy. O fi bine? O fi rău? Ar fi putut negocia intrarea în Shengen? Sau o scutire de la plata taxei de membru al UE, în contul cheltuielilor cu pumnii daţi de românaşi în nasul fonf al Ghaddafiului? Nu ştiu, nu sunt încă ministru! Germania, erijîndu-se în „mutter famiglia” europeană, l-a lăsat pe micuţul derbedeu francez să fie „băiatul rău” al Europei. Lucru care a dat rău în presa germană! Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a vrut neapărat ca ţara sa să facă parte din Consiliul de Securitate al ONU. Iar acum a ratat ocazia să contribuie la o reuşită istorică a forului internaţional, scrie Die Welt, adăugînd că: “De teama unui război terestru, Germania s-a abţinut de la votul din Consiliu, a explicat şeful diplomaţiei de la Berlin. Fiecare stat trebuie să se ajute singur, iar, în schimb, Germania va susţine, cu sancţiuni economice, presiunea internaţională asupra regimului Gaddafi. Adică, atunci când eşti pe jumătate mort, să te ajuţi singur?... Iresponsabilă decizie”! Sigur, nu ar fi pus bocancul pe pămînt libian nici un militar german, acest „privilegiu” aparţinînd legionarilor francezi aflaţi deja în regiune şi ultracalificaţi în povestea asta!

Odyssey Down pentru Ghaddafi, un lider din altă lume! Ar trebui să se uite atent prin casă, ca să poată să-şi facă bagajul în tihnă, şi Ahmadinejad, pe care „unii” l-au mirosit că şi-a băgat nasul între şiiţii din Bahrein! Că doar Doamna Clinton n-o fi spus şi ea, doar aşa, o vorbă! Ea ştie exact cine e „regina” din Bahrein, chiar dacă pentru asta va trebui să „se deplaseze” la Teheran! Pentru că, aşa cum văd eu toată povestea asta cu Muammar-ul, el e doar „moţul” la ceea ce VA să se întîmple în următoarea perioadă, într-o zonă mult mai vastă. Şi faptul că SUA nu este vîrf de lance în atacul libian spune doar că puterile sec XXI şi-au împărţit „tabla de şah”: Franţa rămîne să joace tare în Africa şi fostele colonii, iar SUA se va deplasa, firesc, spre China, via Golf, Iran, tangenţial Siria şi Pakistan! Nu întîmplător Franţa e interesată de Libia! Sigur, Sarko se simte lezat în „biluţele” lui de mascul de declaraţia cu banii ţigăneşti ai lui Ghaddafi pentru campania lui din 2007, an în care a lansat şi proiectul, căzut în uitare, al Uniunii Mediteraniene! Un an mai tîrziu, Ghaddafi încerca şi el un proiect al unei Uniuni cu Tunisia, după eşuatele sale tentative de a crea Statele Unite Africane sau uniunea cu Egiptul şi Siria. Sigur, petrolul din Estul Libiei este important pentru Uniunea Europeană. Dar, mai important pentru Franţa sînt petrolul şi afacerile din Ciad!
În februarie 2008, cînd forţele rebele au pătruns în capitala Ciadului, N'Djamena, în scenă a intrat forţa de intervenţie franceză ("Epervier Force"), în sprijinul forţelor guvernamentale. Trimiterea de trupe UE în Ciad a fost un proiect exclusiv francez! Elysee susţinea că UE nu poate asista nepăsătoare cînd un guvern ales democratic se confruntă cu o încercare militară de lovitură de stat din partea unor insurgenţi consideraţi terorişti şi că intervenţia este necesară şi pentru protejarea populaţiei civile, dar şi a străinilor din Ciad, cea mai mare parte din ei de origine franceză. Ca în cazul Libiei! În realitate însă, pe lîngă retorica umanitară, Parisul era direct interesat să îşi protejeze afacerile din Ciad. Franţa este principalul investitor străin în această ţară. Mai mult, Ciadul este una dintre cele mai bogate state africane în zăcăminte petroliere!
Care este legătura cu Libia? Faptul că presa internaţională spune că Ghaddafi este apărat de mercenari din Ciad? În 2008 un mercenar român, din Mediaş, parcă, a participat la asasinarea fiului preşedintelui Ciadului şi pentru asta trupele ciad-iene nu au dat năvală peste Bucureşti! Ca să pricepem mai exact, iată un scurt istoric: În sec. al XIX-lea, Lacul Ciad este punctul de convergenţă al exploratorilor europeni. Ambiţiile europenilor se ciocnesc de ale negrilor arabizaţi; prin acordurile franco-german şi franco-britanic, se fixează graniţe artificiale: În 1900, francezii înving orice rezistenţă şi teritoriul Ciadului este integrat coloniei Oubangui Chari, iar în 1922 încadrat Africii Ecuatoriale Franceze. În 1940, se alătură Franţei Libere. În 1958, devine republică autonomă, în sînul Comunităţii Franceze, iar în 1960, republică independentă, avînd în frunte un preşedinte. În 1968, nordul islamizat optează pentru secesiune, condus de Frontul pentru Eliberare Naţională din Ciad. În 1969, Franţa ajută guvernul împotriva rebelilor susţinuţi de Libia! În 1980, un acord semnat între Libia şi Ciad. Libia şi Franţa intervin cu trupe pentru restabilirea ordinii; ţara cade tot mai mult în haos economic şi politic, facţiunile rebele se înmulţesc. În 1982, capitala este evacuată de libieni, Libia ocupă în nord o fîşie din teritoriul Ciadului. În 1984, conform acordului dintre Libia şi Franţa, forţele franceze se retrag, dar Libia nu respectă acordul! Opaaaa… Ghaddafi joacă tare… În 1986, Franţa instalează un dispozitiv de apărare militară a Ciadului, la sud de paralela 16°. O parte a opoziţiei se raliază preşedintelui, care îşi consolidează poziţia faţă de Libia. În 1987, o victorie asupra libienilor; în 1988, Libia şi Ciadul restabilesc relaţiile diplomatice, dar pacea este fragilă. În 1994, Curtea Internaţională de la Haga reafirmă suveranitatea statului Ciad asupra fîşiei Aozou, ocupată de Libia după 1973, ceea ce nu i-a plăcut deloc Colonelului!

În Ciad, trupele rebelilor, sînt formate din trei grupari distincte de guerilla: Uniunea Forţelor Democratice (UFD), este condusă de fostul ministru al Apărării, Mahamat Nouri. Al doilea grup, Reuniunea Forţelor pentru Schimbare (RFC) - îl are în frunte pe fostul şef de Stat Major, Timan Erdimi. Ultimul grup de rebeli este compus din fundamentaliştii islamici care formeaza UFDD-Fundamentalist, condus de Abdelwahid Aboud Makaye. Cele trei grupări, divizate de diferenţe etnice şi religioase, au format totuşi o alianţă în decembrie 2007. Acum…Rebelii din Ciad sînt finanţaţi şi înarmaţi de guvernul Sudanului vecin, care, astfel, îi plateste poliţa preşedintelui Ciadului, Idriss Deby, pentru susţinerea rebelilor din provincia sudaneză Darfur. Darfur este regiunea din Sudan aprig disputată de marile puteri datorită uriaşelor rezerve de petrol de aici, cam 4% din rezerva mondială, adică tot atît cît livrează şi Libia! De altfel, întreaga Africă de Vest (subsahariană), Ciadul, Sudanul, Republica Africii Centrale, Camerunul şi Nigeria, are mari probleme de „stabilitate politică”! La începutul acestui an, Sudanul de Sud s-a rupt, prin referendum, adică paşnic, de Sudanul de Nord, devenind stat independent! În Ciad populaţia extrem de saracă, solicita o cotă mai mare din petrolul extras din regiunea Doba, în centrul Ciadului (vecină cu regiunea Darfur!), expediat pe un oleoduct construit de Chevron şi Exxon Mobil, în valoare de 3,7 miliarde de dolari, în portul Kribi (Camerun), de la Oceanul Atlantic. Preşedintele Ciadului aparţine, etnic, tribului Zaghawa, care predomină atat şi în provincia vecină, Darfur, unde acţionează două grupări rebele: "Sudan Liberation Army" (SLA) şi "Justice and Equality Movement" (JEM). SUA susţineau aceste două mişcări rebele din Darfur, din cauza rezervelor de petrol din regiune, contra guvernului islamist de la Khartoum (Sudan). De la Marea Roşie, mai un pas şi suntem în Yemen sau Bahrein, iar de acolo, măreţul teritoriu al Persiei ne aşteaptă!

Să mă întorc, însă, la Libia, pentru că am cam luat-o pe arătură în dimineaţa asta! Ca orice lider bujbek, ameţit de soarele tare al deşertului, Ghaddafi spune la tv că ceastă agresiune a Occidentului asupra ţării sale va face poporul libian mai puternic şi îl va consolida. „Voi deschide depozitele de arme pentru apărarea Libiei, pentru independenţă, unitatea şi onoarea sa", a spus Gaddafi potrivit bbc.co.uk. Acesta este, după părerea mea, marele pericol în momentul de faţă: o populaţie înarmată aruncată într-un război civil! Nu armata „regulată” libiană care, potrivit estimărilor din intelligence, nu prea există! Conform serviciului militar francez de informaţii, Forţele Armate Libiene/F.A.L. au un efectiv de 100.000 militari, dotaţi cu baterii mobile de artilerie terestră şi antiaeriană, tancuri şi transportoare amfibii blindate, avioane de vînătoare-bombardament şi o flotă compusă din nave de război. Ofiţerii francezi de intelligence au estimat că unităţile de elită ale armatei libiene au rămas fidele colonelului Muammar Gaddafi. Mai mult, generalii libieni contează, teoretic, pe forţa combativă a 76.000 de militari activi şi pe sprijinul suplimentar, în caz de nevoie, a încă 40.000 de rezervişti. Adică, în cazul unei invazii terestre, şapte divizii şi jumătate pot acţiona în faza iniţială.

Deci, ca o concluzie la tot ce am scris în această dimineată, la exact 8 ani de la invazia în Iraq ce a dus la răsturnarea de la putere a regimului Baas şi a lui Saddam Hussein: Odiseea s-a cam sfîrşit şi pentru Ghaddafi, dar şi pentru „starea actuală” a multor state din zona centrală a Africii, din Zona Golfului, Orientul Mijlociu, cu pregătire pentru „lăsarea la vatră” a regimului Ahmadinejad şi securizarea Pakistanului nuclear! De asemenea, Odiseea s-a cam sfîrşit şi pentru Radio România Actualităţi care nu mai este PRIMUL mass-medium din România care transimte „la cald” din zonele fierbinţi ale lumii! Rămîne de văzut dacă din tot acest scenariu, România va reuşi să se poziţioneze de pe partea care îi va oferi avantaje economice, pentru o populaţie sărăcită şi disperată, mult mai puţin „morală” decît vor să-şi închipuie deontologii de pe Dîmboviţa!